Decizia nr. 176/2003

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Aurelia Popa - procuror

Ioana Marilena Chiva - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 174/2001

privind unele măsuri pentru îmbunătățirea finanțării învățământului superior, excepție ridicată de Universitatea "Titu Maiorescu" din București în Dosarul nr. 2.426/LM/2002 al Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și litigii de muncă.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 22 aprilie 2003, în prezenta autoarei excepției, Universitatea "Titu Maiorescu" din București, reprezentată de rectorul acesteia, Avram Filipas, a avocatului Dumitru C. Florescu, pentru partea Ștefan Mitricica, și a reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 6 mai 2003.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 13 noiembrie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 2.426/LM/2002, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și litigii de muncă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 174/2001

privind unele măsuri pentru îmbunătățirea finanțării învățământului superior. Excepția a fost ridicată de Universitatea "Titu Maiorescu" din București într-un litigiu de muncă având ca obiect anularea unui ordin emis de rectorul acesteia, prin care s-a dispus reducerea cu 3% a salariului membrilor Consiliului de administrație al Universitatii "Titu Maiorescu" din București.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul excepției susține ca dispozițiile

art. 1 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 174/2001 , potrivit cărora instituțiile de învățământ superior particulare au obligația sa verse la bugetul de stat o taxa în cuantum de 10% din veniturile realizate din încasarea taxelor percepute în procesul de învățământ de la studenți, sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 32 referitoare la dreptul la învățătura, ale art. 41 referitoare la protecția proprietății private, ale art. 49 referitoare la restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale art. 53 referitoare la contribuțiile fiscale și ale art. 135 referitoare la proprietate. Se arata ca dispozițiile criticate instituie o dubla discriminare: pe de o parte, între universitățile particulare și cele de stat, deoarece, deși fac parte, ca universități acreditate, din sistemul național de învățământ, obligația de a vărsa 10% din venituri la bugetul de stat revine numai universitatilor particulare, iar pe de altă parte, discriminarea privește angajații universitatilor particulare ale căror venituri sunt diminuate în raport cu angajații universitatilor de stat. Totodată, prin dispozițiile criticate se încalcă regimul proprietății private, deoarece operează un transfer de proprietate injust din patrimoniul particular în patrimoniul public, ceea ce echivaleaza cu o expropriere, fără justa cauza și fără dreapta și prealabilă despăgubire, asa cum prevede art. 41 alin. (3) din Constituție, sau chiar cu o confiscare. De asemenea, susține ca "universitatea nu poate fi obligată, nici chiar printr-o ordonanța, să facă o asemenea liberalitate. Aceasta deoarece, pentru a exista un transfer de proprietate unilateral și fără vreun echivalent, ar trebui sa existe consimțământul celui care se obliga; or, un asemenea consimțământ nu exista. De aceea, dobândirea de către stat a 10% din veniturile bănești ale universitatilor private apare ca o imbogatire fără just temei". Având în vedere faptul ca Universitatea "Titu Maiorescu" din București nu are cămine studențești și nici nu intenționează să-și construiască, considera ca instituirea taxei nu asigura o așezare justa a sarcinilor fiscale, incalcandu-se astfel prevederile constituționale ale art. 53 alin. (2).

Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și litigii de muncă apreciază ca dispozițiile criticate sunt neconstituționale în raport cu prevederile art. 41 alin. (2) din Constituție, "întrucât se realizează o discriminare pentru universitățile particulare, în raport cu cele de stat, sub aspectul reținerii a 10% din veniturile acestora pentru bugetul de stat". Prin dispozițiile criticate se aduce atingere proprietății private, aplicarea ordonanței de urgenta în cauza conducand la un transfer de proprietate injust, ceea ce echivaleaza cu o imbogatire fără just temei a statului prin dobândirea a 10% din veniturile bănești ale universitatilor private.

