Norme · Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare

Normele nr. 1/2004

privind stabilirea contribuției anuale majorate a instituțiilor de credit

prezumat în vigoare

Data actului
31 august 2004
Emitent
Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 844 din 15 septembrie 2004
Citat de
2 acte
Citează
6 acte
Structură
11 articole, 1 anexă · 13.138 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Abrogă 1

  • Regulamentul nr. 1 DIN 13/05/91 privind operațiunile curente și transferurile de capital cu mijloace de plată…

Republică 1

  • Regulamentul nr. 2/2004 31 august 2004 (prevederi anume) privind stabilirea, declararea și plata de către instituțiile de credit a contribuțiilor a…

Având în vedere prevederile

art. 9 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 39/1996

privind înființarea și funcționarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare ordonanța, și prevederile art. 5 alin. (4) din

Regulamentul Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar nr. 2/2004

privind stabilirea, declararea și plata de către instituțiile de credit a contribuțiilor anuale, anuale majorate și speciale la Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar,

în temeiul art. 46^1 din ordonanță,

Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, denumit în continuare Fondul, emite prezentele norme.

Articolul 1

Contribuția anuală majorată datorată de instituțiile de credit Fondului se stabilește potrivit prevederilor prezentelor norme.

Articolul 2

(1)

În sensul prezentelor norme, indicatorii în funcție de care se determină gradul de angajare a unei instituții de credit, persoană juridică română, în politici riscante și nesănătoase sunt următorii:

- indicatorul de solvabilitate, calculat ca raport între nivelul fondurilor proprii și totalul activelor și elementelor în afara bilanțului, ponderate în funcție de gradul lor de risc de credit;

- rata riscului de credit și a plasamentelor interbancare, calculată ca raport între expunerea neajustată, aferentă creditelor bancare, nebancare, a plasamentelor interbancare și dobânzilor clasificate în "îndoielnic" și "pierdere", și totalul creditelor, plasamentelor interbancare și dobânzilor aferente acestora, astfel clasificate, inclusiv elementele în afara bilanțului;

- rata generală de risc, calculată ca raport între elementele de activ din bilanț, ponderate cu gradul de risc de credit, plus elementele în afara bilanțului, ponderate cu gradul de risc de credit, și totalul activelor de bilanț plus totalul elementelor în afara bilanțului, la valoarea contabilă;

- rata rentabilității activității de bază, calculată ca raport între totalul veniturilor curente (mai puțin veniturile din provizioane și recuperări de creanțe amortizate, veniturile din reevaluarea rezervei generale pentru riscul de credit) și totalul cheltuielilor curente (mai puțin cheltuielile cu provizioanele și pierderile din creanțe nerecuperabile);

- indicatorul de lichiditate, calculat ca raport între lichiditatea efectivă și lichiditatea necesară.

(2)

Se consideră că o instituție de credit, persoană juridică română, s-a angajat în politici riscante și nesănătoase atunci când indicatorii menționați mai sus înregistrează abateri față de următoarele limite:

- indicatorul de solvabilitate este sub nivelul minim prevăzut de

Normele Băncii Naționale a României nr. 12/2003

privind supravegherea solvabilității și expunerilor mari ale instituțiilor de credit, cu modificările ulterioare;

- rata riscului de credit și a plasamentelor interbancare este mai mare de 5,0%;

- rata generală de risc este peste media acestui indicator, înregistrată pe total instituții de credit din schema de garantare a Fondului;

- rata rentabilității activității de bază este mai mică de 125%;

- indicatorul de lichiditate este sub limita minimă, respectiv 1, prevăzută la

art. 6 alin. (1) din Normele Băncii Naționale a României nr. 1/2001

privind lichiditatea băncilor, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 3

Determinarea nivelului indicatorilor prevăzuți mai sus se face pe baza datelor din raportările pentru 30 septembrie din anul precedent celui pentru care se stabilește contribuția majorată, efectuate de instituțiile de credit persoane juridice române la Banca Națională a României, astfel:

- indicatorul de solvabilitate este cel raportat în conformitate cu metodologia prevăzută în

Normele Băncii Naționale a României nr. 12/2003 , cu modificările ulterioare;

