Decizia nr. 439/2017
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală prin raportare la cele ale art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) și art. 425^1 din același cod
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 135/2010 1 iulie 2010 (prevederi anume) privind Codul de procedură penală
Valer Dorneanu
- președinte
Marian Enache
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Cristina Teodora Pop
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a)
și
alin. (8)
și
art. 425^1
din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ștefania Gabriela Nuț în Dosarul nr. 18.394/197/2015 al Tribunalului Brașov - Secția penală, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.295 D/2016.
2.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, autoarea excepției a depus concluzii scrise, prin care solicită admiterea acesteia.
3.
Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 319D/2017, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală
cu referire la dispozițiile
art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a)
din același cod, excepție ridicată de Adrian-Emanuel Vodă și Andrei-Nicolae Vodă în Dosarul nr. 1.889/203/2016 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția penală.
4.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
5.
Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele sus-menționate, din oficiu, pune în discuție conexarea Dosarului nr. 319D/2017 la Dosarul nr. 1.295D/2016.
6.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, în temeiul dispozițiilor
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 319D/2017 la Dosarul nr. 1.295D/2016, care este primul înregistrat.
7.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, în privința dispozițiilor
art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală
și, ca inadmisibilă, în ceea ce privește prevederile
art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală . Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală
se arată că, în ipoteza reglementată prin textul criticat, nu există o acuzație în materie penală, motiv pentru care nu se impune acordarea dreptului la dublul grad de jurisdicție. Cu privire la constituționalitatea prevederilor
art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a)
din același cod se susține că, referitor la acestea nu sunt formulate veritabile critici de neconstituționalitate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarele, constată următoarele:
8.
Prin Decizia nr. 247 din 27 iunie 2016 și Încheierea din 19 ianuarie 2016, pronunțate în dosarele nr. 18.394/197/2015 și nr. 1.889/203/2016, Tribunalul Brașov - Secția penală și Curtea de Apel Alba Iulia - Secția penală au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a)
și
alin. (8)
și
art. 425^1 din Codul de procedură penală
și, respectiv, cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 341 alin. (8)
cu referire la dispozițiile
art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Ștefania Gabriela Nuț și de Adrian-Emanuel Vodă și Andrei-Nicolae Vodă în cauze având ca obiect soluționarea unor contestații formulate de autorii excepției împotriva unor soluții de respingere, ca nefondate, conform
art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală , a unor plângeri formulate împotriva unor soluții de clasare.
9.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că dispozițiile
art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a)
și
alin. (8) din Codul de procedură penală
sunt neconstituționale și neconvenționale, întrucât nu prevăd o cale de atac împotriva hotărârilor pronunțate de instanțe în materia plângerilor împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată, cu consecința încălcării dreptului la un proces echitabil, a dreptului la apărare, precum și a principiului dublului grad de jurisdicție în materie penală. Se susține, totodată, că textele criticate creează discriminare între diferitele categorii de justițiabili sub aspectul dreptului de a promova căile de atac prevăzute de lege, cu consecința încălcării prevederilor constituționale ale
art. 129 . Se susține, de asemenea, că textele criticate contravin dispozițiilor convenționale referitoare la asigurarea dublului grad de jurisdicție în materie penală.
10.
Tribunalul Brașov - Secția penală și Curtea de Apel Alba Iulia - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că textele criticate asigură garanțiile procesuale specifice accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil prevăzute la
art. 21 din Constituție
și
art. 6 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și că nu există dispoziții constituționale și convenționale care să oblige la asigurarea tuturor căilor de atac în toate categoriile de cauze. Se susține că, în prezenta cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile
art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție
referitoare la dublul grad de jurisdicție în materie penală, întrucât, prin procedura reglementată prin textul criticat, nu este soluționată cauza penală sub aspectul stabilirii vinovăției inculpatului. Se arată, totodată, că reglementarea normelor de procedură este de competența legiuitorului și că textele criticate au ca scop asigurarea celerității soluționării cauzelor penale.
11.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
12.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a)
și
alin. (8) din Codul de procedură penală
este neîntemeiată. Se face trimitere la soluția și considerentele
Deciziei Curții Constituționale nr. 599 din 21 octombrie 2014 , prin care a fost respinsă ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate analizată. Referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 425^1 din Codul de procedură penală
se arată că aceasta este inadmisibilă și, în subsidiar, neîntemeiată, întrucât autorul solicită, în realitate, completarea dispozițiilor legale anterior menționate.
13.
Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că își menține punctele de vedere care au fost reținute de Curtea Constituțională prin
deciziile nr. 599 din 21 octombrie 2014 ,
nr. 58 din 24 februarie 2015
și
nr. 139 din 12 martie 2015 . În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 425^1 din Codul de procedură penală
se apreciază că aceasta este neîntemeiată, întrucât reglementarea procedurii de judecată și a căilor de atac este de competența legiuitorului, conform
art. 126 alin. (2)
și
art. 129 din Constituție .
14.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile depuse la dosarele cauzelor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
15.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
16.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozițiile
art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) ș i
alin. (8)
și
art. 425^1 din Codul de procedură penală
și, respectiv, dispozițiile
art. 341
alin. (8)
cu referire la dispozițiile
art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală . În realitate, din analiza excepției de neconstituționalitate, Curtea reține, însă, că autoarea critică dispozițiile
art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală
prin raportare la cele ale
art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) ș i
art. 425^1 d in același cod, care au următorul cuprins:
–
Articolul 341
alin. (7) pct. 2 lit. a)
și
alin. (8) :
(7)
În cauzele în care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, judecătorul de cameră preliminară: (…) 2. verifică legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale, exclude probele nelegal administrate ori, după caz, sancționează potrivit
art. 280-282
actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii și: a) respinge plângerea ca nefondată [...]
(8)
Încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) și alin. (7^1) este definitivă.;
–
Articolul 425
^1 :
Calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.
Pot face contestație procurorul și subiecții procesuali la care hotărârea atacată se referă, precum și persoanele ale căror interese legitime au fost vătămate prin aceasta, în termen de 3 zile, care curge de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare pentru celelalte persoane, dispozițiile
art. 411 alin. (1)
aplicându-se în mod corespunzător.
Contestația se depune la judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, la instanța care a pronunțat hotărârea care se atacă și se motivează până la termenul stabilit pentru soluționare, dispozițiile
art. 415
aplicându-se în mod corespunzător.
La soluționarea contestației, dispozițiile
art. 416
și
art. 418
se aplică în mod corespunzător; în cadrul acestor limite, la soluționarea contestației împotriva încheierii privind o măsură preventivă se poate dispune o măsură mai puțin gravă decât cea solicitată sau decât cea dispusă prin încheierea contestată ori se pot modifica obligațiile din conținutul măsurii contestate.
Contestația se soluționează de către judecătorul de drepturi și libertăți, respectiv de către judecătorul de cameră preliminară de la instanța superioară celei sesizate sau, după caz, de către instanța superioară celei sesizate, respectiv de completul competent al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ședință publică, cu participarea procurorului.
La soluționarea contestației se citează persoana care a făcut contestația, precum și subiecții procesuali la care hotărârea atacată se referă, dispozițiile
art. 90
și
art. 91
aplicându-se în mod corespunzător.
Contestația se soluționează prin decizie, care nu este supusă niciunei căi de atac, putându-se pronunța una dintre următoarele soluții:
1.
respingerea contestației, cu menținerea hotărârii atacate:
a)
când contestația este tardivă sau inadmisibilă;
b)
când contestația este nefondată;
2.
admiterea contestației și:
a)
desființarea hotărârii atacate și soluționarea cauzei;
b)
desființarea hotărârii atacate și dispunerea rejudecării cauzei de către judecătorul sau completul care a pronunțat-o, atunci când se constată că nu au fost respectate dispozițiile privind citarea.
17.
Se susține că textele criticate contravin dispozițiilor constituționale ale
art. 1 alin. (5)
referitor la calitatea legii,
art. 16 alin. (1)
și
(2)
cu privire la egalitatea în drepturi,
art. 11
cu privire la dreptul internațional și dreptul intern,
art. 20
referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului,
art. 21 alin. (1)
și
(2)
referitor la accesul liber la justiție,
art. 24
cu privire la dreptul la apărare și
art. 129
cu privire la folosirea căilor de atac, precum și prevederilor
art. 6 ,
art. 13 ,
art. 14
și
art. 17 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil, dreptul la un recurs efectiv, interzicerea discriminării și interzicerea abuzului de drept, dispozițiilor
art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție
referitoare la dublul grad de jurisdicție în materie penală și prevederilor
art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție
cu privire la interzicerea generală a discriminării.
18.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile
art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală , raportate la cele ale
art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a)
din același cod, au mai fost supuse controlului de constituționalitate, fiind pronunțată, în acest sens,
Decizia nr. 788 din 15 decembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din data de 23 februarie 2017, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată.
19.
