Decizia nr. 215/2002

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Gabriela Ghita - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 2 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 216/2000 , aprobată și modificată prin

Legea nr. 254/2001 , excepție ridicată de Societatea de Investiții Financiare Muntenia - S.A. în Dosarul nr. 4.075/2001 al Tribunalului Prahova - Secția comercială și contencios administrativ.

La apelul nominal se prezintă autorul excepției, prin consilier juridic, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul autorului excepției pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate, sustinand ca

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 216/2000

încalcă atât

art. 41 din Constituție, cat și Legea nr. 33/1994 . Se mai susține ca

Legea nr. 213/1998

stabilește ca bunurile din lista anexa fac parte din domeniul public, dar art. 8 alin. (3) prevede că trecerea în proprietatea statului se poate face numai cu plata și cu acordul adunării generale a acționarilor.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției, ca fiind neîntemeiată, deoarece dispozițiile criticate nu contravin prevederilor art. 41 alin. (2) și ale art. 135 alin. (6) din Constituție. Se arata ca autorul excepției nu a avut dreptul de proprietate asupra bunurilor societății comerciale, ci doar un drept de creanta asupra patrimoniului acesteia. Deși

Legea nr. 15/1990

prevede la art. 20 trecerea gratuita în patrimoniul societăților comerciale a bunurilor care aparțineau statului, această lege a fost adoptată anterior intrării în vigoare a Constituției din 1990. Or, art. 135 din Constituție a reglementat existenta proprietății publice, iar la alin. (4) a lăsat legiuitorul sa stabilească și alte bunuri, în afară celor prevăzute expres de textul constituțional, ce ar putea face obiectul proprietății publice.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 15 iunie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 4.075/2001, Tribunalul Prahova - Secția comercială și contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 2 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 216/2000 , aprobată prin

Legea nr. 254/2001 , excepție ridicată de SIF Muntenia într-o cauza civilă având ca obiect soluționarea acțiunii în anularea Hotărârii Adunării generale extraordinare a acționarilor a Societății Comerciale "Conpet" - S.A. Ploiesti din data de 2 martie 2001.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține ca, potrivit

art. 1 al Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 216/2000 , "conductele magistrale și instalațiile aferente sistemului național de transport al țițeiului, care au fost trecute în patrimoniul S.C. CONPET - S.A. Ploiesti prin

H.G. nr. 1.213/1990

[...] sunt și rămân în proprietatea publică a statului și fac parte din domeniul public de interes național". În conceptia autorului excepției, art. 2 al Ordonanței de urgenta a Guvernului, care reglementează diminuarea capitalului social al Societății Comerciale "Conpet" - S.A. Ploiesti corespunzător valorii contabile a bunurilor care fac parte din domeniul public, fără a dispune și despăgubirea acționarilor privati, contravine dispozițiilor art. 41 alin. (3) din Constituție.

Tribunalul Prahova - Secția comercială și contencios administrativ considera ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, "deoarece sistemul de transport al titeiu- lui nu face parte din capitalul social al S.C. CONPET - S.A. Ploiesti". În realitate, arata instanța de judecată, "Prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 216/2000

s-a reglementat situația juridică a acestui sistem care trebuie să fie în administrarea societăților comerciale".

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază ca excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale criticate este neîntemeiată, cu motivarea ca "textul de lege criticat nu afectează dreptul de proprietate al nici unui titular și nu diminuează proprietatea nimănui. Autorul excepției nu a fost niciodată titularul dreptului de proprietate asupra bunurilor în cauza. Acesta deține un pachet de acțiuni care îi conferă un drept de creanta asupra patrimoniului societății comerciale, iar nu un drept de proprietate asupra bunurilor societății și, ca urmare, nu poate suferi vreo paguba materială prin modificarea valorii capitalului social, pentru care ar putea să fie despăgubit. De altfel, în chiar cuprinsul textului criticat, se prevede, la alin. (2), ca <<valoarea nominală a acțiunilor se recalculează [...] cu menținerea numărului de acțiuni și a structurii actionariatului>>". De asemenea, în punctul de vedere al Guvernului se precizează ca referitor la "bunurile ce fac obiectul de reglementare al

