Regulament · Comisia Națională a Valorilor Mobiliare

Regulamentul nr. 1/2003

privind atestarea profesională a operatorilor și specialiștilor pentru piețele reglementate

prezumat în vigoare 2 acte modificatoare

Data actului
4 februarie 2003
Emitent
Comisia Națională a Valorilor Mobiliare
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 128 din 27 februarie 2003
Aprobat
prin Ordinul nr. 3/2003
Modificări
2 acte modificatoare, prima la 5 septembrie 2005, ultima la 22 decembrie 2005
Citat de
7 acte
Citează
11 acte
Structură
44 de articole · 21.030 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Aprobat prin 1

  • Ordinul nr. 3/2003 4 februarie 2003 pentru aprobarea Regulamentului nr. 1/2003 privind atestarea profesională a operatorilor ș…

Modificat prin 2

  • Regulamentul nr. 7/2005 5 septembrie 2005 de modificare a Regulamentului nr. 1/2003 privind atestarea profesională a operatorilor și…
  • Regulamentul nr. 20/2005 22 decembrie 2005 de modificare a Regulamentului nr. 1/2003 privind atestarea profesională a operatorilor și…

Capitolul 1 Dispoziții generale

Articolul 1

Prezentul regulament stabilește norme cu privire la atestarea profesională a operatorilor și specialiștilor pentru piețele reglementate, în conformitate cu prevederile Statutului Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, aprobat prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 25/2002 , aprobată și modificată prin

Legea nr. 514/2002 , ale

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 26/2002

privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare, aprobată și modificată prin

Legea nr. 513/2002 , ale

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 27/2002

privind piețele reglementate de mărfuri și instrumente financiare derivate, aprobată și modificată prin

Legea nr. 512/2002 , și ale

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 28/2002

privind valorile mobiliare, serviciile de investiții financiare și piețele reglementate, aprobată și modificată prin

Legea nr. 525/2002 , cu modificările ulterioare.

Articolul 2

(1)

În înțelesul prezentului regulament, termenii de mai jos au următoarele semnificatii:

a) entități - instituțiile care pot fi atestate de Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare sa desfășoare cursuri de pregătire profesională pentru operatorii și specialiștii pentru piețele reglementate și care includ, fără a se limita la acestea: asociații profesionale, instituții de învățământ superior și instituții sau societăți comerciale care administrează piețele reglementate;

b) operatori - persoane fizice care au cel puțin studii medii și care activează pe piețele reglementate de Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare;

c) specialiști - persoane fizice care au studii superioare și care activează pe piețele reglementate de Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare.

(2)

Termenii și abrevierile care nu au fost definite la alin. (1) și care sunt definite în

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 26/2002 , aprobată și modificată prin

Legea nr. 513/2002 ,

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 27/2002 , aprobată și modificată prin

Legea nr. 512/2002 , și în

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 28/2002 , aprobată și modificată prin

Legea nr. 525/2002 , cu modificările ulterioare, au înțelesul prevăzut în cuprinsul acestora.

Articolul 3

Persoanele fizice pot urma cursurile organizate de entitatile atestate de Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare dacă îndeplinesc următoarele condiții:

a) să fie în vârsta de cel puțin 18 ani și să aibă exercițiul drepturilor civile;

b) să aibă cel puțin studii medii.

Articolul 4

(1)

În urma absolvirii cursului persoanele fizice obțin un certificat de absolvire.

(2)

Pe baza certificatului de absolvire se eliberează atestatul profesional de către Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare.

Articolul 5

Entitatile, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) lit. a), pot organiza următoarele tipuri de cursuri pentru:

a) agenți pentru servicii de investiții financiare;

b) brokeri și traderi ca operatori pe piețele reglementate de mărfuri și instrumente financiare derivate;

c) personalul autorizat din cadrul compartimentului de control intern al respectării prevederilor legale;

d) consultanți de investiții;

e) cenzori externi independenți sau auditori pentru piețele reglementate;

f) alte tipuri de cursuri specifice piețelor reglementate.

