Decizia nr. 865/2018
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 151 alin. (4) și art. 200 alin. (1)-(4) din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Valer Dorneanu
- președinte
Marian Enache
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Andreea Costin
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 151 alin. (4)
raportate la
art. 200 alin. (1)-(4) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Societatea Rent Car Solution - S.R.L. din Otopeni în Dosarul nr. 9.586/94/2016/a1 al Judecătoriei Buftea - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 308D/2017.
2.
La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens arată că susținerile autorului excepției formulate prin raportare la
art. 16
și
21 din Constituție
sunt neîntemeiate, având în vedere că nu există o egalitate de tratament între instituțiile publice și entitățile private, dacă nu se află în aceeași situație juridică, iar accesul la justiție nu înseamnă lipsa oricăror cheltuieli. De asemenea, învederează faptul că există jurisprudență cu privire la dispozițiile legale criticate, menționând în acest sens
Decizia nr. 101 din 3 martie 2015 ,
Decizia nr. 583 din 29 septembrie 2015
și
Decizia nr. 264 din 10 mai 2016 .
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4.
Prin Încheierea din 10 noiembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 9.586/94/2016/a1, Judecătoria Buftea - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 151 alin. (4)
raportate la
art. 200 alin. (1)-(4) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Societatea Rent Car Solution - S.R.L. din Otopeni într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de reexaminare a încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia invocă jurisprudența Curții Constituționale (deciziile
nr. 266 din 7 mai 2014
și
nr. 462 din 17 septembrie 2014 ) și a Curții Europene a Drepturilor Omului ( Hotărârea din 26 ianuarie 2006 , pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României). Se susține că, în lumina interpretării Curții Europene a Drepturilor Omului, accesul la justiție presupune eficiența actului administrativ și a actului jurisdicțional, astfel încât protecția legii să fie acordată în mod egal tuturor cetățenilor care activează în scop economic și social într-un anume teritoriu. Se arată că textele criticate impun un tratament discriminatoriu, care conduce la înlăturarea protecției acordate de lege prin anularea unei acțiuni care s-a introdus în termenul legal. De altfel, reglementarea ignoră prevederile legii penale care sancționează prin infracțiunea de înșelăciune orice inițiativă de producere de efecte juridice prin inducerea în eroare a unei alte persoane, implicit instanță de judecată. Se mai susține că, dacă ar exista dubii cu privire la calitatea de reprezentant al unei persoane juridice de drept privat, atunci partea interesată poate ridica o astfel de excepție, poate administra probe sau instanța din oficiu poate cere relații în mod gratuit de la Oficiul Național al Registrului Comerțului.
6.
Se mai arată că pentru persoanele juridice de drept privat sunt instituite taxe suplimentare taxelor judiciare de timbru ori de câte ori apar în instanța de judecată ca reclamante.
7.
De asemenea, obligarea petenților la plata unei noi taxe, diferită de taxa judiciară de timbru, doar pentru a avea acces în termen la o instanță de judecată, lipsește de conținut noțiunea de acces liber la justiție și face din procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată o nouă etapă de taxare.
8.
Judecătoria Buftea - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
9.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
10.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
11.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
12.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
13.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile
art. 151 alin. (4)
și
art. 200 alin. (1)-(4) din Codul de procedură civilă , care au următorul cuprins:
–
Articolul 151
alin. (4) : „Reprezentanții persoanelor juridice de drept privat vor depune, în copie, un extras din registrul public în care este menționată împuternicirea lor.“;
–
Articolul 200
alin. (1)-(4) :
Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată este de competența sa și dacă aceasta îndeplinește cerințele prevăzute la
art. 194-197 .
În cazul în care cauza nu este de competența sa, completul căruia i-a fost repartizată cererea dispune, prin încheiere dată fără citarea părților, trimiterea dosarului completului specializat competent sau, după caz, secției specializate competente din cadrul instanței sesizate. Dispozițiile privitoare la necompetență și conflictele de competență se aplică prin asemănare.
Când cererea nu îndeplinește cerințele prevăzute la
art. 194-197 , reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancțiune obligația de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispozițiile
art. 202 alin. (3) .
Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la
alin. (3) , prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.
14.
În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în
art. 16
privind egalitatea în drepturi și
art. 21
privind accesul liber la justiție.
15.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autoarea acesteia este o societate cu răspundere limitată care a dobândit personalitate juridică prin înregistrarea în registrul comerțului. În privința reprezentării părților în procesul civil, Curtea observă că, potrivit
art. 13
și
art. 80 din Codul de procedură civilă , părțile își pot exercita drepturile procesuale personal sau prin reprezentant, iar prin
secțiunea a 4-a
Reprezentarea părților în judecată a
capitolului II
Părțile legea procesual civilă reglementează în detaliu formele reprezentării procesuale, limitele reprezentării, conținutul mandatului și formalitățile necesare, precum și sancțiunea procesuală a lipsei calității de reprezentant. Curtea reține faptul că dispozițiile legale criticate sunt norme de procedură, fiind competența exclusivă a legiuitorului să instituie reguli de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești.
