Decizia nr. 438/2016

Mona-Maria Pivniceru

- președinte

Petre Lăzăroiu

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Augustin Zegrean

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 71 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Asociația "Alianța pentru combaterea abuzurilor" în Dosarul nr. 576/64/2015 al Curții de Apel Brașov - Secția penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.727D/2015.

2. La apelul nominal răspund pentru autoarea excepției Dumitriu Claudiu Lucian, președintele Asociației "Alianța pentru combaterea abuzurilor", și Feher Codruț Alin, vicepreședinte al asociației. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul domnului Feher Codruț Alin, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. Susține că sintagma "suspiciune rezonabilă", care este o creație a noului Cod de procedură penală, este asociată cu alte instituții procesual penale și cu alte sintagme care sunt mai predictibile. În ceea ce privește materia strămutării, această sintagmă este asociată altora care determină imposibilitatea stabilirii dacă suspiciunea rezonabilă trebuie să existe relativ la un singur judecător al acelei instanțe sau la toți judecătorii unei instanțe. Totodată, sintagmele "împrejurările cauzei" și "calitatea părților" au un grad mare de ambiguitate. Caracterul vag și interpretabil al dispoziției criticate determină neconstituționalitatea acesteia.

4. Având cuvântul, președintele asociației, domnul Dumitriu Claudiu Lucian, arată că, deși "a scris articole critice referitoare la diverse situații care ridicau o suspiciune rezonabilă foarte bine argumentată, totuși instanțele au respins cererea de strămutare formulată".

5. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepției ca neîntemeiată. Arată că scopul dispozițiilor de lege criticate este tocmai asigurarea judecării cauzei de către o instanță independentă, în sensul Convenției. Sintagmele cu care legiuitorul a înțeles să opereze nu pot fi calificate ca evazive. Apreciază că textul de lege trebuie să poată acoperi toate situațiile care pot apărea atât în cadrul unei instanțe mari, cât și în cadrul uneia mici. Chiar dacă suspiciunea rezonabilă ar plana asupra unui complet de judecată, nu ar fi posibilă mutarea cauzei la alt complet al aceleiași instanțe, ci este obligatorie strămutarea cauzei la altă instanță.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

6. Prin Încheierea din 18 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 576/64/2015, Curtea de Apel Brașov - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 71 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Asociația "Alianța pentru combaterea abuzurilor", cu ocazia soluționării unei cereri de strămutare a unei cauze penale.

7. În motivarea excepției de neconstituționalitate, se susține că dispoziția criticată încalcă principiul securității juridice și dreptul la un proces echitabil. Motivul strămutării, așa cum acesta este formulat prin sintagma "când există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calității părților ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice", este vag și ambiguu, astfel încât generează confuzie, afectând principiul încrederii legitime, care impune ca legislația să fie clară și predictibilă, unitară și coerentă. Totodată, susține că termenul de "suspiciune rezonabilă" este o inovație semantică a noului Cod de procedură penală, care nu este definit prin textul de lege și a cărui recurență este relativ mare, fiind atașat celor mai importante instituții procesuale. Apreciază că, din cauza lipsei de claritate a acestei sintagme, și în lipsa unor criterii predictibile care să orienteze judecătorul învestit cu soluționarea cererii de strămutare în demersul de identificare a situațiilor de afectare a imparțialității judecătorilor, orice argument adus de justițiabilul care cere strămutarea poate fi respins.

8. Curtea de Apel Brașov - Secția penală apreciază că dispozițiile art. 71 din Codul de procedură penală sunt constituționale, acestea fiind suficient de clare și predictibile. Susține că sintagma "când există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calității părților ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice" acoperă orice situație care s-ar putea ivi în practică și conferă judecătorului chemat să soluționeze cererea de strămutare posibilitatea de a analiza și aprecia în concret dacă, în raport de situația din dosar există o suspiciune că imparțialitatea tuturor judecătorilor de la o instanță ar putea fi afectată. Având în vedere că strămutarea vizează întregul corp al magistraților care funcționează la o instanță, în situația dată nu se puteau insera punctual cazuri de "incompatibilitate" care să fie invocate mai apoi în cererea de strămutare. Tocmai aceasta diferențiază instituția strămutării de cea a recuzării. Noțiunea de "suspiciune rezonabilă" nu este o creație nouă a legiuitorului român astfel cum se susține, ci ea a fost folosită și anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală de către practicieni, preluată fiind din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

9. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10. Guvernul apreciază că strămutarea este acea instituție procesuală prin care o instanță competentă potrivit regulilor generale de competență va fi desesizată de judecarea unei cauze în favoarea unei alte instanțe de același grad, pentru motive care pun la îndoială imparțialitatea ei. De asemenea, strămutarea constituie unul dintre mijloacele procesuale care contribuie la asigurarea caracterului efectiv al imparțialității judecătorilor, garanție a dreptului la un proces echitabil. Arată că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, imparțialitatea judecătorilor poate fi apreciată într-un dublu sens, și anume, un demers subiectiv și un demers obiectiv. Potrivit tezei întâi a art. 71 din Codul de procedură penală, pot justifica strămutarea acele împrejurări care țin fie de cauza dedusă judecății sau de calitatea părților, fie de existența unui pericol de tulburare a ordinii publice. Pentru a garanta o judecată imparțială și în respectul dreptului la un proces echitabil, dispoziția criticată nu cere pentru admiterea cererii de strămutare dovedirea caracterului cert al lipsei de imparțialitate, ci doar formarea convingerii instanței că există o suspiciune rezonabilă în sensul afectării imparțialității judecătorilor învestiți cu soluționarea cauzei. De asemenea, arată că pentru a evita orice decizie arbitrară, legea stabilește expres că instanța își poate forma această convingere pe baza înscrisurilor depuse de solicitantul strămutării și a informațiilor comunicate de președintele instanței învestite cu soluționarea cauzei ori, după caz, de președintele instanței ierarhic superioare acesteia. În ce privește sintagma "suspiciune rezonabilă", deși ea nu este definită, apreciază că nu se poate susține că ar fi lipsită de claritate și previzibilitate. Sensul său se determină prin raportare la înțelesul comun al cuvintelor ce o compun, și este acela de "presupunere, bănuială bazată pe rațiune, pe judecată".

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentanților autoarei excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 71 din Codul de procedură penală, cu următorul conținut: "Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, iar curtea de apel strămută judecarea unei cauze de la un tribunal sau, după caz, de la o judecătorie din circumscripția sa la o altă instanță de același grad din circumscripția sa, atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calității părților ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice. Strămutarea judecării unei cauze de la o instanță militară competentă la o altă instanță militară de același grad se dispune de curtea militară de apel, prevederile prezentei secțiuni privind strămutarea judecării cauzei de către curtea de apel competentă fiind aplicabile."

14. În opinia autoarei excepției, dispozițiile criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) potrivit căruia, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, art. 21 alin. (3) potrivit căruia părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că în jurisprudența sa a stabilit că strămutarea nu este o procedură de soluționare în fond a procesului, ci constituie o procedură specială, de stabilire a competenței teritoriale a instanței de judecată, cu scopul asigurării condițiilor unui proces echitabil, în care părțile să dispună de aceleași mijloace de apărare și să aibă posibilitatea să își exercite dreptul la apărare în mod efectiv și eficient (a se vedea

Decizia nr. 226 din 7 martie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 31 martie 2006). De asemenea, Curtea reține că doctrina a arătat că strămutarea este acea "deplasare a competenței" care constă în trecerea, pentru serioase temeiuri, a unei cauze de la o instanță care avea competența obișnuită la o altă instanță, de același fel (civilă sau militară) și de același grad, în a cărei competență teritorială nu intră acea cauză. Deci, prin strămutare, rămân nealterate competența materială, funcțională și cea după calitatea persoanei, aceasta având efecte numai asupra competenței teritoriale.

16. În continuare, Curtea reține că, potrivit vechii reglementări, strămutarea unei cauze penale putea interveni în cazul în care imparțialitatea judecătorilor ar fi putut fi știrbită din cauza împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când exista pericolul de tulburare a ordinii publice ori când una dintre părți avea o rudă sau un afin până la gradul al patrulea inclusiv printre judecători ori procurori, asistenții judiciari sau grefierii instanței. Spre deosebire de vechea reglementare, dispozițiile art. 71 din Codul de procedură penală reglementează cazurile de strămutare, respectiv existența unei suspiciuni rezonabile că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei sau a calității părților și existența pericolului de tulburare a ordinii publice.

17. Referitor la termenul "suspiciune rezonabilă", a cărui lipsă de claritate și previzibilitate este criticată în prezenta cauză, Curtea observă că acesta este folosit de legiuitor pentru prima dată în cuprinsul dispozițiilor art. 217^1 din Codul de procedură penală din 1968, introdus prin

art. XVIII, pct. 27 din Legea nr. 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010. Acest articol dispunea că atunci "când există o suspiciune rezonabilă că activitatea de urmărire penală este afectată din cauza împrejurărilor cauzei sau calității părților ori există pericolul de tulburare a ordinii publice, procurorul general de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la cererea părților sau din oficiu, poate trimite cauza la un parchet egal în grad". Noua reglementare relevă o recurență a acestui termen, fiind utilizat de legiuitor în cuprinsul mai multor articole, de exemplu art. 61 alin. (1), art. 124 alin. (2), art. 125, art. 154 alin. (1), art. 165 alin. (2), art. 202 alin. (1), art. 293 alin. (2), art. 493 alin. (1) etc.

