Decizia nr. 214/2002

Articolul 2

Articolul 3

În aplicarea prevederilor art. 1 capitalul social al Societății Comerciale <<Oil Terminal>> - S.A. Constanta va fi redus corespunzător valorii contabile a bunurilor care fac parte din domeniul public de interes național, mentinandu-se actuala structura a actionariatului.

Articolul 4

Agenția Naționala pentru Resurse Minerale va desemna, în condițiile legii, titularul acordului petrolier de concesiune a activității de exploatare a bunurilor prevăzute la art. 1 și va desfășura procedura de concesionare.

Articolul 5

Concesionarul va negocia condițiile de utilizare a stocurilor de țiței și de produse petroliere, aflate la Societatea Comercială <<Oil Terminal>> - S.A. Constanta, cu persoanele juridice care le dețin, cu acordul Ministerului Industriei și Resurselor.

Articolul 6

Până la aprobarea, în condițiile legii, a acordului petrolier de către Agenția Naționala pentru Resurse Minerale Societatea Comercială <<Oil Terminal>> - S.A. Constanta va păstra bunurile menționate la art. 1, cu diligenta unui bun proprietar, și va asigura utilizarea normală a acestora."

Textele constituționale invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate sunt art. 41 alin. (1), (2), (3) și (5), art. 135 alin. (1) și (6), care au următorul cuprins:

- Art. 41 alin. (1), (2), (3) și (5): "(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii străini și apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor.

(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreapta și prealabilă despăgubire [...].

(5) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) și (4) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenta, prin justiție.";

- Art. 135 alin. (1) și (6): "(1) Statul ocrotește proprietatea [...].

(6) Proprietatea privată este, în condițiile legii, inviolabilă."

Autorul excepției a invocat în motivarea susținerilor sale și dispozițiile art. 11 și 20 din Constituție, referindu-se în mod concret la prevederile art. 17 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, care proclama ca "Orice persoană are dreptul la proprietate atât singura, cat și în asociație cu alții" și ca "Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa". De asemenea, se invoca și dispozițiile art. 1 alin. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificat de România prin

Legea nr. 30/1994 , text conform căruia "Orice persoană fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".

Critica de neconstituționalitate formulată de autorul excepției se bazează pe susținerea ca bunurile Societății Comerciale "Oil Terminal" - S.A. Constanta constituie proprietatea privată a acestei societăți comerciale și beneficiază de protecția proprietății private instituită prin art. 41 alin. (1) și (2), precum și prin art. 135 alin. (6) din Constituție. De aceea, considera autorul excepției, "Guvernul nu poate să dispună prin ordonanța de urgență ca aceste bunuri <<sunt și rămân în proprietatea publică a statului>>, din moment ce ele se afla în proprietate privată". Se considera ca, în cauza, a operat o "veritabila naționalizare care, în conformitate cu regimul constituțional al dreptului de proprietate, este inadmisibila". În opinia autorului excepției "trecerea silită în proprietatea statului a unor bunuri proprietate privată se poate realiza prin expropriere, în condițiile prevăzute de art. 41 alin. (3) și (5) din Constituție, sau prin confiscare, în cazul bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții, în condițiile prevăzute la alin. (8) al aceluiași articol".

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca, potrivit dispozițiilor

art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15 din 7 august 1990

privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 8 august 1990, "Bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite cu alt titlu". Analizând acest aspect, Curtea observa ca

Legea nr. 15/1990 , adoptată anterior intrării în vigoare a Constituției, a reglementat trecerea gratuita a bunurilor respective, care aparțineau statului, în patrimoniul societăților comerciale și al regiilor autonome constituite în locul fostelor întreprinderi de stat. Or, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție "Legile și toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituții". În ceea ce privește proprietatea, legiuitorul constituant a prevăzut la art. 135 existenta proprietății publice care aparține exclusiv statului sau unităților administrativ-teritoriale. În afară bunurilor prevăzute expres la art. 135 alin. (4) din Constituție, textul respectiv prevede că "și alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al proprietății publice".

