Decizia nr. 298/2002

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 205, 206 și 207 din Codul penal, excepție ridicată de Societatea Comercială "Editura Atac la Persoana" - S.A. din București și Veronica Gandac în Dosarul nr. 21.796/2000 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, considerând ca dispozițiile art. 205, 206 și 207 din Codul penal nu contravin prevederilor art. 20 și 23 alin. (8) din Constituție și nici celor ale art. 11 pct. 1 din Declarația Universala a Drepturilor Omului și ale art. 6 pct. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocate, de asemenea, în motivarea excepției. Totodată, arata că nu poate fi primită susținerea privind încălcarea dispozițiilor art. 23 alin. (8) din Constituție, referitoare la prezumția de nevinovatie, deoarece proba verității permite inculpatului să facă dovada veridicitatii afirmațiilor sau informațiilor publicate, în condițiile existenței unui interes legitim care, astfel, a fost aparat. Se invoca, în final, jurisprudenta Curții Constituționale, și anume Decizia nr. 272 din 20 decembrie 2000 și Decizia nr. 56 din 22 februarie 2001, prin care au fost respinse excepțiile de neconstituționalitate referitoare la aceleași dispoziții legale. Întrucât nu au fost invocate elemente noi de natura a determina o reconsiderare a acestei jurisprudente, se solicita respingerea excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 17 ianuarie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 21.796/2000, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 205, 206 și 207 din Codul penal, excepție ridicată de Societatea Comercială "Editura Atac la Persoana" - S.A. din București, parte responsabilă civilmente în dosarul menționat, și de inculpata Veronica Gandac.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin ca dispozițiile art. 205, 206 și 207 din Codul penal contravin prevederilor art. 20 și art. 23 alin. (8) din Constituție, ale art. 11 paragraful 2 din Declarația Universala a Drepturilor Omului și ale art. 6 pct. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât - contrar prevederilor Legii fundamentale și actelor normative internaționale menționate instituie o prezumție de vinovăție în sarcina inculpatului. Inculpatului nu i se îngăduie sa rastoarne aceasta prezumție de vinovăție decât în cazul în care poate proba existenta unui interes legitim, a cărui apreciere este însă lăsată la liberul arbitru al instanței de judecată.

Judecătoria Sectorului 1 București apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se considera ca textele de lege criticate "nu instituie o prezumție de vinovăție în sarcina inculpatului, întrucât prezumția de nevinovatie este reglementată ca principiu fundamental al dreptului penal, potrivit căruia inculpatul nu este obligat sa probeze nevinovatia sa, însă atunci când exista probe de vinovăție are dreptul sa probeze netemeinicia acestora. Art. 207, mai arata instanța, nu reglementează stabilirea vinovatiei, în cazul infracțiunilor de insulta și calomnie, ci reglementează proba verității ca o cauza specială care inlatura caracterul penal al faptei. Dacă proba verității a fost facuta, efectul juridic este înlăturarea caracterului penal al faptei, iar dacă nu a fost facuta, procesul penal având ca obiect infracțiunile de insulta sau calomnie își va urma cursul după normele obișnuite".

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată sub toate aspectele. Astfel, se considera ca "dispozițiile art. 205, 206 și 207 din Codul penal nu încalcă principiul prezumției de nevinovatie, consacrat în Constituție și în Codul de procedură penală, precum și în Declarația Universala a Drepturilor Omului și în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Până la rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare, inclusiv pentru infracțiuni de insulta sau calomnie, persoana este considerată nevinovată, nefiind obligată sa probeze nevinovatia sa, iar când exista probe de vinovăție, inculpatul are dreptul sa probeze lipsa lor de temeinicie, după cum se prevede în art. 66 din Codul de procedură penală. Proba verității constituie o cauza specială de inlaturare a caracterului penal. Revine acuzarii sarcina de a face proba existenței faptei și a vinovatiei, inculpatul putând face proba verității care infirma existenta caracterului penal".

