Decizia nr. 336/2001
referitoare la excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 337 din Codul de procedură penală
prezumat în vigoare
Nicolae Popa - președinte
Costica Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Lucian Stangu - judecător
Șerban Viorel Stanoiu - judecător
Ioan Vida - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Marioara Prodan - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 337 din Codul de procedură penală, excepții ridicate de Mihaela Stoica în dosarele nr. 6.034/2000 al Tribunalului Dambovita - Secția penală și nr. 221/2001 al Judecătoriei Targoviste.
La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea Dosarului nr. 340C/2001 la Dosarul nr. 277C/2001.
Reprezentantul Ministerului Public arata ca se impune conexarea dosarelor în temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă, întrucât acestea au ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate și același autor al excepției.
Curtea, în temeiul
art. 16 din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, raportat la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 340C/2001 la Dosarul nr. 277C/2001.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 337 din Codul de procedură penală, precizând ca asupra constituționalității acestor dispoziții Curtea Constituțională s-a mai pronunțat, respingând excepțiile. În acest sens se invoca Decizia nr. 18 din 18 ianuarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 26 martie 2001, și Decizia nr. 256 din 20 septembrie 2001, încă nepublicata. Se considera ca se impune pronunțarea aceleiași soluții și în prezenta cauza, neinvocandu-se elemente noi de natura sa determine reconsiderarea acestei jurisprudente.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Prin încheierile din 8 și 11 iunie 2001 (pronunțate în dosarele nr. 6.034/2000 și nr. 221/2001) Tribunalul Dambovita - Secția penală și, respectiv, Judecătoria Targoviste au sesizat Curtea Constituțională cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 337 din Codul de procedură penală, excepții ridicate de Mihaela Stoica.
În motivarea excepțiilor de neconstituționalitate autorul acestora susține ca dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 din Constituție, referitoare la accesul liber la justiție, întrucât procurorul "avizează favorabil sau nu cererea sa" de extindere a procesului penal, prevederi care ingradesc dreptul sau de a se adresa justiției.
Exprimandu-și opinia asupra excepției, instanțele de judecată considera ca aceasta este neîntemeiată. Astfel, atât Tribunalul Dambovita, cat și Judecătoria Targoviste invoca prevederile art. 130 din Constituție, referitoare la rolul Ministerului Public, potrivit cărora acesta reprezintă interesele generale ale societății și apara ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor. Or, apărarea acestor drepturi, inclusiv a accesului liber la justiție, se realizează și prin dreptul procurorului de a cere extinderea procesului penal. Se apreciază ca prevederile constituționale ale art. 21 nu sunt incalcate, deoarece, potrivit art. 278 din Codul de procedură penală, se poate face plângere împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror. Judecătoria Targoviste considera ca dispozițiile legale criticate sunt firești, "cu atât mai mult cu cat stabilirea faptelor și a probelor ce au justificat acuzarea au aparținut în cauza organului de cercetare penală a cărui activitate a fost supravegheată de procuror, acesta întocmind actul de inculpare, respectiv rechizitoriul".
În conformitate cu dispozițiile
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul, în punctele sale de vedere, apreciază ca excepțiile de neconstituționalitate sunt neintemeiate, deoarece dispozițiile art. 337 din Codul de procedură penală nu încalcă prevederile art. 21 din Constituție, referitoare la accesul liber la justiție "atâta timp cat persoana nemultumita de soluția data de un organ judiciar are la dispoziție suficiente modalități de a o contesta în căile de atac". În acest sens se invoca și jurisprudenta Curții Constituționale (spre exemplu, Decizia nr. 8 din 18 ianuarie 1995, definitivă prin nerecurare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 13 martie 1995, și Decizia nr. 18 din 18 ianuarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 26 martie 2001).
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepțiilor de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale
art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepțiile de neconstituționalitate ridicate.
Obiectul excepțiilor de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din cererile formulate de autorul acestora și din încheierile de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 337 din Codul de procedură penală, dispoziții care au următorul conținut: "În cursul judecații, când se descoperă date cu privire la participarea și a unei alte persoane la săvârșirea faptei prevăzute de legea penală pusă în sarcina inculpatului sau date cu privire la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală de către o altă persoană, dar în legătură cu fapta inculpatului, procurorul poate cere extinderea procesului penal cu privire la acea persoana.
Dacă instanța găsește cererea intemeiata, o admite și procedează potrivit dispozițiilor art. 336, care se aplică în mod corespunzător."
În susținerea excepțiilor de neconstituționalitate autorul acestora a invocat încălcarea prevederilor constituționale ale art. 21, care are următoarea redactare: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."
