Decizia nr. 110/2016

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Valentina Bărbățeanu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 4, art. 16, art. 17, art. 24, art. 33, art. 34 și

art. 35 din Legea nr. 165/2013

privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Nicolae Cocoși, Valeriu Popescu și Elena Doina Cosneanu în Dosarul nr. 9.971/2/2011* al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului nr. 803D/2015 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a transmis la dosar punctul său de vedere asupra excepției de neconstituționalitate, prin care apreciază că aceasta este neîntemeiată.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la art. 33 și

art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 , ca urmare a pronunțării

deciziilor Curții Constituționale nr. 88 din 27 februarie 2014

și nr. 269 din 7 mai 2014, de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 35 din aceeași lege, textul de lege criticat neavând legătură cu soluționarea cauzei, și de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate având ca obiect celelalte dispoziții din

Legea nr. 165/2013

supuse controlului.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Decizia civilă nr. 5.786 din 4 iulie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 9.971/2/2011*, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art. 4, art. 16, art. 17, art. 24, art. 33, art. 34 și

art. 35 din Legea nr. 165/2013

privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Nicolae Cocoși, Valeriu Popescu și Elena Doina Cosneanu într-o cauză civilă având ca obiect soluționarea recursului introdus de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței prin care a fost obligată să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru un imobil care nu mai poate fi restituit în natură, revendicat în temeiul

Legii nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile art. 4 teza a doua raportate la

art. 33-35 din Legea nr. 165/2013

încalcă principiul neretroactivității legii și cel al securității juridice, întrucât se aplică și litigiilor deduse judecății anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 165/2013 , care au avut în vedere legea aplicabilă la momentul sesizării inițiale a instanței de judecată. Textele de lege criticate contravin și principiului egalității cetățenilor în fața legii, ca urmare a stabilirii prin lege a unor termene diferite de soluționare, creând inegalități între persoanele care au depus cereri la entitățile învestite de lege aflate în diverse localități ale țării. Se susține că textele de lege criticate nesocotesc și dreptul de acces liber la justiție, care este permis subiectelor de drept doar după lungi perioade de timp și în mod discriminatoriu, respectiv după împlinirea termenelor prevăzute de acestea. În ce privește prevederile art. 4 raportate la cele ale art. 1 alin. (3) și

art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013

sunt criticate de unul dintre autorii excepției - intimatul-intervenient Nicolae Cocoși - în calitate de cesionar al drepturilor consacrate prin

Legea nr. 10/2001 , arătând, în acest sens, că transmisiunile acestor drepturi, realizate anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 165/2013 , s-au făcut în considerarea principiului reparării și despăgubirii în integralitate. Arată că persoanele care au dobândit drepturi prin acte juridice de înstrăinare în temeiul legii vechi sunt tratate diferit de legea nouă, care le împarte în două categorii, și anume cei care au obținut măsurile reparatorii pe care autorii lor au dorit și au avut dreptul să le înstrăineze și cei care nu au reușit să obțină măsurile reparatorii cuvenite autorilor lor, doar pentru că dreptul de petiționare al autorilor lor a fost încălcat de către autoritățile chemate să îl respecte. Dobânditorii drepturilor care au avut neșansa de a fi surprinși de apariția noii legi nu mai pot beneficia de aceleași măsuri reparatorii bazate pe principiul restituirii în natură de care ar fi trebuit să beneficieze autorii lor în lipsa încheierii actelor de înstrăinare, chiar dacă aceste acte nu aduc atingere vreunui interes general social-economic. Se mai susține că prevederile

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013

nesocotesc libertatea de a dispune de dreptul de proprietate, limitând această posibilitate la 15% din dreptul de proprietate. Limitarea instituită echivalează cu o expropriere lipsită de o cauză de utilitate publică, fără o dreaptă și prealabilă despăgubire. Apreciază că textul menționat nesocotește prezumția dobândirii licite a averii, confiscând din patrimoniul dobânditorilor procentul de 85% din drepturile stabilite prin

Legea nr. 10/2001 , procent care, în lipsa transmisiunilor, ar fi trebuit să intre în patrimoniul persoanelor îndreptățite, beneficiari ai acestei legi. Dar, pentru că aceștia au înțeles să dispună liber de dreptul lor,

Legea nr. 165/2013

a instituit principiul îmbogățirii fără justă cauză a statului.

7. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că textele de lege criticate sunt constituționale.

8. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale

art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013

apare ca inadmisibilă ca urmare a soluției pronunțate de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 269 din 7 mai 2014 . Referitor la prevederile

art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013

arată că acestea devin aplicabile abia după împlinirea termenelor prevăzute pentru parcurgerea fazei administrative. În privința

art. 17 invocă Decizia Curții Constituționale nr. 686 din 26 noiembrie 2014 , iar privitor la criticile de neconstituționalitate formulate față de celelalte texte menționate din

Legea nr. 165/2013

apreciază că apar ca neîntemeiate.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, prevederile art. 1, art. 4, art. 16, art. 17, art. 24, art. 33, art. 34 și

art. 35 din Legea nr. 165/2013

privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. Din motivarea scrisă a excepției rezultă că sunt vizate doar dispozițiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3), art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 24 alin. (2)-(4), art. 33, art. 34 alin. (1) și

art. 35 din Legea nr. 165/2013 , care au următoarea redactare:

- Art. 1 alin. (3): "(3) În situația în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietății, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) și (4).";

- Art. 4 teza a doua: "Dispozițiile prezentei legi se aplică [...] cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.";

- Art. 16: "Cererile de restituire care nu pot fi soluționate prin restituire în natură la nivelul entităților învestite de lege se soluționează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) și (7).";

- Art. 17 alin. (1) lit. a): "(1) În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare Comisia Națională, care funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru și are, în principal, următoarele atribuții:

a) validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii;";

- Art. 24 alin. (2)-(4): "(2) În dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6).

(3) Numărul de puncte acordat în condițiile alin. (2) nu poate reprezenta o valoare mai mare decât cea stabilită potrivit art. 21 alin. (6) și (7).

(4) În cazul în care din documentele depuse la dosarul de restituire nu rezultă prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate, punctele vor reprezenta echivalentul a 15% din valoarea stabilită conform art. 21 alin. (6).";

- Art. 33: "(1) Entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit

Legii nr. 10/2001 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entitățile învestite de lege au obligația de a stabili numărul cererilor înregistrate și nesoluționate, de a afișa aceste date la sediul lor și de a le comunica Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Datele transmise de entitățile învestite de lege vor fi centralizate și publicate pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entitățile prevăzute la alin. (1).";

- Art. 34 alin. (1): "(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.";

- Art. 35: "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau acțiunile în justiție formulate în temeiul alin. (1) și (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru.".

13. În opinia autorilor excepției, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 15 alin. (2) care instituie principiul neretroactivității legii, cu excepția celei penale și contravenționale mai favorabile, art. 16 care consacră principiul egalității în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, art. 21 alin. (1)-(3) referitor la dreptul de acces liber la justiție și la un proces echitabil, soluționat într-un termen rezonabil, art. 44 care garantează dreptul de proprietate privată. Prin raportare la prevederile art. 20 din Constituție referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului se invocă, de asemenea, art. 14 - Interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 1 - Interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 adițional la convenția menționată și art. 1 - Protecția proprietății din Primul Protocol adițional la aceeași convenție.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că a fost invocată în cursul soluționării recursului introdus de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței prin care Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a obligat autoritatea menționată să emită o decizie reprezentând titlu de despăgubire pentru un teren agricol pentru care Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Vâlcea a propus acordarea de despăgubiri pentru suprafața de teren care nu poate fi restituită în natură. Dosarul conținând propunerea de despăgubire a fost înregistrat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a fost stabilită o valoare a despăgubirii printr-un raport de evaluare, dar nu a fost emisă decizia reprezentând titlu de despăgubire. Ca urmare a refuzului nejustificat de a emite actul menționat, moștenitorii legali ai persoanei îndreptățite au sesizat instanța de judecată, care a admis acțiunea reclamanților. Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, succesoare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a formulat recurs, invocând prematuritatea cererii, ca urmare a intrării în vigoare a

Legii nr. 165/2013 . Acțiunea în fața instanței de fond a fost introdusă anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 165/2013 .

