Decizia nr. 178/2017

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Bianca Drăghici

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată din oficiu de către Curtea de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 837/39/2015 al acestei instanțe și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 207D/2016.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, având în vedere că textul de lege criticat nu instituie discriminări, nefiind încălcat principiul constituțional consacrat de

art. 16 alin. (1) , în condițiile în care norma se aplică tuturor persoanelor aflate în această situație. De altfel, arată că dispozițiile de lege criticate au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate și, prin

Decizia nr. 4 din 17 ianuarie 2017 , Curtea Constituțională a statuat conformitatea acestora cu prevederile Legii fundamentale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4.

Prin Încheierea din 17 februarie 2016, astfel cum a fost îndreptată prin Încheierea nr. 9 din 29 martie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 837/39/2015, Curtea de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004

a contenciosului administrativ. Excepția a fost ridicată de instanța judecătorească, din oficiu, într-o cauză având ca obiect anularea unor acte administrative, respectiv anularea unei decizii și a unei note de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, emise de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Serviciul soluționare contestații nereguli fonduri europene.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate instanța de trimitere susține, în esență, că

Legea nr. 554/2004

se abate de la normele constituționale ale

art. 147 alin. (4)

și acordă, prin dispozițiile de lege criticate, posibilitatea exercitării unei acțiuni directe în justiție, ca urmare a publicării unei decizii de admitere a unei excepții de neconstituționalitate, prin care se tinde la modificarea unei situații juridice realizate în întregime înainte de publicarea acesteia, ceea ce echivalează cu extinderea efectelor deciziei Curții Constituționale și pentru trecut. Altfel apreciază că, în condițiile în care cauza nu se află pe rolul instanțelor judecătorești, dar partea interesată este repusă în termenul de exercitare a dreptului la acțiune în limita unui termen de decădere de un an calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial, rezultă că, atunci când raportul juridic anterior reprezintă o facta praeterita, puterea deciziei prin care se constată neconstituționalitatea se întinde în trecut, deși, din perspectiva acesteia, este vizat un raport juridic deja epuizat.

6.

În continuare, instanța consideră că

art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004

oferă posibilitatea declanșării unui litigiu în care urmează să se repună în discuție raporturile juridice născute în intervalul ce precede publicării unei decizii de admitere asupra unei excepții care poate fi invocată fără limită în timp, până ce ordonanța Guvernului încetează să mai producă efecte. Or, reformarea unei situații juridice pe motive lipsite de previzibilitate la data nașterii ei, având drept consecință modificarea de drepturi și obligații definitivate cu ani în urmă, nu respectă cerințele de neretroactivitate, accesibilitate și previzibilitate a legii, în condițiile în care legea, în acest caz - mai exact dispoziția declarată neconstituțională -, ar trebui să înceteze să își producă efectele în viitor.

7.

În final, se arată că, potrivit

art. 16 alin. (1) din Constituție

„Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări“. Însă, apreciază că, în condițiile în care

art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004

conferă o poziție privilegiată persoanei vătămate printr-un act administrativ emis în temeiul unei dispoziții dintr-o ordonanță a Guvernului declarată neconstituțională, atât din punctul de vedere al efectelor declarării neconstituționalității, cât și din perspectiva repunerii în termenul de exercitare a dreptului la acțiune, fără ca de această posibilitate să beneficieze și ceilalți titulari de drepturi și obligații subiective, care ar avea interesul să se prevaleze de declararea neconstituționalității dispozițiilor legale în baza cărora s-au născut acestea, în mod evident, egalitatea în drepturi nu este respectată, motiv pentru care se încalcă și

art. 16 alin. (1) din Constituție .

8.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9.

