Decizia nr. 203/2021
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 și art. 65 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora și a sintagmei "ori în cadrul oricărei persoane juridice" din cuprinsul dispozițiilor art. 308 alin. (1) din Codul penal , cu raportare la art. 295 din același act normativ
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OUG nr. 66/2011 29 iunie 2011 (prevederi anume) privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utiliz…
Valer Dorneanu
- președinte
Cristian Deliorga
- judecător
Marian Enache
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Daniela Ramona Marițiu
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 64
și
art. 65 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011
privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora și a sintagmei „ori în cadrul oricărei persoane juridice“ din cuprinsul dispozițiilor
art. 308 alin. (1) din Codul penal , cu raportare la
art. 295
din același act normativ, excepție ridicată de Nelu Iordache în Dosarul nr. 16.876/3/2013 al Tribunalului București - Secția I penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 18D/2019.
2.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse la dosar de către autorul excepției, prin care se solicită admiterea acesteia.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 64
și
art. 65 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 . Apreciază că textele nu au legătură cu soluționarea cauzei în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate. Susține că cele două texte de lege sunt criticate prin raportare la dispozițiile
art. 18^2 din Legea nr. 78/2000 , care incriminează o variantă specială a infracțiunii de deturnare de fonduri, infracțiune care se diferențiază de cea incriminată în
art. 307 din Codul penal
prin faptul că privește proveniența fondurilor obținute din bugetele comunităților europene. Așadar, fapta incriminată în
art. 18^2 din Legea nr. 78/2000
afectează regimul bugetului general sau al bugetului administrat de Uniunea Europeană ori în numele acesteia. Arată că autorul excepției formulează critica de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 64
și
art. 65 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011
prin raportare la textul de lege menționat anterior. Or, instanța de fond nu a reținut, atunci când a analizat tipicitatea conduitei autorului excepției, dispozițiile de lege criticate, ci s-a raportat exclusiv la conținutul constitutiv al infracțiunii de deturnare de fonduri europene, așa cum este reglementată în
Legea nr. 78/2000 . De altfel, instanța a precizat că
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011
nu are nicio legătură cu textul de lege care incriminează infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, întrucât calitatea de beneficiar a acestuia rezultă din natura juridică a contractului încheiat, iar celelalte obligații incumbau din chiar conținutul contractului fără vreo referire la definiția de beneficiar. Astfel, nu se poate reține o legătură între dispozițiile de lege criticate și faptele reținute în sarcina inculpatului, o eventuală decizie de admitere neavând niciun fel de înrâurire asupra situației acestuia. Nu în ultimul rând, Curtea Constituțională, prin
Decizia nr. 66 din 26 februarie 2015 , a constatat încălcarea dispozițiilor din
Legea fundamentală
în ceea ce privește art. 66 din ordonanța de urgență menționată și a prevăzut în mod expres că stabilirea unei nereguli în executarea contractului, precum și stabilirea creanței bugetare trebuie să se facă în temeiul actului normativ în vigoare la momentul săvârșirii neregulii, potrivit principiului tempus regit actum. Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 308 alin. (1) din Codul penal , cu raportare la
art. 295
din același act normativ, arată că instanța de contencios constituțional a analizat critici de neconstituționalitate similare, respingând excepția ca neîntemeiată. Curtea a stabilit că incriminarea delapidării în mediul privat respectă principiul proporționalității între interesul general, care este generat de necesitatea respectării relațiilor sociale ocrotite prin norma juridică criticată de autorul excepției, și interesul individual, care permite oricărui individ să desfășoare o activitate economică însă în spiritul legii. Sancționarea faptelor de delapidare este justificată de necesitatea ocrotirii patrimoniului unei persoane juridice. Prin aplicarea unor limite de pedeapsă într-un cuantum mai redus pentru infracțiunile săvârșite în mediul privat legiuitorul dă eficiență principiului proporționalității între cele două interese generale și individuale ocrotite și, în consecință, textul criticat nu este de natură să încalce dispozițiile constituționale invocate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
4.
