Decizia nr. 491/2016

Valer Dorneanu

- președinte

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Augustin Zegrean

- judecător

Andreea Costin

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ștefania Sofronea.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155^1 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Magda Elena (Lupu) Demele în Dosarul nr. 9.865/245/2006/a8 al Tribunalului Sibiu - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.746D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că la dosarul cauzei părțile Matei Oghină, Lucia Oghină, Gheorghe Oghină și Lenuța Oghină au depus o cerere de judecare în lipsă.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens arată că asupra constituționalității textului de lege criticat Curtea s-a mai pronunțat, spre exemplu prin Decizia nr. 243 din 21 mai 2013.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 19 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 9.865/245/2006/a8, Tribunalul Sibiu - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155^1 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Magda Elena (Lupu) Demele într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva unei încheieri pronunțate de Judecătoria Sibiu prin care, în temeiul art. 155^1 din Codul de procedură civilă din 1865, s-a dispus suspendarea judecății cauzei pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligației de a face dovada achitării diferenței de onorariu stabilit definitiv pentru plata contravalorii unei expertize topografice efectuate.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență că dispozițiile legale criticate nu respectă exigențele constituționale referitoare la calitatea legii, respectiv nu întrunesc condițiile de claritate și precizie, în consecință nici criteriile de previzibilitate și accesibilitate, prin formularea generală a motivului de suspendare, și anume "neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecății", precum și formularea generală a consecințelor neîndeplinirii obligațiilor stabilite de lege sau judecător, și anume "împiedicarea desfășurării normale a procesului". Se mai arată că "deși reglementarea excesivă a instituției suspendării poate duce la scurtarea proceselor, deci la accelerarea, în ansamblu, a soluționării proceselor, ea nu trebuie să încalce cerințele impuse de Constituție, privind calitatea actului de justiție".

7. Tribunalul Sibiu - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată.

8. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

9. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată.

10. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 155^1 din Codul de procedură civilă din 1865, care au următorul conținut:

- Art. 155^1: "Când constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina părții reclamante, prin neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecății, instanța poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligații nu au fost respectate. Dispozițiile art. 108^3 sunt aplicabile.

La cererea părții, judecata va fi reluată dacă obligațiile la care se referă alin. 1 au fost îndeplinite și, potrivit legii, aceasta poate continua. Dispozițiile art. 155 alin. 2 se aplică în mod corespunzător."

14. Dispozițiile legale criticate au fost abrogate prin

art. 83 lit. a) din Legea nr. 76/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 134/2010

privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012. Având în vedere prevederile

art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012

potrivit cărora "Dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare", precum și

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a analiza dispozițiile legale criticate.

15. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 124 privind înfăptuirea justiției și art. 126 privind instanțele judecătorești.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că în ipoteza textelor legale criticate suspendarea facultativă operează ca urmare a aprecierii oportunității ei de către instanța de judecată și poate fi dispusă când se constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina părții reclamante, prin neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecății. Încheierea prin care s-a dispus suspendarea va arăta care anume obligații nu au fost respectate, iar la cererea părții, judecata va fi reluată, dacă obligațiile au fost îndeplinite și aceasta poate continua.

17. Autoarea excepției de neconstituționalitate apreciază că textul de lege criticat nu întrunește condițiile de claritate și precizie, întrucât nu reglementează explicit și detaliat sintagma "împiedicarea desfășurării normale a judecății" ori "neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecății". Apreciază că, fără a se stabili prin lege un catalog de obligații care să ducă la suspendarea procesului, sintagma "împiedicarea desfășurării normale a judecății" lasă la aprecierea instanței dispunerea măsurii suspendării procesului.

18. Referitor la această critică, Curtea reține că art. 155^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 se referă la neîndeplinirea unor obligații procesuale legale sau stabilite de instanță. De altfel, Curtea observă că textul legal criticat prevede faptul că instanța, prin încheierea de suspendare, va arăta care anume obligații nu au fost respectate, astfel încât nu se poate considera că textul legal este imprecis.

19. În legătură cu principiul previzibilității normei legale instanța europeană a statuat, de exemplu prin Hotărârea din 20 mai 1999, pronunțată în Cauza Rekvenyi împotriva Ungariei, paragraful 34, că previzibilitatea consecințelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naștere unei rigidități excesive a reglementării. În Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, instanța europeană a arătat că însemnătatea noțiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul textului de lege, de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și calitatea destinatarilor săi. Previzibilitatea legii nu se opune ca persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o bună consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea decurge dintr-o anumită acțiune. Totodată, din cauza principiului generalității legilor, conținutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puțin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă și a se putea adapta la schimbările de situație. Interpretarea și aplicarea unor asemenea texte depind de practică (hotărârile din 25 mai 1993 și din 20 mai 1999, pronunțate în cauzele Kokkinakis împotriva Greciei, paragraful 40, și Cantoni împotriva Franței, paragraful 31). Funcția decizională acordată instanțelor servește tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privința interpretării normelor, ținând cont de evoluțiile practicii cotidiene, cu condiția ca rezultatul să fie coerent.