Guvernul apreciază că posibilitatea recunoscută persoanei vătămate, prin dispozițiile

art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , nu este de natură să încalce principiul legalității consacrat de

art. 1 alin. (5) din Constituție , ci, dimpotrivă, prevederea dă expresie acestui text constituțional, ținând seama de faptul că norma juridică ce a servit ca temei al actului administrativ, tipic sau asimilat, a fost declarată neconstituțională. De asemenea, consideră că nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea principiului egalității în fața legii, consacrat de

art. 16 din Constituție , deoarece dispozițiile

art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004

se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei, fără discriminări. Cât privește critica de neconstituționalitate raportată la prevederile

art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală,

invocă

Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 , prin care Curtea a reținut că „din momentul introducerii cererii în instanță și până la soluționarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de o prezumție de constituționalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunțării hotărârii prin care s-a tranșat în mod definitiv litigiul. Așa încât Curtea constată că incidența deciziei de admitere a instanței de contencios constituțional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicțional al Curții, cu încălcarea dispozițiilor

art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală,

și ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este atașată hotărârilor judecătorești definitive.“

10.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție,

precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora: „În situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I.“

13.

În opinia instanței judecătorești, dispozițiile

art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004

contravin prevederilor constituționale ale

art. 1 alin. (5)

privind obligativitatea respectării

Constituției,

a supremației sale și a legilor,

art. 16

privind egalitatea în drepturi și

art. 147 alin. (4)

potrivit căruia „Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor“.

14.

Din analiza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, Curtea observă că, prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 26 octombrie 2015, reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială - Municipiul Suceava a formulat plângere împotriva unei decizii și note de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare privind un contract de finanțare, emise de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Serviciul soluționare contestații nereguli fonduri europene - POR. Reclamanta și-a întemeiat acțiunea, printre altele, pe dispozițiile

art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 , arătând că, potrivit

Deciziei Curții Constituționale nr. 66 din 26 februarie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 7 aprilie 2015,

art. 66 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011

privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 30 iunie 2011, aduce atingere principiului neretroactivității, deoarece permite aplicarea normelor de drept substanțial din această ordonanță cu privire la nereguli săvârșite în intervalul temporal în care era în vigoare

Ordonanța Guvernului nr. 79/2003

privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 30 august 2003. Ca atare, față de incidența în cauză a dispozițiilor

art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 , instanța judecătorească, din oficiu, a ridicat excepția de neconstituționalitate a acestor norme.

15.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile

art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004

au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, iar prin

Decizia nr. 4 din 17 ianuarie 2017 *), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate. Astfel, Curtea a reținut că dispozițiile de lege supuse controlului de constituționalitate fac parte din

art. 9 din Legea nr. 554/2004,

cu denumirea marginală „Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului“ și reprezintă norma cu caracter special care evidențiază raportul dintre caracterul de act administrativ al ordonanței simple sau de urgență a Guvernului, ce atrage competența instanței de contencios administrativ sub aspectul remedierii vătămării create prin adoptarea acestui act, și calitatea sa de act normativ de reglementare primară, ce atrage competența Curții Constituționale sub aspectul controlului de constituționalitate în raport cu Legea fundamentală.

a fost publicată ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 8 mai 2017.

16.

Pentru a reliefa caracterul de normă specială a textului de lege criticat, Curtea a realizat o analiză comparativă a acestuia cu dispozițiile

art. 8 din Legea nr. 554/2004 . Astfel, prin

Decizia nr. 479 din 18 iunie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 602 din 10 august 2015, Curtea a făcut o delimitare a cadrului legislativ care permite justițiabililor să acționeze împotriva ordonanțelor Guvernului, prin prisma efectelor produse de acestea. Instanța de contencios constituțional a reținut că

art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

reprezintă cadrul general în care persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la

art. 2 alin. (1) lit. h)

din lege, respectiv în termenul de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede altul, poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat întrun drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Din economia textelor legale menționate, Curtea a constatat că

art. 8 din Legea nr. 554/2004

reprezintă cadrul general pentru înlăturarea vătămării provocate prin acte administrative cu caracter individual, acțiuni sau omisiuni ale organelor administrative, admisibilitatea acțiunii în contencios administrativ fiind condiționată de parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de

art. 7

din lege și de respectarea unor termene legale.

17.

