Decizia nr. 310/2024
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 56 alin. (12) cu referire la art. 39 alin. (16) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Anexă la 1
- Legea nr. 254/2013 19 iulie 2013 (prevederi anume) privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele ju…
Marian Enache
- președinte
Mihaela Ciochină
- judecător
Cristian Deliorga
- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Mihaela Ionescu
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 56 alin. (12)
cu referire la
art. 39 alin. (16) din Legea nr. 254/2013
privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Alen Daniel Moisin în Dosarul nr. 3.720/175/2020/a1 al Judecătoriei Aiud și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 274D/2021.
2.
La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere soluția și considerentele
Deciziei Curții Constituționale nr. 766 din 28 noiembrie 2019 .
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4.
Prin Încheierea nr. 6 din 19 ianuarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 3.720/175/2020/a1, Judecătoria Aiud a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 56 alin. (12)
cu referire la
art. 39 alin. (16) din Legea nr. 254/2013
privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Excepția a fost ridicată de Alen Daniel Moisin în procedura de soluționare a contestației formulate de acesta împotriva unei încheieri pronunțate de judecătorul de supraveghere a privării de libertate, de respingere a plângerii formulate, prin care reclama încălcarea de către penitenciar a dreptului la cumpărături.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că textul de lege criticat nu prevede că persoana privată de libertate poate să participe în cadrul procedurii în fața comisiei de disciplină, la audierea în fața judecătorului de supraveghere ori la judecata pe fond a cauzei, contrar dispozițiilor
art. 24 din Constituție
și ale
art. 6 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
6.
Judecătoria Aiud apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, invocă
deciziile Curții Constituționale nr. 368 din 14 mai 2015
și
nr. 535 din 14 iulie 2015 .
7.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
8.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
9.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
10.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile
art. 56 alin. (12)
cu referire la
art. 39 alin. (16) din Legea nr. 254/2013
privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
11.
Curtea observă că, prin notele scrise, autorul excepției formulează critici de neconstituționalitate doar cu privire la dispozițiile
art. 39 din Legea nr. 254/2013 . Având însă în vedere cadrul procesual în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate - contestație împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate prin care a fost respinsă plângerea referitoare la exercitarea unor drepturi ale persoanelor condamnate, în concret exercitarea dreptului la cumpărături -, pe de o parte, precum și faptul că dispozițiile
art. 39 din Legea nr. 254/2013
constituie sediul materiei pentru procedura de stabilire a regimului de executare a pedepselor privative de libertate, în timp ce soluția legislativă cuprinsă în
art. 56
din același act normativ privește exercitarea drepturilor persoanelor condamnate, aceste din urmă prevederi având legătură stricto sensu cu soluționarea cauzei, potrivit
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , pe de altă parte, și, totodată, observând că
alin. (12) al art. 56 din Legea nr. 254/2013
este complementar
art. 39 alin. (14)
-
(19)
din același act normativ, fiind o normă de trimitere, și ținând cont de criticile autorului excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 56 alin. (12)
cu referire la
art. 39 alin. (16) din Legea nr. 254/2013
privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, care au următorul conținut: „(12) Dispozițiile
art. 39 alin. (14) - (19)
se aplică în mod corespunzător.“ Dispozițiile
art. 39 alin. (16) din Legea nr. 254/2013
prevăd că: „(16) Persoana condamnată este adusă la judecată doar la solicitarea instanței, în acest caz fiind audiată.“
12.
Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textele legale criticate încalcă dispozițiile constituționale ale
art. 20
referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului și ale
art. 24 alin. (1)
privind dreptul la apărare, precum și prevederile
art. 6 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.
13.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile legale criticate au mai format obiectul controlului de constituționalitate prin raportare la critici similare, fiind pronunțate, în acest sens,
Decizia nr. 535 din 14 iulie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 615 din 13 august 2015,
Decizia nr. 135 din 9 martie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 26 mai 2017,
Decizia nr. 326 din 9 mai 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 2 august 2017,
Decizia nr. 177 din 31 martie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 25 mai 2022,
Decizia nr. 587 din 24 noiembrie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 19 aprilie 2023, și
Decizia nr. 305 din 25 mai 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 1 septembrie 2023, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată.
14.
În considerentele deciziilor menționate anterior, Curtea a reținut că prevederile criticate din
se circumscriu celei de-a patra faze a procesului penal, și anume fazei de executare.
