Decizia nr. 82/2002

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Gabriela Ghita - procuror

Vlad Mihai Cercel - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 41 din Legea nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, cu modificările și completările ulterioare, excepție ridicată de Dumitru Ciuchete, Ion Oprescu, Vladimir Dumitrescu și Constantin Gogonetu în Dosarul nr. 4.015/2001 al Tribunalului Valcea.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată. Arata ca asupra dispozițiilor

art. 46 din Legea nr. 94/1992

în vechea redactare, dispoziții ce se regăsesc acum în art. 41, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 15/1999, respingând excepția. Considerentele și soluția pronunțate sunt valabile și în cauza de fața, întrucât nu se creează nici o discriminare între salariații din sectorul de stat și salariații din sectorul privat, neexistand o procedură dezavantajoasa pentru persoanele din prima categorie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 14 septembrie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 4.015/2001, Tribunalul Valcea a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 41 din Legea nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, cu modificările și completările ulterioare, excepție ridicată de Dumitru Ciuchete, Ion Oprescu, Vladimir Dumitrescu și Constantin Gogonetu într-un litigiu având ca obiect contestațiile introduse de aceștia împotriva unor decizii de imputare emise de Regia Naționala a Pădurilor și Direcția silvică Valcea.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin ca dispozițiile

art. 41 din Legea nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, întrucât încalcă principiul egalității cetățenilor în fața legii, consacrat de prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție. În acest sens considera ca prin dispozițiile criticate se instituie o discriminare între salariații din sectorul de stat și cei din sectorul privat în privinta căilor de contestare a deciziilor de imputare emise împotriva lor pentru recuperarea prejudiciilor cauzate în legătură cu munca prestată. Astfel, dacă salariații din sectorul privat se pot adresa instanțelor de drept comun, specializate în soluționarea conflictelor și litigiilor de muncă, salariații din sectorul de stat sunt obligați să se adreseze instanțelor financiare ale Curții de Conturi, chiar și atunci când producerea pagubelor a fost constatată de organele de control ale unităților prejudiciate, iar nu de organele de control financiar ale Curții de Conturi.

De asemenea, autorii excepției susțin ca jurisdicția instanțelor Curții de Conturi este mai dezavantajoasa decât jurisdicția instanțelor de drept comun, deoarece nu se asigura în cadrul procedurii de judecată toate garanțiile prevăzute de Codul muncii, iar condițiile tragerii la răspundere a autorilor faptelor cauzatoare de prejudicii sunt mai grele, întrucât aceștia sunt ținuți sa răspundă atât pentru paguba efectivă, cat și pentru beneficiul nerealizat, spre deosebire de salariații supuși jurisdicției de drept comun, care răspund doar pentru paguba efectivă. Discriminarea dintre cele două categorii de salariați rezultă și din împrejurarea ca pentru persoanele supuse jurisdicției instanțelor Curții de Conturi nu exista posibilitatea de a se prevala de riscul normal al serviciului, ca o cauza de inlaturare a răspunderii materiale, și nici de a invoca vicii de forma sau de conținut ale deciziei de imputare, de natura sa ducă la anularea acesteia.

În susținerea excepției autorii acesteia invoca și prevederile art. 11 și 20 din Constituție, precum și ale Cartei sociale europene revizuite, ratificată de România prin

Legea nr. 74/1999 , care reglementează protecția dreptului lucrătorului de a-și câștiga existenta prin munca.

În concluzie, autorii excepției solicita admiterea acesteia.

Tribunalul Valcea, exprimandu-și opinia, considera ca excepția de neconstituționalitate ridicată este intemeiata "pentru considerentul ca actele de control pe care se întemeiază deciziile de imputare contestate nu au fost încheiate de către organele de specialitate ale Curții de Conturi, ci de către organele de specialitate ale unității intimate".

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât prin soluționarea de către organele jurisdicționale ale Curții de Conturi a contestațiilor împotriva deciziilor de imputare emise în cazurile la care se referă dispozițiile

art. 41 din Legea nr. 94/1992 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu se instituie o discriminare a persoanelor care folosesc aceste cai de atac față de cele care se adresează instanțelor de drept comun, date fiind situațiile diferite în care se găsește fiecare dintre cele două categorii de persoane. Competența instanțelor financiare este determinata, în cazul persoanelor prevăzute de dispozițiile criticate, de natura proprietății pagubite, a persoanelor juridice care administrează patrimoniul respectiv, precum și a prejudiciilor cauzate.

Pe de altă parte, competența materială a instanțelor Curții de Conturi își are temeiul în prevederile art. 139 alin. (1) din Constituție, conform cărora Curtea de Conturi exercita, în condițiile legii, și atribuții jurisdicționale.

Este evocata jurisprudenta Curții Constituționale în materie, concretizata în deciziile nr. 64/1994 și nr. 15/1999, prin care au fost respinse excepții de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile art. 46 în vechea redactare (actualul

art. 41) din Legea nr. 94/1992 .

