Legea nr. 487/2002

Serviciile medicale și de îngrijiri de psihiatrie sunt acordate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate prin:

a) rețeaua serviciilor de sănătate, predominant prin intermediul medicului de familie;

b) structuri specializate de sănătate mintală.

Serviciile medicale și de îngrijiri de psihiatrie se pot acorda și prin rețeaua de sănătate privată.

În domeniul ocrotirii sănătății mintale medicul de familie are următoarele responsabilități:

a) promovarea și apărarea sănătății mintale și preventia tulburarilor psihice;

b) participarea la îngrijirea ambulatorie a tulburarilor psihice, intervenția terapeutică de urgenta în limitele competentei sale, conform metodologiei elaborate de Ministerul Sănătății și Familiei, trimiterea persoanelor cu tulburări psihice către rețeaua de asistența medicală și îngrijiri de sănătate mintală.

Pentru realizarea obiectivelor menționate mai sus se asigura competența profesionistilor din rețeaua primara prin formare profesională continua.

Serviciile medicale și ingrijirile de sănătate mintală, prestate în rețeaua de îngrijiri primare de sănătate, trebuie să corespundă atât cantitativ, cat și calitativ prevederilor legale în vigoare.

Serviciile medicale și ingrijirile de sănătate mintală, prestate în rețeaua de sănătate privată, trebuie să corespundă atât cantitativ, cat și calitativ prevederilor prezentei legi.

Orice persoană cu tulburări psihice trebuie apărată de daunele pe care ar putea sa i le producă administrarea nejustificată a unui medicament sau a unor proceduri de diagnostic și tratament, de maltratarile din partea altor pacienti, ale personalului de serviciu sau ale altor persoane ori de alte acte de natura sa antreneze o suferinta fizica sau psihică.

Ingrijirile oricărei persoane cu tulburări psihice se acordă în mediul cel mai puțin restrictiv, prin proceduri cat mai puțin restrictive, care să respecte pe cat posibil integritatea sa fizica și psihică și sa răspundă în același timp nevoilor sale de sănătate, precum și necesității de a asigura securitatea fizica a celorlalți.

În alcătuirea și în punerea în aplicare a programului terapeutic medicul psihiatru este obligat să obțină consimțământul pacientului și să respecte dreptul acestuia de a fi asistat în acordarea consimțământului.

Medicul psihiatru poate institui tratamentul fără obținerea consimțământului pacientului în următoarele situații:

a) comportamentul pacientului reprezintă un pericol iminent de vătămare pentru el însuși sau pentru alte persoane;

b) pacientul nu are capacitatea psihică de a înțelege starea de boala și necesitatea instituirii tratamentului medical;

c) pacientul a fost pus sub interdicție în urma unei proceduri juridice anterioare și s-a instituit tutela;

d) pacientul este minor, medicul psihiatru fiind obligat să solicite și să obțină consimțământul reprezentantului personal sau legal al pacientului.

În situațiile prevăzute la alin. (2) lit. a) și b), în care nu se obține sau nu se poate obține consimțământul reprezentantului personal ori legal al pacientului, medicul psihiatru acționează pe propria răspundere, instituind procedurile de diagnostic și tratament pe care le considera necesare pe perioada strict necesară atingerii scopului urmărit. Aceste cazuri vor fi notificate și supuse analizei comisiei de revizie a procedurii, în conformitate cu prevederile art. 52.

Întreaga echipa terapeutică este obligată sa păstreze confidențialitatea informațiilor, cu excepția situațiilor prevăzute de prezenta lege.

Situațiile în care pot fi dezvăluite informații referitoare la o persoană cu tulburare psihică sunt următoarele:

a) exista o dispoziție legală în acest sens;

b) stabilirea vinovatiei în cazul unei infracțiuni prevăzute de lege;

c) acordul persoanei în cauza;

d) este necesară pentru exercitarea profesiunii, cu condiția respectării anonimatului persoanei în cauza.

Pot fi transmise dosare și informații medicale între diferite unități sanitare, la cerere sau cu ocazia transferului, dacă pacientul accepta transferul.