20. În continuare, Curtea reține că legiuitorul, prin normele criticate, a urmărit soluționarea cu celeritate a proceselor prin degrevarea instanțelor de judecată de cauze a căror desfășurare a fost îngreunată prin atitudinea procesuală a părților. Potrivit art. 129 alin.1 din Codul de procedură civilă din 1865, părțile au îndatorirea să urmărească desfășurarea și să finalizeze procesul. De aceea, textele legale criticate nu încalcă drepturile fundamentale invocate de autoarea excepției de neconstituționalitate, ci dau expresie dreptului la un proces echitabil, astfel cum se interpretează prin prisma art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale potrivit căruia judecarea cauzei trebuie să se facă într-un termen rezonabil.

21. Astfel, Curtea observă că legea procesual civilă din 1865 reglementează condițiile în care se exercită și se îndeplinesc drepturile și obligațiile procesuale, recunoscute părților, precum și consecințele nerespectării acestora, o astfel de reglementare fiind și cea cuprinsă în art. 155^1 din Codul de procedură civilă din 1865, care a fost edictat în scopul de a asigura egalitatea de tratament a părților în proces, exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor potrivit legii, precum și celeritatea în desfășurarea activității de judecată.

22. În continuare, Curtea reține că prin

Decizia nr. 426 din 21 octombrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.229 din 21 decembrie 2004, a statuat că nu poate fi primită susținerea potrivit căreia suspendarea judecății în temeiul textului legal criticat ar conduce la încălcarea principiilor egalității în drepturi, accesului liber la justiție sau dreptului la un proces echitabil, dat fiind că reglementarea procesuală menționată operează în mod egal pentru toți justițiabilii aflați în situația prevăzută de textul de lege.

23. Totodată, Curtea reține că nici dreptul la apărare nu este încălcat, întrucât textul legal criticat nu conține norme care prin natura lor să îngrădească autoarei excepției de neconstituționalitate posibilitatea de a se apăra, aceasta având posibilitatea de a se prevala de toate garanțiile dreptului la apărare în cadrul unui proces echitabil.

24. Art. 155^1 din Codul de procedură civilă din 1865 instituie suficiente garanții pentru asigurarea accesului liber la justiție, întrucât încheierea de suspendare trebuie să prevadă care anume obligații nu au fost respectate, aceasta fiind supusă controlului judecătoresc în condițiile legii, iar la cererea părții, judecata va fi reluată dacă obligațiile respective au fost îndeplinite.

25. De asemenea, Curtea mai constată că prin

Decizia nr. 1.385 din 29 octombrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 15 decembrie 2009, a statuat că textele criticate reprezintă norme de procedură, iar, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul are deplina libertate de a stabili competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată, evident, cu respectarea Legii fundamentale. Având în vedere că, potrivit art. 129 din Legea fundamentală, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii", iar, potrivit art. 1 alin. (5) din Constituție, "În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie", Curtea reține că normele juridice nu există izolat, ci ele trebuie raportate la întreg ansamblul normativ din care fac parte, întrucât întreruperea soluționării acțiunii unei persoane nu poate rămâne în afara controlului judecătoresc, soluția contrară echivalând cu refuzul accesului la justiție, așadar cu încălcarea unei norme constituționale. Or, în aceste condiții determinarea incidenței art. 282 alin. 2 sau art. 244^1 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865 revine instanțelor judecătorești în vederea stabilirii căii de atac împotriva încheierii de suspendare a judecății, activitatea de aplicare în concret a normelor legale reprezentând atributul exclusiv al instanțelor de judecată. În ipoteza existenței unei practici judiciare diferite, respectiv o interpretare și aplicare neunitară a legii de către toate instanțele judecătorești, revine Înaltei Curți de Casație și Justiție competența unificării acesteia.

26. Celelalte aspecte învederate de autoarea excepției de neconstituționalitate, cum ar fi stabilirea corectă a onorariului expertului, interconexiunea dintre expertiză și suspendare ori diferențierea între neîndeplinirea unor obligații care duc la sancționarea justițiabilului prin amenzi și despăgubiri, pe de o parte, și cele care duc la suspendare, pe de altă parte, nu reprezintă probleme de constituționalitate, ci de aplicare și interpretare a normelor legale de către instanțele judecătorești.

27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Magda Elena (Lupu) Demele în Dosarul nr. 9.865/245/2006/a8 al Tribunalului Sibiu - Secția I civilă și constată că dispozițiile art. 155^1 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Sibiu - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 30 iunie 2016.