Decizia nr. 98/2004
pentru aprobarea Regulamentului privind activitatea arbitrilor din Comisia centrală de arbitraj pentru soluționarea litigiilor dintre furnizorii de servicii medicale și casele de asigurări de sănătate
prezumat în vigoare
În temeiul art. 77 alin. (2) și al
art. 91 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 150/2002
privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare,
președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate emite următoarea decizie:
Articolul 1
Se aprobă Regulamentul privind activitatea arbitrilor din Comisia centrală de arbitraj pentru soluționarea litigiilor dintre furnizorii de servicii medicale și casele de asigurări de sănătate, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie.
Articolul 2
Arbitrii desemnați de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Colegiul Medicilor din România și Ordinul Asistenților Medicali din România, precum și compartimentele de specialitate din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate vor duce la îndeplinire prevederile prezentei decizii.
Articolul 3
Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Cristian Celea București, 5 februarie 2004. Nr. 98.
Anexa REGULAMENT
privind activitatea arbitrilor din Comisia
centrală de arbitraj pentru soluționarea litigiilor
dintre furnizorii de servicii medicale și casele de asigurări de sănătate
Capitolul I Dispoziții generale
Articolul 1
Casa Națională de Asigurări de Sănătate împreună cu Colegiul Medicilor din România și Ordinul Asistenților Medicali din România organizează, în temeiul
art. 90 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 150/2002
privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare, și în condițiile prezentului regulament, Comisia centrală de arbitraj.
Articolul 2
Comisia centrală de arbitraj este o instituție permanentă de arbitraj, fără personalitate juridică, independentă în îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin.
Comisia centrală de arbitraj are ca scop organizarea soluționării prin arbitraj a litigiilor dintre furnizorii de servicii medicale și casele de asigurări de sănătate, potrivit legii, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, în afară de cazurile în care legea sau alte reglementări date în baza acesteia prevăd în mod expres altfel.
Arbitrajul se desfășoară la cererea reclamantului și în baza convenției părților.
Articolul 3
Sediul Comisiei centrale de arbitraj se află la sediul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate din municipiul București, Calea Călărașilor nr. 248, bl. S19, sectorul 3.
Articolul 4
Poate fi numit arbitru orice persoană fizică de cetățenie română, cu domiciliul în România, care are capacitate deplină de exercițiu, cunoaște limba română, este licențiată în drept, în economie sau în medicină, are o recunoscută experiență în activitatea profesională, este aptă din punct de vedere medical pentru îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, nu are antecedente penale și se bucură de o bună reputație.
Arbitrii sunt independenți și imparțiali în îndeplinirea atribuțiilor lor, nu sunt reprezentanții părților sau ai organismelor care i-au desemnat și sunt datori să asigure exercitarea drepturilor părților, cu respectarea principiului egalității de tratament, al contradictorialității, al respectării dreptului la apărare, a cerințelor celorlalte dispoziții legale de principiu privind soluționarea litigiilor civile, precum și confidențialitatea arbitrajului cauzei.
Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Colegiul Medicilor din România, Ordinul Asistenților Medicali din România sau orice altă persoană juridică ori persoană fizică nu are dreptul să intervină ori să influențeze în vreun mod activitatea Comisiei centrale de arbitraj privind luarea hotărârilor.
În orice stadiu al litigiului Comisia centrală de arbitraj va încerca soluționarea litigiului pe baza înțelegerii părților, cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile în cauză.
Articolul 5
Comisia centrală de arbitraj este formată din 4 arbitri. Doi arbitri sunt numiți de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, unul de către Colegiul Medicilor din România și unul de către Ordinul Asistenților Medicali din România. Președinte al Comisiei centrale de arbitraj va fi desemnat un arbitru acceptat de părți.