Examinând excepțiile de neconstituționalitate, Curtea constata ca acestea sunt neintemeiate pentru considerentele ce urmează:
Articolul 337
din Codul de procedură penală se referă la modalitatea extinderii procesului penal cu privire la alte persoane, prevăzând în alin. 1 dreptul procurorului de a cere extinderea procesului penal cu privire la acele persoane, iar în alin. 2, dreptul instanței de a aprecia temeinicia cererii și de a proceda, în cazul în care o găsește intemeiata, potrivit dispozițiilor art. 336 din Codul de procedură penală.
Autorul excepțiilor, inculpat în cauzele în care a ridicat excepțiile de neconstituționalitate, considera ca aceste dispoziții ingradesc exercitarea dreptului sau de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, drept recunoscut oricărei persoane de art. 21 din Constituție.
Curtea observa ca procedura extinderii procesului penal cu privire la alte persoane este aplicabilă doar în cazul în care procesul penal este pornit din oficiu, prin rechizitoriu, de către procuror, deoarece în cazul pornirii procesului penal la plângerea prealabilă a persoanei vătămate aceasta poate chema în judecata, în limitele prevăzute la art. 279 din Codul de procedură penală, persoana vinovata. Principiul oficialitatii procesului penal român, consacrat la art. 2 alin. 2 din Codul de procedură penală, precum și principiul aflarii adevărului, prevăzut la art. 3 din Codul de procedură penală, pe de o parte, precum și cel al dreptului la apărare, garantat de art. 6 din același cod, au determinat formularea în acest mod a textului de lege criticat. Astfel, dacă, potrivit rolului sau în activitatea judiciară, prevăzut la art. 130 din Constituție, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apara ordinea de drept, în exercitarea acestor atribuții constituționale Ministerul Public este singurul îndreptățit sa ceara extinderea procesului penal, asa cum este singurul care întocmește actul de acuzare, în cazurile în care procesul penal este pornit din oficiu. Aceasta simetrie juridică respecta accesul liber la justiție, deoarece împotriva măsurilor și a actelor efectuate de procuror, potrivit art. 278 din codul de procedura penală, se poate formula plângere în justiție, respectându-se astfel accesul liber la justiție al oricărei persoane. Dreptul de a declansa procesul penal și de a solicita extinderea procesului cu privire la alte persoane aparține însă numai procurorului, atunci când, potrivit Codului de procedura penală, actele necesare desfășurării procesului penal se îndeplinesc din oficiu.
Prin urmare, Curtea retine ca dispozițiile legale criticate nu contravin dreptului de acces liber la justiție, existând garanții procesuale prin intermediul cărora persoanele nemultumite de actele procurorului să se poată adresa justiției (art. 278 din Codul de procedură penală), în condițiile art. 21 din Constituție.
Din aceeași perspectiva Curtea constata ca dispozițiile art. 337 alin. 2 din Codul de procedură penală nu reprezintă, de asemenea, o încălcare a prevederilor art. 21 din Constituție, ci, dimpotriva, o aplicare a acestora. Astfel, în cazul în care instanța de judecată găsește intemeiata cererea de extindere a procesului penal și procedează conform dispozițiilor art. 336 din Codul de procedură penală (fie judecand cauza și cu privire la acea persoana, dacă procurorul declara ca pune în mișcare acțiunea penală, fie revenind asupra extinderii ori dispunând trimiterea la procuror, atunci când procurorul declara că nu pune în mișcare acțiunea penală, dar cere trimiterea cauzei la procuror în condițiile art. 333), partea nemultumita poate exercita împotriva acestor hotărâri judecătorești căile de atac prevăzute de Codul de procedură penală (ceea ce în cauza s-a și întâmplat).
De altfel, asupra constituționalității dispozițiilor art. 337 din Codul de procedură penală Curtea Constituțională s-a mai pronunțat, constatând ca acestea nu contravin prevederilor constituționale ale art. 21, referitoare la accesul liber la justiție (spre exemplu, Decizia nr. 18 din 18 ianuarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 26 martie 2001). Curtea a statuat cu acel prilej ca "exercitarea dreptului la acțiune pentru apărarea unui interes legitim nu este echivalenta cu exercitarea funcției de acuzare, inclusiv cu extinderea acuzarii în procesul penal".
Curtea constata ca atât considerentele acelei decizii, cat și soluția pronunțată își mențin valabilitatea și în prezenta cauza, întrucât nu au intervenit elemente noi de natura sa determine reconsiderarea acestei jurisprudente.
Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al
art. 25 alin. (1) și (4) din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 337 din Codul de procedură penală, excepții ridicate de Mihaela Stoica în Dosarul nr. 6.034/2000 al Tribunalului Dambovita - Secția penală, precum și în Dosarul nr. 221/2001 al Judecătoriei Targoviste.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 29 noiembrie 2001.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent, Marioara Prodan
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.