În temeiul

art. 8

din lege, persoana vătămată poate solicita anularea actului administrativ individual, putând invoca oricând pe parcursul procedurii desfășurate în fața instanței de contencios administrativ excepția de neconstituționalitate a oricăror dispoziții din legi sau ordonanțe ale Guvernului, care au legătură cu soluționarea cauzei, potrivit

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , deci inclusiv cele în baza cărora au fost emise actele administrative. Într-o atare situație, instanța va sesizaCurtea Constituțională, fără a suspenda cauza, litigiul continuând să se judece și, eventual, să primească o soluție definitivă. În cazul în care Curtea Constituțională constată neconstituționalitatea actului normativ în baza căruia a fost emis actul administrativ, care poate fi inclusiv o ordonanță simplă sau de urgență a Guvernului, după soluționarea definitivă a cauzei, decizia Curții Constituționale poate constitui temei al revizuirii, remediu procesual prevăzut de

art. 509 din Codul de procedură civilă.

Scopul reglementării căii de atac a revizuirii hotărârii judecătorești definitive pronunțate în cauza în care a fost ulterior admisă o excepție de neconstituționalitate este tocmai acela de a garanta mijloacele de apărare necesare realizării drepturilor și intereselor părților în fața justiției, ca expresie a dreptului la un proces echitabil.

18.

Cu privire la calea extraordinară de atac a revizuirii, Curtea a constatat că posibilitatea de a beneficia de efectele deciziei de admitere a Curții este circumscrisă sferei persoanelor care au declanșat acest control, anterior momentului publicării deciziei, în condițiile prevăzute de lege. În aceste condiții, având în vedere importanța principiului autorității de lucru judecat, Curtea a reținut că o decizie de constatare a neconstituționalității unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justițiabili care a invocat excepția de neconstituționalitate în cauze soluționate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei prin care se constată neconstituționalitatea, precum și autorilor aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei Curții, în alte cauze, soluționate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine și stabilitate juridică.

19.

În continuare, analizând dispozițiile

art. 9 din Legea nr. 554/2004,

Curtea a reținut că acestea reglementează o situație diferită de cea prevăzută de art. 8 din același act normativ și au o incidență limitată, circumstanțiată situației în care ordonanța simplă sau de urgență a Guvernului vatămă în mod direct un drept ori un interes legitim. Potrivit dispozițiilor

art. 9 alin. (1)

din lege, „Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță“.

20.

În jurisprudența sa, prin

Decizia nr. 479 din 18 iunie 2015 , precitată, Curtea a stabilit, cu valoare de principiu, că

art. 9 din Legea nr. 554/2004

reprezintă expresia prevederilor constituționale ale

art. 126 alin. (6) teza a doua,

potrivit cărora „Instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale“, și reglementează o procedură specială, determinată de natura actelor adoptate de Guvern pe calea delegării legislative prevăzute de

art. 115 din Constituție.

Prin

art. 126 alin. (6) din Constituție

și

art. 9 din Legea nr. 554/2004,

legiuitorul a optat pentru încadrarea acțiunilor persoanelor vătămate prin ordonanțe ale Guvernului declarate neconstituționale în mecanismul acțiunilor în contencios administrativ, pornind de la premisa că fundamentul obligației de reparare a vătămării constă în însăși adoptarea ordonanțelor neconstituționale. Cu alte cuvinte,

art. 9 din Legea nr. 554/2004

vizează situațiile în care o persoană se consideră vătămată în mod direct printr-o ordonanță a Guvernului, actul administrativ individual adoptat în baza ordonanței sau refuzul privind emiterea unui act administrativ sau realizarea unei anumite operațiuni administrative constituind doar materializarea formală a vătămării persoanei în cauză. Atât timp cât acțiunea reclamantului are ca scop înlăturarea efectelor ordonanței Guvernului care se produc direct asupra unui drept sau interes legitim, vătămându-le, reclamantul are deschisă procedura specială prevăzută de

art. 9 din Legea nr. 554/2004,

care prevede sesizarea Curții Constituționale în vederea efectuării controlului de constituționalitate a actului Guvernului.