Totodată considera ca prevederile

art. 1 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 174/2001

încalcă dispozițiile constituționale ale art. 135 alin. (1), potrivit cărora statul ocrotește proprietatea, ale art. 16 alin. (1) din Constituție, care consacra principiul egalității, precum și pe cele ale art. 32 alin. (6) referitoare la autonomia universitară, deoarece numai Senatul unei universități poate să stabilească destinația resurselor financiare ale unității de învățământ.

De asemenea, instanța de judecată opineaza ca taxa prevăzută de dispozițiile legale criticate constituie o măsura contrară principiului asezarii juste a sarcinilor fiscale, întrucât nu este justificată de o prestație corespunzătoare a unei autorități publice, ceea ce contravine art. 53 din Constituție.

În final apreciază ca dispozițiile criticate contravin și art. 49 din Constituție referitor la restrangerea exercițiului unor drepturi și al unor libertăți, deoarece restrangerea adusă dreptului de proprietate al universitatilor particulare nu se încadrează în vreuna dintre situațiile limitativ prevăzute de art. 49 alin. (1) din Constituție.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispozițiilor

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat și punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Președintele Camerei Deputaților apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, cu următoarea motivare:

"Potrivit programului de guvernare, pentru anul universitar 2001-2002, circa 50% din costurile cazarii în cămine a studenților din învățământul de stat s-a acoperit din subvenția de la bugetul de stat. Pentru ca sprijinul acordat de la bugetul statului în vederea subventionarii cheltuielilor menționate să poată fi majorat în mod corespunzător, s-a introdus contribuția de 10% din partea instituțiilor de învățământ particulare", având ca scop "susținerea investițiilor, activităților de întreținere și de reparare a căminelor studențești", potrivit

art. 4 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 174/2001 .

Dispozițiile criticate nu creează discriminări între învățământul de stat și cel privat, prin instituirea taxei de 10% în sarcina învățământului privat, din moment ce, în ceea ce privește învățământul de stat, subvenționarea cheltuielilor aferente cazarii studenților s-a asigurat în proporție de 50% de la bugetul de stat, din fondurile aferente acestuia.

Mai mult, dreptul la învățătura, statuat în art. 32 alin. (1) din Constituție, "asigurat prin învățământul superior", nu este pe deplin respectat dacă tinerilor nu li se asigura condițiile necesare procesului de învățământ, printre acestea figurand și cele cu privire la cazarea studenților. Chiar art. 4 din ordonanța criticata nu distinge între căminele de studenți ale instituțiilor de învățământ superior particulare și cele ale celor de stat.

Autonomia universitară garantată prin Constituție și protecția proprietății private nu pot fi privite făcând abstractie de asigurarea dreptului la învățătura statuat în Constituție. De altfel, prin prevederile criticate nu s-a avut în vedere decât asigurarea accesului tinerilor la învățământul superior, conform art. 32 alin. (1) din Constituție, prin îmbunătățirea stării spațiilor de cazare a acestora.

Guvernul și-a exprimat punctul sau de vedere, în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate, întrucât instituirea pentru unitățile de învățământ particulare a acestei obligații da expresie dispozițiilor art. 138 din Constituție, existând deci temeiul constituțional pentru aplicarea acestei reglementări. Trebuie avut în vedere faptul ca instituțiile de învățământ superior de stat sunt finanțate de la bugetul de stat și, în consecința, ar fi un nonsens să se instituie aceasta obligație și pentru ele, de vreme ce pentru executarea ei sunt necesare resurse financiare de la aceeași sursa, și anume de la bugetul de stat.

Stabilirea, pentru instituțiile de învățământ superior particulare, a obligației prevăzute de dispozițiile criticate nu poate fi considerată ca un transfer de proprietate sau ca o confiscare, cum se susține, în mod eronat, de către autorul excepției, ci ca o sarcina fiscală, având ca temei constituțional dispozițiile art. 136 alin. (1) din Constituție.

