Decizia nr. 89/2016
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 alin. (6) și art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Pune în aplicare 1
- Legea nr. 10/2001 8 februarie 2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 -…
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean
- președinte
Valer Dorneanu
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona Maya Teodoroiu
- judecător
Tudorel Toader
- judecător
Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 și
art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013
privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Otilia Oblojan în Dosarul nr. 14.809/3/2015 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 14.49D/2015.
2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse la dosar de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, prin care se solicită respingerea excepției, ca neîntemeiată
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta, făcând referire la
Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015, formulează concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 21 alin. (5) și (8) din Legea nr. 165/2013 . În ceea ce privește celelalte dispoziții de lege criticate apreciază că aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane în funcție de actul normativ incident fiecăreia. Astfel, raportat la speța de față, inegalitatea de tratament juridic prin comparație cu acele persoane ale căror dosare de despăgubiri au fost deja soluționate sub imperiul legii vechi nu reprezintă o încălcare a dispozițiilor constituționale, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicabile succesiv în timp, astfel că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
4. Prin Încheierea din data de 24 septembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 14.809/3/2015, Tribunalul București - Secția a III-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 și
art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013
privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Oblojan Otilia, cu ocazia soluționării unei cauze civile având ca obiect "anulare act - contestație".
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține că dispozițiile
art. 21 din Legea nr. 165/2013
încalcă dreptul de proprietate al persoanelor îndreptățite, întrucât nu oferă un cadru clar și previzibil de valorificare a punctelor. O persoană căreia i s-a recunoscut calitatea de persoană îndreptățită, deși i s-a emis decizia de compensare prin puncte de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, se vede în imposibilitatea valorificării acesteia. Aceasta, deoarece, deși Fondul național al terenurilor agricole și al altor imobile trebuia constituit, potrivit
art. 20 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 , până la data de 1 mai 2015, statul prin prepușii săi a încălcat termenele imperative ale legii, acest fond nefiind încă creat, ceea ce contravine prevederilor constituționale ale art. 44. Totodată, dreptul de proprietate este încălcat și prin aceea că valoarea despăgubirii ce urmează să fie acordată este calculată prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a
Legii nr. 165/2013 , devalorizarea și rata inflației fiind suportate de către persoanele îndreptățite. Noua modalitate de despăgubire stabilită de
încalcă și art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât persoanele îndreptățite în dosarele de despăgubiri, aflate în aceeași situație, beneficiază de un tratament juridic diferit. Astfel, cei care și-au încasat despăgubirile potrivit titlului VII din
sunt mai avantajați decât cei cărora li se aplică sistemul de despăgubire al "punctelor".
6. În continuare, apreciază că dispozițiile
art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013
încalcă principiul constituțional al neretroactivității legii civile. Instanțele de judecată învestite cu soluționarea unei cereri de chemare în judecată, înainte de intrarea în vigoare a
Legii nr. 165/2013 , prin care se solicita obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietății, respectiv Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, la soluționarea dosarelor de despăgubiri, au pronunțat hotărâri prin care au obligat aceste instituții să soluționeze dosarele de despăgubiri parcurgând procedura instituită de titlul VII din
Legea nr. 247/2005 . Cu toate acestea, încălcând principiul neretroactivității legii, dispozițiile art. 41 alin. (5) dispun că obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a
se vor executa potrivit art. 21 din aceeași lege.
7. Tribunalul București - Secția a III-a civilă apreciază că în cauză situația juridică se afla în curs de constituire, în sensul de a fi stabilit în concret cuantumul despăgubirilor cuvenite în temeiul legilor reparatorii. În concordanță cu principiul tempus regit actum și al aplicării imediate a legii noi, este firesc ca modalitatea de calcul să fie cea prevăzută de actul normativ în vigoare la momentul efectuării acestei operațiuni, iar nu prin raportare la dispoziții legale abrogate, așa cum sunt cele din
Legea nr. 247/2005 , care, anterior intrării în vigoare a
Legii nr. 165/2013 , guvernau modalitatea de stabilire a despăgubirilor cuvenite. Aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcție de actul normativ incident fiecăreia. Raportat la situația de față, inegalitatea de tratament juridic, prin comparație cu acele persoane ale căror dosare de despăgubire au fost deja soluționate sub imperiul
Legii nr. 247/2005 , este rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea principiului tempus regit actum.
