Decizia nr. 158/2016

Augustin Zegrean
- președinte
Valer Dorneanu
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Tudorel Toader
- judecător
Oana Cristina Puică
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013
pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 135/2010
privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, excepție ridicată de reprezentantul Ministerului Public în Dosarul nr. 1.005/310/2014* al Judecătoriei Sinaia și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 964D/2015.
2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate, având în vedere jurisprudența în materie a Curții Constituționale, de exemplu, deciziile nr. 461 din 16 iunie 2015 și nr. 9 din 14 ianuarie 2016.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
4. Prin Sentința penală nr. 46 din 31 martie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 1.005/310/2014*, Judecătoria Sinaia a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013
pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 135/2010
privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale. Excepția a fost ridicată de reprezentantul Ministerului Public cu ocazia soluționării unei cauze penale în care instanța a fost sesizată cu un acord de recunoaștere a vinovăției.
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, reprezentantul Ministerului Public, autor al excepției, susține, în esență, că dispozițiile
art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013
încalcă egalitatea în drepturi, accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, precum și condițiile și limitele restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, întrucât procedura specială a acordului de recunoaștere a vinovăției nu mai permite ca inculpatul ce recunoaște fapta în faza de urmărire penală să beneficieze de același tratament juridic cu inculpatul ce recunoaște fapta în faza de judecată, având în vedere că nu se mai reduc de drept limitele speciale de pedeapsă cu tranșele indicate în art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală. Această soluție legislativă, la care s-a ajuns prin efectul
Legii nr. 255/2013 , a fost consfințită de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin
Decizia nr. 25 din 17 noiembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 935 din 22 decembrie 2014. Arată că acordul de recunoaștere a vinovăției este menit să asigure un just echilibru între echitabilitatea procesului penal și celeritatea acestuia, cu consecințe benefice atât pentru participantul în proces, cât și pentru administratorul serviciului public al justiției, care este statul, motiv pentru care proiectul de lege privind Codul de procedură penală a dat respectivei instituții o reglementare care să o facă atractivă atât pentru organul judiciar, cât și pentru inculpat, în așa fel încât să încurajeze, în limitele legii, încheierea unor asemenea acorduri. Dispozițiile alineatului (3) al art. 480 din Codul de procedură penală erau simetrice cu cele ale art. 396 alin. (10) din Cod, în scopul asigurării egalității de tratament juridic între persoane aflate în situații egale, pornind de la realitatea că ambele instituții reprezintă proceduri de judecată abreviată, declanșate de atitudinea de recunoaștere a inculpatului, unica diferență fiind dată de momentul procesual în care intervine recunoașterea, fie în faza de urmărire penală, fie în fața instanței de judecată, înainte de începerea cercetării judecătorești. Arată că noua soluție legislativă nu este motivată deloc, pe considerente de oportunitate sau legalitate, ceea ce contravine în mod flagrant prevederilor art. 6, art. 22, art. 29 și
art. 30 din Legea nr. 24/2000
privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Soluția instituită de dispozițiile de lege criticate este discriminatorie, deoarece creează, fără o motivare obiectivă și rezonabilă, o diferență de tratament juridic pentru persoane aflate în situații identice. Atât inculpatul care recunoaște în fața instanței de judecată, cât și inculpatul care recunoaște în fața procurorului și finalmente în fața judecătorului, se află în aceeași situație, despărțindu-i numai momentul procesual în care recunoașterea intervine. Nu există nicio rațiune pentru care un inculpat care recunoaște în fața judecătorului, după sesizarea instanței cu rechizitoriu, să beneficieze de un anumit tratament juridic, iar un inculpat, care recunoaște în fața procurorului și, ulterior, în fața judecătorului, după sesizarea instanței cu un acord de recunoaștere a vinovăției, să beneficieze de un alt tratament juridic. Apreciază că în același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a stabilit cu valoare de principiu că o diferență este discriminatorie dacă nu prezintă o justificare obiectivă și rezonabilă, respectiv dacă nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat. De asemenea, arată că o procedură este echitabilă în măsura în care ea satisface drepturile și garanțiile procesuale elementare și fundamentale ale părților implicate și, în același timp, se desfășoară într-un termen rezonabil. Or, a adopta variante care să descurajeze încheierea unor acorduri de recunoaștere a vinovăției, prin eliminarea unui factor important, stimulativ, cum este beneficiul reducerii pedepsei, înseamnă a încuraja proceduri mai lungi și costisitoare, cu impact negativ asupra duratei de rezolvare a cauzelor. În fine, consideră că negarea dreptului la reducerea pedepsei cu privire la inculpatul care recunoaște fapta în cadrul procedurii acordului de recunoaștere a vinovăției reprezintă o restrângere a dreptului la nediscriminare și a dreptului de liber acces la justiție, restrângere care nu satisface condițiile și limitele impuse de art. 53 din Constituție.