Capitolul 2 Condiții de atestare a entitatilor

Articolul 6

În vederea obținerii atestării ca organism de formare profesională, entitatile menționate la art. 2 alin. (1) lit. a) vor depune la Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare un dosar care va cuprinde:

a) cererea de acordare a atestatului de organism de formare profesională, denumit în continuare atestat, care va purta semnatura olografă a reprezentanților legali ai entitatii și ștampila acesteia;

b) actul constitutiv, în copie legalizată, sau dovada înregistrării în Registrul asociațiilor și fundațiilor, conform

Ordonanței Guvernului nr. 26/2000

cu privire la asociații și fundații, cu modificările ulterioare;

c) încheierea judecătorului delegat de pe lângă Oficiul registrului comerțului privind înmatricularea societății, în copie;

d) certificatul de înregistrare la Oficiul registrului comerțului și codul unic de înregistrare, în copie;

e) lista personalului de conducere al entitatii;

f) certificatul de cazier judiciar, în original, eliberat cu cel mult 3 luni anterior depunerii cererii, pentru personalul din conducerea entitatii;

g) declarația pe propria răspundere a reprezentantului legal al entitatii, sub semnatura olografă, din care să rezulte că nu se afla în condițiile precizate la art. 13;

h) denumirea și tematica cursurilor ce urmează să se organizeze;

i) lista lectorilor însoțită de curriculum vitae și de declarația pe propria răspundere, sub semnatura olografă, din care să rezulte dacă aceștia au săvârșit sau nu au săvârșit infracțiuni, dacă au fost sau nu au fost sancționați pentru încălcarea legislației piețelor reglementate, și declarația cu privire la respectarea confidențialității subiectelor de examen. Lectorii trebuie să fie cadre didactice universitare sau specialiști din piețele reglementate, cu experienta în domeniu de cel puțin 3 ani sau cu experienta în afaceri de cel puțin 5 ani;

j) regulamentul intern de organizare și desfășurare a examenului de absolvire.

Articolul 7

Pentru eliberarea atestatului de organism de formare profesională entitatea trebuie să facă dovada achitării în contul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare a sumei prevăzute la pct. 5.4.2 din anexa la

Regulamentul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 5/2002

privind modul de încasare și de gestionare a veniturilor extrabugetare din care se finanțează Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 30 ianuarie 2003.

Articolul 8

Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare își rezerva dreptul de a solicita orice alte informații și documente pe care le considera necesare în analiza dosarului depus de entitate.

Articolul 9

Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare va elibera atestatul în termen de până la 30 de zile de la data depunerii dosarului. Orice solicitare de informații suplimentare sau de modificare a documentelor prezentate inițial, din inițiativa Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare sau a entitatii, întrerupe termenul de 30 de zile care reîncepe să curgă de la data depunerii acestora.

Articolul 10

(1)

Entitatile care au primit atestat vor fi înscrise într-un registru special al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare.

(2)

După eliberarea atestatului entitatile au dreptul de a-și face publicitate.

Articolul 11

Atestatele entitatilor care organizează și desfășoară cursuri de pregătire profesională a operatorilor și specialiștilor din piețele reglementate se vor afișa la loc vizibil, la sediul entitatii.

Articolul 12

(1)

Orice modificare ulterioară acordării atestatului, adusă elementelor cuprinse în dosarul prevăzut la art. 6, va fi notificată Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare în termen de maximum 5 zile lucrătoare.

(2)

Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare va decide cu privire la aceste modificări în termen de 15 zile.

Articolul 13

Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare nu va atesta entitatea care organizează și desfășoară cursuri de pregătire profesională, dacă:

a) se afla în procedura de reorganizare judiciară sau faliment, potrivit legii;

b) oricare dintre membrii personalului de conducere are antecedente penale prevăzute de

art. 6 alin. (2) din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, republicată, și/sau a fost sancționat de Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare, Banca Naționala a României, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor sau de alte autorități cu interzicerea exercitării oricărei activități profesionale reglementate de acestea, pentru perioada în care aceasta interdicție rămâne în vigoare.

Articolul 14

(1)

Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare retrage atestatul unei entități, după caz:

a) la cerere, în baza hotărârii organului statutar;

b) dacă nu mai sunt îndeplinite condițiile care au stat la baza acordării atestatului;

c) ca sancțiune, potrivit art. 38.

(2)

În vederea retragerii atestatului la cererea entitatii, reprezentantul legal al acesteia va depune o declarație pe propria răspundere, în original, din care să reiasă dacă entitatea are sau nu are datorii financiare față de Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare și ca va onora toate obligațiile restante.

(3)

Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare va decide cu privire la retragerea atestatului la cererea entitatii, în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării cererii.