21.

Analizând conținutul normativ al

art. 9 din Legea nr. 554/2004,

Curtea a observat că alin. (1) prevede posibilitatea persoanei vătămate într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe de a introduce acțiune la instanța de contencios administrativ. Obiectul acțiunii este cel prevăzut de

art. 9 alin. (5)

din lege și poate viza acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative. Acțiunea poate fi formulată oricând pe perioada de activitate a actului normativ (cât timp acesta continuă să producă efecte juridice), începând cu data intrării sale în vigoare. Acțiunea principală va fi însoțită de excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor ordonanței Guvernului. Potrivit alin. (2), instanța de contencios administrativ, dacă apreciază că excepția îndeplinește condițiile prevăzute de

art. 29 alin. (1)

și

(3) din Legea nr. 47/1992 , sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituțională și suspendă soluționarea cauzei pe fond. După pronunțarea Curții Constituționale, potrivit

alin. (3),

instanța de contencios administrativ repune cauza pe rol și dă termen, cu citarea părților. Dacă ordonanța sau o dispoziție a acesteia a fost declarată neconstituțională, instanța soluționează fondul cauzei, în caz contrar, acțiunea respingându-se ca inadmisibilă. Astfel, soluția pronunțată în urma efectuării controlului de constituționalitate constituie, în mod invariabil, o condiție de admisibilitate a acțiunii adresate instanței de fond: o soluție de admitere a excepției de neconstituționalitate privind o ordonanță sau o dispoziție dintr-o ordonanță a Guvernului permite instanței analizarea pe fond a pretențiilor reclamantului, în vreme ce soluția de respingere a criticii de neconstituționalitate constituie un fine de neprimire, ce obligă instanța de contencios administrativ la respingerea acțiunii. Cu alte cuvinte, în această materie, decizia Curții are efecte asupra înseși admisibilității acțiunii principale, astfel că măsura suspendării de drept a acesteia din urmă, pe durata desfășurării procedurii în fața instanței de contencios constituțional, constituie o condiție mai mult decât necesară, fiind decisivă pentru continuarea litigiului (a se vedea în acest sens și

Decizia nr. 1.106 din 22 septembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010).

22.

În continuare, Curtea a observat că

alin. (4) al

art. 9 din Legea nr. 554/2004,

dispoziție criticată prin prezenta excepție de neconstituționalitate, prevede că, în situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea care are obiectul prevăzut de

art. 9 alin. (5)

din lege poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I.

23.

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor

art. 9 din Legea nr. 544/2004 , Curtea a constatat că ordonanța simplă sau de urgență, care reprezintă sursa vătămării într-un drept ori întrun interes legitim al persoanei, poate constitui temei al acțiunii în contencios administrativ în două situații. Prima este cea reglementată de

art. 9 alin. (1)

din lege, atunci când persoana vătămată formulează acțiunea principală, însoțind această cerere de excepția de neconstituționalitate a ordonanței simple sau de urgență a Guvernului. Într-o atare situație, acțiunea de chemare în judecată nu este condiționată de parcurgerea procedurii administrative prealabile sau de respectarea unor termene. A doua situație este cea reglementată de

art. 9 alin. (4)

din lege și este posibilă doar în cazul în care persoana vătămată a rămas în pasivitate, neformulând acțiunea întemeiată pe dispozițiile

art. 9 alin. (1) , situație în care legiuitorul îi pune la dispoziție acțiunea principală cu același obiect, care va fi însoțită, de data aceasta, de decizia Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea actului normativ emis de Guvern. În această ipoteză, legiuitorul condiționează, însă, admisibilitatea acțiunii de respectarea unui termen care începe să curgă de la data publicării actului jurisdicțional al Curții Constituționale. Acțiunea reglementată de

art. 9 alin. (4)

nu constituie nicidecum o repunere în termen a persoanei vătămate, așa cum susține autorul sesizării, [de altfel, acțiunea prevăzută de