15. Raportat la circumstanțele specifice litigiului se observă, în ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la art. 1 alin. (3) și

art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013 , că, prin

Decizia nr. 200 din 3 aprilie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 19 iunie 2014, Curtea a examinat textele de lege menționate din perspectiva unor critici similare celor formulate în prezenta cauză și a reținut că acestea sunt în concordanță cu prevederile constituționale și convenționale invocate și de autorii excepției de față.

16. Cu acel prilej, Curtea a observat că singura derogare de la principiul prevalenței restituirii în natură, consacrat expres prin

art. 2 lit. a) din Legea nr. 165/2013 , este reprezentată de situația în care titularul a înstrăinat drepturile ce i se cuveneau potrivit legilor anterioare de restituire a proprietății, cesionarii drepturilor izvorâte din legile de restituire beneficiind de un număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate, la care se adaugă și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului, astfel cum aceasta rezultă din grila notarială valabilă la data intrării în vigoare a legii.

17. Analizând art. 1 alin. (3) și

art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013 , Curtea a reținut că legiuitorul a reglementat în mod diferit modalitatea de despăgubire, în raport cu persoana beneficiarilor măsurilor reparatorii conferite de

Legea nr. 165/2013 , și anume titularul dreptului la măsuri reparatorii în temeiul legislației reparatorii anterioare, pe de o parte, și persoanele către care au fost înstrăinate drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietății, pe de altă parte. Curtea a statuat că această opțiune a legiuitorului nu reprezintă o sancționare a titularilor originari ai acestui drept care au înstrăinat dreptul la obținerea măsurilor reparatorii, dat fiind faptul că, prin ipoteză, în patrimoniul acestora nu se mai regăsește acest drept. Ca efect al cesiunii de creanță specifice, încheiată anterior intrării în vigoare a noii legi reparatorii, dreptul pretins de cedenți, constând în acordarea măsurilor reparatorii conferite de legislația anterioară în domeniul proprietăților preluate în mod abuziv, a fost transferat către cesionari.

18. În ceea ce privește pretinsa discriminare creată prin textele de lege criticate, Curtea a reținut că titularii dreptului la măsuri reparatorii, în temeiul legislației reparatorii anterioare, pe de o parte, și persoanele care au dobândit, în baza unor contracte cu titlu oneros, drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietății, pe de altă parte, se află în aceeași situație juridică, făcând parte din categoria persoanelor îndreptățite la obținerea măsurilor reparatorii prevăzute de acest act normativ, dar acordarea unor măsuri reparatorii diferite, în funcție de beneficiarii acestora, nu constituie, însă, o discriminare, întrucât, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, nu orice diferență de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție sau a celor convenționale referitoare la interzicerea discriminării.

19. În acest context, Curtea a reținut că, având în vedere obiectul de reglementare al

Legii nr. 165/2013 , și anume măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum și domeniul special de reglementare, constând în acordarea de măsuri reparatorii, în considerarea abuzurilor săvârșite în perioada comunistă în materia preluărilor de către stat a imobilelor proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice private, opțiunea legiuitorului de a exclude de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum și de la cea a compensării integrale prin puncte a persoanelor în patrimoniul cărora a fost transmis, prin intermediul unor contracte cu titlu oneros, dreptul de a obține măsurile reparatorii, apare ca fiind justificată în mod obiectiv și rezonabil. S-a avut în vedere și faptul că asupra acestora din urmă nu s-au răsfrânt direct sau indirect măsurile de preluare abuzivă, astfel că legislația cu caracter reparator a vizat exclusiv titularul dreptului sau moștenitorii acestuia. Mai mult, având în vedere că legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit pentru tranzacționarea dreptului de proprietate și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului, Curtea a reținut că măsura legislativă criticată păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între scopul urmărit - despăgubirea integrală doar a titularilor originari ai măsurilor reparatorii sau a moștenitorilor acestora - și mijloacele folosite, cesionarul urmând a obține atât prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, cât și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului.