În ceea ce privește susținerea potrivit căreia dispozițiile criticate încalcă prevederile art. 32 alin. (6) din Constituție, considera ca autonomia universitară trebuie să funcționeze în cadrul legal instituit, conform art. 32 alin. (5) din Legea fundamentală, potrivit căruia "instituțiile de învățământ, inclusiv cele particulare, se înființează și își desfășoară activitatea în condițiile legii".

Avocatul Poporului considera ca dispozițiile criticate sunt neconstituționale. În argumentarea acestui punct de vedere se susțin următoarele în legătură cu măsura criticata:

1. încalcă principiul egalității prevăzut de art. 16 din Constituție. În principiu, acest text constituțional garantează egalitatea în drepturi a cetățenilor, nu și egalitatea persoanelor juridice; totuși acesta este aplicabil persoanelor juridice față de care s-a pronunțat un tratament juridic diferențiat, "dacă, astfel, regimul juridic diferit s-ar rasfrange asupra cetățenilor, implicând inegalitatea lor în fața legii și a autorităților publice". Se invoca în acest sens jurisprudenta Curții Constituționale, prin care s-a statuat ca principiul egalității se aplică și persoanelor juridice, în măsura în care, prin intermediul acestora, cetățenii își exercită un drept constituțional. În speta, prin plata taxei de 10% de către universitățile private, se ajunge la crearea unui regim juridic al acestora diferit față de cel al celor de stat, care se rasfrange asupra persoanelor fizice implicate în activitatea acestor universități private, în sensul discriminarii lor în raport cu cele implicate în învățământul de stat;

2. reprezintă un impediment financiar în exercitarea dreptului de proprietate, ajungandu-se la un transfer injust din proprietatea privată în proprietatea publică, contravenind astfel art. 41 și 135 din Constituție;

3. reprezintă un impediment financiar, de natura a restrânge neconstitutional exercițiul dreptului de proprietate și nu numai al acestuia, contravenind astfel prevederilor art. 49 din Constituție;

4. constituie o măsura contrară principiului asezarii juste a sarcinilor fiscale, prevăzut de art. 53 din Constituție, întrucât reprezintă o taxa instituită fără a fi justificată în nici un fel de o prestație a unei autorități publice;

5. instituirea taxei nu poate fi calificată ca un caz excepțional, iar măsura adoptată nu prezintă caracter de urgenta și, în consecința, se încalcă și prevederile constituționale ale art. 114 alin. (4).

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților, Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1),

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 1 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 174 din 13 decembrie 2001

privind unele măsuri pentru îmbunătățirea finanțării învățământului superior (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 21 decembrie 2001), având următorul conținut:

- Art. 1: "Instituțiile de învățământ superior particulare au obligația sa verse la bugetul de stat o taxa în cuantum de 10% din veniturile realizate din încasarea taxelor de școlarizare, admiteri, înmatriculări, repetarea examenelor și a altor forme de verificare, precum și a celorlalte taxe percepute în procesul de învățământ de la studenți."

În susținerea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia apreciază ca prin dispozițiile legale criticate sunt incalcate următoarele prevederi constituționale:

- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

- Art. 32: "(1) Dreptul la învățătura este asigurat prin învățământul general obligatoriu, prin învățământul liceal și prin cel profesional, prin învățământul superior, precum și prin alte forme de instrucție și de perfecționare.

(2) Învățământul de toate gradele se desfășoară în limba română. În condițiile legii, învățământul se poate desfășura și într-o limbă de circulație internationala.

(3) Dreptul persoanelor aparținând minorităților naționale de a învață limba lor maternă și dreptul de a putea fi instruite în această limbă sunt garantate; modalitățile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege.

(4) Învățământul de stat este gratuit, potrivit legii.

(5) Instituțiile de învățământ, inclusiv cele particulare, se înființează și își desfășoară activitatea în condițiile legii.

(6) Autonomia universitară este garantată.