6. Judecătoria Sinaia apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. În acest sens, arată că dispozițiile art. 480 alin. (3) din forma inițială a Codului de procedură penală, care au fost abrogate prin
art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 , erau simetrice cu dispozițiile art. 396 alin. (9) din forma inițială a aceluiași Cod - în prezent, art. 396 alin. (10) - în ambele cazuri procedura de judecată fiind simplificată, declanșată de atitudinea de recunoaștere a inculpatului, diferența provenind din momentul procesual în care intervine această recunoaștere, fie în faza de urmărire penală - în cazul acordului de recunoaștere a vinovăției -, fie în faza de judecată, înainte de începerea cercetării judecătorești - în cazul recunoașterii învinuirii. Prin abrogarea alin. (3) al art. 480 din Codul de procedură penală, s-a ajuns în situația în care procedura specială a acordului de recunoaștere a vinovăției nu mai permite inculpatului să beneficieze de același tratament juridic cu inculpatul care recunoaște fapta în faza de judecată, având în vedere că nu se mai reduc de drept limitele speciale de pedeapsă. Apreciază că soluția legislativă, consfințită de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin
Decizia nr. 25 din 17 noiembrie 2014 , este discriminatorie, inechitabilă și restrictivă de drepturi, în mod nejustificat, deoarece creează o diferență de tratament juridic pentru persoane aflate în situații identice, ceea ce contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție.
7. Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
8. Guvernul consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale, deoarece nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate de autorul excepției. Face trimitere, în acest sens, la
deciziile Curții Constituționale nr. 138 din 10 martie 2005 , nr. 148 din 21 februarie 2008 și nr. 18 din 8 ianuarie 2009.
9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit.d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013
pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 135/2010
privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, având următorul cuprins: "La articolul 480, alineatul (3) se abrogă". Art. 480 din Codul de procedură penală, care reglementează condițiile încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției, prevedea la alin. (3) că: "Inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii".
12. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în fața legii, fără privilegii și fără discriminări, ale art. 21 privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și ale art. 53 referitor la condițiile și limitele restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și a prevederilor art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil și ale art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 1 referitor la interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenție.
13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile
art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013
au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași prevederi din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate și în prezenta cauză și față de critici similare. Astfel, prin
Decizia nr. 787 din 17 noiembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 15 februarie 2016, Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate, reținând că acordul de recunoaștere a vinovăției reprezintă o procedură specială, ce are ca obiect, conform art. 479 din Codul de procedură penală, recunoașterea comiterii faptei și acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și privește felul și cuantumul pedepsei, precum și forma de executare a acesteia (paragraful 13). Potrivit art. 478 din Codul de procedură penală, în cursul urmăririi penale, după punerea în mișcare a acțiunii penale, inculpatul și procurorul pot încheia un acord, ca urmare a recunoașterii vinovăției de către inculpat. Acordul de recunoaștere a vinovăției poate fi inițiat atât de către procuror, cât și de către inculpat. Limitele încheierii lui sunt stabilite prin avizul prealabil și scris al procurorului ierarhic superior, iar efectele sunt supuse aceluiași aviz. Conform art. 480 din Codul de procedură penală, acordul de recunoaștere a vinovăției se poate încheia numai cu privire la infracțiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 7 ani, atunci când, din probele administrate, rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului (paragraful 14). Prin decizia mai sus menționată, Curtea a reținut că, spre deosebire de acordul de recunoaștere a vinovăției, recunoașterea învinuirii are loc în faza judecății în primă instanță. Aceasta constituie o procedură simplificată de judecare și soluționare a cauzei, în cadrul căreia inculpatul recunoaște situația de fapt reținută în sarcina sa prin rechizitoriu și solicită să fie judecat pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale și a înscrisurilor noi prezentate de părți și de persoana vătămată. Conform art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, în cazurile în care acțiunea penală nu vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață, președintele completului pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, aducându-i, totodată, la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală. Potrivit acestora din urmă, recunoașterea de către inculpat a învinuirii are ca efect reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii și reducerea cu o pătrime a acestor limite în cazul pedepsei amenzii (paragraful 15).
14. Cu același prilej, Curtea a reținut că regimul sancționator prevăzut la art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală în cazul recunoașterii învinuirii a fost reglementat prin art. 480 alin. (3) din Codul de procedură penală și pentru cazul încheierii unui acord de recunoaștere a vinovăției. Art. 480 alin. (3) din Codul de procedură penală a fost însă abrogat prin dispozițiile
art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 , nefiind astfel niciodată în vigoare. Prin urmare, Curtea a constatat că în susținerea neconstituționalității prevederilor
art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013
sunt comparate două texte de lege, dintre care unul este în vigoare și este aplicabil în faza de judecată, iar cel de-al doilea nu a fost niciodată în vigoare și, așadar, nici aplicat în cursul urmăririi penale, întrucât a fost abrogat prin legea de punere în aplicare a actului normativ din cuprinsul căruia a făcut parte (paragraful 16). Curtea a reținut că, în aceste condiții, neconstituționalitatea textului criticat este dedusă prin compararea celor două instituții sub aspectul regimului sancționator aplicabil, argumentele expuse în susținerea pretinsei neconstituționalități referindu-se la posibilitatea aplicării regimului sancționator prevăzut în cazul procedurii recunoașterii învinuirii și cu privire la acordul de recunoaștere a vinovăției. Or, având în vedere prevederile
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, conform cărora "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului", Curtea a constatat că excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013
este inadmisibilă (paragraful 17).
15. În același sens este și
Decizia nr. 9 din 14 ianuarie 2016 *), nepublicată încă, la data pronunțării prezentei decizii, în Monitorul Oficial al României, Partea I. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 235 din 30 martie 2016.
──────────
16. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013
pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 135/2010
privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, excepție ridicată de reprezentantul Ministerului Public în Dosarul nr. 1.005/310/2014* al Judecătoriei Sinaia.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Sinaia și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 24 martie 2016.

──────────
*)
Decizia nr. 9 din 14 ianuarie 2016