Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 817/2002

privind aprobarea rectificarii bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2002 al Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", regie autonomă de interes național aflată sub autoritatea Secretariatului General al Guvernului

prezumat în vigoare

Data actului
31 iulie 2002
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 595 din 12 august 2002
Citează
7 acte
Structură
4 articole · 3.388 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

  • Constituția din 1992 22 decembrie 1992 (prevederi anume) a Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor

În temeiul prevederilor art. 107 din Constituția României, ale

art. 47 alin. (2) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001 , cu modificările și completările ulterioare, ale

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 79/2001

privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar, aprobată prin

Legea nr. 59/2002 , precum și ale

art. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2002

cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2002,

Guvernul României adopta prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1)

Se aprobă rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2002 al Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", regie autonomă de interes național aflată sub autoritatea Secretariatului General al Guvernului, prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

(2)

Defalcarea pe trimestre și luni a indicatorilor prevăzuți în bugetul de venituri și cheltuieli al Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" se aproba de Secretariatul General al Guvernului.

Articolul 2

(1)

Cheltuielile totale aferente veniturilor înscrise în bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2002 al Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" prevăzut la art. 1 reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite decât în cazuri justificate și numai cu aprobarea Guvernului, la propunerea Secretariatului General al Guvernului, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice și al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.

(2)

În cazul în care în execuție se înregistrează depășiri sau nerealizari ale veniturilor totale aprobate, Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" va efectua cheltuieli totale, altele decât cele de natura cheltuielilor de personal, proporțional cu gradul de realizare a veniturilor totale.

Articolul 3

(1)

Nerespectarea prevederilor art. 2 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000.000 lei la 50.000.000 lei.

(2)

Contravenției prevăzute la alin. (1) i se aplică dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 180/2002 .

Articolul 4

Contravenția se constata și amenda se aplică de către organele de control financiar ale statului, împuternicite potrivit legii, persoanelor vinovate de nerespectarea prevederilor prezentei hotărâri.

-----------

ADRIAN NASTASE

Contrasemnează:

---------------

Ministrul pentru coordonarea

Secretariatului General al Guvernului,

Petru Șerban Mihailescu

p. Ministrul finanțelor publice,

Gheorghe Gherghina,

secretar de stat

Ministrul muncii

și solidarității sociale,

Marian Sarbu

*) Anexa se comunică Secretariatului General al Guvernului.

PRIM-MINISTRU

București, 31 iulie 2002.
Nr. 817.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.