18. Referitor la semnificația acestui termen, Curtea reține că, în doctrină, s-a precizat că suspiciunea rezonabilă reprezintă un temei obiectiv, rezultat din anumite fapte sau împrejurări, pentru a suspecta o persoană de săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. De asemenea, s-a reținut că prin suspiciune rezonabilă trebuie înțeles suspiciunea bazată pe motive verosimile (plauzibile).

19. În legătură cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la termenul "suspiciune rezonabilă", Curtea observă că instanța europeană a analizat această sintagmă pe tărâmul art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, instanța de la Strasbourg a reținut că prin existența unei suspiciuni rezonabile se înțelege existența unor date sau informații de natură să convingă un observator obiectiv și imparțial că este posibil ca o persoană să fi săvârșit o infracțiune (Hotărârea din 30 august 1990, pronunțată în Cauza Fox, Campbell și Hartley împotriva Regatului Unit, paragraful 32). Caracterul rezonabil al suspiciunii se apreciază în funcție de circumstanțele fiecărei cauze, fiind atribuția judecătorului speței de a stabili gradul de rezonabilitate al acesteia. Curtea a precizat că nu se poate pune în discuție o simplă suspiciune sau o suspiciune bazată exclusiv pe buna-credință, ci o suspiciune rezonabilă ce presupune un test obiectiv (Hotărârea din 19 mai 2004, pronunțată în Cauza Gusinskiy împotriva Rusiei, paragraful 53).

20. În continuare, în contextul cauzei deduse judecății, Curtea apreciază că termenul suspiciune rezonabilă utilizat în relație cu instituția strămutării determină analiza acestuia prin raportare la afectarea imparțialității judecătorului. Analizând dispozițiile procesual civile referitoare la strămutare, Curtea a statuat că strămutarea reprezintă unul dintre mijloacele procesuale care contribuie la asigurarea caracterului efectiv al imparțialității judecătorilor, garanție instituțională a dreptului la un proces echitabil (a se vedea

Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 10 decembrie 2014).

21. Totodată, Curtea a reținut că imparțialitatea magistratului, ca garanție a dreptului la un proces echitabil, poate fi apreciată într-un dublu sens: un demers subiectiv, ce tinde a determina convingerea personală a unui judecător într-o cauză anume, ceea ce semnifică așa-numita imparțialitate subiectivă, și un demers obiectiv, cu scopul de a determina dacă acesta a oferit garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privința sa, ceea ce semnifică așa-numita imparțialitate obiectivă. De asemenea, Curtea a reținut că imparțialitatea subiectivă este prezumată până la proba contrară, în schimb, aprecierea obiectivă a imparțialității constă în a analiza dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite împrejurări care pot fi verificate dau naștere unor suspiciuni de lipsă de imparțialitate (a se vedea

Decizia nr. 333 din 12 iunie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 17 iulie 2014). În doctrină, s-a arătat că situațiile particulare la care se făcea referire în vechea reglementare ("dușmăniile locale", cazul în care "una dintre părți are o rudă sau un afin până la gradul al patrulea inclusiv printre judecători sau procurori, asistenții judiciari sau grefierii instanței") sunt incluse în cazul mai general al existenței suspiciunii rezonabile că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei ori calității părților.

22. Având în vedere aceste aspecte, Curtea apreciază că, în cazul strămutării unei cauze penale, suspiciunea rezonabilă presupune existența unor date sau informații referitoare la împrejurările cauzei sau la calitatea părților de natură să convingă un observator obiectiv și imparțial că imparțialitatea judecătorilor este afectată. Astfel, simpla părere sau supoziție chiar dacă este susținută de bună-credință nu poate fi confundată cu suspiciunea rezonabilă, aceasta trebuie să se bazeze pe fapte sau împrejurări care să permită conturarea unui grad de probabilitate cuantificabil, acela de a convinge un observator obiectiv și imparțial că imparțialitatea judecătorului este afectată.

23. Totodată, Curtea apreciază că revine instanței competente, ca prin raportare la circumstanțele fiecărei spețe, să stabilească dacă, într-adevăr, imparțialitatea judecătorului este afectată și să decidă în consecință.

24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Asociația "Alianța pentru combaterea abuzurilor" în Dosarul nr. 576/64/2015 al Curții de Apel Brașov - Secția penală și constată că dispozițiile art. 71 din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Brașov - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 21 iunie 2016.