Decizia nr. 288/2020
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal și ale art. 147 alin. 1 din Codul penal din 1969
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 286/2009 17 iulie 2009 (prevederi anume) privind Codul penal
Valer Dorneanu
- președinte
Cristian Deliorga
- judecător
Marian Enache
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia-Doina Stanciu
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Daniela Ramona Marițiu
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 175 alin. (2) din Codul penal
și ale
art. 147 alin. 1 din Codul penal din 1969 , excepție ridicată de Ana Aura Deleanu în Dosarul nr. 408/2/2018 (174/2018) al Curții de Apel București - Secția a II-a penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 934D/2018.
2.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, invocând
Decizia nr. 278 din 23 aprilie 2019 , solicită respingerea excepției ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
4.
Prin Încheierea din 12 iunie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 408/2/2018 (174/2018), Curtea de Apel București - Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 175 alin. (2) din Codul penal
și ale
art. 147 alin. 1 din Codul penal din 1969 , excepție ridicată de Ana Aura Deleanu într-o cauză penală.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia apreciază că legea penală trebuie să fie clară, precisă, predictibilă și de natură să permită celor cărora li se adresează să-și adapteze comportamentul astfel încât să evite încălcarea legii, respectiv să le permită să își asume în mod conștient consecințele încălcării legii.
6.
Invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la cerințele care privesc calitatea legii, spre exemplu
Hotărârea din 29 martie 2000 , pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României. Arată că instanța europeană a statuat constant că legea trebuie să fie clară, accesibilă justițiabilului și previzibilă în ceea ce privește efectele sale, ceea ce înseamnă că ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecție adecvată împotriva arbitrarului. Apreciază că jurisprudența Curții Constituționale în materia clarității și previzibilității legii este similară cu cea a instanței europene.
7.
În acest context, apreciază că dispozițiile criticate sunt lipsite de claritate, sunt echivoce, fiind susceptibile de interpretări arbitrare, precum în cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, unde practicianului în insolvență i s-a atribuit calitatea de funcționar public. Calitatea de subiect activ al unei infracțiuni, aspect ce ține de incriminarea penală a faptelor prin lege, potrivit
art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție , nu poate fi dedusă prin interpretare, ea trebuie să rezulte din legea însăși. Uneori efortul de suplinire a lacunelor sau a imperfecțiunilor legislative poate conduce la o depășire a competențelor instanțelor judecătorești. Astfel, Curtea Constituțională a constatat că din cauza lipsei de claritate a textului criticat, judecătorul este constrâns să stabilească el însuși, pe cale jurisprudențială, în afara legii, adică substituinduse legiuitorului, regulile necesare, încălcând dispozițiile
art. 1 alin. (4) din Constituție
privind separația puterilor în stat.
8.
Așa fiind, autoarea excepției apreciază că cele două texte criticate sunt neconstituționale în măsura în care calitatea de funcționar public a subiectului unei infracțiuni este stabilită pe baza acestora, respectiv pe baza interpretării lor de către judecător, care, spre a concluziona cu privire la calitatea de funcționar public a unei persoane, trebuie să adauge el însuși atât la legea generală, cât și la legea care reglementează profesia de practician în insolvență.
9.
Reperele constituționale impun ca noțiunea de „funcționar public“ prevăzută de
să aibă un regim unic, clar, previzibil și accesibil, ceea ce nu este respectat de dispozițiile penale criticate. În acest context, indică deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțate în cadrul dezlegării unor chestiuni de drept în materie penală prin care aceasta s-a pronunțat asupra calității de funcționar public a unor categorii profesionale, precum medicii, funcționarii bancari etc. Apreciază că instanța supremă, prin deciziile pronunțate, a modificat dispozițiile criticate, încălcând principiul separației puterilor în stat, precum și cerințele constituționale ce rezultă din prevederile
art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală . Calificarea unei persoane ca funcționar public trebuie să fie expres prevăzută de lege, iar nu dedusă din interpretări ale instanțelor de judecată, astfel încât persoanele în cauză să înțeleagă legea înainte de a fi trimise în judecată, nu în timpul judecății.
10.
Curtea de Apel București - Secția a II-a penală nu șia exprimat opinia referitor la excepția de neconstituționalitate.
11.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
12.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
13.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
14.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 175 alin. (2) din Codul penal
și ale
art. 147 alin. 1 din Codul penal din 1969 , cu următorul cuprins:
–
Articolul 175
alin. (2) din Codul penal :
De asemenea, este considerată funcționar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.
–
Articolul 147
alin. 1 din Codul penal din 1969 :
Prin «funcționar public» se înțelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unități dintre cele la care se referă
art. 145 .
–
Dispozițiile
art. 145 din Codul penal din 1969
au următorul cuprins:
Prin termenul «public» se înțelege tot ce privește autoritățile publice, instituțiile publice, instituțiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum și bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public.
15.
