Decizia nr. 372/2016

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. (1) și

art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, excepție ridicată de Viorica Bujor, prin reprezentant Sindicatul Liber "Educația" din Galați, în Dosarul nr. 4/121/215 al Curții de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 263D/2016.

2. La apelul nominal lipsesc autorul excepției și părțile Colegiul Tehnic "Radu Negru" din Galați și Inspectoratul Școlar Județean Galați, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 18 februarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 4/121/2015, Curtea de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. (1) și

art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, excepție ridicată de Viorica Bujor, prin reprezentant Sindicatul Liber "Educația" din Galați, cu prilejul soluționării apelului formulat împotriva Sentinței civile nr. 958 din 25 septembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Galați într-o cauză având ca obiect drepturi bănești.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că drepturile salariale reprezintă un aspect al dreptului la muncă, protejat de dispozițiile art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. De asemenea, salariile reprezintă bunuri, ocrotite de prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În același sens, amintește și

Decizia nr. 11 din 8 octombrie 2012 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Totodată, arată că dreptul de proprietate este protejat și prin prevederile art. 44 alin. (1)-(3) din Constituție. Așa fiind, consideră că, de vreme ce drepturile salariale sunt protejate de prevederile constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate, acțiunea în revendicare privind salariile trebuie să se bucure de imprescriptibilitate. Consideră că este lipsit de fundament raționamentul potrivit căruia prescripția stinge doar dreptul la acțiune, în sens material, dar nu stinge, deopotrivă, și dreptul subiectiv în substanța lui. Totodată, arată că sunt incorecte considerentele

deciziilor Curții Constituționale nr. 859 din 16 iunie 2009

și nr. 169 din 19 martie 2015, prin care s-a reținut că drepturile salariale nu sunt drepturi reale, așa cum este dreptul de proprietate.

6. Curtea de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale arată că instituirea unui termen în care salariatul se poate adresa instanței pentru a-și valorifica un drept nu atrage încălcarea art. 44 alin. (1) din Constituție. Instanța constată că prescripția extinctivă, ca sancțiune juridică, privește doar dreptul material la acțiune, iar nu și dreptul subiectiv. Ea reprezintă un mijloc de stingere a acțiunii determinat de un interes de ordine publică și de stabilitate socială, astfel ca situațiile stabilite într-un termen anterior să nu mai poată fi schimbate. Prescripția apare ca o sancțiune a părții nediligente care a lăsat mai mult timp să treacă, fără a-și valorifica dreptul subiectiv. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Instituirea termenelor de prescripție reprezintă o opțiune a legiuitorului, în deplină concordanță cu prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.

7. În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

8. Guvernul, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale, arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

9. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere asupra excepțiilor de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 171 alin. (1) și

art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, dispoziții potrivit cărora:

- Art. 171 alin. (1): "Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.";

- Art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi: "Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: [...] c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat [...]."

13. În motivarea excepției de neconstituționalitate au fost invocate dispozițiile constituționale ale art. 44 alin. (1), (2) și (3) privind dreptul de proprietate privată. Autorul excepției a invocat, de asemenea, art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul oricărei persoane fizice sau juridice la respectarea bunurilor sale și condițiile lipsirii de proprietate, precum și prevederile art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la muncă.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile art. 171 alin. (1) și

art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003

au mai format obiect al controlului de constituționalitate, exercitat prin prisma unor critici de neconstituționalitate similare. În acest sens sunt, cu titlu de exemplu,

Decizia nr. 210 din 31 martie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 20 mai 2015,

Decizia nr. 720 din 29 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 13 ianuarie 2016, și

Decizia nr. 435 din 9 iunie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 29 iulie 2015. Prin aceste decizii, Curtea a reținut, în esență, că dreptul la salariu se bucură, în egală măsură, de protecția acordată dreptului la muncă, fiind o componentă a acestuia, dar și de protecția acordată dreptului de proprietate, întrucât reprezintă un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Totodată, Curtea a reținut că, deși drepturile salariale nu sunt drepturi reale, cum este dreptul de proprietate, ci drepturi de creanță, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului acestea sunt asimilate bunurilor, statuându-se în acest sens că noțiunile de "bun" și "proprietate" au un sens care nu este limitat la dreptul de proprietate asupra bunurilor corporale, ci cuprinde și alte drepturi și interese patrimoniale (Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunțată în Cauza Beyeler împotriva Italiei, paragraful 100).

15. Curtea Constituțională a mai reținut că reglementarea supusă controlului de constituționalitate, prin care se instituie un termen de prescripție de 3 ani în materia conflictelor de muncă având ca obiect plata drepturilor salariale neacordate, are ca justificare asigurarea securității și stabilității raporturilor juridice și necesitatea soluționării într-un termen rezonabil a conflictului de muncă izvorât din neplata acestor drepturi, în interesul legitim al fiecăreia dintre părțile litigante. Prin prescripție se stinge doar dreptul la acțiune în sens material, deci posibilitatea titularului dreptului de creanță de a obține, pe cale silită, îndeplinirea obligației subiectului pasiv. Așadar, prescripția nu stinge dreptul subiectiv în substanța lui, drept care continuă să subziste, și nici obligația corelativă, care va putea fi executată de bunăvoie. De asemenea, Curte a amintit că în această materie sunt aplicabile dispozițiile Codului civil referitoare la suspendarea sau întreruperea curgerii termenului de prescripție.

16. Prin

Decizia nr. 210 din 31 martie 2015 , paragraful 15, Curtea a precizat că dispozițiile de lege criticate nu reglementează măsura exproprierii, ci instituie un termen de prescripție de 3 ani pentru acțiunile privind soluționarea unui conflict de muncă având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate, ceea ce constituie o sancțiune a pasivității în apărarea dreptului subiectiv.

17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, cele statuate prin deciziile mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

18. De asemenea, Curtea apreciază că soluțiile și considerentele deciziilor amintite sunt valabile și în ceea ce privește critica referitoare la încălcarea dreptului la muncă, întrucât autorul nu a invocat argumente distincte de cele referitoare la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate privată, iar Curtea, în motivarea acestor decizii, a avut în vedere și faptul că dreptul la salariu reprezintă un aspect al dreptului la muncă.

19. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Viorica Bujor, prin reprezentant Sindicatul Liber "Educația" din Galați, în Dosarul nr. 4/121/215 al Curții de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale și constată că dispozițiile art. 171 alin. (1) și

art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 2 iunie 2016.