Lege · Parlamentul

Legea nr. 248/2015

privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate

prezumat în vigoare republicat 2 acte modificatoare

Data actului
28 octombrie 2015
Emitent
Parlamentul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 627 din 25 iunie 2021 (republicare)
Modificări
2 acte modificatoare, prima la 11 mai 2016, ultima la 16 aprilie 2020
Citat de
56 de acte
Citează
19 acte
Ediții
inițial 2 noiembrie 2015 · republicat 25 iunie 2021
Structură
12 articole · 13.869 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Modificat prin 2

  • OUG nr. 14/2016 11 mai 2016 (prevederi anume) pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăță…
  • Legea nr. 49/2020 16 aprilie 2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în în…

Pus în aplicare prin 2

  • Normele din 19 ianuarie 2016 19 ianuarie 2016 de aplicare a prevederilor Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învățămân…
  • HG nr. 36/2016 3 februarie 2016 privind repartizarea pe județe și municipiul București a sumelor defalcate din taxa pe val…

Stă la baza 4

  • Procedura din 28 ianuarie 2016 28 ianuarie 2016 de emitere a tichetelor sociale pentru grădiniță prevăzută de Legea nr. 248/2015 privind s…
  • Procedura din 1 februarie 2016 1 februarie 2016 de emitere a tichetelor sociale pentru grădiniță prevăzută de Legea nr. 248/2015 privind s…
  • HG nr. 36/2016 3 februarie 2016 (prevederi anume) privind repartizarea pe județe și municipiul București a sumelor defalcate din taxa pe val…
  • Legea nr. 49/2020 16 aprilie 2020 (prevederi anume) pentru modificarea și completarea Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în în…

Ce face acest act

Are ca temei 1

*) Republicată în temeiul

art. VI din Legea nr. 49/2020

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 248/2015

privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 17 aprilie 2020, dându-se textelor o nouă numerotare.

Articolul 1

(1)

În scopul stimulării participării în învățământul preșcolar a copiilor din familii defavorizate și al creșterii accesului la educație a acestora, se instituie stimulentul educațional, sub formă de tichete sociale.

(2)

Stimulentul educațional se acordă în cadrul unui program de interes național, potrivit prevederilor

art. 9 alin. (2)

și

(5) din Legea asistenței sociale nr. 292/2011 , cu modificările și completările ulterioare.

(3)

Finanțarea acordării stimulentului educațional se face din bugetul de stat prin sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, alocate pentru bugetele locale cu această destinație.

Articolul 2

(1)

Stimulentele educaționale se acordă copiilor din familiile care au stabilit dreptul la alocație pentru susținerea familiei acordată în baza

Legii nr. 277/2010

privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare**), indiferent dacă familia se află în plata acestui drept sau acesta este suspendat.

**) A se vedea prevederile

art. 96 din Legea nr. 196/2016

privind venitul minim de incluziune, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 3 noiembrie 2016, cu modificările ulterioare.

(2)

Prin excepție de la alin. (1), stimulentul educațional se acordă și copiilor aflați în îngrijirea persoanei care a fost desemnată de părinte pentru întreținerea copilului, pe perioada absenței părinților, conform

art. 104 din Legea nr. 272/2004

privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dacă veniturile pe persoană, inclusiv copilul aflat în îngrijire, nu depășesc nivelul maxim de venituri pentru acordarea alocației pentru susținerea familiei.

(3)

Stimulentul educațional se acordă numai pentru copiii înscriși într-o unitate de învățământ preșcolar, conform

Legii educației naționale nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 3

(1)

Stimulentul educațional se acordă:

a)

din oficiu, pentru situația prevăzută la art. 2 alin. (1), după caz, odată cu stabilirea dreptului de alocație pentru susținerea familiei, sau după acordarea acestuia, persoanei care este și titularul alocației pentru susținerea familiei;

b)

pe bază de cerere, pentru situația prevăzută la art. 2 alin. (2).

(2)

Pentru eficientizarea măsurii de stimulare a accesului în învățământul preșcolar al copiilor provenind din familii defavorizate, stimulentele educaționale se acordă sub forma tichetelor sociale.