Avocatul Poporului apreciază ca dispozițiile de lege criticate nu contravin prezumției de nevinovatie și nici art. 10 pct. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece exercitarea libertății de opinie este supusă unor limitări prevăzute de lege, în scopul ocrotirii unor valori umane, ca respectul drepturilor sau reputației altor persoane. În același sens sunt și prevederile art. 30 alin. (6) din Constituție. Trebuie să fie avute în vedere și prevederile art. 54 din Constituție, care obliga la exercitarea cu buna-credința a drepturilor și libertăților, fără încălcarea drepturilor și libertăților celorlalți. Nici dispozițiile art. 207 din Codul penal nu contravin prezumției de nevinovatie, iar din conținutul lor nu rezultă ca persoana care săvârșește fapte de insulta sau calomnie ar fi prezumată vinovata înainte de constatarea acesteia printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere al Guvernului și al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, prevederile din Legea fundamentală invocate, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepțiile de neconstituționalitate ridicate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 205, 206 și 207 din Codul penal, astfel cum au fost modificate și completate prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 58/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351 din 27 mai 2002, dispoziții care au următorul cuprins:

- Art. 205: "Atingerea adusă onoarei ori reputației unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, ori prin expunerea la batjocura, se pedepsește cu amendă.

Aceeași pedeapsa se aplică și în cazul când se atribuie unei persoane un defect, boala sau infirmitate care, chiar reale de-ar fi, nu ar trebui relevate.

Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Împăcarea părților inlatura răspunderea penală.";

- Art. 206: "Afirmarea sau imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevarata, ar expune acea persoana la o sancțiune penală, administrativă sau disciplinară, ori disprețului public, se pedepsește cu închisoare de la 2 luni la 2 ani sau cu amendă.

Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Împăcarea părților inlatura răspunderea penală.";

- Art. 207: "Proba verității celor afirmate sau imputate este admisibilă, dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârșită pentru apărarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a făcut proba verității nu constituie infracțiunea de insulta sau calomnie."

Textele constituționale invocate de autorul excepției ca fiind incalcate au următoarea redactare:

- Art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.";

- Art. 23. alin. (8): "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată."

Autorul excepției a mai invocat și încălcarea art. 11 pct. 1 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, potrivit căruia "Orice persoană acuzata de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată până când vinovăția sa va fi dovedită, în mod legal, în cursul unui proces public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanțiile necesare apărării sale", precum și a art. 6 pct. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede: "Orice persoană acuzata de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită."

1. Examinând criticile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 205 și 206 din Codul penal, Curtea constata ca acestea nu pot fi reținute, având în vedere următoarele considerente:

Infracțiunea de insulta, prevăzută în art. 205, și cea de calomnie, prevăzută în art. 206 din Codul penal, constituie infracțiuni contra demnității, prin care sunt sancționate penal cuvintele, gesturile, precum și alte mijloace prin care se aduce atingere onoarei ori reputației unei persoane sau se afirma ori se imputa în public fapte determinate, care, dacă ar fi adevărate, ar expune acea persoana la sancțiuni penale, administrative, disciplinare ori disprețului public.

Curtea constata ca incriminarea acestor fapte nu contravine în nici un mod prezumției de nevinovatie, consacrată atât de art. 23 alin. (8) din Constituție, cat și de art. 11 pct. 1 din Declarația Universala a Drepturilor Omului și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prin art. 6 pct. 2.

