Decizia nr. 113/2016

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Valentina Bărbățeanu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013

privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Gheorghe Bădeci și Petra Bădeci în Dosarul nr. 33.881/3/2013 (2.416/2014) al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie și care formează obiectul Dosarului nr. 900D/2015 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent învederează Curții că părțile Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor au transmis note scrise prin care consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

4. Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 1.000D/2015, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a acelorași prevederi de lege, excepție ridicată de Dumitru Sfetcu, Vasilica Sfetcu, Georgeta Gabriela Vlad și Adriana Cătălina Tonu în Dosarul nr. 37.218/3/2014 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.

5. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

6. Magistratul-asistent precizează că, și în acest dosar, partea Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a transmis note scrise prin care arată că, în opinia sa, excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

7. Curtea, din oficiu, pune în discuție problema conexării celor două dosare. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu propunerea de conexare. Deliberând, Curtea dispune, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , conexarea Dosarului nr. 1.000D/2015 la Dosarul nr. 900D/2015, care a fost primul înregistrat.

8. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, arătând în acest sens că, prin

Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014 , Curtea Constituțională a reținut că textul de lege criticat se referă la căi de atac în justiție împotriva deciziilor emise cu respectarea termenelor prevăzute de

art. 34 din Legea nr. 165/2013 , precum și împotriva lipsei unei decizii de compensare în puncte, după expirarea termenelor prevăzute de lege.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

9. Prin încheierile din 18 martie 2015 și 6 aprilie 2015, pronunțate în Dosarul nr. 33.881/3/2013 (2.416/2014) și, respectiv, în Dosarul nr. 37.218/3/2014, Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie și Tribunalul București - Secția a IV-a civilă au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013

privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Gheorghe Bădeci și Petra Bădeci, respectiv Dumitru Sfetcu, Vasilica Sfetcu, Georgeta Gabriela Vlad și Adriana Cătălina Tonu, în cauze având ca obiect soluționarea cererilor prin care s-a solicitat instanțelor de judecată să oblige Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor la evaluarea unor imobile revendicate în temeiul

Legii nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, respectiv al

Legii fondului funciar nr. 18/1991

și la stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent.

10. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prin prevederile de lege criticate se creează o inegalitate între persoanele cărora le-au fost soluționate cererile anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 165/2013 , care au beneficiat de anumite termene, și cele care în prezent sunt ținute să respecte alte termene, mai lungi și mai dezavantajoase. Arată că, în loc să urgenteze procesul de despăgubire,

Legea nr. 165/2013

îl prelungește, adăugând la timpul care deja s-a scurs de la depunerea notificării încă 3 ani pentru cei care au dosarele la entitatea deținătoare, apoi încă 5 ani pentru cei care au dosarele la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și, dacă nu primesc un răspuns în aceste termene, trebuie să mai aștepte încă 6 luni pentru a se putea adresa unei instanțe de judecată. În opinia autorilor excepției, discriminarea mai provine și din faptul că acțiunea prevăzută de

art. 35 din Legea nr. 165/2013

este deschisă exclusiv persoanelor care se consideră îndreptățite, nu și persoanelor îndreptățite în sensul

Legii nr. 165/2013 , făcând referire la definițiile cuprinse în art. 3 pct. 2 și 3 din legea menționată. Mai arată că, potrivit textului de lege criticat, jurisdicția administrativă a devenit obligatorie și limitativă în ce privește accesul la justiție. Prin împiedicarea persoanei beneficiare a legii care a apelat la procedura specială de a se adresa justiției se permite entității administrative să tergiverseze soluționarea. Se susține că se încalcă și dreptul de proprietate privată, întrucât persoanele îndreptățite, beneficiare ale unor hotărâri judecătorești ca urmare a cărora s-a emis o dispoziție de către primar, nu își pot valorifica dreptul decât după un termen maxim de 66 de luni. Mai arată totodată că măsurile compensatorii sunt exprimate în puncte, iar nu în lei, ceea ce conduce la lipsa dobânzii și la imposibilitatea de actualizare a sumei.

11. Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textul de lege criticat necontravenind dispozițiilor constituționale invocate în motivarea excepției.

12. Tribunalul București - Secția a IV-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textul de lege criticat reglementând tocmai posibilitatea pentru persoanele care se consideră vătămate de a contesta în instanță atitudinea de pasivitate a statului.

13. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

14. Avocatul Poporului, în cuprinsul punctului său de vedere transmis în Dosarul nr. 900D/2015, consideră că, în principiu, prin faptul că legiuitorul a impus termene noi pentru soluționarea notificărilor, iar, ulterior, pentru sesizarea instanței de judecată în situația în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute de art. 33 și

art. 34 din Legea nr. 165/2013 , nu se aduce atingere prevederilor constituționale indicate în motivarea excepției. Precizează că, în opinia sa, în cauză nu sunt incidente în acest moment dispozițiile de lege criticate, neavând legătură cu soluționarea acesteia, motiv pentru care apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă.

15. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

16. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

17. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013

privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, care au următoarea redactare: "În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor."

18. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 care consacră dreptul de acces liber la justiție și la un proces echitabil, soluționat într-un termen rezonabil, respectiv caracterul gratuit și facultativ al jurisdicțiilor speciale administrative, art. 44 alin. (1) referitor la garantarea dreptului de proprietate și a creanțelor față de stat și art. 53 care prevede condițiile în care poate fi restrâns exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, prin raportare la prevederile art. 20 din Legea fundamentală referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, sunt invocate și dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil.

19. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă, pentru început, că în ambele cauze în care aceasta a fost ridicată instanțele de judecată au fost învestite cu soluționarea litigiilor ulterior datei intrării în vigoare a

Legii nr. 165/2013 , astfel că sunt incidente dispozițiile art. 4 teza întâi din acest act normativ, cererile formulate de autorii excepției fiind circumscrise domeniului propriu de aplicare al

Legii nr. 165/2013 . Așadar, prevederile

art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 , criticate în ambele cauze, sunt susceptibile de a fi aplicabile în speță, motiv pentru care excepția de neconstituționalitate urmează să fie analizată pe fond, neexistând, sub acest aspect, vreo cauză de inadmisibilitate cu privire la aceasta.

20. În continuare, Curtea observă că dispozițiile

art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013

stabilesc termenele în care persoana care se consideră îndreptățită poate ataca în fața instanței de judecată refuzul entității învestite de lege de a emite decizia privitoare la imobilul revendicat, în termenele prevăzute la art. 33 și

art. 34. Aceste două texte din Legea nr. 165/2013 , la care face referire art. 35, instituie termene de 12, 24 și 36 de luni în sarcina entităților învestite de lege pentru a soluționa cererile de restituire formulate în temeiul legilor reparatorii, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a

Legii nr. 165/2013 , și pentru a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, precum și termenul de 60 de luni în care trebuie soluționate atât dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, cât și dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor ulterior datei intrării în vigoare a legii menționate.

21. Prin

Decizia nr. 685 din 26 noiembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 4 februarie 2015, Curtea Constituțională a constatat că prevederile

art. 35 din Legea nr. 165/2013

conferă persoanelor interesate dreptul de a se adresa instanței de judecată pentru ca aceasta să se pronunțe asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și să soluționeze, în fapt, notificarea lăsată în nelucrare de entitatea învestită de lege. Curtea a observat că acest drept poate fi exercitat într-un interval de 6 luni, care începe să curgă de la expirarea termenelor prevăzute la art. 33 și

art. 34, termene pe care Legea nr. 165/2013

le acordă entităților învestite cu soluționarea notificărilor, respectiv cu soluționarea dosarelor privind propunerile de acordare de despăgubiri și emiterea unor decizii reprezentând titluri de despăgubire.

22. Până la intrarea în vigoare a

Legii nr. 165/2013 , persoanele interesate se puteau adresa justiției pentru atacarea refuzului nejustificat doar în temeiul

Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XX din 19 martie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 12 noiembrie 2007, pronunțată într-un recurs în interesul legii prin care recunoscuse, în lipsa unei reglementări legale exprese, această posibilitate. Or, în prezent, prin

art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013

a fost normativizată această posibilitate consacrată anterior doar pe cale jurisprudențială, stabilindu-se un cadru procesual în care acest drept să fie exercitat, în contextul economico-financiar al statului român descris în expunerea de motive a

Legii nr. 165/2013

și având în vedere și cele reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu împotriva României.

23. Analizând critica referitoare la pretinsa nesocotire a dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Constituție, Curtea a observat, prin decizia mai sus menționată, că, astfel cum rezultă din jurisprudența sa constantă, regula constituțională a liberului acces la justiție semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime i-au fost încălcate, iar nu faptul că acest drept de acces la justiție nu poate fi supus niciunei condiționări. În situația reglementată de

art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 , condiționarea o reprezintă necesitatea împlinirii termenelor prevăzute la art. 33 și art. 34 din lege, termene în legătură cu care instanța de contencios constituțional a apreciat că se conformează exigențelor constituționale și convenționale.

