Decizia nr. 328/2025

Articolul 341

alin. (8)

- Soluționarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară: „(8) Încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la

alin. (6) ,

alin. (7) pct. 1 ,

pct. 2 lit. a) ,

b)

și

d)

și

alin. (7^1)

este definitivă.“;

–

Articolul 425

^1 alin. (1)

- Declararea și soluționarea contestației: „(1) Calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.“

12.

Prevederile constituționale indicate în motivarea excepției sunt cele ale

art. 16

- Egalitatea în drepturi, ale

art. 20

- Tratatele internaționale privind drepturile omului, ale

art. 21

- Accesul liber la justiție și ale

art. 24

- Dreptul la apărare, precum și cele ale

art. 2

- Dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din

Protocolul nr. 7

la

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale

art. 6

- Dreptul la un proces echitabil din aceeași Convenție.

13.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că același autor a mai formulat o excepție de neconstituționalitate identică, într-o altă cauză, soluționată prin

Decizia nr. 238 din 27 aprilie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 716 din 3 august 2023, prin care instanța constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 341 alin. (8)

și ale

art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală .

14.

Atât prin excepția de neconstituționalitate soluționată prin

Decizia nr. 238 din 27 aprilie 2023 , cât și prin cea prezentă, autorul a criticat dispozițiile legale mai sus menționate întrucât nu permit părților să formuleze contestație împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară prin care s-a respins plângerea formulată cu privire la ordonanța parchetului prin care s-a dispus soluția de netrimitere în judecată.

15.

Cu privire la dispozițiile

art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală , atât în forma anterioară modificării prin prevederile

art. II pct. 94 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 , cât și în forma ulterioară acestei modificări - cu păstrarea soluției legislative criticate -, Curtea a reținut că, potrivit acestui text, încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute de dispozițiile

art. 341 alin. (6)

și

alin. (7) pct. 1

și

pct. 2 lit. a) ,

b)

și

d) din Codul de procedură penală

este definitivă, însă acest fapt nu este de natură să afecteze constituționalitatea textului de lege criticat, deoarece stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului, conform

art. 129

și

art. 126 alin. (2) din Constituție . Curtea a mai statuat că dispozițiile

art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală

nu aduc atingere nici dreptului la apărare consacrat de prevederile

art. 24 din Legea fundamentală

și nici accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil prevăzute de dispozițiile

art. 21 din Constituție

și ale

art. 6 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale și a actelor normative internaționale invocate de autorii excepției nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, prevederile

art. 129 din Constituție

stipulează că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile legii (paragraful 33 din

Decizia nr. 238 din 27 aprilie 2023 ).

16.

În continuare, Curtea a constatat că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile

art. 340

și

341 din Codul de procedură penală . Legiuitorul a urmărit să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului, având în vedere natura cauzelor vizate de dispozițiile

art. 340

și

341 din Codul de procedură penală , cauze în care nu se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării sau al urmăririi penale, ci soluția de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror (paragraful 34 din

Decizia nr. 238 din 27 aprilie 2023 ).

17.

Referitor la dreptul la un recurs efectiv, consacrat de dispozițiile

art. 13 din Convenție , Curtea a reținut, în acord cu jurisprudența sa în materie, că acest drept nu semnifică asigurarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești, ci impune existența în dreptul intern a unei căi procedurale care să permită prevalarea de drepturile și libertățile consacrate de

Convenție . Astfel, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dispozițiile

art. 13 din Convenție

garantează o cale legală internă care să ofere posibilitatea de a obține examinarea pe fond a unei „plângeri admisibile“ întemeiate pe prevederile

Convenției

și să asigure un remediu adecvat (Hotărârea din 16 iulie 2014, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Ališić și alții împotriva Bosniei și Herțegovinei, Croației, Serbiei, Sloveniei și fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, paragraful 131). Or, dispozițiile

art. 341 din Codul de procedură penală

- prin reglementarea procedurii plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată - sunt de natură să asigure îndeplinirea acestei exigențe convenționale (paragraful 35 din

Decizia nr. 238 din 27 aprilie 2023 ).

18.

Cu privire la prevederile

art. 425^1 din Codul de procedură penală , criticate din perspectiva faptului că împotriva încheierilor pronunțate conform

art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală

nu poate fi formulată calea de atac a contestației, Curtea a reținut, în esență, că acestea au ca scop asigurarea unei căi de atac în materii urgente și pentru situații restrictive de drepturi și libertăți. Așa cum rezultă din cuprinsul textului criticat, aceste situații sunt însă cele expres reglementate de legiuitor, prin prevederile Codului de procedură penală, determinarea lor fiind de competența exclusivă a acestuia. Prin urmare, așa cum rezultă din prevederile

art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală , calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, legiuitorul, conform politicii sale în materie procesual penală, putând hotărî care sunt încheierile ce pot fi contestate, în vederea soluționării cu celeritate a unor situații procesuale de natură să restrângă exercițiul unor drepturi fundamentale. Faptul că autorii excepției nu se află printre persoanele care au dreptul de a formula contestație nu este de natură să încalce dispozițiile constituționale referitoare la folosirea căilor de atac, întrucât, astfel cum s-a reținut anterior, conform prevederilor

art. 129

coroborate cu cele ale

art. 126 alin. (2) din Constituție , procedura de judecată este reglementată prin lege, iar căile de atac pot fi exercitate doar în condițiile legii. În acest context, Curtea a reținut că reglementarea situațiilor în care poate fi formulată contestație reprezintă opțiunea legiuitorului și a fost exprimată conform atribuției sale constituționale prevăzute la

art. 61 alin. (1) din Constituție

și în marja de apreciere prevăzută de acesta (în acest sens, a se vedea

Decizia nr. 439 din 22 iunie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 3 noiembrie 2017).

19.

În considerarea celor statuate mai sus, Curtea nu a putut reține nici existența unei discriminări între persoanele care au dreptul să formuleze contestație, potrivit prevederilor

art. 425^1 din Codul de procedură penală , și cele ale căror încheieri sunt definitive, conform prevederilor

art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală , întrucât aceste două categorii de persoane se află în situații diferite, determinate de natura diferită a obiectului încheierilor ce pot fi contestate. Principiul egalității în fața legii, prevăzut la art. 16 din Constituție, obligă la instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, dar acesta nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite (paragrafele 38-40 din

Decizia nr. 238 din 27 aprilie 2023 ).

20.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluția pronunțată prin

Decizia Curții Constituționale nr. 238 din 27 aprilie 2023

își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

21.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Dumitrescu Constantin în Dosarul nr. 6.927/225/2019 al Tribunalului Mehedinți - Secția penală și constată că dispozițiile

art. 341 alin. (8)

și ale

art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală

sunt constituționale în raport cu criticile de neconstituționalitate formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Mehedinți - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 1 iulie 2025.