8. Cât privește pretinsa încălcare a dreptului de proprietate, arată că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, dar și a Curții Europene a Drepturilor Omului, în materia acordării de despăgubiri pentru abuzurile petrecute în regimul trecut, statul are o marjă largă de apreciere asupra modalităților concrete de acordare.
concretizează opțiunea legiuitorului român față de recomandările cuprinse în hotărârea-pilot, astfel fiind adoptate o serie de proceduri, implicând, inter alia, termene concrete de soluționare a dosarelor de despăgubire, de natură să imprime sistemului de despăgubiri eficiență și previzibilitate sporită.
9. Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
10. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile supuse controlului de constituționalitate nu aduc atingere principiului neretroactivității legii, întrucât acestea produc efecte juridice exclusiv în domeniul lor temporal de acțiune (după intrarea în vigoare a
Legii nr. 165/2013 ), fără a opera modificări cu privire la raporturi juridice consumate anterior intrării sale în vigoare. În fapt,
nu face altceva decât să refuze supraviețuirea
legii vechi (Legea nr. 247/2005 , cu privire la modalitățile de despăgubire a persoanelor îndreptățite) și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare. În privința dispozițiilor
art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 , consideră că, în măsura în care în dosarul de despăgubire există hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, prin care se stabilește în sarcina autorității publice pârâte doar o obligație de a emite o decizie ce intră în competența sa legală, fără ca instanța să fi apreciat și asupra existenței sau întinderii dreptului de proprietate al persoanei îndreptățite, nu se poate pune în discuție nesocotirea vreunui principiu constituțional.
11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
13. Examinând criticile de neconstituționalitate, astfel cum acestea au fost formulate, Curtea observă că autoarea excepției este nemulțumită de faptul că valoarea despăgubirii ce urmează să fie acordată este calculată prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a
Legii nr. 165/2013 , devalorizarea și rata inflației fiind suportate de către persoanele îndreptățite. Totodată, aceasta susține că cei care și-au încasat despăgubirile potrivit titlului VII din
sunt mai avantajați decât cei cărora li se aplică sistemul de despăgubire al "punctelor", ceea ce contravine art. 16 alin. (1) din Constituție. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că aceste critici de neconstituționalitate se circumscriu dispozițiilor
art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 , iar nu întregului articol.
14. Astfel, Curtea constată că obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 21 alin. (6) și
art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013
privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu următorul conținut:
- Art. 21 alin. (6): "Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.";
- Art. 41 alin. (5): "Obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21."
15. În opinia autoarei excepției, dispozițiile criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 15 alin. (2) potrivit cărora legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi și art. 44 alin. (1) și (2) referitor la dreptul de proprietate privată.
16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor criticate, din perspectiva unor critici identice. Astfel, prin
Decizia nr. 715 din 9 decembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 13 februarie 2015, și
Decizia nr. 561 din 16 iulie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 632 din 19 august 2015, Curtea a respins ca neîntemeiate criticile de neconstituționalitate raportate la prevederile art. 15 alin. (2), art. 16 și art. 44 alin. (1) și (2) din Legea fundamentală, statuând că în cauză este aplicabil principiul tempus regit actum, fiind firesc ca modalitatea de calcul al despăgubirilor să se supună regulilor în vigoare la data acordării lor prin decizie a autorității abilitate. Sub acest aspect, instanța constituțională a statuat că, dacă, prin jocul unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situații, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, acest fapt nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituționalitatea textelor respective. În legătură cu procedura specială de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate în mod abuziv, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a observat că modul de reparare a injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută ține de opțiunea exclusivă a legiuitorului, iar prevederile de lege criticate sunt în acord cu cele ale art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege (a se vedea, în acest sens, și
Decizia nr. 202 din 18 aprilie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 19 iunie 2013).