Prin Sentința penală nr. 1/F din 21 decembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 16.876/3/2013, Tribunalul București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 64
și
art. 65 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011
privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora și a sintagmei „ori în cadrul oricărei persoane juridice“ din cuprinsul dispozițiilor
art. 308 alin. (1) din Codul penal , cu raportare la
art. 295
din același act normativ, excepție ridicată de Nelu Iordache cu ocazia soluționării unei cauze penale.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul susține că, deși
art. 308 din Codul penal
a suferit o serie de modificări de ordin legislativ, în mod nejustificat au fost menținute printre subiecții activi ai infracțiunii de delapidare și persoanele care exercită, indiferent de durată, o însărcinare de orice natură în serviciul oricărei persoane juridice. În noțiunea de „persoană juridică“ poate fi inclusă orice formă de societate definită prin Codul civil,
Legea societăților nr. 31/1990
sau
privind organizarea și funcționarea cooperației. Or, reglementarea, prin
art. 308 din Codul penal , ca subiect activ al infracțiunii de delapidare a unor persoane private este excesivă, întrucât are loc o extindere nepermisă a forței de constrângere a statului, prin utilizarea mijloacelor penale asupra libertății de acțiune a persoanelor, fără să existe o justificare criminologică în acest sens. Astfel, sintagma „ori în cadrul oricărei persoane juridice“ din cuprinsul dispozițiilor
art. 308 alin. (1) din Codul penal , cu raportare la
art. 295
din același act normativ, este contrară prevederilor constituționale ale
art. 41 alin. (1)
și ale
art. 45 .
6.
În ceea ce privește dispozițiile
art. 64
și
art. 65 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 , autorul arată că prin rechizitoriu i s-a reținut săvârșirea infracțiunii prevăzute de
art. 18^2 din Legea nr. 78/2000
în sensul că ar fi deturnat fonduri europene ca „beneficiar indirect“. Susține că s-a avut în vedere un contract încheiat la data de 20 mai 2011, raporturile juridice contractuale fiind reglementate de către legea în vigoare la momentul respectiv, respectiv de
Ordonanța Guvernului nr. 79/2003
privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 529/2003 . Arată că la data de 29 iunie 2011 a fost adoptată
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011
privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 192/2012 , cu modificările și completările ulterioare, prin articolele criticate abrogându-se dispozițiile
Ordonanței Guvernului nr. 79/2003
și ale
Legii nr. 529/2003 . Întrucât organele de cercetare penală au apreciat ca fiind aplicabile în cauza sa dispozițiile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 , act normativ care nu era în vigoare la momentul încheierii contractului, apreciază că s-a încălcat principiul tempus regit actum, în sensul că aceste dispoziții sau aplicat retroactiv raporturilor juridice născute anterior adoptării și intrării lor în vigoare. În baza acestei interpretări neconstituționale se încalcă și principiul aplicării legii penale mai favorabile, întrucât în materia infracțiunilor privind fondurile europene elementele constitutive ale infracțiunii sunt definite de legi speciale. Susține că, în baza aplicării legii penale mai favorabile, raporturile juridice civile și penale sunt supuse legii în vigoare la momentul nașterii acestora, iar modificările legislative nu pot produce efecte decât în materia legii penale mai favorabile, care poate retroactiva sau ultraactiva.
7.
Tribunalul București - Secția I penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
8.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
9.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
10.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
11.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 64
și
art. 65 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011
privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 30 iunie 2011, precum și sintagma „ori în cadrul oricărei persoane juridice“ din cuprinsul dispozițiilor
art. 308 alin. (1) din Codul penal , cu raportare la
art. 295
din același act normativ. Dispozițiile criticate au următorul conținut:
–
Articolul 64
din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011: „La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă
Ordonanța Guvernului nr. 79/2003
privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 30 august 2003, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 529/2003 , cu modificările și completările ulterioare.“;
–
Articolul 65
din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011: „Orice referire în actele normative existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență la
Ordonanța Guvernului nr. 79/2003 , aprobată cu modificări prin
Legea nr. 529/2003 , cu modificările și completările ulterioare, și orice trimitere la actul normativ menționat se vor considera ca referire/trimitere la prezenta ordonanță de urgență și/sau la secțiunile corespunzătoare din prezenta ordonanță de urgență, după caz.“;
–
Articolul 308
alin. (1) din Codul penal: „Dispozițiile
art. 289-292 ,
295 ,
297-300
și
art. 304
privitoare la funcționarii publici se aplică în mod corespunzător și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la
art. 175 alin. (2)
ori în cadrul oricărei persoane juridice.“
12.
Autorul excepției apreciază că dispozițiile criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în
art. 15 alin. (2)
referitor la neretroactivitatea legii,
art. 16 alin. (1)
referitor la egalitatea în drepturi,
art. 21 alin. (3) teza întâi
potrivit căruia părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil,
art. 41 alin. (1)
referitor la munca și protecția muncii,
art. 45
referitor la libertatea economică. De asemenea, sunt invocate prevederile
art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .
13.
Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 64
și
art. 65 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 , Curtea constată că autorul acesteia nu formulează veritabile argumente referitoare la neconstituționalitatea textelor criticate, ci critică modalitatea de interpretare și aplicare a legii de către organul judiciar. Astfel, autorul excepției susține, în esență, că i s-au aplicat dispoziții legale ce nu erau în vigoare la momentul săvârșirii faptei, drept care se încalcă principiul tempus regit actum. Or, analiza aspectelor anterior arătate nu este de competența Curții Constituționale, care, conform
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată“.