Arbitrii Comisiei centrale de arbitraj sunt acreditați și înregistrați de Ministerul Sănătății, la solicitarea în scris a conducerilor Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Colegiului Medicilor din România și Ordinului Asistenților Medicali din România. O dată cu această solicitare se vor comunică, pentru fiecare persoană, datele privind starea civilă, domiciliul, studiile efectuate, profesiunea, locul de muncă, precum și datele referitoare la îndeplinirea cerințelor prevăzute la art. 4.
După confirmarea în scris a acreditării și înregistrării menționate la alin. (2), cel în cauză va putea fi desemnat ca arbitru, respectiv ca președinte al Comisiei centrale de arbitraj.
Articolul 6
Pe lângă Comisia centrală de arbitraj funcționează un secretariat compus din asistenți arbitrali și din personal administrativ.
Casa Națională de Asigurări de Sănătate va asigura secretariatul Comisiei centrale de arbitraj din cadrul personalului propriu.
Articolul 7
Hotărârea arbitrală comunicată părților are efectele unei hotărâri judecătorești definitive.
Capitolul II
Sesizarea Comisiei centrale de arbitraj. Cererea de arbitrare. Întâmpinarea. Cererea reconvențională. Comunicarea actelor. Măsuri asigurătorii și măsuri vremelnice
Articolul 8
Comisia centrală de arbitraj este sesizată printr-o cerere scrisă, care va cuprinde: a) numele, domiciliul sau reședința persoanei fizice, iar pentru persoanele juridice, denumirea și sediul lor. Se vor menționa, după caz: numărul de înmatriculare în registrul comerțului, numărul de telefon, telex, fax, contul bancar și orice altă dată necesară identificării acesteia; b) numele și calitatea celui care angajează sau reprezintă partea în litigiu, indicându-se actul din care rezultă calitatea, precum și dreptul de a semna; c) obiectul și valoarea cererii, precum și calculul prin care s-a ajuns la determinarea valorii; d) motivele de fapt și de drept pe care se sprijină fiecare capăt de cerere, cu trimitere la înscrisurile doveditoare corespunzătoare sau la alte probe. Când se solicită proba cu martori, se vor preciza numele și domiciliul acestora; e) semnătura părții.
Înscrisurile se depun în original sau în copie certificată de parte.
Articolul 9
Cererea de arbitrare se adresează Comisiei centrale de arbitraj și se depune împreună cu actele însoțitoare la sediul acesteia.
Articolul 10
În cazul în care cererea de arbitrare nu cuprinde toate mențiunile și cerințele prevăzute la art. 8, asistentul arbitral invită reclamantul să le completeze în mod corespunzător, într-un termen care nu poate depăși 5 zile.
Articolul 11
În termen de cel mult 5 zile de la primirea cererii de arbitrare sau, după caz, de la completarea ei ori de la expirarea termenului prevăzut la art. 10, asistentul arbitral comunică pârâtului un exemplar al cererii și al înscrisurilor însoțitoare.
Articolul 12
În termen de 30 de zile de la primirea cererii de arbitrare pârâtul va comunică reclamantului o întâmpinare cuprinzând excepțiile referitoare la cererea reclamantului, răspunsul în fapt și în drept la această cerere, probele propuse în apărare, precum și, în mod corespunzător, celelalte mențiuni și cerințe corespunzătoare prevăzute la art. 9 pentru cererea de arbitrare.
Pârâtul va depune un exemplar al întâmpinării și al actelor subsecvente acesteia la Comisia centrală de arbitraj, atașând dovada de comunicare către reclamant.
Nedepunerea întâmpinării nu înseamnă recunoașterea pretențiilor reclamantului.
Articolul 13
Președintele Comisiei centrale de arbitraj va fixa termen de dezbatere a litigiului pentru termenul când părțile vor fi citate. Acest termen nu poate fi mai mic de 15 zile de la data comunicării citației, iar în cauzele urgente, de 5 zile.
Articolul 14
Dacă pârâtul are pretenții împotriva reclamantului, derivând din același raport juridic, el poate face cerere reconvențională.