Prin Decizia nr. 308 din 15 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 16 ianuarie 2002, Curtea a reținut ca "dispozițiile art. 205 și 206 nu instituie <<o prezumție de vinovăție>>, astfel cum se susține de către autorul excepțiilor, și, prin urmare, nu deroga de la principiul constituțional invocat. În cazul acestor infracțiuni vinovăția rezultă uneori din însăși săvârșirea faptelor prevăzute de textele de lege criticate (res în se ipsa dolum habet), iar în alte cazuri, când vinovăția nu ar rezultă ex re, instanța are obligația de a stabili intenția făptuitorului luând în considerare, pe baza probelor administrate în acest scop, toate circumstanțele legate de persoana, obiceiuri, timp și altele". Sub acest aspect trăsăturile esențiale ale infracțiunii, prevăzute în art. 17 din Codul penal, respectiv pericolul social al faptei, vinovăția și legalitatea incriminării, trebuie să existe și în cazul celor două infracțiuni, întrucât numai săvârșirea lor cu vinovăție poate atrage răspunderea penală a făptuitorului. Prin urmare, inculpatul, "persoana împotriva căreia s-a pus în mișcare acțiunea penală" potrivit art. 23 din Codul de procedură penală, nu este considerat vinovat până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare. Astfel prezumția de nevinovatie operează pe tot parcursul procesului penal, instanța de judecată fiind obligată, potrivit art. 62 din Codul de procedură penală, "sa lamureasca cauza sub toate aspectele, pe bază de probe". De altfel, conform art. 66 din același cod, "Invinuitul sau inculpatul nu este obligat sa probeze nevinovatia sa", iar "În cazul când exista probe de vinovăție [...] are dreptul sa probeze lipsa lor de temeinicie".

2. Curtea constata ca fiind neintemeiate și criticile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 din Codul penal, întrucât proba verității nu constituie o cauza de inlaturare a vinovatiei, respectiv a intentiei de a aduce atingere onoarei unei persoane, ci o cauza specială care inlatura caracterul penal al faptelor de insulta sau de calomnie. Existenta unui interes legitim justifica aprecierea faptelor menționate ca nefiind periculoase din punct de vedere social.

Curtea retine, pentru aceste considerente, ca nici prin instituirea posibilității autorului de a dovedi adevărul afirmațiilor sau al imputarilor făcute și nici prin restrangerea în limitele interesului legitim a acestei posibilități, art. 207 din Codul penal nu infrange prezumția de nevinovatie, consacrată prin art. 23 alin. (8) din Constituție, prin art. 11 pct. 1 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, precum și prin art. 6 pct. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

De altfel, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat cu privire la constituționalitatea dispozițiilor art. 207 din Codul penal, respingând excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții. Astfel, prin Decizia nr. 134 din 6 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 august 2000, Curtea a statuat ca art. 207 din Codul penal nu încalcă principiul prezumției de nevinovatie consacrat de art. 23 alin. (8) din Constituție, deoarece el "nu reglementează stabilirea vinovatiei în cazul infracțiunilor de insulta și de calomnie. În realitate, acest text de lege instituie posibilitatea inculpatului de a dovedi veridicitatea afirmarilor sau imputarilor făcute, aceasta constituind un caz special de inlaturare a caracterului penal al faptei, prin lipsa pericolului social, dacă fapta a fost săvârșită pentru apărarea unui interes legitim". S-a mai reținut ca "Apărarea drepturilor și a libertăților cetățenilor impune, în unele situații, sancționarea penală a afirmarilor și imputarilor, chiar dacă acestea se referă la fapte adevărate, dar nu au fost făcute pentru apărarea unui <<interes legitim>>. De altfel, necesitatea sanctionarii rezultă din prevederile art. 30 alin. (6) din Constituție". Prin aceeași decizie Curtea a constatat și faptul ca textul art. 207 din Codul penal "este în deplina concordanta cu prevederile art. 10 pct. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale", precum și cu jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului.

Asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 205, 206 și 207 din Codul penal, Curtea s-a mai pronunțat prin mai multe decizii, dintre care menționăm Decizia nr. 308 din 15 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 16 ianuarie 2002, Decizia nr. 337 din 29 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 31 ianuarie 2002, sau Decizia nr. 231 din 16 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 15 februarie 2001. Considerentele și soluția adoptate prin deciziile citate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauza, neexistand elemente noi care să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții.

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 144 lit. c) și ale art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și ale art. 13 alin. (1) lit. A.c) și ale

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 205, 206 și 207 din Codul penal, excepție ridicată de Societatea Comercială "Editura Atac la Persoana" - S.A. din București și Veronica Gandac în Dosarul nr. 21.796/2000 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 noiembrie 2002.