14.
Curtea nu poate cenzura astfel de critici, întrucât, dacă ar proceda ca atare, ar săvârși o imixtiune în atribuțiile autorității judecătorești. De aceea, din această perspectivă, având în vedere dispozițiile
art. 2 alin. (1)
și
(2) din Legea nr. 47/1992
și ale
art. 126 alin. (1) din Constituție , excepția de neconstituționalitate apare ca fiind inadmisibilă, soluționarea sa excedând competenței Curții Constituționale.
15.
În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a sintagmei „ori în cadrul oricărei persoane juridice“ din cuprinsul dispozițiilor
art. 308 alin. (1) din Codul penal , cu raportare la
art. 295
din același act normativ, Curtea observă că s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor de lege criticate, dintr-o perspectivă identică, prin
Decizia nr. 256 din 25 aprilie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 18 iulie 2017,
Decizia nr. 219 din 4 aprilie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 7 iulie 2017, și
Decizia nr. 461 din 28 iunie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 951 din 25 noiembrie 2016.
16.
În analiza criticilor de neconstituționalitate, Curtea a avut în vedere
Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015, prin care a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 301 alin. (1)
și ale
art. 308 alin. (1) din Codul penal
și a constatat că sintagma „ori în cadrul oricărei persoane juridice“ din cuprinsul dispozițiilor
art. 308 alin. (1) , cu raportare la
art. 301 din Codul penal
este neconstituțională.
17.
Curtea a reținut că situația este diferită în cazul raportării prevederilor
art. 308 alin. (1) din Codul penal
la dispozițiile
art. 295
din același cod. Totodată, Curtea a constatat că, având în vedere pericolul social pe care faptele de delapidare îl prezintă, în general, pentru relațiile patrimoniale ale unei persoane juridice, legiuitorul a incriminat, prin
art. 308 alin. (1) din Codul penal , infracțiunea de delapidare, atunci când ea este săvârșită în mediul privat, respectiv atunci când faptele sunt comise de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la
art. 175 alin. (2) din Codul penal
ori în cadrul oricărei persoane juridice.
18.
Având în vedere conținutul constitutiv al infracțiunii de delapidare și pericolul social pe care faptele prin care aceasta poate fi realizată îl prezintă pentru relațiile sociale de natură patrimonială ale oricărei persoane juridice, precum și pentru activitățile economice ale oricărei astfel de persoane, Curtea a reținut că o atare reglementare legală nu este contrară caracterului necesar al incriminării astfel realizate și păstrează un just raport de proporționalitate între interesul general, circumscris imperativului respectării relațiilor sociale protejate de norma juridică în cauză, și cel individual, circumscris libertății persoanei de a exercita activități economice. Dimpotrivă, Curtea a constatat că pedepsirea faptelor de delapidare, în cazul săvârșirii lor în mediul privat, cu o pedeapsă ale cărei limite speciale se reduc cu o treime realizează un just echilibru între nevoia de protecție a valorilor și relațiilor sociale anterior menționate, inclusiv prin intermediul normelor de drept penal, și severitatea pedepsei penale aplicabile. De asemenea, Curtea a reținut că, într-adevăr, împotriva persoanelor din mediul privat care săvârșesc fapte cauzatoare de prejudicii poate fi angajată răspunderea civilă, de dreptul muncii sau altă formă de răspundere. Curtea constată, de asemenea, că pentru persoanele juridice din mediul privat desfășurarea în mod corect a relațiilor sociale de natură patrimonială și a activităților cu caracter economic constituie o premisă importantă a însăși existenței lor. Prin urmare, având în vedere pericolul considerabil al faptelor de delapidare prin raportare la importanța valorilor sociale ocrotite prin norma de incriminare, Curtea a conchis că utilizarea de către legiuitor a forței de constrângere a statului, prin mijloace de drept penal, în cazul săvârșirii faptelor de delapidare în condițiile
art. 308 alin. (1)
raportat la
art. 295 alin. (1) din Codul penal , este proporțională cu scopul urmărit, chiar și în condițiile în care alături de răspunderea penală pentru această infracțiune poate fi angajată și o altă formă de răspundere dintre cele anterior enumerate.
19.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele și soluțiile deciziilor mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
20.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1.
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 64
și
art. 65 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011
privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, excepție ridicată de Nelu Iordache în Dosarul nr. 16.876/3/2013 al Tribunalului București - Secția I penală.
2.
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe și constată că sintagma „ori în cadrul oricărei persoane juridice“ din cuprinsul dispozițiilor
art. 308 alin. (1) din Codul penal,
cu raportare la
art. 295
din același act normativ, este constituțională în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului București - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 25 martie 2021.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Marițiu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.