Decizia nr. 317/2025

Articolul 304

din Codul de procedură civilă

este neclar în ceea ce privește semnificația sintagmei „acte folosite în proces“ și încalcă dreptul la apărare al părții prin limitarea posibilității de înscriere în fals a acestora. Face referire la jurisprudența în materie a Curții Constituționale, reprezentată de

Deciziile nr. 315 din 30 mai 2023

și

nr. 365 din 29 iunie 2023 , pe care le critică prin prisma faptului că se bazează pe ideea că petentul poate cere pe cale separată înscrierea în fals, prin inițierea unui nou proces, și apoi, în ipoteza admiterii cererii, poate solicita revizuirea hotărârii pronunțate pe baza înscrisului constatat ca fals. Or, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că dreptul la un proces echitabil trebuie să rezulte din procesul însuși, iar nu prin trimitere la o altă cale procesuală. De asemenea, arată că petentul nu are cum să înscrie în fals un act înainte de a lua cunoștință de acesta, astfel că nu se pune problema că nu ar respecta disciplina procesuală la care face referire Curtea Constituțională în jurisprudența citată. Susține că, „pentru a nu depăși termenul prevăzut de lege, fiecare dintre părți ar trebui să se înscrie în fals în mod profilactic“. Susține că se încalcă și egalitatea de arme, una dintre părți utilizând în proces un act fals, a cărui autenticitate nu mai poate fi contestată de partea adversă. Se încalcă și

art. 16 din Constituție , întrucât se instituie în mod nejustificat un tratament juridic diferit între cel care are cunoștință de existența falsului și cel care ia cunoștință abia ulterior utilizării în proces a respectivului înscris. De asemenea, arată că instanțele interpretează în mod diferit sintagma „înscris folosit în proces“, termenul pentru înscrierea în fals fiind considerat fie de la depunerea acestuia, fie de la utilizarea în proces, adică de la momentul în care judecătorul ia cunoștință de acesta și îl prezintă părților. Conchide precizând că, din punctul de vedere al constituționalității, solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, dar din punctul de vedere al oportunității, în considerarea dosarului aflat pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului, solicită respingerea acesteia.

4.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, apreciind că se critică, în realitate, modalitatea de interpretare și aplicare a legii în cauza aflată pe rolul instanței a quo.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5.

Prin Decizia civilă nr. 153 din 18 iunie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 5.082/118/2018, Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 304 din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Marian Turbatu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de revizuire, în cursul judecării căreia s-a solicitat înscrierea în fals a împuternicirii avocațiale și a contractului de reprezentare juridică ale apărătorului intimatului.

6.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că există o contradicție între prevederile art. 239 din Statutul profesiei de avocat, care precizează că înscrisurile întocmite de avocat (inclusiv cele pentru legitimarea sa în fața terților) au forță probatorie deplină până la înscrierea în fals, și cele ale

art. 304 alin. (1) din Codul de procedură civilă , care permit denunțarea unui înscris ca fals numai până cel târziu la termenul următor celui la care înscrisul a fost prezentat. Așadar, concluzia este că actele întocmite de avocați nu ar putea fi niciodată verificate sub aspectul legalității.

7.

Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că autorul acesteia este într-o eroare cauzată de neînțelegerea textului de lege. Legiuitorul este în măsură să stabilească termene până la care anumite acte pot fi contestate, iar acest drept nu încalcă accesul liber la justiție, întrucât petenții sunt liberi să se adreseze instanței de judecată cu respectarea termenelor expres stabilite de lege. Totodată, impunerea unui termen până la care o persoană poate denunța un înscris ca fals în fața instanței de judecată nu are nicio legătură cu principiul egalității, invocat de autorul excepției, în condițiile în care acesta nu precizează între ce categorii de cetățeni textul legal criticat creează inegalități.

8.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile orale ale autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă, potrivit actului de sesizare, dispozițiile

art. 304 din Codul de procedură civilă , dar din susținerile autorului excepției consemnate în cuprinsul deciziei pronunțate de Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal rezultă că sunt criticate doar prevederile alin. (1) al articolului menționat, care au următorul cuprins: „(1) Dacă cel mai târziu la primul termen după prezentarea unui înscris folosit în proces una dintre părți declară că acesta este fals prin falsificarea scrierii sau semnăturii, ea este obligată să arate motivele pe care se sprijină.“

12.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din

Constituție

cuprinse în

art. 16 alin. (1)

privind principiul egalității,

art. 21

- Accesul liber la justiției și

art. 24

- Dreptul la apărare. Invocă, de asemenea, și prevederile

art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

referitoare la dreptul la un proces echitabil.