(3)

Tichetele sociale sunt bonuri de valoare reglementate exclusiv de prevederile prezentei legi și destinate exclusiv acordării stimulentului educațional în conformitate cu prevederile prezentei legi.

(4)

Tichetele sociale se emit numai de către unitățile autorizate de Ministerul Finanțelor, denumite în continuare unități emitente. Procedura de emitere și modelul tichetelor sociale se stabilesc prin ordin comun al ministrului finanțelor și al ministrului muncii și protecției sociale.

(5)

Unitățile emitente desfășoară această activitate numai în baza autorizației de funcționare, acordată de Ministerul Finanțelor. Autorizația de funcționare se acordă potrivit criteriilor stabilite de către Ministerul Finanțelor, prin ordin al ministrului, astfel încât să se asigure dezvoltarea concurențială a serviciilor prevăzute de prezenta lege.

(6)

Unitățile care emit tichete sociale sunt obligate să ia măsurile necesare pentru asigurarea circulației acestora în condiții de siguranță.

Articolul 4

(1)

Procedura de acordare a tichetelor sociale se stabilește prin hotărâre a Guvernului***), adoptată în termen de 90 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

***) A se vedea

Hotărârea Guvernului nr. 15/2016

pentru aprobarea

Normelor metodologice

de aplicare a prevederilor

Legii nr. 248/2015

privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate și a procedurii de acordare a tichetelor sociale pentru grădiniță, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 25 ianuarie 2016, cu modificările și completările ulterioare.

(2)

Modalitatea de identificare a beneficiarilor se stabilește prin hotărâre a consiliului local, respectiv hotărâri ale consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București.

(3)

În vederea asigurării accesului cât mai multor copii defavorizați la stimulentul educațional, primarul și managerii unităților de învățământ preșcolar dispun efectuarea, la un interval de cel mult 6 luni, de campanii de informare și consiliere a familiilor care îndeplinesc condițiile de eligibilitate, cu privire la importanța înscrierii copiilor la grădiniță și la metodologia de funcționare a legii.

Articolul 5

(1)

Acordarea stimulentelor educaționale este condiționată de frecvența regulată la grădiniță a copiilor din familiile beneficiare ale stimulentului educațional prevăzut de prezenta lege.

(2)

În sensul prezentei legi, prin frecvență regulată se înțelege prezența zilnică a copilului la grădiniță în luna monitorizată, cu excepția absențelor motivate.

(3)

Se consideră absențe motivate, ce nu afectează acordarea tichetelor sociale, următoarele cazuri, cu condiția ca acestea să nu depășească 50% din zilele de grădiniță:

a)

absențe medicale: motivate, numai dacă părinții aduc scutiri medicale corespunzătoare perioadelor în care au lipsit copiii, la revenirea acestora la grădiniță. În caz excepțional, o singură dată pe an școlar, copiii pot beneficia de tichete sociale și dacă în luna monitorizată au lipsit mai mult de 50% din zilele de grădiniță, din motive medicale;

b)

învoiri: copiii pot fi învoiți de către părinți în limita a 3 zile pe lună, cu condiția anunțării cadrelor didactice.

Articolul 6

Valoarea nominală lunară minimă a stimulentului educațional se raportează la indicatorul social de referință și este de 0,2 ISR, exprimat în lei, pentru fiecare copil înscris la grădiniță, beneficiar al stimulentului educațional.

Articolul 7

(1)

Stimulentele educaționale acordate sub forma tichetelor sociale sunt utilizate pentru achiziționarea produselor alimentare, de igienă, a produselor de îmbrăcăminte și/sau a rechizitelor.

Legea nr. 248/2015

privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 813 din 2 noiembrie 2015, iar ulterior a mai fost modificată prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 14/2016

pentru modificarea

art. 2 din Legea nr. 248/2015

privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 12 mai 2016, aprobată prin

Legea nr. 72/2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 273 din 19 aprilie 2017.

(2)

Este interzisă utilizarea tichetelor pentru achiziționarea de țigări și/sau băuturi alcoolice ori valorificarea acestora prin transformarea în bani.

(3)

În cazul în care se constată una dintre situațiile prevăzute la alin. (2), acordarea stimulentului educațional încetează, iar sumele utilizate astfel se recuperează de la titularul dreptului.