Autoarea excepției apreciază că dispozițiile criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în
art. 1 alin. (3) , potrivit căruia România este stat de drept,
art. 1 alin. (4)
referitor la separația și echilibrul puterilor în cadrul democrației constituționale,
art. 1 alin. (5)
referitor la principiul clarității și previzibilității legii,
art. 11 alin. (1)
referitor la dreptul internațional și dreptul intern,
art. 20 alin. (1)
referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului,
art. 21 alin. (3)
referitor la dreptul la un proces echitabil,
art. 23 alin. (12) , potrivit căruia nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii,
art. 73 alin. (3) lit. h) , potrivit căruia prin lege organică se reglementează infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora. De asemenea sunt invocate prevederile
art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , precum și ale
art. 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene .
16.
Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 175 alin. (2) din Codul penal , Curtea observă că s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor criticate, de exemplu, prin
Decizia nr. 278 din 23 aprilie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 14 octombrie 2019,
Decizia nr. 11 din 14 ianuarie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 1 aprilie 2016, și
Decizia nr. 215 din 17 aprilie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 689 din 8 august 2018.
17.
Cu acele prilejuri, Curtea a constatat că
art. 175 din Codul penal
reglementează noțiunea de funcționar public în sensul legii penale, care, conform acestei dispoziții legale, primește un înțeles autonom, diferit de cel din dreptul administrativ, potrivit căruia dobândește calitatea de funcționar public orice persoană numită, în condițiile legii, într-o funcție publică. În acest sens este și
Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014, prin care instanța de contencios constituțional a reținut că noțiunea de funcționar public, conform legii penale, are un sens mai larg decât cel din domeniul dreptului administrativ, atât datorită caracterului relațiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, cât și datorită faptului că exigențele de apărare a avutului și de promovare a intereselor colectivității impun o cât mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal. Prin aceeași decizie, Curtea a reținut că, în legea penală, funcționarul este definit exclusiv după criteriul funcției pe care o deține sau, cu alte cuvinte, dacă își exercită activitatea în serviciul unei unități determinate prin legea penală, supus unui anumit statut și regim juridic.
18.
Astfel, Curtea a reținut că, potrivit
art. 175 alin. (1) din Codul penal , este funcționar public în sensul legii penale persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație: a) exercită atribuții și responsabilități, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătorești; b) exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice natură; c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia. Conform
alin. (2) al art. 175 din Codul penal , este considerată funcționar public, în sensul legii penale, și persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public. Această ultimă subcategorie a funcționarilor publici în sensul legii penale este calificată drept cea a „funcționarilor publici asimilați“.
19.
Curtea a constatat că definițiile prevăzute la
art. 175 din Codul penal
prezintă importanță sub aspectul faptului că funcționarii publici, în sensul legii penale, sunt potențiali subiecți activi ai acelor infracțiuni reglementate în cuprinsul
titlului V „Infracțiuni de corupție și de serviciu“ al părții speciale a Codului penal , în cazul cărora ipoteza normei de incriminare prevede în mod expres această calitate. Din această subcategorie fac parte infracțiunile de luare de mită ( art. 289 ), delapidare ( art. 295 ), abuz în serviciu ( art. 297 ), neglijență în serviciu ( art. 298 ), folosirea abuzivă a funcției în scop sexual ( art. 299 ), uzurparea funcției ( art. 300 ), conflictul de interese ( art. 301 ), violarea secretului corespondenței [în varianta agravată, prevăzută la
art. 302 alin. (3) ] și divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice ( art. 304 ).
20.
În ceea ce privește dispozițiile
art. 147 alin. 1 din Codul penal din 1969 , Curtea reține că a statuat cu numeroase prilejuri în jurisprudența sa, de exemplu, prin
Decizia nr. 1.499 din 18 noiembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2011,
Decizia nr. 276 din 24 octombrie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 19 noiembrie 2002, și
Decizia nr. 828 din 2 octombrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 740 din 1 noiembrie 2007, că noțiunile de „funcționar public“ și „funcționar“ sunt de nivelul legii, astfel încât intră în competența exclusivă a legiuitorului atât definirea acestor noțiuni, cât și stabilirea răspunderii penale pentru infracțiunile săvârșite de persoanele având această calitate. Este ceea ce
vechiul Cod penal , ca lege organică, face prin dispozițiile
art. 147 , care definesc noțiunile de funcționar public și funcționar și stabilesc infracțiunile săvârșite de aceștia, de exemplu, infracțiunea de luare de mită, prevăzută de
art. 254 din vechiul Cod penal . Potrivit
art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție , legiuitorul are deplina libertate să stabilească infracțiunile, ceea ce presupune nu numai incriminarea modalității de comitere a acestora, ci și, în anumite situații, circumstanțierea subiectului activ. Altfel spus, noțiunile de „funcționar public“ și de „alți funcționari“ nu sunt de rang constituțional, definirea și reglementarea statutului acestor categorii de salariați fiind de domeniul legii.
21.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie, Curtea apreciază că soluția și considerentele mai sus amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
22.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ana Aura Deleanu în Dosarul nr. 408/2/2018 (174/2018) al Curții de Apel București - Secția a II-a penală și constată că dispozițiile
art. 175 alin. (2) din Codul penal
și ale
art. 147 alin. 1 din Codul penal din 1969
sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a II-a penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 9 iunie 2020.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Marițiu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.