(7) Statul asigură libertatea învățământului religios, potrivit cerințelor specifice fiecărui cult. În școlile de stat, învățământul religios este organizat și garantat prin lege.";

- Art. 41: "(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii străini și apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor.

(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreapta și prealabilă despăgubire.

(4) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăți imobiliare, cu obligația de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantațiilor sau construcțiilor, precum și pentru alte daune imputabile autorității.

(5) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) și (4) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenta, prin justiție.

(6) Dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.

(7) Averea dobandita licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezuma.

(8) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi confiscate numai în condițiile legii.";

- Art. 49: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrangerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existenta dreptului sau a libertății.";

- Art. 53 alin. (2): "Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justa a sarcinilor fiscale.";

- Art. 135: "(1) Statul ocrotește proprietatea.

(2) Proprietatea este publică sau privată.

(3) Proprietatea publică aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale.

(4) Bogățiile de orice natura ale subsolului, căile de comunicație, spațiul aerian, apele cu potențial energetic valorificabil și acelea ce pot fi folosite în interes public, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental, precum și alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al proprietății publice.

(5) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condițiile legii, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituțiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate.

(6) Proprietatea privată este, în condițiile legii, inviolabilă."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca dispozițiile legale criticate instituie obligația universitatilor particulare de a plati la bugetul de stat o taxa de 10% din veniturile realizate din încasarea diverselor taxe percepute de la studenți, aceste sume fiind destinate pentru susținerea investițiilor, activităților de întreținere și reparare a căminelor studențești, potrivit

art. 4 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 174/2001 .

1. Curtea retine ca, în conformitate cu prevederile constituționale ale art. 53 alin. (2), sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justa a sarcinilor fiscale, ceea ce presupune în mod necesar subordonarea față de un principiu de echitate și de justiție socială, pentru a corespunde caracterului social al statului, prevăzut de art. 1 alin. (3) din Constituție.

Din prevederile

art. 4 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 174/2001

rezultă ca taxa de 10%, stabilită numai în sarcina instituțiilor de învățământ superior particulare, are un caracter de principiu și este destinată "pentru susținerea investițiilor, activităților de întreținere și de reparare a căminelor studențești".

În conformitate cu principiile generale ale fiscalitatii, orice taxa instituită pentru persoane fizice sau juridice trebuie să fie urmată de un serviciu sau o lucrare efectuată în mod direct și imediat de către organe sau instituții publice. Potrivit dispozițiilor

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 174/2001 , sumele constituite din încasarea taxei se vărsa la bugetul de stat și au o destinație specială, prestabilita, urmând a fi utilizate pentru repararea căminelor studențești. Ca atare, Curtea observa ca justificarea instituirii unei taxe, și anume prestația din partea unei autorități publice, nu exista în cazul de fața.

Totodată, culegerea la bugetul de stat a acestei taxe nu se sprijină pe nici un temei legal, în sensul că nici

Legea învățământului nr. 84/1995 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 10 decembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare, și nici

Legea nr. 88/1993

privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 11 noiembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare, nu prevăd, ca o condiție pentru acordarea acreditării unei universități particulare, obligația construirii de cămine pentru studenții care fac parte din învățământul universitar privat și, cu atât mai puțin, obligația participării la întreținerea și repararea căminelor studențești existente, aflate de drept în proprietatea instituțiilor de învățământ superior de stat, în conformitate cu prevederile

art. 166 din Legea nr. 84/1995 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Curtea constata ca dispozițiile criticate, prin instituirea obligației de plată a taxei de 10% exclusiv de către universitățile particulare, creează premisa unui dezechilibru în stabilirea sistemului de impuneri. Este de necontestat faptul ca, potrivit art. 53 alin. (1) din Constituție, cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice, dar, în conformitate cu dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol, sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justa a sarcinilor fiscale.

Asa cum a statuat Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 3/1994 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 8 iunie 1994), "[...] fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci și proporțională, rezonabila, echitabila și sa nu diferentieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetățeni".