- rata riscului de credit și a plasamentelor interbancare, pe baza datelor din formularul de raportare a clasificării creditelor, întocmit conform

Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 5/2002

privind clasificarea creditelor și plasamentelor, precum și constituirea, regularizarea și utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit, cu modificările și completările ulterioare;

- rata generală de risc, pe baza datelor din formularul de determinare a solvabilității, întocmit potrivit

Normelor Băncii Naționale a României nr. 12/2003 , cu modificările ulterioare;

- rata rentabilității activității de bază, în funcție de datele din raportările financiar-contabile care se întocmesc și se depun la Banca Națională a României și la Ministerul Finanțelor Publice în conformitate cu reglementările în vigoare;

- indicatorul de lichiditate, pe baza datelor raportate de instituțiile de credit conform formularului de raportare prevăzut de

Normele Băncii Naționale a României nr. 1/2001 , cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 4

(1)

Calculul abaterilor față de nivelul indicatorilor determinați în conformitate cu prevederile prezentelor norme se face de către Fond pe baza datelor existente la Direcția supraveghere din cadrul Băncii Naționale a României.

(2)

În situațiile în care, din acțiunile de supraveghere ale autorității de supraveghere bancară, rezultă un alt nivel al indicatorilor decât cel determinat pe baza raportărilor instituțiilor de credit, Fondul va lua în calcul nivelul corectat al acestor indicatori.

Articolul 5

În vederea stabilirii instituțiilor de credit, persoane juridice române, care intră sub incidența prevederilor art. 9 alin. (5) din ordonanță, referitoare la majorarea contribuțiilor anuale datorate Fondului, se vor lua în calcul următoarele cote de contribuții anuale și niveluri de punctaj, pe fiecare cotă, în funcție de gradul de realizare a indicatorilor prevăzuți în prezentele norme:

Cote de contribuție anuală majorată (%) pentru anii:

Punctaj aferent (puncte)

2005

2006

începând cu 2007

0,500

0,4

0,300

minimum 7,5

0,625

0,5

0,375

5,0000-7,4999

0,750

0,6

0,450

3,0000-4,9999

0,875

0,7

0,525

2,0000-2,9999

1,000

0,8

0,600

sub 2

Articolul 6

Punctajul realizat de fiecare instituție de credit, persoană juridică română, se determină în conformitate cu metodologia de calcul prevăzută în anexa la prezentele norme, care are la bază următoarele principii:

- stabilirea pentru fiecare indicator prevăzut la art. 2 a unei scări graduale de realizare a acestuia;

- punctarea cu 1 a nivelului de bază prevăzut la art. 2 pentru fiecare indicator și atribuirea de punctaje supraunitare pentru evoluțiile pozitive și de punctaje subunitare pentru cele negative;

- aplicarea de coeficienți de importanță pentru fiecare indicator.

Articolul 7

Încadrarea instituțiilor de credit, persoane juridice române, în cotele de contribuții anuale majorate se propune de către conducerea executivă a Fondului spre analiză Consiliului de administrație, care avizează propunerea ori stabilește o nouă încadrare în conformitate cu prevederile prezentelor norme și transmite propunerile de majorare a contribuției anuale, conform legii, Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României, spre aprobare.

Articolul 8

În cazul în care Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României, ca urmare a analizei, va decide majorarea contribuției anuale a unei instituții de credit, aceasta va fi înștiințată cu cel puțin o lună înainte de expirarea anului de referință (anul precedent celui pentru care se stabilește contribuția anuală majorată).

Articolul 9

Prevederile prezentelor norme se aplică și sucursalelor din România ale instituțiilor de credit străine, cu următoarele precizări în ceea ce privește stabilirea punctajului prevăzut la art. 5:

- în cazul indicatorilor care nu se calculează la nivelul sucursalelor și, ca urmare, nu se regăsesc în raportările ce se fac la Banca Națională a României, și anume indicatorul de solvabilitate, rata riscului de credit și a plasamentelor interbancare și rata generală de risc, se vor lua în calcul două puncte pentru indicatorul de solvabilitate și câte un punct pentru indicatorii: rata riscului de credit și a plasamentelor interbancare și rata generală de risc;

- în cazul indicatorilor care se calculează la nivelul sucursalelor și, ca urmare, se regăsesc în raportările ce se fac la Banca Națională a României, și anume rata rentabilității activității de bază și indicatorul de lichiditate, se va lua în calcul punctajul corespunzător gradului de realizare a acestor indicatori.

