Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 905/2003

pentru aprobarea prevederilor contractului privind componenta variabila a onorariului, încheiat între Ministerul Economiei și Comerțului, prin Oficiul Participatiilor Statului și Privatizării în Industrie, și Credit Suisse First Boston Internațional, în vederea privatizării Societății Comerciale de Distribuție a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" - S.A. București și a Societății Comerciale de Distribuție a Gazelor Naturale "Distrigaz Nord" - S.A. Targu Mures

prezumat în vigoare

Data actului
14 august 2003
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 588 din 19 august 2003
Citează
4 acte
Structură
3 articole · 4.507 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul art. 107 din Constituție, al

art. 4^1 alin. (2) lit. d) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 88/1997

privind privatizarea societăților comerciale, aprobată prin

Legea nr. 44/1998 , cu modificările și completările ulterioare, precum și al

art. 51 lit. b) din Legea nr. 137/2002

privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adopta prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă încheierea contractului privind componenta variabila a onorariului dintre Ministerul Economiei și Comerțului, prin Oficiul Participatiilor Statului și Privatizării în Industrie, și Credit Suisse First Boston Internațional, în nume propriu și pe seama Romanian American Enterprise Fund, EA Technology și Linklaters Miculiti & Asociații, în vederea privatizării Societății Comerciale de Distribuție a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" - S.A. București și Societății Comerciale de Distribuție a Gazelor Naturale "Distrigaz Nord" - S.A. Targu Mures, ale cărui principale prevederi sunt cuprinse în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

(1)

Cheltuielile legate de plată componentei fixe a onorariului pentru consultanții internationali vor fi asigurate din fonduri PHARE, cele legate de plată componentei variabile a onorariului, aferentă plății din valoarea totală a tranzacției de care beneficiază Societatea Comercială de Distribuție a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" - S.A. București și Societatea Comercială de Distribuție a Gazelor Naturale "Distrigaz Nord" - S.A. Targu Mures, cheltuielile pentru plata unor firme de avocatura angajate de Ministerul Economiei și Comerțului, prin Oficiul Participatiilor Statului și Privatizării în Industrie, precum și cele pentru pregătirea și realizarea privatizării Societății Comerciale de Distribuție a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" - S.A. București și Societății Comerciale de Distribuție a Gazelor Naturale "Distrigaz Nord" - S.A. Targu Mures vor fi suportate de către Societatea Comercială de Distribuție a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" - S.A. București și Societatea Comercială de Distribuție a Gazelor Naturale "Distrigaz Nord" - S.A. Targu Mures, care vor dispune plata acestora la termenele stabilite, în baza confirmării de către Oficiul Participatiilor Statului și Privatizării în Industrie a îndeplinirii obligațiilor asumate prin contractele încheiate în acest sens.

(2)

Societățile comerciale de distribuție a gazelor naturale "Distrigaz Sud" - S.A. București și "Distrigaz Nord" - S.A. Targu Mures asigura și garantează în totalitate sursele de finanțare a cheltuielilor care cad în sarcina lor și care se plătesc conform contractelor încheiate de Ministerul Economiei și Comerțului - Oficiul Participatiilor Statului și Privatizării în Industrie.

(3)

Prin cheltuieli se înțelege sumele prevăzute la alin. (1), precum și eventualele penalități și despăgubiri datorate conform clauzelor contractuale.

Articolul 3

Alin. 3 și 4 ale pct. 5 din anexa nr. 1 "Mandat privind realizarea strategiei de privatizare a unor societăți comerciale aflate în portofoliul Ministerului Industriei și Resurselor" la

Hotărârea Guvernului nr. 556/2002

pentru aprobarea mandatului privind realizarea strategiei de privatizare a unor societăți comerciale aflate în portofoliul Ministerului Industriei și Resurselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 12 iunie 2002, se abroga.

-----------

ADRIAN NASTASE

Contrasemnează:

---------------

p. Ministrul economiei și comerțului,

Mihai Berinde,

secretar de stat

p. Ministrul finanțelor publice,

Gheorghe Gherghina,

secretar de stat

*) Anexa se comunică Ministerului Economiei și Comerțului.

PRIM-MINISTRU

București, 14 august 2003.
Nr. 905.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.