16.
Astfel, prevederile
art. 151 alin. (4) din Codul de procedură civilă
reglementează cu privire la obligația reprezentantului unei persoane juridice de drept privat de a dovedi împuternicirea sa, în ceea ce privește orice cerere adresată instanței de judecată, cu o copie de pe extrasul din registrul public în care aceasta este menționată, iar, potrivit
art. 82 alin. (1) din Codul de procedură civilă , când se constată lipsa acestei dovezi, instanța are obligația de a da un termen scurt pentru depunerea sa, sub sancțiunea anulării cererii. Legiuitorul a reglementat obligația de a face dovada calității de reprezentant cu o copie de pe extrasul din registrul public în care este menționată împuternicirea sa - în speță registrul comerțului - pentru a garanta dreptul la apărare al persoanei juridice de drept privat din perspectiva faptului că numai aceia care au fost desemnați în mod legal o pot reprezenta. Curtea reține că rațiunea legiuitorului avută prin reglementarea dispoziției legale criticate a fost aceea de a asigura celeritatea în ceea ce privește verificarea calității de reprezentant atât de către instanța de judecată, cât și de către celelalte părți [a se vedea în acest sens
Decizia nr. 698 din 27 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 966 din 28 decembrie 2015, paragraful 12].
17.
În continuare, Curtea reține faptul că dispozițiile
art. 82 alin. (1) din Codul de procedură civilă
au aplicabilitate generală în materia reprezentării părților, dovada calității de reprezentant făcându-se potrivit
art. 151
din același act normativ. Cererea de chemare în judecată, potrivit
art. 194 lit. b) din Codul de procedură civilă , va cuprinde numele, prenumele și calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar dovada calității de reprezentant, în forma prevăzută la
art. 151 , se va alătura cererii.
18.
Etapa verificării și regularizării cererii de chemare în judecată, reglementată prin
art. 200 din Codul de procedură civilă , urmărește asigurarea conformității acesteia cu cerințele prevăzute de lege, în scopul sesizării corecte a instanței de judecată, inclusiv sub aspectul prevăzut la
art. 194 lit. b)
din același act normativ.
19.
Așadar, Curtea observă că instituirea în sarcina reclamantului a obligației de a sesiza instanța de judecată cu o cerere de chemare în judecată conformă cerințelor legale nu poate fi apreciată ca reprezentând o încălcare a accesului liber la justiție. Dimpotrivă, prevederile
art. 200 din Codul de procedură civilă
dau expresie preocupării legiuitorului de a asigura soluționarea cauzelor în termen optim și previzibil, reglementarea fiind în acord cu
art. 21
și
24 din Constituție , existând suficiente garanții procedurale pentru asigurarea accesului liber la justiție și a dreptului la apărare.
20.
Referitor la critica de neconstituționalitate formulată prin raportare la
art. 21 din Constituție , Curtea reține faptul că stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie o încălcare a dreptului la acces liber la justiție. Mai mult, s-a statuat în jurisprudența citată că liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, fiind de competența exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție ce rezultă din dispozițiile
art. 126 alin. (2) din Constituție
(a se vedea în acest sens
Decizia nr. 66 din 11 februarie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 17 aprilie 2014).
21.
De asemenea, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, la care autorul excepției face trimitere,
Hotărârea din 26 ianuarie 2006 , pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, s-a arătat că accesul liber la justiție implică prin natura sa o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului.
22.
În privința criticii de neconstituționalitate formulate prin raportare la principiul egalității în fața legii, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că acesta presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite și că principiul amintit nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite (a se vedea în
acest sens
Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Or, în cauză, instituirea obligației prevăzute de
art. 151 alin. (4)
și reglementarea procedurii prevăzute de
art. 200 din Codul de procedură civilă
nu instituie un tratament discriminatoriu, fiind aplicate tuturor acelora care se află în ipoteza normei, respectiv persoanelor juridice care se adresează instanțelor de judecată.
23.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Rent Car Solution - S.R.L. din Otopeni în Dosarul nr. 9.586/94/2016/a1 al Judecătoriei Buftea - Secția civilă și constată că dispozițiile
art. 151 alin. (4)
și
art. 200 alin. (1)-(4) din Codul de procedură civilă
sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Buftea - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 18 decembrie 2018.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Andreea Costin
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.