Când anumite informații referitoare la un tratament actual sau trecut privind un pacient sunt necesare unei instanțe de judecată sau Colegiului Medicilor din România, care judeca în legătură cu o cauza, medicul curant este autorizat sa aducă dovezi de orice fel privind pacientul și comunicări ale informațiilor aflate sub semnul confidențialității.

Orice pacient sau fost pacient are acces la toată documentația medicală din serviciile unde a fost îngrijit, cu excepția cazurilor în care:

a) dezvaluirea unor asemenea documente medicale ar putea să fie în detrimentul sănătății sale fizice și mintale, acest fapt fiind stabilit de către medicul-șef sau de către medicul curant;

b) a fost efectuată o specificație scrisă asupra riscului acestui efect pe dosarul pacientului, aplicată numai persoanelor care sunt pacienti în prezent, nu și foștilor pacienti.

Orice pacient sau fost pacient are dreptul de a inainta plângeri în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.

Plângerile pacientilor pot fi formulate și de reprezentanții personali sau legali ai acestora privind încălcarea drepturilor pacientilor prevăzute de prezenta lege.

Orice persoană cu tulburări psihice are dreptul la cele mai bune servicii medicale și îngrijiri de sănătate mintală disponibile.

Orice persoană care suferă de tulburări psihice sau care este ingrijita ca atare trebuie tratata cu omenie și în respectul demnității umane și să fie apărată împotriva oricărei forme de exploatare economică, sexuală sau de alta natura, împotriva tratamentelor vătămătoare și degradante.

Nu este admisă nici o discriminare bazată pe o tulburare psihică.

Orice persoană care suferă de o tulburare psihică are dreptul sa exercite toate drepturile civile, politice, economice, sociale și culturale recunoscute în Declarația Universala a Drepturilor Omului, precum și în alte convenții și tratate internaționale în materie, la care România a aderat sau este parte, cu excepția cazurilor prevăzute de lege.

Orice persoană care suferă de o tulburare psihică are dreptul, în măsura posibilului, sa traiasca și sa lucreze în mijlocul societății. Administrația publică locală, prin organismele competente, asigura integrarea sau reintegrarea în activități profesionale corespunzătoare stării de sănătate și capacității de reinsertie socială și profesională a persoanelor cu tulburări psihice.

Orice persoană cu tulburare psihică are dreptul sa primească îngrijiri comunitare, în sensul definit de prezenta lege.

Orice pacient cu tulburări psihice are dreptul la:

a) recunoașterea de drept ca persoana;

b) viața particulară;

c) libertatea de comunicare, în special cu alte persoane din unitatea de îngrijire, libertatea de a trimite și de a primi comunicări particulare fără nici un fel de cenzura, libertatea de a primi vizite particulare ale unui consilier ori ale unui reprezentant personal sau legal și, ori de câte ori este posibil, și ale altor vizitatori, libertatea de acces la serviciile poștale și telefonice, precum și la ziare, la radio și la televiziune;

d) libertatea religioasă sau de convingere.

Mediul și condițiile de viața în serviciile de sănătate mintală trebuie să fie pe cat posibil cat mai apropiate de viața normală a persoanelor de vârsta corespunzătoare.

Pentru petrecerea timpului liber orice pacient cu tulburări psihice are dreptul la:

a) mijloace de educație;

b) posibilități de a cumpara sau de a primi articolele necesare vieții zilnice, distractiilor sau comunicării;

c) mijloace care să permită pacientului să se consacre unor ocupații active, adaptate mediului sau social și cultural, incurajari pentru folosirea acestor mijloace și măsuri de readaptare profesională de natura sa îi usureze reinsertia în societate.

Pacientul nu poate fi obligat sa presteze o munca forțată.

Activitatea efectuată de către un pacient într-un serviciu de sănătate mintală nu trebuie să permită exploatarea fizica sau psihică a acestuia.

Din momentul admiterii într-un serviciu de sănătate mintală fiecare pacient trebuie să fie informat de îndată ce este posibil, într-o formă și într-un limbaj pe care să poată să le înțeleagă, asupra drepturilor sale, în conformitate cu prevederile legii, iar aceasta informare va fi însoțită de explicarea drepturilor și a mijloacelor de a le exercita.

Dacă pacientul nu este capabil sa înțeleagă aceste informații și atât timp cat aceasta incapacitate va dura, drepturile sale vor fi aduse la cunoștința reprezentantului sau personal sau legal.