24. În ce privește critica prin raportare la dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, Curtea observă că autorii prezentei excepții încearcă să demonstreze existența unei discriminări prin compararea regimului juridic aplicabil aceleiași situații juridice în baza unor norme legale succesive. Or, în jurisprudența sa, față de critici similare, Curtea a reținut că situația diferită în care se află cetățenii în funcție de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și discriminări (în acest sens sunt, de exemplu,

Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, sau

Decizia nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011). Curtea a constatat că respectarea egalității în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede față de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. Reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferențe determinate de condițiile obiective în care ele au fost adoptate, acestea reflectând contextul economico-social specific, în condițiile necesității adaptării legislației la evoluția realităților juridice și la necesitatea eficientizării mecanismelor destinate realizării unui echilibru între interesul particular al persoanelor îndreptățite și interesul general al statului de asigurare a unei stabilități bugetare.

25. Curtea observă că în cauză autorii excepției recurg, în argumentarea pretinsei nesocotiri a principiului constituțional al egalității în drepturi, la evidențierea unei diferențieri între persoana care se consideră îndreptățită și persoana îndreptățită. Astfel, potrivit

art. 3 pct. 2 din Legea nr. 165/2013 , prin "persoana care se consideră îndreptățită" se înțelege persoana care a formulat și a depus, în termen legal, la entitățile învestite de lege, cereri de revendicare imobiliară, care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, iar conform art. 3 pct. 3 din aceeași lege, "persoana îndreptățită" este persoana căreia i-a fost recunoscut dreptul la restituire în natură sau, după caz, la măsuri reparatorii. Curtea constată că

art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013

are în vedere persoana care se consideră îndreptățită, căreia îi oferă posibilitatea legală de a se adresa instanței judecătorești pentru soluționarea cererilor în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34. Este logic ca doar aceasta să fie destinatara normei în discuție, întrucât persoana îndreptățită, căreia i-a fost recunoscut dreptul la restituire în natură sau, după caz, la măsuri reparatorii, beneficiază de o altă dispoziție legală, și anume

art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 , care concretizează modul practic de realizare a dreptului deja recunoscut. Astfel, textul menționat prevede că plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a

Legii nr. 165/2013 , precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a acesteia, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.

26. Ca atare, este evident că cele două categorii de persoane - cele care se consideră îndreptățite și cele îndreptățite - se află în situații juridice radical diferite, astfel că este firesc să le fie aplicabile prevederi de lege distincte, fără să se poată susține existența vreunei discriminări.

27. În ce privește pretinsa încălcare a dreptului de proprietate privată, aceasta nu poate fi reținută. Dimpotrivă, posibilitatea conferită persoanelor interesate de a se adresa instanței de judecată pentru concretizarea drepturilor acestora are ca finalitate, în cele din urmă, chiar apărarea dreptului de proprietate al persoanelor îndreptățite la obținerea de despăgubiri, conferind certitudinea realizării creanței în situația în care instanța de judecată stabilește temeinicia pretențiilor reclamantului, în urma unui proces desfășurat cu respectarea tuturor exigențelor ce caracterizează procesul echitabil, pronunțându-se în mod inechivoc cu privire la calitatea acestuia de persoană îndreptățită și la întinderea dreptului acesteia, respectiv cuantumul despăgubirii cuvenite.

28. Cu privire la afirmația autorilor excepției potrivit căreia se încalcă dreptul de proprietate privată și ca urmare a faptului că persoanele îndreptățite nu își pot valorifica dreptul decât după un termen maxim de 66 de luni, Curtea subliniază că termenul de 6 luni prevăzut de

art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013

nu trebuie înțeles în sensul că numai după expirarea acestuia poate fi exercitată acțiunea împotriva actului entității administrative sau a refuzului nejustificat de emitere a acestuia, ci acesta este intervalul de timp în care persoana îndreptățită are posibilitatea de a se adresa instanței, având semnificația unui termen procedural, de exercitare a dreptului de sesizare a instanței de judecată cu soluționarea acțiunii în realizarea dreptului.

29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gheorghe Bădeci și Petra Bădeci în Dosarul nr. 33.881/3/2013 (2.416/2014) al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie și de Dumitru Sfetcu, Vasilica Sfetcu, Georgeta Gabriela Vlad și Adriana Cătălina Tonu în Dosarul nr. 37.218/3/2014 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă și constată că prevederile

art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013

privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie și Tribunalului București - Secția a IV-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 3 martie 2016.