Capitolul 3 Condiții privind organizarea și desfășurarea cursurilor

Articolul 15

(1)

Pentru fiecare serie de curs entitatea va transmite la Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare o documentație cuprinzând următoarele informații:

a) tipul de curs ce urmează să se desfășoare;

b) codul atribuit seriei de curs;

c) programa analitica;

d) bibliografia obligatorie;

e) lista lectorilor care susțin cursul;

f) locul desfășurării cursului;

g) perioada de desfășurare și orarul;

h) data programării examenului;

i) cuantumul taxei individuale percepute pentru curs.

(2)

Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare avizează fiecare serie de curs în termen de 5 zile lucrătoare de la depunerea documentelor prevăzute la alin. (1).

(3)

Publicitatea este permisă numai după obținerea avizului Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare.

Articolul 16

Entitatile care au primit atestatul au obligația sa organizeze și sa desfășoare cel puțin un curs anual.

Articolul 17

Cursurile se vor desfășura cu respectarea următoarelor condiții:

a) la începutul cursului entitatea distribuie fiecărui cursant un suport de curs;

b) stabilirea duratei cursurilor de pregătire profesională se va face în raport cu complexitatea și cu specificul fiecărui tip de curs, dar nu mai puțin de 30 de ore pentru un curs;

c) cursurile se organizează pe grupe constituite din maximum 30 de cursanți;

d) sălile de curs vor avea dotări tehnice corespunzătoare, în funcție de specificul cursului.

Articolul 18

În situația în care un lector își întrerupe activitatea, entitatea are obligația de a-l înlocui, în timp util, pentru asigurarea continuității cursurilor.

Articolul 19

În caz de suspendare sau retragere a atestatului unei entități, aceasta are obligația de a asigura condițiile pentru terminarea cursurilor începute, cu respectarea tuturor prevederilor prezentului regulament.

Capitolul 4 Condiții privind organizarea și desfășurarea examenului

Articolul 20

(1)

Examenul se va susține în cel mult 15 zile lucrătoare de la terminarea cursului.

(2)

Orice modificare a datei de sustinere a examenului final va fi comunicată atât cursanților, cat și membrilor comisiei de examinare cu cel puțin 3 zile lucrătoare înainte de data inițială a examenului.

Articolul 21

(1)

Cursanții care vor susține examenul vor fi supravegheati de o comisie de examinare.

(2)

Comisia de examinare va fi formată din maximum 5 membri, din care președintele și un membru al comisiei vor fi persoane desemnate de Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare.

Articolul 22

Comisia de examinare este numita de Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare pe baza propunerilor formulate de entitatile atestate și transmise la Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de data examenului.

Articolul 23

Examenul va consta dintr-o proba scrisă, tip test grila, care va dura cel mult 3 ore.

Articolul 24

(1)

Grila de examen, conținând subiectele propuse de lectori, se alege prin tragere la sorți la sediul entitatii, cu o ora înainte de începerea examenului.

(2)

Aceasta procedura se desfășoară sub supravegherea președintelui comisiei de examinare.

Articolul 25

(1)

Lucrările vor fi corectate și notate de comisia de examinare cu note de la 1 la 10.

(2)

Promovarea examenului se face cu cel puțin nota 7.

Articolul 26

Comisia de examinare va întocmi un proces-verbal privind condițiile în care s-a desfășurat examenul, semnat de toți membrii.

Articolul 27

Orice sesizare privind desfășurarea și finalizarea examenului se adresează comisiei de examinare în termen de doua zile lucrătoare de la data comunicării rezultatelor și, în caz de răspuns nefavorabil, poate fi adresată Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare în termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii la comisia de examinare.

Articolul 28

(1)

Cursanții care nu s-au prezentat la examen au dreptul la examinare fără plata unei taxe suplimentare, în baza unei cereri adresate conducerii entitatii care a organizat cursul, depusa în termen de 15 zile.

(2)

Cursanții declarați respinsi la examenul de absolvire au dreptul o singură dată la reexaminare fără plata unei taxe suplimentare.

Articolul 29

În termen de 30 de zile de la promovarea examenului entitatile eliberează certificatul de absolvire a cursului.

Articolul 30

Certificatul de absolvire a cursului va menționa cel puțin următoarele: entitatea care a organizat cursul, tipul cursului, durata cursului, datele de identificare a absolventului, nota obținută, semnăturile reprezentantului legal al entitatii, data eliberării certificatului și ștampila entitatii.