Cererea reconvențională va fi introdusă în cadrul termenului pentru depunerea întâmpinării sau cel mai târziu până la primul termen de înfățișare și trebuie să îndeplinească aceleași condiții ca și cererea principală.
Cererea reconvențională se soluționează o dată cu cererea principală. În situația în care numai cererea principală este în stare de a fi soluționată, cererea reconvențională poate fi soluționată separat.
Articolul 15
Comunicarea cererii de arbitrare și a întâmpinării, a citațiilor, a hotărârilor arbitrale și a încheierilor de ședință se face prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Celelalte înscrisuri, precum și informațiile și diversele înștiințări pot fi făcute și prin scrisoare recomandată cu recipisă poștală de predare, telegramă, telex, fax sau prin orice alt mijloc de comunicare ce permite stabilirea probei comunicării și a textului transmis.
Orice înscris poate fi înmânat și personal părții sau reprezentantului ei, sub semnătura certificată de asistentul arbitral, cu precizarea datei înmânării.
Dovezile de comunicare se depun la dosar.
Înscrisurile comunicate părților se consideră înmânate și în cazul în care destinatarul a refuzat primirea sau nu s-a prezentat la oficiul poștal pentru a le ridica, deși există dovada avizării sale.
Articolul 16
Comunicările se fac, după caz, la adresa indicată de parte în cererea de arbitrare sau în întâmpinare ori în contractul și corespondența dintre părți. Orice schimbare de adresă nu va fi luată în considerare dacă nu a fost adusă la cunoștință, în scris, celeilalte părți și Comisiei centrale de arbitraj.
Articolul 17
Înaintea sau în cursul arbitrajului oricare dintre părți poate cere instanței judecătorești competente să încuviințeze măsuri asigurătorii și măsuri vremelnice cu privire la obiectul litigiului sau să constate anumite împrejurări de fapt. Încuviințarea acestor măsuri va fi adusă la cunoștință Comisiei centrale de arbitraj de către partea care le-a cerut.
În cursul arbitrajului măsurile asigurătorii și măsurile vremelnice, precum și constatarea anumitor împrejurări de fapt pot fi încuviințate de Comisia centrală de arbitraj. În caz de împotrivire, executarea acestor măsuri se solicită instanței judecătorești competente.
Capitolul III Dezbaterea litigiului
Articolul 18
Părțile pot participa la dezbaterea litigiului personal sau prin reprezentanți și pot fi asistate de avocați.
Articolul 19
La ședințele de dezbatere a litigiului pot participa părțile în litigiu sau reprezentanții acestora, consilierii părților, interpreții, precum și celelalte persoane chemate. Cu acordul părților și cu încuviințarea Comisiei centrale de arbitraj, pot asista și alte persoane.
Articolul 20
Oricare dintre părți poate cere în scris ca soluționarea litigiului să se facă în lipsa sa, pe baza actelor de la dosar.
Articolul 21
Dacă ambele părți, deși legal citate, nu se prezintă la termen, Comisia centrală de arbitraj va soluționa litigiul, în afară de cazul în care s-a cerut amânarea pentru motive temeinice. Comisia centrală de arbitraj poate, de asemenea, să amâne soluționarea litigiului, citând părțile dacă apreciază că prezența lor la dezbatere este necesară.
Articolul 22
Orice excepție privind existența și validitatea convenției arbitrale, constituirea Comisiei centrale de arbitraj și desfășurarea procedurii până la primul termen de înfățișare trebuie ridicată, sub sancțiunea decăderii, cel mai târziu la acest prim termen.
Orice cereri și memorii ale părților și orice înscrisuri vor fi depuse cel mai târziu până la primul termen de înfățișare, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 24.
Articolul 23
Fiecare dintre părți are sarcina să dovedească faptele pe care își întemeiază în litigiu pretenția sau apărarea.
În vederea soluționării litigiului, Comisia centrală de arbitraj poate cere părților explicații scrise cu privire la obiectul cererii și la faptele litigiului și poate dispune administrarea oricăror probe prevăzute de lege.
