Decizia nr. 9/2002
privind obligațiile ce revin titularilor de licență de emisie referitor la înregistrarea programelor de radio și de televiziune
abrogat
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Abrogat prin 1
- Decizia nr. 234/2003 4 iulie 2003 privind obligațiile ce revin radiodifuzorilor la înregistrarea programelor de radio și de …
În temeiul prevederilor art. 32 și ale art. 35 alin. 1 și cu respectarea
art. 29 din Legea audiovizualului nr. 48/1992 ,
Consiliul Național al Audiovizualului decide:
Articolul 1
Programele de radio sau de televiziune difuzate pe cale radioelectrica terestra sau prin satelit, programul de conceptie proprie și programul constituit din producții audiovizuale înregistrate prin diverse mijloace, difuzate prin rețelele de distribuție prin cablu, vor fi înregistrate integral și simultan cu transmisia lor în timp real.
Articolul 2
Înregistrările programelor enumerate mai sus vor fi păstrate timp de 30 de zile după data difuzării.
Fac excepție de la prevederile alin. (1) înregistrările conținând emisiuni după a căror difuzare posturile de radio sau de televiziune au primit solicitări privind acordarea dreptului la replica, situație în care înregistrările vor fi păstrate timp de 60 de zile după data difuzării.
Articolul 3
Titularii licențelor de emisie sunt obligați sa pună la dispoziție Consiliului Național al Audiovizualului, la cerere, înregistrările în următoarele formate:
a) pentru programele de televiziune, înregistrare analogica pe casete VHS, cu viteza normală sau "longplay";
b) pentru programele de radio, înregistrare analogica pe casete audio standard.
Articolul 4
Nerespectarea prevederilor prezentei decizii se sancționează conform
Articolul 5
Prezenta decizie intră în vigoare în termen de 10 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Începând cu aceeași dată orice alte prevederi contrare se abroga.
Președintele Consiliului Național al Audiovizualului, Șerban Madgearu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.