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere exprimat de Guvern, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 41 din Legea nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 16 martie 2000, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții care au următorul cuprins: "Colegiul jurisdicțional judeca, în prima instanța, contestațiile introduse împotriva actelor de imputație de către administratorii, gestionării, contabilii, precum și de către ceilalți salariați care au participat, împreună cu aceștia, la producerea pagubelor cauzate persoanelor juridice prevăzute la art. 18, în legătură cu formarea, administrarea și întrebuințarea resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, precum și cu gestionarea patrimoniului public și privat al statului și al unităților administrativ-teritoriale."

Dispozițiile constituționale invocate de autorii excepției de neconstituționalitate sunt următoarele:

- art. 11 alin. (1): "Statul român se obliga sa îndeplinească întocmai și cu buna-credința obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.";

- art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

- art. 20 alin. (1): "Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte."

De asemenea, în susținerea excepției se invoca și prevederile art. 1 pct. 2 din Carta socială europeană revizuită, ratificată de România prin

Legea nr. 74/1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999, prevederi care au următorul cuprins: "În vederea exercitării efective a dreptului la munca, părțile se angajează: [...]

2. sa protejeze de o maniera eficienta dreptul lucrătorului de a-și câștiga existenta printr-o munca liber întreprinsă."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca dispozițiile legale criticate au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate. Astfel, prin Decizia nr. 64 din 2 iunie 1994, rămasă definitivă prin nerecurare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 12 iulie 1994, și prin Decizia nr. 15 din 9 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 23 martie 1999, Curtea s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor

art. 46 din Legea nr. 94/1992

în vechea redactare, dispoziții ce sunt conținute acum în art. 41, iar prin Decizia nr. 312 din 20 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 5 februarie 2002, s-a pronunțat asupra dispozițiilor

art. 41 din Legea nr. 94/1992 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, respingând excepțiile de neconstituționalitate invocate.

Analizând motivele de neconstituționalitate bazate pe încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea a reținut prin Decizia nr. 312/2001 ca "principiul egalității consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție nu înseamnă uniformitate, asa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite, tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Egalitatea părților în procesul civil nu exclude, ci chiar implica un tratament juridic diferențiat. Tratamentul diferit instituit prin

art. 41 din Legea nr. 94/1992

se întemeiază pe mai multe elemente de diferentiere față de alte cazuri de răspundere civilă sau materială, cum ar fi natura proprietății pagubite, natura persoanelor juridice care administrează patrimoniul respectiv, natura prejudiciilor cauzate și calitatea specială a persoanelor cu răspundere principala pentru aceste prejudicii. Aceste categorii de cauze și persoane se deosebesc de altele și ele dau dreptul legiuitorului sa instituie un tratament diferit, dar nediscriminatoriu în cadrul categoriilor cu situație identică".

Dat fiind că nu au intervenit elemente noi de natura a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, considerentele și soluțiile pronunțate rămân valabile și în prezenta cauza.

În plus, Curtea retine că nu rezultă nici din dispozițiile criticate și nici din alte prevederi ale

Legii nr. 94/1992

ca instanțele financiare ar aplica deciziilor de imputare un alt regim juridic decât cel prevăzut de Codul muncii.

În susținerea contestațiilor introduse la organele de jurisdicție ale Curții de Conturi împotriva deciziilor de imputare contestatorii pot propune aceleași probe și pot formula aceleași cereri și apărări pe care le-ar formula în fața instanțelor judecătorești, iar instanțele financiare sunt ținute sa judece, ca și instanțele de drept comun, după normele cuprinse în Codul de procedură civilă - în acest sens sunt dispozițiile

art. 130 din Legea nr. 94/1992 , republicată - și pot sa pronunțe aceleași categorii de soluții, și anume admiterea contestației și anularea, totală sau parțială, a deciziei de imputare ori respingerea contestației.

De asemenea, Curtea nu poate retine susținerea autorilor excepției ca prin judecarea de către organele de jurisdicție ale Curții de Conturi a contestațiilor împotriva deciziilor de imputare s-ar schimba natura răspunderii patrimoniale a contestatarilor dintr-o răspundere materială, specifică raporturilor de muncă, într-o răspundere civilă. Dat fiind ca în

Legea nr. 94/1992

nu exista vreo prevedere în sensul arătat de autorii excepției, rezultă ca principiile răspunderii materiale reglementate de Codul muncii se aplică și în cauzele judecate de instanțele financiare.

Pentru aceleași considerente Curtea nu poate retine nici critica privind încălcarea prevederilor

art. 1 pct. 2 din Carta socială europeană revizuită. Legea nr. 94/1992

asigura în mod efectiv, prin dispozițiile sale, dreptul angajatului de a invoca, în fața instanțelor Curții de Conturi și, ulterior, în fața instanțelor judecătorești, motivele de fapt și de drept pentru care considera ca o decizie de imputare este netemeinica și nelegală.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 41 din Legea nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, cu modificările și completările ulterioare, excepție ridicată de Dumitru Ciuchete, Vladimir Dumitrescu, Constantin Gogonetu și Ion Oprescu în Dosarul nr. 4.015/2001 al Tribunalului Valcea.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 martie 2002.