art. 9 alin. (1)

nici nu este condiționată de respectarea unui termen] sau o aplicare retroactivă a deciziei Curții Constituționale, ci are scopul de a disciplina conduita procesuală a persoanelor vătămate prin ordonanțe ale Guvernului, sub aspectul termenului în care acestea pot formula acțiunea în contencios administrativ în vederea remedierii vătămării produse prin actul declarat neconstituțional. Legiuitorul nu face decât să limiteze dreptul la acțiune al persoanei vătămate sub aspect temporal, tocmai ca expresie a principiului securității și stabilității raporturilor juridice, în lipsa dispozițiilor

art. 9 alin. (4) , acțiunea în contencios administrativ împotriva ordonanțelor Guvernului întemeindu-se exclusiv pe norma cuprinsă în

art. 9 alin. (1) , deci putând fi admisibilă oricând. Or, tocmai o astfel de situație a evitat legiuitorul, condiționând remedierea prejudiciilor cauzate prin actele normative cu caracter de reglementare primară adoptate de Guvern de exercitarea dreptului la acțiune în termenul de un an de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei Curții Constituționale.

24.

Având în vedere aceste aspecte, Curtea a constatat că dispozițiile

art. 9 alin. (4)

nu sunt aplicabile decât în ipoteza în care vătămarea este rezultat al însăși adoptării ordonanței Guvernului, iar nu și în ipotezele în care vătămarea este mediată prin actul/acțiunea/omisiunea autorității administrative, cazuri în care sunt incidente prevederile

art. 8 din Legea nr. 554/2004

și, implicit, prevederile

art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă,

referitoare la revizuirea hotărârii pronunțate, în cazul în care Curtea a declarat neconstituțională prevederea ce a făcut obiectul excepției invocate în acea cauză. Așa fiind, Curtea a reținut că sfera de incidență a celor două norme legale -

art. 8,

respectiv

art. 9

-, este diferită, legiuitorul distingând, prin ipoteza de aplicare a acestora, situațiile juridice care sunt guvernate de fiecare dintre ele.

25.

Pentru toate aceste argumente, Curtea a considerat neîntemeiată critica de neconstituționalitate raportată la prevederile

art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală,

potrivit căreia incidența deciziei de admitere pronunțate de instanța de contencios constituțional într-o cauză soluționată de instanța judecătorească definitiv, până la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I, și în care nu a fost dispusă sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate având același obiect ar echivala cu atribuirea unor efecte ex tunc actului jurisdicțional al Curții și ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este atașată hotărârilor judecătorești definitive, întrucât, prin ipoteza de incidență a dispoziției

art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 , o asemenea situație este exclusă. De asemenea, nu a fost reținută nici pretinsa lipsă de corelare dintre termenul de un an în care poate fi introdusă acțiunea la instanța de contencios administrativ competentă, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I, și termenul prevăzut pentru contestarea actului, reglementat de

art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

întrucât, așa cum s-a arătat în prealabil, acestea vizează acțiuni diferite, cu temeiuri juridice distincte.

26.

Referitor la invocarea prevederilor constituționale ale

art. 16 alin. (1)

și

(2)

privind egalitatea în drepturi, Curtea a statuat că dispozițiile

art. 9 alin. (4)

din lege nu sunt aplicabile decât în ipoteza în care vătămarea este rezultatul însăși adoptării ordonanței Guvernului, acțiunea principală fiind indisolubil legată de înlăturarea efectelor ordonanței Guvernului care se produc direct asupra unui drept sau interes legitim al persoanei, vătămându-l, ceea ce determină obligatoriu sesizarea Curții Constituționale în vederea efectuării controlului de constituționalitate asupra actului Guvernului. Efectul specific al deciziei Curții Constituționale pronunțate într-o atare împrejurare se justifică tocmai prin faptul că, în această ipoteză, actul administrativ care a determinat lezarea unor drepturi sau interese legitime este însăși ordonanța Guvernului, iar nu actul administrativ individual subsecvent, iar legiuitorul limitează dreptul la acțiune al persoanei vătămate în considerarea unor principii inerente statului de drept, precum securitatea și stabilitatea raporturilor juridice.

