Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 757/2018

privind aprobarea desfășurării activităților de susținere a candidaturii României la Consiliul Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor în cadrul Conferinței Plenipotențiarilor ce va avea loc la Dubai, Emiratele Arabe Unite, în perioada 29 octombrie - 16 noiembrie 2018, și a normativelor de cheltuieli pentru acțiunile de protocol și cu caracter cultural-artistic ce se vor efectua în cadrul activităților de susținere a candidaturii României

prezumat în vigoare

Data actului
20 septembrie 2018
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 821 din 25 septembrie 2018
Citează
4 acte
Structură
4 articole, 1 anexă · 5.735 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul

art. 108 din Constituția României, republicată , și al

art. 4 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 80/2001

privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 247/2002 , cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă desfășurarea activităților de susținere a candidaturii României pentru un nou mandat la Consiliul Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor, în cadrul Conferinței Plenipotențiarilor Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor, ce va avea loc la Dubai, Emiratele Arabe Unite, în perioada 29 octombrie - 16 noiembrie 2018.

Articolul 2

Se aprobă normativele de cheltuieli, prevăzute în

anexa

care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru acțiunile de protocol și cu caracter cultural-artistic necesare acțiunilor de susținere a candidaturii României la Consiliul Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor.

Articolul 3

Finanțarea cheltuielilor pentru organizarea acțiunilor prevăzute la

art. 2

se asigură din bugetul de venituri și cheltuieli aferent anului 2018 al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, denumită în continuare ANCOM.

Articolul 4

(1)

Pe lângă cheltuielile prevăzute în anexa la prezenta hotărâre, din bugetul ANCOM se suportă cheltuielile de transport, indemnizația de deplasare, precum și alte cheltuieli, prevăzute de lege, aferente deplasării unui număr de maximum 30 de persoane. Din delegația ANCOM pot face parte și reprezentanți din cadrul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale, al altor instituții publice, precum și Parlamentului României, cărora li se vor aplica normele pentru categoria I de diurnă prevăzute în

anexa la Hotărârea Guvernului nr. 518/1995

privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările și completările ulterioare.

(2)

Prin derogare de la prevederile punctului nr. 53 din

anexa la Hotărârea Guvernului nr. 518/1995

privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările și completările ulterioare, pentru delegația menționată la

alin. (1) , ANCOM va efectua, pe baza documentelor justificative, cheltuieli cu cazarea până la limita prevăzută în anexa la aceeași hotărâre pentru categoria a II-a de indemnizație de cazare.

(3)

Prevederile

alin. (1)

nu restrâng dreptul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale sau al altor instituții publice cu atribuții de reprezentare în cadrul Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor să trimită propriile delegații la Conferința Plenipotențiarilor Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor. Instituțiile publice trimițătoare pot beneficia de prevederile

alin. (2) .

PRIM-MINISTRU
VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
Contrasemnează:
Secretarul general al Guvernului,
Ioana-Andreea Lambru
p. Președintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații,
Bogdan Cristian Iana
Ministrul comunicațiilor și societății informaționale,
Petru Bogdan Cojocaru
Ministrul finanțelor publice,
Eugen Orlando Teodorovici
p. Ministrul afacerilor externe,
Monica-Dorina Gheorghiță,
secretar de stat
București, 20 septembrie 2018.
Nr. 757.

Anexa NORMATIVELE DE CHELTUIELI

pentru acțiunile de protocol și cu caracter cultural-artistic

necesare susținerii candidaturii României la Consiliul Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor,

în cadrul Conferinței Plenipotențiarilor desfășurate la Dubai,

Emiratele Arabe Unite, în perioada 29 octombrie - 16 noiembrie 2018

Nr. crt.

Tip de cheltuieli

Cantitate

Limita maximă

1

Recepție de susținere a candidaturii României

1 recepție

612.000 lei

1.1.

Închiriere spațiu recepție

1 spațiu

100.000 lei

1.2.

Închiriere aparatură tehnică aferentă organizării recepției

47.000 lei

1.3.

Materiale necesare amenajării spațiului (bannere, aranjamente florale)

15.000 lei

1.4.

Masă tradițională oferită, în cadrul recepției, pentru 1.000 de persoane

1 masă/300 lei/persoană

300.000 lei

1.5.

Onorariu artiști aferent programului cultural-artistic cu specific românesc organizat în cadrul recepției

1 program

150.000 lei

2

Materiale promoționale tipărite și cadouri

140.000 lei

2.1.

Materiale promoționale tipărite

4.500 buc.

40.000 lei

2.2.

Cadouri

1.700 buc.

100.000 lei

3.

Servicii de curierat și/sau transport marfă pentru transportul materialelor promoționale tipărite, cadourilor și materialelor necesare amenajării spațiului, precum și altele asemenea

90.000 lei

Total cheltuieli (cu TVA):

842.000 lei

------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.