Articolul 8

(1)

Stimulentul educațional nu este inclus în veniturile salariale, nu este impozabil, conform

Codului fiscal , și nu se urmărește silit decât pentru recuperarea sumelor necuvenite acordate cu același titlu.

(2)

Stimulentul educațional nu se ia în calcul la stabilirea unor obligații legale de întreținere și nici la stabilirea veniturilor în baza cărora se acordă beneficii de asistență socială sau alte prestații sociale bazate pe testarea veniturilor.

Articolul 9

(1)

Prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția art. 4 alin. (1), care intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2)

În termen de 90 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Finanțelor elaborează normele metodologice de aplicare a prezentei legi, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului*).

(3)

În termenul prevăzut la alin. (2) se emit ordinul comun**) al ministrului finanțelor și al ministrului muncii și protecției sociale prevăzut la art. 3 alin. (4), precum și ordinul***) ministrului finanțelor prevăzut la art. 3 alin. (5). NOTĂ:

Reproducem mai jos prevederile

art. III-V din Legea nr. 49/2020

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 248/2015

privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, care nu sunt încorporate în forma republicată a

Legii nr. 248/2015

și care se aplică, în continuare, ca dispoziții proprii ale actului modificator:

Articolul III

(1)

Pentru copiii care au drepturi stabilite la data intrării în vigoare a prezentei legi****), stimulentul educațional, aprobat în baza prevederilor

Legii nr. 248/2015

privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, cu modificările ulterioare, se acordă până la finalizarea anului școlar în curs.

(2)

După data prevăzută la alin. (1), dreptul la stimulentul educațional încetează de drept, cu excepția situației în care familia se află în situațiile prevăzute la

art. 2 alin. (1)

și

(2) din Legea nr. 248/2015 , cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege.

Articolul IV

În termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei legi se modifică în mod corespunzător:

a)

Normele metodologice

de aplicare a prevederilor

Legii nr. 416/2001

privind venitul minim garantat, aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 50/2011 , cu modificările și completările ulterioare;

b)

Normele metodologice

de aplicare a prevederilor

Legii nr. 277/2010

privind alocația pentru susținerea familiei, aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 38/2011 , cu modificările și completările ulterioare;

c)

Normele metodologice

de aplicare a prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 70/2011

privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece, aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 920/2011 , cu modificările și completările ulterioare;

d)

Normele metodologice

de aplicare a prevederilor

Legii nr. 248/2015

privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate și a procedurii de acordare a tichetelor sociale pentru grădiniță, aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 15/2016 *****), cu modificările și completările ulterioare.

Articolul V

Până la data prevăzută la art. IV, autoritățile administrației publice locale, precum și celelalte instituții cu responsabilități în domeniu au obligația de a lua măsurile administrative necesare aplicării prezentei legi.

*) A se vedea

Hotărârea Guvernului nr. 15/2016 , cu modificările și completările ulterioare.

**) A se vedea

Ordinul ministrului finanțelor publice și al ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice nr. 125/165/2016

privind aprobarea procedurii de emitere și a modelului tichetului social pentru grădiniță prevăzute de

Legea nr. 248/2015

privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 10 februarie 2016.

***) A se vedea

Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 124/2016

pentru modificarea și completarea

Ordinului ministrului economiei și finanțelor nr. 2.007/2008

privind aprobarea componenței Comisiei pentru autorizarea operatorilor economici din domenii cu reglementări specifice și a Regulamentului de organizare și funcționare a acesteia, precum și a Normelor de organizare, funcționare și control vamal al activității de comercializare a mărfurilor în regim dutyfree și/sau duty-free diplomatic și a Criteriilor referitoare la autorizarea funcționării unităților emitente de tichete, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016.

****)

Legea nr. 49/2020

a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2021.

*****) A se vedea

Hotărârea Guvernului nr. 391/2021

pentru modificarea și completarea

Normelor metodologice

de aplicare a prevederilor

Legii nr. 248/2015

privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate și a procedurii de acordare a tichetelor sociale pentru grădiniță, aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr. 15/2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 9 aprilie 2021.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.