20. În ce privește dispozițiile

art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013 , Curtea observă că, deși prin

Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015, a constatat că acestea sunt constituționale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispozițiilor entităților învestite cu soluționarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate, din analiza circumstanțelor specifice litigiului în soluționarea căruia a fost ridicată prezenta excepție de neconstituționalitate rezultă că nu este incidentă soluția pronunțată de Curtea Constituțională. Aceasta deoarece în cauză nu există premisa care a stat la baza raționamentului Curții în decizia menționată, constând în existența unei hotărâri judecătorești prin care să fie stabilită calitatea de persoană îndreptățită și cuantumul despăgubirilor cuvenite. Ca atare, nu se pune problema intervenirii unei cauze de inadmisibilitate ca urmare a deciziei de admitere în interpretarea menționată, motiv pentru care excepția de neconstituționalitate va fi analizată sub aspectul temeiniciei.

21. Examinând din această perspectivă excepția prevederilor

art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013 , Curtea a respins excepția, ca neîntemeiată (a se vedea, de exemplu,

Decizia nr. 110 din 10 martie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 12 mai 2015, sau

Decizia nr. 291 din 28 aprilie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 7 iulie 2015). Cu acele prilejuri, Curtea a observat că invalidarea deciziilor emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii poate avea mai multe justificări, iar scopul unei verificări suplimentare față de cea realizată de entitatea învestită îl constituie prevenirea unor situații generatoare de inechități care au avut loc sub imperiul

Legii nr. 10/2001 , precum restituirea/atribuirea aceluiași imobil mai multor persoane care reclamau un drept propriu și exclusiv ori recunoașterea dreptului de proprietate altei persoane decât titularul stabilit ulterior pe cale judecătorească. De aceea, confirmarea cu certitudine sporită a unui drept nu constituie o nesocotire a dreptului de proprietate, din perspectiva speranței legitime de valorificare a acestuia, ci, dimpotrivă, o garanție a recunoașterii acestuia în mod just. Curtea a mai reținut că nu se poate pune problema unor atingeri aduse unui drept câștigat câtă vreme decizia/dispoziția entității învestite cu soluționarea notificării, conținând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, chiar confirmată prin emiterea avizului de legalitate de către prefect, nu a produs efecte directe în patrimoniul persoanei îndreptățite la restituire. Aceasta, deoarece până la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - conform

Legii nr. 247/2005

- sau a deciziei de compensare în puncte de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor - ulterior intrării în vigoare a

Legii nr. 165/2013

- persoana îndreptățită la restituire are o simplă expectanță de a dobândi măsurile reparatorii instituite prin lege, iar nu un drept efectiv, concretizat într-un drept de creanță izvorât din titlul de despăgubire/decizia de compensare în puncte. În plus, Curtea a precizat că deciziile autorităților administrative implicate în procesul de restituire/acordare de măsuri reparatorii sunt supuse în final controlului instanței de judecată, singura care este competentă să se pronunțe în mod definitiv asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate, potrivit

art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 , putând dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii.

22. Curtea a mai remarcat că verificarea existenței dreptului echivalează, practic, cu examinarea acelorași condiții ce era necesar a fi realizate și la momentul inițial, al emiterii deciziei respective, deoarece noua lege nu introduce noi cerințe în această privință. Această atribuție asigură un filtru suplimentar, prin respectarea acelorași condiții legale ce era necesar a fi întrunite și la momentul emiterii dispoziției, pentru asigurarea legalității dreptului. Așa fiind, nu se poate susține că această atribuție afectează, în mod real, dreptul de proprietate, decât în măsura în care acesta nu era, de la bun început, legal stabilit, în sensul că, în realitate, nu îndeplinea toate cerințele stabilite de legea atunci în vigoare. În același sens sunt și

Decizia nr. 724 din 16 decembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 16 februarie 2015, sau

Decizia nr. 269 din 7 mai 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014.