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 216/2000 , nu se stabilește un nou (alt) regim juridic al acestora (trecerea din domeniul privat în domeniul public al statului)". Se arata, în final, ca art. 1 al ordonanței de urgenta "nu cuprinde propriu-zis o dispoziție, o norma de conduita, ci se face o simpla constatare, în sensul că aceste bunuri <<sunt și rămân în proprietatea publică a statului și fac parte din domeniul public de interes național>>, integrandu-se într-un context legislativ prin care s-a constituit regimul juridic al bunurilor în cauza:

Legea petrolului nr. 134/1995

( art. 1 și 8) și Legea nr. 213/1998

privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia [art. 3 alin. (1) și (2) și anexa pct. I.17], în raport cu dispozițiile art. 135 alin. (4) și (5) din Constituție".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 2 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 216 din 24 noiembrie 2000

privind reglementarea situației juridice a conductelor magistrale și a instalațiilor, echipamentelor și dotărilor anexe, aferente Sistemului național de transport al țițeiului, gazolinei, condensatului și etanului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 610 din 28 noiembrie 2000, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 254 din 16 mai 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 23 mai 2001, text care are următorul cuprins: "În aplicarea prevederilor art. 1 capitalul social al Societății Comerciale <<Conpet>> - S.A. Ploiesti va fi redus corespunzător valorii contabile a bunurilor care fac parte din domeniul public.

Valoarea nominală a acțiunilor se recalculează prin corelare cu prevederile alin. 1, cu menținerea numărului de acțiuni și a structurii actionariatului."

Critica de neconstituționalitate are la baza susținerea potrivit căreia textul de lege criticat, ca dealtfel întreaga ordonanța, contravine prevederilor art. 41 din Constituție privind protecția proprietății private, întrucât diminuează capitalul social al Societății Comerciale "Conpet" - S.A., fără să se prevadă și despăgubirea corespunzătoare a acționarilor privati. În mod explicit se susține încălcarea dispozițiilor art. 41 alin. (3) din Constituție, potrivit cărora "Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreapta și prealabilă despăgubire."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca, potrivit dispozițiilor

art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15 din 7 august 1990

privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 8 august 1990, "Bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite cu alt titlu". Analizând aceasta reglementare, Curtea observa ca

Legea nr. 15/1990 , adoptată anterior intrării în vigoare a Constituției, a prevăzut trecerea gratuita a bunurilor respective care aparțineau statului în patrimoniul societăților comerciale și al regiilor autonome constituite în locul fostelor întreprinderi de stat. Or, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, "Legile și toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituții". În ceea ce privește proprietatea, legiuitorul constituant a reglementat la art. 135 existenta proprietății publice care aparține exclusiv statului sau unităților administrativ-teritoriale. În afară bunurilor prevăzute expres la art. 135 alin. (4) din Constituție, textul respectiv prevede că "și alte bunuri stabilite de lege fac obiectul exclusiv al proprietății publice".

În aplicarea dispozițiilor constituționale ale art. 135 alin. (4), a fost adoptată, între alte acte normative,

Legea petrolului nr. 134 din 29 decembrie 1995 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 29 decembrie 1995, care la art. 8 alin. 1 și 2 prevede că "Sistemul național de transport al petrolului face parte din domeniul public de interes național și este de importanța strategica.

În sistemul național de transport al petrolului se cuprind conductele magistrale care asigura colectarea petrolului extras din perimetrele de exploatare sau a celui provenit din import și dirijarea lui de la punctele de predare de către producători la unitățile de prelucrare, spre centrele de distribuție și consum sau la export, precum și toate instalațiile, echipamentele și dotările aferente acestora". Totodată, potrivit art. 46, "Pe data intrării în vigoare a acestei legi se abroga Legea petrolului din 1942,

Legea nr. 66/1992 , precum și orice alte dispoziții contrare sau incompatibile".