27.

În ceea ce privește situația premisă de incidență a dispozițiilor

art. 9 alin. (4) , respectiv existența unei decizii de declarare a neconstituționalității ca urmare a unei excepții ridicate în altă cauză, care ar limita accesul la instanța de contencios administrativ doar la ipoteza pronunțării unei decizii a Curții Constituționale în cadrul unui control de constituționalitate a posteriori a ordonanței Guvernului, Curtea a constatat că fundamentul acțiunii în justiție, întemeiate pe această normă legală, este decizia de declarare a neconstituționalității ordonanței Guvernului. Astfel, indiferent de calea pe care s-a realizat controlul de constituționalitate, determinantă este decizia de admitere pronunțată de Curtea Constituțională pentru ca remediul procesual prevăzut de

alin. (4) al art. 9 din Legea nr. 554/2004

să opereze.

28.

Cu privire la controlul de constituționalitate al ordonanțelor Guvernului, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, acesta se poate efectua atât pe calea soluționării unei excepții de neconstituționalitate, invocate în temeiul

art. 146 lit. d) din Constituție,

cât și pe calea soluționării unei obiecții de neconstituționalitate, formulate în temeiul

art. 146 lit. a) din Constituție , în cadrul controlului de constituționalitate a priori declanșat anterior promulgării legii de aprobare a ordonanței Guvernului.

29.

Ordonanțele simple sau de urgență ale Guvernului aprobate de Parlament prin lege, în conformitate cu prevederile

art. 115 alin. (7) din Constituție,

încetează să mai fie acte normative de sine stătătoare și devin, ca efect al aprobării de către autoritatea legiuitoare, acte normative cu caracter de lege, chiar dacă, din rațiuni de tehnică legislativă, alături de datele legii de aprobare, conservă și elementele de identificare atribuite la adoptarea lor de către Guvern (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 95 din 8 februarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 23 februarie 2006, sau

Decizia nr. 1.039 din 9 iulie 2009,

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 21 august 2009). Așadar, Curtea este competentă să analizeze în cadrul controlului de constituționalitate a priori, care privește legea de aprobare a ordonanței, îndeplinirea de către ordonanța simplă sau de urgență a Guvernului a condițiilor prevăzute de

art. 115 din Constituție

(în acest sens, cu titlu exemplificativ,

Decizia nr. 919 din 6 iulie 2011,

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 15 iulie 2011, sau

Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011). Prin urmare, constatarea neconstituționalității nu are numai o funcție de prevenție, ci și una de reparație, întrucât ea vizează, în primul rând, situația concretă a cetățeanului lezat în drepturile sale și, ca atare, indiferent de modalitatea în care s-a realizat controlul de constituționalitate, control a priori declanșat anterior promulgării legii de aprobare a ordonanței, în condițiile

art. 146 lit. a) din Constituție , sau a posteriori, declanșat în condițiile

art. 146 lit. d)

din Legea fundamentală, decizia de admitere a Curții Constituționale produce efecte erga omnes, întrucât efectele vătămătoare sunt produse prin însăși ordonanța Guvernului, iar nu prin lege, în sensul formal de act al Parlamentului.

30.

În final, Curtea a reținut că dispozițiile legale criticate reprezintă, pe de o parte, o transpunere la nivel infraconstituțional a prevederilor

art. 126 alin. (6) teza a doua din Constituție , iar, pe de altă parte, o garanție a dreptului de acces liber la justiție al persoanei vătămate printr-o ordonanță sau, după caz, prin dispoziții dintr-o ordonanță a Guvernului declarată neconstituțională și contribuie la crearea unei practici corecte de legiferare prin ordonanțe ale Guvernului.

31.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția pronunțată, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

32.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3,

al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 837/39/2015 și constată că dispozițiile

art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 21 martie 2017.