Decizia nr. 189/2025
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) și ale art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală
prezumat în vigoare
Marian Enache
- președinte
Mihaela Ciochină
- judecător
Cristian Deliorga
- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu
- judecător
Laura-Iuliana Scântei
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Daniela Ramona Marițiu
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 341 alin. (8)
și ale
art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Constantin Dumitrescu în Dosarul nr. 4.316/225/2020 al Tribunalului Mehedinți - Secția penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.351D/2020.
2.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală , acestea neavând legătură cu soluționarea cauzei. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală , solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată. În acest sens invocă
Decizia nr. 238 din 27 aprilie 2023 .
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
4.
Prin Încheierea din 2 decembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 4.316/225/2020, Tribunalul Mehedinți - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 341 alin. (8)
și ale
art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Constantin Dumitrescu într-o cauză ce are ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva soluției judecătorului de cameră preliminară date ca urmare a judecării plângerii împotriva unei soluții de clasare.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că dispozițiile criticate încalcă accesul liber la justiție, egalitatea în drepturi, dreptul la apărare și dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală.
6.
Tribunalul Mehedinți - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că dreptul la un proces echitabil reglementat de
art. 6 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu este afectat dacă justițiabilului i se permite să se adreseze sistemului național de instanțe stabilit prin legislația națională. De asemenea, este de competența fiecărui stat să stabilească dacă o soluție pronunțată de către un organ judiciar din cadrul instanțelor judecătorești este definitivă sau este deschisă posibilitatea exercitării unei noi căi de atac. În sistemul Codului de procedură penală, soluția de netrimitere în judecată poate fi supusă controlului unui organ judiciar din cadrul unei instanțe judecătorești, prin formularea unei plângeri exercitate de către partea interesată, fapt ce garantează și dă expresie dreptului la un proces echitabil și accesului liber la justiție, având natura unei căi de atac speciale. Împrejurarea că legiuitorul, prin dispozițiile criticate, a exclus o nouă cale de atac împotriva soluției pronunțate de către un organ judiciar din cadrul unei instanțe judecătorești nu este de natură să aducă atingere accesului la justiție. De asemenea, o asemenea soluție legislativă nu aduce atingere nici principiului egalității în drepturi.
7.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
8.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
9.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
10.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile
art. 341 alin. (8)
și ale
art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală , cu următorul conținut:
–
Articolul 341
alin. (8 ): „Încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) și alin. (7^1) este definitivă.“;
–
Articolul 425
^1 alin. (1):
„Calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.“
11.
Autorul excepției susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în
art. 16
referitor la egalitatea în drepturi,
art. 20
referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului,
art. 21
referitor la accesul liber la justiție și
art. 24
referitor la dreptul la apărare. De asemenea, sunt invocate prevederile
art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale
art. 2
referitor la dublul grad de jurisdicție în materie penală din
Protocolul nr. 7 la Convenție .
12.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile
art. 341 alin. (8)
și ale
art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală
au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași prevederi din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate și în prezenta cauză și față de critici similare. Astfel, prin
Decizia nr. 238 din 27 aprilie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 716 din 3 august 2023, Curtea a reținut că încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute de dispozițiile de lege criticate este definitivă, însă acest fapt nu este de natură să afecteze constituționalitatea textului de lege criticat, deoarece stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât prevederile
art. 129 , cât și cele ale
art. 126 alin. (2) din Constituție
fac referire la „condițiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată urmând să fie prevăzute „numai prin lege“. Curtea a mai statuat că dispozițiile
art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală
nu aduc atingere nici dreptului la apărare consacrat de prevederile
art. 24 din Legea fundamentală
și nici accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil prevăzute de dispozițiile
art. 21 din Constituție
și ale
art. 6 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale și a actelor normative internaționale invocate de autorii excepției nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, prevederile
art. 129 din Constituție
stipulează că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.
13.
Totodată, Curtea a constatat că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile
art. 340
și
341 din Codul de procedură penală . Astfel, legiuitorul a urmărit să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului, având în vedere natura cauzelor vizate de dispozițiile
art. 340
și
341 din Codul de procedură penală , cauze în care nu se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării sau al urmăririi penale, ci soluția de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror.