Articolul 39
din lege dispune atât cu privire la stabilirea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, la plângerea depusă de persoana condamnată la judecătorul de supraveghere a privării de libertate împotriva deciziei comisiei pentru stabilirea, individualizarea și schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, cât și cu privire la contestația formulată de persoana condamnată sau de administrația penitenciarului, pe rolul judecătoriei în a cărei circumscripție se află penitenciarul, împotriva încheierii prin care judecătorul de supraveghere a privării de libertate a soluționat plângerea. Totodată,
art. 56
din aceeași lege normează atât cu privire la exercitarea drepturilor persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate, la plângerea ce poate fi formulată de către acestea împotriva măsurilor referitoare la exercitarea drepturilor reglementate prin
Legea nr. 254/2013 , luate de către administrația penitenciarului, cât și cu privire la contestația ce se poate formula împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate prin care a fost soluționată plângerea.
15.
Prin urmare, cadrul general prevăzut de
art. 39
și
56 din Legea nr. 254/2013
reglementează o activitate ulterioară fazei de judecată în care s-a stabilit existența vinovăției în materie penală, astfel încât Curtea a reținut că aceasta nu este supusă regulilor de procedură care guvernează faza de judecată a procesului penal, având în vedere că situația juridică a persoanei condamnate nu este identică cu cea a inculpatului. Într-un sens similar s-a pronunțat Curtea în jurisprudența sa referitoare la
privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 20 iulie 2006, abrogată prin
Legea nr. 254/2013 , de exemplu, prin
Decizia nr. 462 din 15 mai 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 7 iunie 2007, și prin
Decizia nr. 486 din 21 noiembrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 24 ianuarie 2014.
16.
Așa fiind, Curtea a constatat că, în considerarea diferenței mai sus arătate, legiuitorul poate reglementa, în materia executării pedepselor, o procedură specială de soluționare a căilor de atac referitoare la exercitarea drepturilor persoanelor condamnate, stabilite prin
Legea nr. 254/2013 , procedură care să nu mai implice în mod necesar prezența persoanei condamnate, fără ca în acest mod să fie încălcate dispozițiile constituționale privind dreptul la un proces echitabil.
17.
Curtea a invocat, deopotrivă, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a statuat că garanțiile consacrate în materie penală de prevederile
art. 6 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale - egalitatea de arme, dreptul la apărare, contradictorialitatea - nu sunt aplicabile procedurilor privind executarea pedepselor. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia din 22 februarie 1995, pronunțată în Cauza A.B. împotriva Elveției, Decizia din 13 mai 2003, pronunțată în Cauza Montcornet de Caumont împotriva Franței, Decizia din 23 septembrie 2004, pronunțată în Cauza Pilla împotriva Italiei, Decizia din 27 iunie 2006, pronunțată în Cauza Szabo împotriva Suediei, și Decizia din 23 octombrie 2012, pronunțată în Cauza Ciok împotriva Poloniei, paragraful 33.
18.
Totodată, Curtea Constituțională a mai reținut că, în procedura de soluționare a plângerii împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de
Legea nr. 254/2013, potrivit art. 56 alin. (3)
din acest act normativ, persoana condamnată este ascultată, în mod obligatoriu, la locul de deținere, de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate,
alin. (4)
al aceluiași articol stabilind că, în cazul în care persoana condamnată este transferată la un alt penitenciar, judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate asculta persoana în cauză, audiere care va avea loc prin videoconferință, sau poate solicita ascultarea acesteia de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate de la noul loc de deținere, care înaintează declarația luată. De asemenea, în procedura de soluționare a contestației formulate împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, pronunțată în soluționarea plângerii, persoana condamnată are posibilitatea de a-și formula apărările prin intermediul memoriilor și concluziilor scrise, în temeiul
art. 39 alin. (15)
din lege, indiferent dacă este adusă sau nu la judecată.
19.
Pentru aceste motive, Curtea a constatat că dispozițiile legale criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare.
20.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să modifice jurisprudența mai sus invocată, atât soluția, cât și considerentele deciziilor precizate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
21.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1
-
3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Alen Daniel Moisin în Dosarul nr. 3.720/175/2020/a1 al Judecătoriei Aiud și constată că dispozițiile
art. 56 alin. (12)
cu referire la
art. 39 alin. (16) din Legea nr. 254/2013
privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Aiud și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 18 iunie 2024.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.