Articolul 10

Pentru instituțiile de credit care, în cursul anului de referință, se află în regim de supraveghere specială, administrare specială sau pentru care a fost introdusă la instanța judecătorească cererea de deschidere a procedurii falimentului, Consiliul de administrație al Fondului stabilește o contribuție majorată cu o cotă maximă de până la 1,0% în anul 2005, respectiv de până la 0,8% în anul 2006 și de până la 0,6% începând cu anul 2007.

Articolul 11

La data publicării prezentelor norme în Monitorul Oficial al României, Partea I, se abrogă Regulamentul nr. 1 - ediția 2002 - privind stabilirea contribuției anuale a băncilor la Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar.

Președintele Consiliului de administrație
al Fondului de garantare a depozitelor
în sistemul bancar,
Niculae Vulpescu
București, 31 august 2004.
Nr. 1.

Anexa METODOLOGIE

pentru calculul punctajului care stă la baza

încadrării instituțiilor de credit în cotele

de contribuție anuală majorată la Fondul

de garantare a depozitelor în sistemul bancar

I. Punctajul atribuit indicatorilor în funcție de gradul de îndeplinire a acestora:

Nr. crt.

Denumirea indicatorului

Scara graduală de realizare

Punctaj

1.

Solvabilitatea

0% și sub 0%

0,00

0,1% - 3,9%

0,25

4,0% - 7,9%

0,50

8,0% - 11,9%

0,75

12%

1,00

12,1% - 14,0%

1,25

14,1% - 16,0%

1,50

16,1% - 18,0%

1,75

peste 18%

2,00

2.

Rata riscului de credit și a plasamentelor interbancare

până la 2,0%

2,00

2,1% - 3%

1,75

3,1% - 4%

1,50

4,1% - 4,9%

1,25

5%

1,00

5,1% - 7,0%

0,75

7,1% - 9,0%

0,50

9,1% - 10,0%

0,25

peste 10,0%

0,00

3.

Rata generală de risc

sub (-50,1%)

2,00

(-50,0%) - (-33,4%)

1,75

(-33,3%) - (-16,7%)

1,50

(-16,6%) - (media pe sistem bancar)

1,25

Media pe sistem bancar

1,00

(media pe sistem bancar) - (+16,6%)

0,75

(+16,7%) - (+33,3%)

0,50

(+33,4%) - (+50,0%)

0,25

peste (+50,1%)

0,00

4.

Rata rentabilității activității de bază

sub 100%

0,00

100,0% - 107,9%

0,25

108,0% - 115,9%

0,50

116,0% - 124,9%

0,75

125%

1,00

125,1% - 133,0%

1,25

133,1% - 141,0%

1,50

141,1% - 150,0%

1,75

peste 150%

2,00

5.

Indicatorul de lichiditate

sub 0,70

0,00

0,70 - 0,79

0,25

0,80 - 0,89

0,50

0,90 - 0,99

0,75

1

1,00

1,01 - 1,10

1,25

1,11 - 1,20

1,50

1,21 - 1,30

1,75

peste 1,30

2,00

II. Coeficienții de importanță a indicatorilor:

Nr. crt.

Denumirea indicatorului

Coeficientul de importanță (K)

1.

Solvabilitatea

2,00 (K1)

2.

Rata riscului de credit

2,00 (K2)

3.

Rata generală de risc

1,75 (K3)

4.

Rata rentabilității activității de bază

1,25 (K4)

5.

Lichiditatea

1,00 (K5)

III. Determinarea punctajului total:

Calculul punctajului total înregistrat de o instituție de credit se face pe baza punctajului atribuit corespunzător scării graduale de realizare a fiecărui indicator și a coeficienților de importanță ai acestora, după următoarea formulă:

PT = ΣP(i) x K(i), în care:

PT = punctaj total;

P(i) = punctaj aferent gradului de realizare al fiecărui indicator;

K(i) = coeficientul de importanță al indicatorului.

-----------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.