Ulterior, prin

Legea nr. 213 din 17 noiembrie 1998

privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, s-au prevăzut, în Lista anexa care cuprinde unele bunuri ce alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, la pct. I privind domeniul public al statului, poziția 17, "Conductele de transport al țițeiului, al produselor petroliere și al gazelor naturale".

În acest context Curtea observa ca prevederile legale criticate pentru neconstituționalitate corespund reglementării constituționale cu privire la proprietatea publică, ulterioară

Legii nr. 15/1990 , reglementare care a determinat apariția unor acte normative concordante cu dispozițiile constituționale, atât în domeniul petrolier, cat și în alte domenii. Este relevant în acest sens faptul ca, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (5) din Constituție, a fost reconsiderat și titlul cu care regiile autonome detineau bunuri proprietate publică, stabilindu-se, ulterior adoptării Constituției, ca bunurile respective sunt date în administrarea acestora, iar nu în proprietate, cum stabilise inițial

Legea nr. 15/1990 .

În ceea ce privește susținerea ca, potrivit

art. 8 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 , trecerea în proprietatea statului a bunurilor din lista anexa se putea face numai cu plata și cu acordul adunării generale a acționarilor, Curtea constata ca este neîntemeiată. Potrivit acestui text "Trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul societăților comerciale, la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acționar, se poate face numai cu plata și cu acordul adunării generale a acționarilor societății comerciale respective [...]". În cauza însă nu a operat o asemenea trecere în domeniul public, ci s-a făcut numai constatarea ca aceste bunuri "sunt și rămân în proprietatea publică a statului și fac parte din domeniul public de interes național", ținându-se seama de reglementările constituționale referitoare la proprietate.

Curtea retine, de altfel, ca autorul excepției, în calitate de acționar la societatea comercială, acționar majoritar fiind Ministerul Transporturilor, nu a avut niciodată un drept de proprietate asupra bunurilor Societății Comerciale "Conpet" - S.A. Ploiesti, ci deține doar un pachet de acțiuni, care îi conferă un drept de creanta asupra patrimoniului societății, asa cum jurisprudenta Curții Constituționale a stabilit în mod constant.

În consecința, critica autorului excepției de neconstituționalitate, acționar la societatea în cauza, referitoare la încălcarea dreptului sau de proprietate, cu raportare la dispozițiile art. 41 alin. (3) din Constituție, nu poate fi primită.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 12, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 2 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 216/2000

privind reglementarea situației juridice a conductelor magistrale și a instalațiilor, echipamentelor și dotărilor anexe, aferente Sistemului național de transport al țițeiului, gazolinei, condensatului și etanului, aprobată prin

Legea nr. 254/2001 , excepție ridicată de SIF Muntenia în Dosarul nr. 4.075/2001 al Tribunalului Prahova - Secția comercială și contencios administrativ.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 11 iulie 2002.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Mihai Paul Cotta

OPINIE SEPARATĂ

Pentru considerente identice cu cele cuprinse în opinia separată la Decizia Curții Constituționale nr. 341 din 4 decembrie 2001 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 10 alin. 2 din Legea nr. 82/1993

privind constituirea Rezervatiei Biosferei "Delta Dunării", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 22 februarie 2002, apreciez ca este gresita și soluția adoptată, cu majoritate de voturi, prin Decizia nr. 215 din 11 iulie 2002.

Dispozițiile

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 216/2000

încalcă, de asemenea, în mod flagrant, principiul ocrotirii proprietății private "în mod egal de lege, indiferent de titular", consacrat de art. 41 alin. (2) teza întâi din Constituție. Sub acest aspect, doresc sa fac unele sublinieri suplimentare, având în vedere specificul obiectului de reglementare al ordonanței supuse controlului de constituționalitate.

În art. 1 al ordonanței examinate se precizează ca "sunt și rămân în proprietatea publică a statului și fac parte din domeniul public de interes național" acele conducte magistrale și instalațiile aferente Sistemului național de transport al țițeiului "care au fost trecute în patrimoniul Societății Comerciale <<Conpet>> - S.A. Ploiesti prin

Hotărârea Guvernului nr. 1.213/1990

privind înființarea acesteia". Prin excepția de neconstituționalitate sunt criticate dispozițiile art. 2 din ordonanța, referitoare la diminuarea capitalului social al societății comerciale, dar aceasta diminuare fiind consecința dispozițiilor art. 1, prin care se enunta apartenența bunurilor respective proprietății publice a statului, este evident ca obiecția de neconstituționalitate vizează întreaga ordonanța.