Articolul 31

(1)

În termen de 90 de zile de la obținerea certificatului de absolvire persoana care a urmat un curs de pregătire profesională pentru piețele reglementate trebuie să transmită Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare o cerere de eliberare a atestatului profesional. Cererea va fi însoțită de dovada achitării în contul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare a sumei reprezentând tariful de eliberare a atestatului profesional.

(2)

Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare va decide cu privire la atestarea profesională a solicitantului, în termen de 30 de zile de la depunerea tuturor documentelor menționate la alin. (1).

Articolul 32

După terminarea examenului entitatea are obligația de a transmite la Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare un raport final, care va cuprinde:

a) tipul cursului;

b) codul atribuit seriei de curs;

c) lista nominală a persoanelor înscrise;

d) lista nominală a persoanelor care au promovat examenul;

e) repartizarea statistica pe intervale de notare a cursanților;

f) dovada achitării în contul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare a cotei de 30% din veniturile încasate de entitate de la beneficiarii serviciilor, conform pct. 5.7 din anexa la

Regulamentul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 5/2002 .

Articolul 33

Raportul final semnat de reprezentantul legal al entitatii și purtând ștampila acesteia va fi transmis Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare în termen de 10 zile lucrătoare de la data comunicării rezultatelor examenului.

Capitolul 5 Condiții privind reatestarea profesională

Articolul 34

Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare va decide cu privire la organizarea cursurilor în vederea examenelor de reatestare, în cazul în care apar modificări legislative importante.

Articolul 35

Operatorii și specialiștii pentru piețele reglementate vor susține examenul de reatestare profesională. La examenul de reatestare pot participa și persoanele care au obținut atestat profesional, dar care încă nu activează ca operatori sau specialiști pentru piețele reglementate.

Articolul 36

Entitatile atestate de Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare vor organiza cursuri în vederea sustinerii examenului de reatestare profesională, cu respectarea prevederilor privind organizarea și desfășurarea cursurilor de formare profesională.

Articolul 37

Nepromovarea examenului de reatestare profesională duce la retragerea atestatului profesional.

Capitolul 6 Sancțiuni

Articolul 38

Încălcarea dispozițiilor prezentului regulament se sancționează, după caz, cu:

a) avertisment scris sau publicat;

b) amenda între 5.000.000 lei și 20.000.000 lei, aplicată persoanelor fizice;

c) amenda între 5.000.000 lei și 50.000.000 lei, aplicată entitatilor;

d) suspendarea atestatului pentru o perioadă de până la doua luni, cu posibilitatea de prelungire, dar nu mai mult de 3 luni;

e) retragerea atestatului.

Articolul 39

(1)

Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare va sanctiona entitatile care se fac vinovate de următoarele fapte:

a) nerespectarea prevederilor art. 11 cu privire la afișarea atestatelor entitatilor care desfășoară cursuri de pregătire profesională, potrivit prezentului regulament;

b) nerespectarea obligației impuse de art. 12 alin. (1) cu privire la aprobarea de către Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare a modificărilor aduse elementelor cuprinse în dosarul prevăzut la art. 6;

c) nerespectarea obligațiilor impuse de prevederile cap. III cu privire la condițiile de organizare și desfășurare a cursurilor;

d) nerespectarea prevederilor cap. IV cu privire la modul de organizare și desfășurare a examenului;

e) nerespectarea prevederilor cap. V privind reatestarea profesională.

(2)

Sancțiunile contravenționale prevăzute la art. 38 pot fi aplicate alternativ sau cumulativ, după caz.

Articolul 41

(1)

Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare va suspenda sau va retrage atestatul dacă entitatea se afla în una dintre următoarele situații:

a) împotriva acesteia a fost deschisă procedura reorganizării judiciare sau a falimentului;

b) entitatea încalcă în mod repetat prevederile prezentului regulament.

(2)

Retragerea de către Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare a atestatului de organizare și desfășurare a cursurilor de formare profesională nu produce efecte asupra recunoașterii calității de absolvent a persoanelor care au urmat, până la data retragerii atestatului, cursurile menționate.

Capitolul 7 Dispoziții finale

Articolul 42

Operatorii și specialiștii atestați, care activează pe piețele reglementate până la intrarea în vigoare a prezentului regulament, au obligația sa susțină examen de reatestare, potrivit prevederilor prezentului regulament, până la expirarea termenului de reorganizare impus de legislația piețelor reglementate.

Articolul 44

La data intrării în vigoare a prezentului regulament se abroga orice dispoziții anterioare referitoare la atestarea profesională a operatorilor și specialiștilor pentru piețele reglementate.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.