Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 1317/2003

privind transmiterea cu titlu gratuit a unor active cu caracter social din patrimoniul Societății Comerciale de Producere a Energiei Electrice și Termice "Termoelectrica" - S.A. în domeniul public al orașului Oravița și în administrarea Consiliului Local al Orașului Oravița, județul Caraș-Severin

prezumat în vigoare

Data actului
13 noiembrie 2003
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 829 din 22 noiembrie 2003
Citează
1 act
Structură
3 articole, 1 anexă · 3.417 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul prevederilor art. 108 din Constituție, republicată, și ale

art. 15 din Legea nr. 137/2002

privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă transmiterea cu titlu gratuit a activelor cu caracter social, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din patrimoniul Societății Comerciale de Producere a Energiei Electrice și Termice "Termoelectrica" - S.A. în domeniul public al orașului Oravița și în administrarea Consiliului Local al Orașului Oravița, județul Caraș-Severin.

Articolul 2

Predarea-preluarea activelor prevăzute la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, la valoarea de înregistrare în contabilitate de la data transmiterii.

Articolul 3

Capitalul social al Societății Comerciale de Producere a Energiei Electrice și Termice "Termoelectrica" - S.A. se diminuează în mod corespunzător, potrivit legii, cu valoarea activelor prevăzute la art. 1.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
Ministrul economiei și comerțului,
Dan Ioan Popescu
Ministrul administrației și internelor,
Ioan Rus
Ministru delegat pentru administrația publică,
Gabriel Oprea
Ministrul finanțelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu
București, 13 noiembrie 2003.
Nr. 1.317.

Anexa DATELE DE IDENTIFICARE

a activelor cu caracter social care se transmit cu titlu

gratuit din patrimoniul Societății Comerciale de Producere

a Energiei Electrice și Termice "Termoelectrica" - S.A.

în domeniul public al orașului Oravița și în administrarea

Consiliului Local al Orașului Oravița, județul Caraș-Severin

Denumirea și componența activelor

Adresa activelor

Persoana juridică de la care se transmit activele

Persoana juridică la care se transmit activele

Bloc F1:

Orașul Oravița, Zona Gării bl. F1, sc. A și sc. B

Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice și Termice "Termoelectrica" - S.A.

Orașul Oravița Consiliul Local al Orașului Oravița

▪ 33 de apartamente cu o cameră

▪ 1 apartament cu două camere

Bloc F6:

Orașul Oravița, Zona Gării bl. F6, sc. A și sc. B

Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice și Termice "Termoelectrica" - S.A.

Orașul Oravița Consiliul Local al Orașului Oravița

▪ 30 de apartamente cu o cameră

▪ 2 apartamente cu două camere

Bloc E11:

Orașul Oravița, Zona Gării bl. E11

Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice și Termice "Termoelectrica" - S.A.

Orașul Oravița Consiliul Local al Orașului Oravița

▪ 90 de apartamente cu o cameră

-------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.