Hotărârea Guvernului nr. 1.213/1990

a fost emisă în executarea

Legii nr. 15/1990

privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale. Conform prevederilor

art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990

"Bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite cu alt titlu", dispoziții întărite prin art. 65 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu referire la bunurile aduse ca aport la înființarea societăților comerciale.

Inițial toate societățile comerciale, înființate prin transformarea unităților economice de stat, au avut un singur acționar: statul, iar ulterior, în procesul de privatizare, au apărut și alți acționari cu statut juridic și drepturi egale. Nici unul dintre acționari nu are drept de proprietate asupra bunurilor societății comerciale, având doar un drept de creanta față de societate, în raport cu acțiunile deținute, și putând sa dispună asupra acțiunilor sale. Asupra bunurilor din proprietatea societății comerciale poate dispune numai adunarea generală a acționarilor. Aceste principii sunt valabile și pentru stat, indiferent dacă este acționar majoritar sau minoritar. Orice dispoziție legală contrară acestor principii încalcă obligația constituțională de a ocroti în mod egal proprietatea privată, indiferent de titular.

Retinand ca bunurile la care se referă

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 216/2000

au trecut în mod licit, pe baza unor reglementări legale, în proprietatea privată a unei societăți comerciale, este evident ca statul nu mai poate dispune de ele decât cu stricta respectare a normelor constituționale, chiar dacă interese naționale majore impun schimbarea regimului juridic al acestora. Or, potrivit art. 41 alin. (3) din Constituție, "Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreapta și prealabilă despăgubire", iar alin. (7) al aceluiași articol constituțional, în teza întâi, interzice confiscarea averii dobândite licit, alin. (8) permitand confiscarea doar a bunurilor "destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții".

Acceptând chiar și teza ca

Legea nr. 15/1990 , precum și

Hotărârea Guvernului nr. 1.213/1990 , acte normative preconstitutionale, au dispus trecerea în proprietatea societăților comerciale, înființate prin transformarea unităților economice de stat, a unor bunuri contrar prevederilor noii Constituții, tot nu se poate retine justificarea constituțională a măsurilor dispuse prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 15/2001 . Potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, "Legile și toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituții", dar aceasta abrogare implicita se produce doar de la data intrării în vigoare a Constituției, fără a se rasfrange asupra situațiilor și raporturilor juridice născute anterior, pe baza reglementărilor legale atunci în vigoare, chiar contrare actualei Constituții, întrucât nici prevederile constituționale nu pot fi aplicate cu efecte retroactive. Sub acest aspect, nu are relevanta nici faptul ca o serie de legi ulterioare au reglementat regimul juridic al bunurilor de natura celor vizate de

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 216/2000 , ca și a celor vizate de

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 15/2001 , în conformitate cu dispozițiile și principiile Constituției din 1991, deoarece, potrivit prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție, nici acele legi nu pot avea efecte retroactive și nu pot determina schimbarea dreptului de proprietate existent anterior intrării lor în vigoare. Dacă se dorește readucerea în proprietatea publică a statului a bunurilor trecute legal în proprietatea privată a unor societăți comerciale, trebuie folosite căile și mijloacele permise de Constituție.

Argumentul reținut în decizie, în sensul că acționarul autor al excepției de neconstituționalitate nu are drept de proprietate asupra bunurilor societății comerciale, este valabil, în aceeași măsura, după cum am arătat mai înainte, și pentru statul acționar, ca și pentru orice instituție publică deținătoare de acțiuni. Nu este mai puțin adevărat însă și faptul ca orice acționar are interesul legitim de a apara dreptul de proprietate și patrimoniul societății comerciale, putând acționa pe toate căile legale împotriva măsurilor de diminuare a capitalului social al societății comerciale, care determina, în mod direct, reducerea valorii acțiunilor sale.