14.
Referitor la dreptul la un recurs efectiv, consacrat de dispozițiile
art. 13 din Convenție , Curtea a reținut că acesta nu semnifică asigurarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești, ci impune existența în dreptul intern a unei căi procedurale care să permită prevalarea de drepturile și libertățile consacrate de Convenție. Astfel, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dispozițiile
art. 13 din Convenție
garantează o cale legală internă care să ofere posibilitatea de a obține examinarea pe fond a unei „plângeri admisibile“ întemeiate pe prevederile Convenției și să asigure un remediu adecvat (Hotărârea din 16 iulie 2014, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Ališić și alții împotriva Bosniei și Herțegovinei, Croației, Serbiei, Sloveniei și fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, paragraful 131). Or, dispozițiile
art. 341 din Codul de procedură penală
- prin reglementarea procedurii plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată - sunt de natură să asigure îndeplinirea acestei exigențe convenționale, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 434 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 865 din 2 noiembrie 2017, paragraful 30.
15.
În ceea ce privește faptul că împotriva încheierilor pronunțate conform
art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală
nu poate fi formulată calea de atac a contestației, reglementată la
art. 425^1 din Codul de procedură penală , Curtea a reținut că dispozițiile
art. 425^1 din Codul de procedură penală
au fost introduse în legislația procesual penală românească prin prevederile
art. III pct. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2014
pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării
Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală
și pentru implementarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2014. Potrivit expunerii de motive a
privind aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2014
pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării
Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală
și pentru implementarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 285 din 14 aprilie 2016, acestea au ca scop asigurarea unei căi de atac în materii urgente și pentru situații restrictive de drepturi și libertăți. Așa cum rezultă din cuprinsul textului criticat, aceste situații sunt însă cele expres reglementate de legiuitor, prin prevederile Codului de procedură penală, determinarea lor fiind de competența exclusivă a acestuia. Prin urmare, așa cum rezultă din prevederile
art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală , calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, legiuitorul, conform politicii sale în materie procesual penală, putând hotărî care sunt încheierile ce pot fi contestate, în vederea soluționării cu celeritate a unor situații procesuale de natură să restrângă exercițiul unor drepturi fundamentale.
16.
Totodată, Curtea a precizat că procedura de judecată este reglementată prin lege, iar căile de atac pot fi exercitate doar în condițiile legii, conform prevederilor
art. 129
coroborate cu cele ale
art. 126 alin. (2) din Constituție . În acest context, Curtea a reținut că reglementarea situațiilor în care poate fi formulată contestație reprezintă opțiunea legiuitorului și a fost exprimată conform atribuției sale constituționale prevăzute la
art. 61 alin. (1) din Constituție
și în marja de apreciere prevăzută de acesta (în acest sens a se vedea
Decizia nr. 439 din 22 iunie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 3 noiembrie 2017).
17.
Având în vedere motivele anterior menționate, Curtea a constatat că nu poate fi reținută existența unei discriminări între persoanele care au dreptul de a formula contestație, potrivit prevederilor
art. 425^1 din Codul de procedură penală , și cele ale căror încheieri sunt definitive, conform prevederilor
art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală , întrucât aceste două categorii de persoane se află în situații diferite, determinate de natura diferită a obiectului încheierilor ce pot fi contestate. Or, în această privință, Curtea Constituțională a statuat, în repetate rânduri, în jurisprudența sa, că principiul egalității în fața legii, prevăzut la
art. 16 din Constituție , obligă la instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, dar că acesta nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite (a se vedea
Decizia nr. 545 din 28 aprilie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 6 iulie 2011). Mai mult, Curtea reține că, potrivit
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“.
18.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate pronunțate prin decizia mai sus menționată, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
19.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1 - 3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Constantin Dumitrescu în Dosarul nr. 4.316/225/2020 al Tribunalului Mehedinți - Secția penală și constată că dispozițiile
art. 341 alin. (8)
și ale
art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală
sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Mehedinți - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 8 aprilie 2025.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE pentru MARIAN ENACHE, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează Elena-Simina Tănăsescu Magistrat-asistent, Daniela Ramona Marițiu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.