Decizia nr. 14/2002
privind suspendarea cu 3 luni a duratei Deciziei de autorizare nr. 173.0 din 28 mai 1996, acordată Societății Comerciale "S&M Cosmo-Farm" - S.R.L. pentru postul Tele 7 Parang din localitatea Petrosani, județul Hunedoara
prezumat în vigoare
Consiliul Național al Audiovizualului, întrunit în ședința din 31 ianuarie 2002, a constatat următoarele:
Postul Tele 7 Parang din localitatea Petrosani, județul Hunedoara, al Societății Comerciale "S&M Cosmo-Farm" - S.R.L., având Licenta de emisie TV 078 din 27 octombrie 1994 și Decizia de autorizare nr. 173.0 din 28 mai 1996, funcționează într-un studio neautorizat, incalcandu-se astfel obligațiile ce decurg din licenta de emisie;
în baza
art. 36 din Legea audiovizualului nr. 48/1992
Societății Comerciale "S&M Cosmo-Farm" - S.R.L. i-a fost adresată Somația publică nr. 7.871 din 27 decembrie 2001 pentru aceeași abatere.
Având în vedere ca societatea nu s-a conformat somației și nu a intrat în legalitate în termenul stabilit, în temeiul
art. 37 alin. (1) lit. b) din Legea audiovizualului nr. 48/1992
și în conformitate cu dispozițiile art. 29 din aceeași lege,
Consiliul Național al Audiovizualului decide:
Articol unic
Se suspenda cu 3 luni durata Deciziei de autorizare nr. 173.0 din 28 mai 1996 pentru postul Tele 7 Parang din localitatea Petrosani, județul Hunedoara, acordată Societății Comerciale "S&M Cosmo-Farm" - S.R.L., în temeiul
art. 37 alin. (1) lit. b) din Legea audiovizualului nr. 48/1992 .
Președintele Consiliului Național al Audiovizualului, Șerban Madgearu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.