În aplicarea dispozițiilor constituționale ale art. 135 alin. (4) a fost adoptată, între alte acte normative,

Legea petrolului nr. 134 din 29 decembrie 1995 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 301 din 29 decembrie 1995, care la art. 8 alin. 1 și 2 prevede că "Sistemul național de transport al petrolului face parte din domeniul public de interes național și este de importanța strategica.

În sistemul național de transport al petrolului se cuprind conductele magistrale care asigura colectarea petrolului extras din perimetrele de exploatare sau a celui provenit din import și dirijarea lui de la punctele de predare de către producători la unitățile de prelucrare, spre centrele de distribuție și consum sau la export, precum și toate instalațiile, echipamentele și dotările aferente acestora". Totodată, potrivit art. 46, "Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga Legea petrolului din anul 1942,

Legea nr. 66/1992 , precum și alte dispoziții contrare sau incompatibile".

Ulterior, prin

Legea nr. 213 din 17 noiembrie 1998

privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, s-au prevăzut în Lista anexa care cuprinde unele bunuri ce alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, la pct. I privind domeniul public al statului, poziția 17, "conductele de transport al țițeiului, al produselor petroliere și al gazelor naturale".

În acest context Curtea observa ca prevederile legale criticate pentru neconstituționalitate sunt în spiritul și litera reglementării constituționale cu privire la proprietatea publică, ulterioară

Legii nr. 15/1990 , reglementare care a determinat apariția unor acte normative concordante cu dispozițiile constituționale atât în domeniul petrolier, cat și în alte domenii. Este relevant, în acest sens, faptul ca, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (5) din Constituție, a fost reconsiderat și titlul cu care regiile autonome detineau bunuri proprietate publică, stabilindu-se, ulterior adoptării Constituției, ca bunurile respective sunt date în administrarea acestora, iar nu în proprietate, cum stabilise inițial

Legea nr. 15/1990 . Astfel, prevederile legale criticate nu sunt contrare dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (6) din Constituție.

Curtea retine, de altfel, ca autorul excepției în calitate de acționar la societatea comercială, acționar majoritar fiind Ministerul Industriei și Resurselor, nu a avut niciodată un drept de proprietate asupra bunurilor Societății Comerciale "Oil Terminal" - S.A. Constanta, ci deține doar un pachet de acțiuni, care îi conferă un drept de creanta asupra patrimoniului societății, asa cum jurisprudenta Curții Constituționale a stabilit în mod constant.

În consecința, critica autorului excepției de neconstituționalitate, acționar la societatea comercială în cauza, referitoare la încălcarea dreptului de proprietate, cu raportare la dispozițiile art. 41 alin. (1), (2), (3) și (5), ale art. 135 alin. (1) și (6) din Constituție, precum și la dispozițiile art. 17 din Declarația Universala a Drepturilor Omului și ale art. 1 alin. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nu poate fi primită.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 12, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

în numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 15/2001

privind reglementarea situației juridice a rezervoarelor, conductelor de transport al țițeiului și al produselor petroliere, a statiilor de pompare și a celorlalte instalații și echipamente aferente, aprobată prin

Legea nr. 68/2002 , excepție ridicată de Broadhurst Investments Limited în Dosarul nr. S 2.526/COM/2001 al Tribunalului Constanta - Secția comercială.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 11 iulie 2002.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Mihai Paul Cotta

OPINIE SEPARATĂ

Pentru considerente identice cu cele cuprinse în opinia separată la Decizia Curții Constituționale nr. 341 din 4 decembrie 2001 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 10 alin. 2 din Legea nr. 82/1993

privind constituirea Rezervatiei Biosferei "Delta Dunării", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 22 februarie 2002, apreciez ca este gresita și soluția adoptată, cu majoritate de voturi, prin Decizia nr. 214 din 11 iulie 2002.