Curtea observa ca dispozițiile

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 174/2001

sunt norme cu caracter general, permanent care prestabilesc destinația sumelor încasate din colectarea taxei de 10% la bugetul de stat, obligație ce revine doar instituțiilor de învățământ particulare, iar nu și instituțiilor învățământului de stat cu privire la sumele pe care acestea le percep pentru locurile ocupate cu plata la aceste instituții.

Astfel fiind, Curtea constata ca taxa în discuție este stabilită în afară cadrului general al impozitelor și taxelor, întrucât nu este justificată prin nici un fel de prestație a unei autorități publice, contravenind principiului constituțional al justei așezări a sarcinilor fiscale, consacrat de dispozițiile art. 53 alin. (2) din Legea fundamentală.

2. Totodată, prin dispozițiile criticate se restrânge și dreptul de proprietate al instituțiilor de învățământ superior particulare, ceea ce contravine prevederilor art. 41 alin. (1) și (2) din Constituție referitoare la protecția proprietății private, precum și ale art. 49 referitoare la restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Prin instituirea obligației legale în sarcina instituțiilor de învățământ superior particulare de a plati o taxa de 10% la bugetul de stat se realizează un transfer injust de proprietate care operează din patrimoniul universitatilor particulare către bugetul de stat, ceea ce reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate al acestora.

Potrivit art. 49 din Legea fundamentală, restrangerea exercițiului unui drept constituțional - în cazul de fața al dreptului de proprietate - în scopul apărării unor drepturi ale cetățenilor, este posibila ca o măsura fără de care dreptul respectiv ar fi grav afectat. Or, nu se poate susține ca instituirea acestei taxe pentru instituțiile de învățământ superior particulare, prin care însuși dreptul de proprietate al acestora este diminuat în mod definitiv, se face pentru apărarea dreptului la învățătura. Totodată, potrivit principiului proportionalitatii, restrangerea poate avea loc numai în limitele necesare pentru ca acel drept sa nu fie, cel puțin în parte, compromis. Având în vedere ca taxa în discuție a fost instituită în vederea sustinerii unor investiții și a unor activități de întreținere și de reparare a căminelor studențești, precum și faptul ca aceste cămine sunt destinate locuirii doar a unei părți din studenți, în special a celor din cadrul învățământului superior de stat, nu rezultă ca aceasta restrangere a dreptului de proprietate al universitatilor particulare se impune - asa cum prevăd dispozițiile alin. (1) al art. 49 din Constituție - și nici ca ea este proporțională cu situația care a determinat-o - asa cum prevăd dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol.

Având în vedere aceste considerente, Curtea constata ca dispozițiile

art. 1 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 174/2001

contravin prevederilor constituționale ale art. 53 alin. (2) referitoare la așezarea justa a sarcinilor fiscale, ale art. 41 referitoare la protecția proprietății private, precum și ale art. 49 referitoare la exercițiul unor drepturi și al unor libertăți și, ca atare, excepția de neconstituționalitate urmează să fie admisă.

În exercitarea controlului de constituționalitate, potrivit dispozițiilor

art. 25 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicată, "În caz de admitere a excepției, Curtea se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare". Astfel, având în vedere ca

art. 4 și 6 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 174/2001

fac trimitere în mod expres la prevederile art. 1-3 din același act normativ, Curtea constata ca trimiterile exprese la art. 1 din ordonanța rămân fără obiect, prin declararea articolului de referința ca fiind neconstitutional.

Fața de cele arătate mai sus, în temeiul art. 41, 49, 53, al art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Admite excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 174/2001

privind unele măsuri pentru îmbunătățirea finanțării învățământului superior, excepție ridicată de Universitatea "Titu Maiorescu" din București în Dosarul nr. 2.426/LM/2002 al Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și litigii de muncă, și constata ca dispozițiile menționate sunt neconstituționale.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 6 mai 2003.