17. Așa fiind, cu privire la modalitatea de evaluare a imobilului prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a
Legii nr. 165/2013 , astfel cum prevede art. 21 alin. (6) din legea menționată, Curtea a mai statuat că aceasta constituie modalitatea prin care legiuitorul a înțeles să transpună în legislația națională exigențele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, așa cum rezultă din expunerea de motive a
Legii nr. 165/2013 . Tot astfel, observând expunerea de motive a legii în discuție, Curtea a reținut, prin
Decizia nr. 618 din 4 noiembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 28 ianuarie 2015, că scopul legiuitorului a constat în introducerea, prin noul act normativ, a unui sistem unitar și previzibil de evaluare a imobilelor, prin aplicarea grilei notariale de la momentul intrării în vigoare a noii legi. Curtea a admis, cu acele prilejuri, că, prin intermediul acestui nou sistem de calcul, este posibil ca valoarea despăgubirilor acordate, sub formă de puncte, să fie inferioară celei rezultate prin aplicarea legislației anterioare în materie referitoare la stabilirea valorii de piață a imobilului de la data notificării, prin aplicarea standardelor internaționale de evaluare ( Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, și
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005). Însă, așa cum s-a arătat prin
Decizia nr. 269 din 7 mai 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, legiuitorul dispune de o largă marjă de apreciere în determinarea celor mai potrivite modalități prin care sunt acordate despăgubirile cuvenite în urma abuzurilor din regimul comunist, având obligația ca măsurile adoptate să respecte principiul proporționalității, așadar, să fie adecvate, rezonabile și să asigure un just echilibru între interesul individual și cel general, al societății.
18. De asemenea, Curtea a apreciat că este firesc ca obligația emiterii titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a
să fie executată în condițiile noii legi, aceasta fiind tocmai expresia concretă a principiului tempus regit actum și a principiului aplicării imediate a legii noi. Situația autoarei prezentei excepții, care are calitatea de beneficiar al unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care se stabilește în sarcina autorității publice pârâte o obligație de a face, respectiv de a emite o decizie ce intră în competența sa legală, este net diferită de cea potrivit căreia prin aceeași sentință judecătorească a fost stabilită suma cuvenită cu titlu de despăgubiri, în urma evaluării efectuate în condițiile
Legii nr. 247/2005 . În jurisprudența sa, Curtea a arătat că respectarea principiului egalității în drepturi, consacrat prin prevederile art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede față de cei cărora li se aplică, în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare (a se vedea, în acest sens,
deciziile nr. 20 din 2 februarie 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000,
nr. 820 din 9 noiembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007, și nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011).
19. În ceea ce privește critica potrivit căreia este încălcat dreptul de proprietate deoarece legiuitorul nu a prevăzut reactualizarea sumelor de bani aferente punctajului stabilit potrivit procedurii prevăzute de
Legea nr. 165/2013 , Curtea reține că, prin
Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015, a respins ca neîntemeiată o critică de neconstituționalitate identică. Cu acel prilej, Curtea a statuat că, având în vedere, pe de o parte, obligațiile de natură patrimonială deosebit de complexe și împovărătoare asupra statului, cu efect grevant chiar asupra bugetului de stat pe o lungă perioadă de timp, corelate cu contextul economic existent și, pe de altă parte, faptul că obligațiile menționate, raportate la momentul de față, au un caracter reparatoriu cu o componentă istorică pronunțată, prin măsura criticată, legiuitorul român s-a plasat, în mod evident, în interiorul acestei marje, îndeplinindu-se, astfel, exigențele stabilite prin hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului. Cu același prilej, Curtea a reținut că, deși un asemenea tratament juridic aplicat constituie prin natura sa o limitare a dreptului de proprietate privată, această măsură este justificată, urmărește un scop legitim, este adecvată, fiind capabilă în mod abstract să ducă la îndeplinirea scopului urmărit, este necesară, statul dispunând de resurse financiare ce apar ca fiind limitate în raport cu numărul și valoarea cererilor ce intră sub incidența
și, totodată, păstrează un just echilibru între cerințele de interes general referitoare la funcționalitatea sistemului de despăgubire și protecția dreptului de proprietate privată a individului, acesta beneficiind de despăgubiri rezonabile raportate la valoarea bunului imobil preluat abuziv; așadar, dispoziția legală criticată nu consacră un dezechilibru între cele două interese concurente, dimpotrivă, reconciliază cele două interese, grav afectate în perioada anterioară adoptării
20. Având în vedere că nu au fost evidențiate elemente noi care să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, precum și în considerarea similitudinii în ceea ce privește criticile de neconstituționalitate formulate, Curtea apreciază că cele statuate în deciziile amintite își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.
21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Otilia Oblojan în Dosarul nr. 14.809/3/2015 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă și constată că dispozițiile art. 21 alin. (6) și
art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013
privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a III-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 23 februarie 2016.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE Augustin Zegrean Magistrat-asistent, Daniela Ramona Marițiu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.