13.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile

art. 304 alin. (1) din Codul de procedură civilă

au mai format obiectul controlului de constituționalitate, exercitat prin prisma unor critici similare și prin raportare la aceleași dispoziții din Legea fundamentală. Astfel, prin

Decizia nr. 770 din 29 noiembrie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 4 iunie 2019, paragrafele 20-22, instanța de contencios constituțional a făcut referire la jurisprudența sa prin care a statuat că accesul liber la justiție nu este un drept absolut, putând fi limitat prin anumite condiții de formă și de fond impuse de legiuitor, prin raportare la dispozițiile art. 21 din Constituție (a se vedea, în acest sens,

Decizia Curții Constituționale nr. 176 din 24 martie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 27 aprilie 2005).

14.

Totodată, Curtea a reiterat concluzia conturată în jurisprudența sa constantă, potrivit căreia stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie, în sine, o încălcare a accesului liber la justiție, acesta presupunând accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, fiind de competența exclusivă a legiuitorului să instituie regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție ce rezultă din dispozițiile

art. 126 alin. (2) din Constituție

( Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).

15.

Curtea a remarcat că în același sens este, de altfel, și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiție o reprezintă faptul că nu este un drept absolut (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunțată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57). Astfel, acest drept, care cere prin însăși natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăși substanța sa (a se vedea

Decizia Curții Constituționale nr. 478 din 18 iunie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 12 august 2015, paragrafele 15 și 16).

16.

De asemenea, prin

Decizia nr. 315 din 30 mai 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 943 din 18 octombrie 2023, paragrafele 19-23, și prin

Decizia

nr. 365 din 29 iunie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 914 din 10 octombrie 2023, paragrafele 21-24, Curtea a observat că textul de lege criticat asigură stabilitatea și securitatea circuitului juridic civil, contribuind la impunerea disciplinei procedurale inerente soluționării definitive a cauzelor, fără să aducă atingere dreptului de acces liber la justiție în substanța sa, având în vedere că partea interesată are posibilitatea legală de a solicita constatarea falsului chiar și în cazul în care a depășit termenul procedural prevăzut de

art. 304 alin. (1) din Codul de procedură civilă . Curtea a arătat că acest lucru nu se va realiza însă în cadrul procesului civil, ci prin intermediul unei sesizări adresate organelor de cercetare penală competente să investigheze falsul prin prisma elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de

art. 322 din Codul penal

- Falsul în înscrisuri sub semnătură privată, existând ulterior posibilitatea formulării căii extraordinare de atac a revizuirii, în temeiul

art. 509 alin. (1) pct. 3 . Așadar, intervenirea sancțiunii decăderii pentru depășirea termenului procedural prevăzut de dispozițiile legale criticate (și anume primul termen după prezentarea unui înscris folosit în proces) nu constituie un obstacol absolut în ceea ce privește constatarea împrejurării că respectivul înscris este fals prin falsificarea scrierii sau semnăturii.

17.

Curtea a apreciat că, din această perspectivă, nu se poate reține nici critica referitoare la nesocotirea dispozițiilor

art. 16 din Constituție

prin instituirea unei inegalități de tratament între părțile din proces și nici încălcarea dreptului la un proces echitabil, cadrul legal asigurând respectarea principiului egalității armelor în proces.

18.

Cele statuate în jurisprudența menționată își păstrează valabilitatea și în ceea ce privește prezenta excepție de neconstituționalitate.

19.

În ceea ce privește referirea la Hotărârea din 4 decembrie 1995, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Bellet împotriva Franței, care, la paragraful 36, a precizat că „faptul de a avea acces la căi de atac interne, doar pentru a ți se spune că acțiunile tale sunt blocate prin efectul legii, nu îndeplinește întotdeauna cerințele articolului 6“, Curtea Constituțională consideră că nu poate fi reținută, nefiind incidentă în situația de față, cu privire la care există un cadru legal apt să ofere părții interesate mijloace suficiente pentru realizarea drepturilor fundamentale de acces liber la justiție și la un proces echitabil, așa cum s-a demonstrat mai sus.

20.

În ceea ce privește situația concretă din cauză, în care înscrisurile defăimate ca false sunt reprezentate de o împuternicire avocațială și contractul de asistență juridică aferent, Curtea constată că instanța judecătorească învestită cu soluționarea litigiului principal deține competența exclusivă de a aprecia dacă și în ce măsură acestea se înscriu în noțiunea de înscrisuri probatorii, la care face referire subsecțiunea Codului de procedură civilă din care face parte textul de lege criticat, și, implicit, dacă este sau nu incidentă procedura reglementată de

art. 304-308 din codul menționat . În ceea ce privește practica judiciară divergentă care ar exista, potrivit susținerilor autorului excepției, la nivelul diverselor instanțe cu privire la această problematică, unificarea acesteia se poate realiza doar de către Înalta Curte de Casație și Justiție, pe calea unui recurs în interesul legii.

21.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 13 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Marian Turbatu în Dosarul nr. 5.082/118/2018 al Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 304 alin. (1) din Codul de procedură civilă

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 1 iulie 2025.