Dispozițiile

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 15/2001

încalcă, de asemenea, în mod flagrant, principiul ocrotirii proprietății private "în mod egal de lege, indiferent de titular", consacrat de art. 41 alin. (2) teza întâi din Constituție. Sub acest aspect, doresc sa fac unele sublinieri suplimentare, având în vedere specificul obiectului de reglementare al ordonanței supuse controlului de constituționalitate.

În art. 1 al ordonanței examinate se precizează ca "sunt și rămân în proprietatea publică a statului și fac parte din domeniul public de interes național" acele rezervoare, conducte de transport al țițeiului și al produselor petroliere, stațiile de pompare, celelalte instalații și echipamente aferente acestora, "care au fost trecute în patrimoniul Societății Comerciale <<Oil Terminal>> - S.A. Constanta prin

Hotărârea Guvernului nr. 1.200/1990

privind înființarea de societăți comerciale pe acțiuni în industrie".

Hotărârea Guvernului nr. 1.200/1990

a fost emisă în executarea

Legii nr. 15/1990

privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale. Conform prevederilor

art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990

"Bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite cu alt titlu", dispoziții întărite prin art. 65 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu referire la bunurile aduse ca aport la înființarea societăților comerciale.

Inițial toate societățile comerciale, înființate prin transformarea unităților economice de stat, au avut un singur acționar: statul, iar ulterior, în procesul de privatizare, au apărut și alți acționari cu statut juridic și drepturi egale. Nici unul dintre acționari nu are drept de proprietate asupra bunurilor societății comerciale, având doar un drept de creanta față de societate, în raport cu acțiunile deținute și putând sa dispună asupra acțiunilor sale. Asupra bunurilor din proprietatea societății comerciale poate dispune numai adunarea generală a acționarilor. Aceste principii sunt valabile și pentru stat, indiferent dacă este acționar majoritar sau minoritar. Orice dispoziție legală contrară acestor principii încalcă obligația constituțională de a ocroti în mod egal proprietatea privată, indiferent de titular.

Retinand ca bunurile la care se referă

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 15/2001

au trecut în mod licit, pe baza unor reglementări legale, în proprietatea privată a unei societăți comerciale, este evident ca statul nu mai poate dispune de ele decât cu stricta respectare a normelor constituționale, chiar dacă interese naționale majore impun schimbarea regimului juridic al acestora. Or, potrivit art. 41 alin. (3) din Constituție "Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreapta și prealabilă despăgubire", iar alin. (7) al aceluiași articol constituțional, în teza întâi, interzice confiscarea averii dobândite licit, alin. (8) permitand confiscarea doar a bunurilor "destinat, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții".

Acceptând chiar și teza ca

Legea nr. 15/1990 , precum și

Hotărârea Guvernului nr. 1.200/1990 , acte normative pre-constituționale, au dispus trecerea în proprietatea societăților comerciale, înființate prin transformarea unităților economice de stat, a unor bunuri contrar prevederilor noii Constituții, tot nu se poate retine justificarea constituțională a măsurilor dispuse prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 15/2001 . Potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție "Legile și toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituții", dar aceasta abrogare implicita se produce doar de la data intrării în vigoare a Constituției, fără a se rasfrange asupra situațiilor și raporturilor juridice născute anterior, pe baza reglementărilor legale atunci în vigoare, chiar contrare actualei Constituții, întrucât nici prevederile constituționale nu pot fi aplicate cu efecte retroactive.

Argumentul reținut în decizie, în sensul că acționarul autor al excepției de neconstituționalitate nu are drept de dreptul de proprietate și patrimoniul societății comerciale, putând acționa pe toate căile legale împotriva măsurilor de diminuare a capitalului social al societății comerciale, care determina, în mod direct, reducerea valorii acțiunilor sale.