Administrarea probelor se efectuează în ședința Comisiei centrale de arbitraj.
Ascultarea martorilor și a experților se face fără prestare de jurământ.
Aprecierea probelor se face de către arbitri, potrivit intimei lor convingeri, cu respectarea legii.
Articolul 24
Comisia centrală de arbitraj poate admite, în condițiile legii, administrarea de probe, la cererea unei părți, numai dacă asemenea probe au fost solicitate prin cererea de arbitrare sau prin întâmpinare ori prin memorii depuse anterior primului termen de înfățișare și comunicate celeilalte părți. Probele care nu au fost cerute în aceste condiții nu vor mai putea fi invocate în cursul arbitrajului, în afară de cazurile în care:
a) necesitatea probei ar reieși din dezbateri;
b) administrarea probei nu pricinuiește amânarea soluționării litigiului.
Articolul 25
Dezbaterile arbitrale vor fi consemnate într-o încheiere de ședință.
Orice dispoziție a Comisiei centrale de arbitraj va fi consemnată în încheierea de ședință și va fi motivată.
Încheierea de ședință va cuprinde, pe lângă mențiunile prevăzute la art. 33 alin. (1) lit. a) și b), următoarele:
a) o scurtă descriere a desfășurării ședinței;
b) cererile și susținerile părților;
c) motivele pe care se sprijină măsurile dispuse;
d) dispozitivul;
e) semnăturile arbitrilor, cu respectarea art. 30 și art. 33 alin. (2), precum și semnătura asistentului arbitral.
Părțile au dreptul să ia cunoștință de conținutul încheierilor, precum și de actele dosarului.
La cererea părților sau din oficiu, Comisia centrală de arbitraj poate îndrepta sau completa încheierea de ședință printr-o altă încheiere.
Părților li se comunică, la cerere, o copie de pe încheierea de ședință.
Articolul 26
Dosarul litigiului este confidențial. Nici o persoană străină de litigiu nu are acces la dosar fără acordul scris al părților și fără încuviințarea Comisiei centrale de arbitraj.
Capitolul IV Hotărârea arbitrală
Articolul 27
Procedura arbitrală ia sfârșit prin pronunțarea unei hotărâri arbitrale.
Dacă pârâtul recunoaște o parte din pretențiile reclamantului, Comisia centrală de arbitraj, la cererea acestuia, va putea da o hotărâre parțială în măsura recunoașterii.
Articolul 28
Comisia centrală de arbitraj soluționează litigiul în temeiul contractului civil și al normelor de drept aplicabile.
Articolul 29
Comisia centrală de arbitraj, după ce va considera că toate împrejurările cauzei sunt suficient lămurite, închide dezbaterile și trece la deliberare și la luarea hotărârii în ședință secretă, cu participarea tuturor arbitrilor în persoană, consemnându-se în hotărâre această participare.
Pronunțarea hotărârii poate fi amânată cu cel mult 21 de zile, iar în pricinile urgente, cu cel mult 15 zile.
Articolul 30
Hotărârea se ia cu unanimitate de voturi sau, în caz de dezacord, cu majoritate. Arbitrul care a avut o altă părere își va redacta și semna opinia separată, cu arătarea considerentelor pe care aceasta se sprijină.
Articolul 31
Dacă în cadrul deliberării și mai înainte de pronunțarea hotărârii Comisia centrală de arbitraj consideră că sunt necesare noi lămuriri, litigiul poate fi repus pe rol în vederea unor dezbateri suplimentare, stabilindu-se un nou termen de arbitrare, cu citarea părților.
Articolul 32
Îndată după deliberare și după stabilirea soluției se întocmește dispozitivul hotărârii, care se semnează de către toți membrii Comisiei centrale de arbitraj, precum și de asistentul arbitral.
Dacă există opinie separată, aceasta se va menționa în dispozitiv.