Pacientul care are capacitatea psihică păstrată are dreptul sa desemneze persoana care va fi informată în numele sau, precum și persoana care va fi însărcinată sa îi reprezinte interesele pe lângă autoritățile serviciului.

Solicitarea internării nevoluntare a unei persoane se realizează de către:

a) medicul de familie sau medicul specialist psihiatru care are în îngrijire aceasta persoana;

b) familia persoanei;

c) reprezentanții serviciilor abilitate ale administrației publice locale;

d) reprezentanții poliției, jandarmeriei, parchetului sau ai pompierilor.

Motivele solicitării internării nevoluntare se certifica sub semnatura de către persoanele menționate la alin. (1), cu specificarea propriilor date de identitate, descrierea circumstanțelor care au condus la solicitarea de internare nevoluntara, a datelor de identitate ale persoanei în cauza și a antecedentelor medicale cunoscute.

Decizia de internare nevoluntara se confirma în termen de cel mult 72 de ore, pe baza notificării făcute de către medicul care a internat pacientul, de către o comisie de revizie a procedurii, alcătuită din 3 membri numiți de directorul spitalului, și anume: 2 psihiatri, pe cat posibil alții decât cel care a internat persoana, și un medic de alta specialitate sau un reprezentant al societății civile.

Aceasta comisie procedează la examinarea periodică a pacientului internat nevoluntar, în termen de maximum 15 zile, sau la solicitarea medicului care are pacientul în îngrijire.

Comisia are obligația de a consemna decizia luată în dosarul medical al pacientului și de a informa pacientul și reprezentantul sau personal sau legal asupra deciziei luate.

Decizia de internare nevoluntara este notificată în cel mult 24 de ore și este supusă revizuirii parchetului de pe lângă instanța judecătorească competența. În acest scop unitatea spitaliceasca în care se afla internat pacientul este obligată sa pună la dispoziție parchetului de pe lângă instanța judecătorească competența documentele medicale referitoare la pacientul în cauza.

În situația în care parchetul de pe lângă instanța judecătorească competența considera ca internarea nevoluntara este nejustificată, se va dispune efectuarea unei noi examinari psihiatrice de către o alta comisie medico-legală, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare.

Împotriva hotărârii de internare nevoluntara pacientul, reprezentantul personal sau legal al acestuia poate sesiza instanța judecătorească competența, potrivit legii. În cadrul procesului, dacă starea sa o permite, pacientul este audiat de către judecător; în situația în care acest lucru nu este posibil, judecătorul se deplaseaza la unitatea în care este internat pacientul pentru audieri. Judecarea se face în procedura de urgenta.

Pacientul, familia sau reprezentantul sau legal ori personal are dreptul să solicite efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare.

Dacă instanța judecătorească competența nu autorizeaza internarea nevoluntara sau retrage autorizația, persoana în cauza are dreptul de a părăsi imediat unitatea spitaliceasca sau poate solicita, în urma consimțământului scris, continuarea tratamentului.

Dacă o persoană aflată în procedura de internare nevoluntara părăsește unitatea spitaliceasca fără sa existe decizia comisiei de revizie a procedurii sau hotărârea instanței de judecată competente, unitatea spitaliceasca are obligația de a sesiza imediat organele de poliție și parchetul de pe lângă instanța judecătorească competența, precum și familia, reprezentantul personal sau legal al pacientului.

Restricțiile privind libertățile individuale ale pacientului internat nevoluntar sunt limitate de starea sa de sănătate și de eficienta tratamentului. Nu pot fi limitate drepturile pacientului privind:

a) comunicarea, conform dorintei sale, cu orice autoritate cu atribuții în domeniul de competența legat de situația sa, cu membrii familiei sau cu avocatul;

b) accesul la corespondenta personală și utilizarea telefonului în scop privat;

c) accesul la presa sau la publicații;

d) dreptul la vot, dacă nu se afla într-o situație de restrangere a drepturilor cetățenești;

e) exercitarea libera a credinței religioase.

Pacientul internat nevoluntar are dreptul de a fi informat asupra regulamentului de funcționare a unității spitalicești.

Internarea nevoluntara nu constituie o cauza de restrangere a capacității juridice a pacientului.