Prin decizia anterior menționată, în ceea ce privește prevederile
art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) ș
i alin. (8) din Codul de procedură penală , Curtea a reținut că încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la
art. 341 alin. (6)
și la
alin. (7) pct. 1
și
pct. 2 lit. a) ,
b)
și
d) din Codul de procedură penală
este definitivă, însă, acest fapt nu este de natură a afecta constituționalitatea prevederilor invocate, deoarece stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât
art. 129,
cât și
art. 126 alin. (2) din Constituție
fac referire la „condițiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege“.
20.
Prin aceeași decizie, Curtea a reținut că dispozițiile
art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală
nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de
art. 24
din Legea fundamentală și nici accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, consacrate de
art. 21 din Constituție
și
art. 6 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale și a actelor normative internaționale invocate de autorii excepției nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză.
21.
Totodată, Curtea a constatat că
art. 129 din Constituție
stipulează că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispozițiile
art. 340
și
art. 341 din Codul de procedură penală,
în care nu se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluția de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, prevederile
art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7
la Convenție nu sunt aplicabile. De asemenea, prevederile
art. 13 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu au aplicabilitate în cauza de față, întrucât dreptul la un recurs efectiv este distinct de dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești. Totodată, eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile
art. 340
și
art. 341 din Codul de procedură penală,
legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului.
22.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudența Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziilor anterior arătate sunt aplicabile și în prezenta cauză.
23.
În ceea ce privește critica autorilor excepției din Dosarul nr. 1.295D/2016, referitoare la faptul că împotriva încheierilor pronunțate conform
art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală
nu poate fi formulată calea de atac a contestației, reglementată la
art. 425^1 din Codul de procedură penală , Curtea reține că dispozițiile
art. 425^1 din Codul de procedură penală
au fost introduse în legislația procesual penală românească prin prevederile
art. III pct. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2014. Potrivit Expunerii de motive a
privind aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2014
pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării
Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală
și pentru implementarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 285 din 14 aprilie 2016, acestea au ca scop asigurarea unei căi de atac în materii urgente și pentru situații restrictive de drepturi și libertăți. Așa cum rezultă din cuprinsul textului criticat, aceste situații sunt însă cele expres reglementate de legiuitor, prin prevederile
Codului de procedură penală , determinarea lor fiind de competența exclusivă a acestuia. Prin urmare, așa cum rezultă din prevederile
art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală , calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, legiuitorul, conform politicii sale în materie procesual penală, putând hotărî care sunt încheierile ce pot fi contestate, în vederea soluționării cu celeritate a unor situații procesuale de natură a restrânge exercițiul unor drepturi fundamentale.
24.
Prin raportare la aceste considerente, faptul că autorii excepției nu se află printre persoanele care au dreptul de a formula contestație nu este de natură a încălca dispozițiile constituționale referitoare la folosirea căilor de atac, întrucât, așa cum s-a reținut mai sus, conform
art. 129
coroborate cu cele ale
art. 126 alin. (2) din Constituție , procedura de judecată este reglementată prin lege, iar căile de atac pot fi exercitate doar în condițiile legii. În acest context, reglementarea situațiilor în care poate fi formulată contestație reprezintă opțiunea legiuitorului și a fost exprimată conform atribuției sale constituționale prevăzute la
art. 61 alin. (1) din Constituție
și în marja de apreciere prevăzută de acesta.
25.
Prin raportare la motivele anterior menționate, Curtea constată că nu poate fi reținută existența unei discriminări între persoanele care au dreptul de a formula contestație, potrivit prevederilor
art. 425^1 din Codul de procedură penală
și cele ale căror încheieri sunt definitive, conform prevederilor
art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală , întrucât aceste două categorii de persoane se află în situații diferite, determinate de natura diferită a obiectului încheierilor ce pot fi contestate. Or, în această privință, Curtea Constituțională a statuat, în repetate rânduri, în jurisprudența sa, că principiul egalității în fața legii, prevăzut la
art. 16 din Constituție , obligă la instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, dar că acesta nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite (a se vedea
Decizia nr. 545 din 28 aprilie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 6 iulie 2011).
26.
Mai mult, Curtea reține că, potrivit
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“.
27.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ștefania Gabriela Nuț în Dosarul nr. 18.394/197/2015 al Tribunalului Brașov - Secția penală și de Adrian-Emanuel Vodă și Andrei-Nicolae Vodă în Dosarul nr. 1.889/203/2016 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția penală și constată că dispozițiile
art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală
prin raportare la cele ale
art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a)
și
art. 425^1
din același cod sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Brașov - Secția penală și Curții de Apel Alba Iulia - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 22 iunie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.