Articolul 33
Hotărârea arbitrală se redactează în scris și trebuie să cuprindă:
a) componența nominală a Comisiei centrale de arbitraj, numele asistentului arbitral, locul și data pronunțării hotărârii;
b) numele părților, domiciliul sau reședința lor ori, după caz, denumirea și sediul, precum și numele reprezentanților părților și ale celorlalte persoane care au participat la dezbaterea litigiului;
c) menționarea convenției arbitrale în temeiul căreia s-a procedat la arbitraj;
d) obiectul litigiului și susținerile părților pe scurt;
e) motivele de fapt și de drept ale hotărârii, iar în cazul arbitrajului în echitate, motivele care sub acest aspect întemeiază soluția;
f) dispozitivul;
g) semnăturile tuturor arbitrilor.
Dacă unul dintre arbitri este împiedicat să semneze hotărârea, se va face mențiune despre cauza împiedicării, cu confirmarea președintelui Comisiei centrale de arbitraj.
Articolul 34
Dacă prin hotărârea pronunțată Comisia centrală de arbitraj a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere, oricare dintre părți poate solicita, în termen de 10 zile de la primirea hotărârii, completarea ei. Hotărârea de completare se dă cu citarea părților.
Greșelile materiale din textul hotărârii arbitrale sau alte greșeli evidente care nu schimbă fondul soluției, precum și greșelile de calcul pot fi rectificate, la cererea oricăreia dintre părți, formulată în termenul prevăzut la alin. (1), sau din oficiu, printr-o încheiere de îndreptare.
Hotărârea de completare sau încheierea de îndreptare face parte integrantă din hotărârea arbitrală.
Articolul 35
Hotărârea arbitrală va fi comunicată părților în cel mult 30 de zile de la data pronunțării ei.
Articolul 36
Hotărârea arbitrală este definitivă și obligatorie. Ea se duce la îndeplinire de bunăvoie de către partea împotriva căreia s-a pronunțat, de îndată sau în termenul indicat în hotărâre.
Articolul 37
Hotărârile arbitrale pot fi publicate numai cu acordul părților. Ele pot fi însă comentate, sub aspectul problemelor de drept ivite, în reviste, lucrări sau în culegeri de practică arbitrală, fără a se da numele sau denumirea părților ori date care ar putea prejudicia interesele lor.
Articolul 38
La cererea părții câștigătoare, hotărârea arbitrală se învestește cu formulă executorie de către instanța judecătorească competentă.
Articolul 39
Hotărârea arbitrală învestită cu formulă executorie constituie titlu executoriu și se execută silit întocmai ca și o hotărâre judecătorească.
Capitolul V Desființarea hotărârii arbitrale
Articolul 40
Hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul dintre următoarele motive:
a) litigiul nu era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului;
b) partea a lipsit la termenul când au avut loc dezbaterile și procedura de citare nu a fost legal îndeplinită;
c) hotărârea a fost pronunțată după expirarea termenului arbitrajului;
d) tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;
e) hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul și motivele, nu arată data și locul pronunțării, nu este semnată de către arbitri;
f) dispozitivul hotărârii arbitrale cuprinde dispoziții care nu se pot duce la îndeplinire;
g) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii;
h) Comisia centrală de arbitraj a soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrală sau în temeiul unei convenții nule sau inoperante.
Articolul 41
Părțile nu pot renunța prin convenția arbitrală la dreptul de a introduce acțiune în anulare împotriva hotărârii arbitrale. Renunțarea la acest drept se poate face însă după pronunțarea hotărârii arbitrale.
Articolul 42
Acțiunea în anulare poate fi introdusă, în termen de o lună de la data comunicării hotărârii arbitrale, la instanța competentă potrivit art. 365 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Capitolul VI Dispoziții finale
Articolul 43
Prevederile prezentului regulament se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă.
În lipsa unor prevederi în prezentul regulament sau în Codul de procedură civilă, Comisia centrală de arbitraj va putea reglementa procedura arbitrală de urmat, așa cum va considera mai potrivit.
----------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.