23. În ceea ce privește susținerea referitoare la încălcarea dreptului de proprietate, Curtea a făcut referire la Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, și a reținut că aceste măsuri nu echivalează cu o expropriere, încadrându-se în sfera măsurilor cu caracter general a căror adoptare a fost sugerată statului român de instanța europeană amintită.

24. Cu privire la invocarea încălcării dispozițiilor

art. 15 alin. (2) din Constituție, Curtea a observat, prin Decizia nr. 328 din 12 iunie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 21 iulie 2014, că prevederile legale criticate referitoare la plafonarea despăgubirilor acordate cesionarilor nu se aplică celor cărora li s-a stabilit dreptul de proprietate și li s-a emis titlul de despăgubire anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 165/2013 . Prin urmare, prevederile de lege criticate nu se aplică retroactiv, ci reglementează modul de acțiune în timpul următor intrării în vigoare a legii, adică în domeniul ei propriu de aplicare.

25. Totodată, Curtea a mai reținut că situația diferită în care se află cetățenii în funcție de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și discriminări (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ,

Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, sau

Decizia nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011). Curtea a constatat că respectarea egalității în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede față de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. În consecință, reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferențe determinate de condițiile obiective în care ele au fost adoptate.

26. În ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la

art. 33 din Legea nr. 165/2013 , Curtea observă că acest din urmă text de lege instituie în sarcina entităților învestite de lege obligația de a soluționa notificările formulate potrivit

Legii nr. 10/2001 , înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a

Legii nr. 165/2013 , și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora. Or, față de împrejurarea că autorii prezentei excepții s-au îndreptat împotriva Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în scopul emiterii de către aceasta a deciziei conținând titlul de despăgubire rezultă că etapa administrativă desfășurată în fața entității învestite de lege (în speță, Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Vâlcea) a fost depășită prin soluționarea notificării formulate de aceștia. Ca atare,

art. 33 din Legea nr. 165/2013

nu mai este incident în cauză, etapa în care acesta ar fi fost aplicabil fiind epuizată. În consecință, potrivit

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale

art. 33 din Legea nr. 165/2013

va fi respinsă ca inadmisibilă, neavând legătură cu soluționarea cauzei.

27. În ceea ce privește prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale

art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 , Curtea reține că, prin

Decizia nr. 269 din 7 mai 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, a constatat că prevederile

art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013

sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceasta nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii. Întrucât autorii excepției de față critică aceeași interpretare care a fost constatată ca neconstituțională prin decizia menționată și având în vedere că această decizie a fost publicată ulterior sesizării instanței constituționale cu soluționarea prezentei excepții, rezultă că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013

a devenit inadmisibilă, urmând să fie respinsă ca atare.

28. În aceste condiții, în conformitate cu jurisprudența sa anterioară, Curtea subliniază că decizia de constatare a neconstituționalității menționată reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 pct. 11 din Codul de procedură civilă, după caz, în cauza în care a fost invocată prezenta excepție (a se vedea, în acest sens, și

Decizia nr. 122 din 6 martie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 27 mai 2014).

29. În fine, în ceea ce privește dispozițiile art. 16 și

art. 35 din Legea nr. 165/2013

precizate de unul dintre autorii excepției ca obiect al acesteia, Curtea observă că nu sunt formulate niciun fel de critici față de acestea, astfel că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate prevăzută de

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , potrivit căreia sesizările trebuie să fie motivate.

30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi în privința excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3), art. 16, art. 24 alin. (2)-(4), art. 33, art. 34 alin. (1) și

art. 35 din Legea nr. 165/2013

și cu majoritate de voturi în privința excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 alin. (1) lit. a) din aceeași lege,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 16, art. 33 și

art. 35 din Legea nr. 165/2013

privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Nicolae Cocoși, Valeriu Popescu și Elena Doina Cosneanu în Dosarul nr. 9.971/2/2011* al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

II. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale

art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 , excepție ridicată de aceiași autori în același dosar al aceleiași instanțe.

III. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3), art. 17 alin. (1) lit. a) și

art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013 , ridicată de aceiași autori în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile menționate sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 3 martie 2016.