Decizia nr. 64/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, excepție invocată de Vasile Gurgu în Dosarul nr. 6.485/2/2011 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.347D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției ca neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale în această materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 6.065 din 20 octombrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 6.485/2/2011, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, excepție invocată de Vasile Gurgu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei acțiuni în constatarea calității de lucrător/colaborator al Securității, formulată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că prevederile art. 2 din actul normativ criticat încalcă prezumția de nevinovăție, astfel cum este consacrată prin dispozițiile art. 23 alin. (11) din Constituție, deoarece creează premisele unei răspunderi morale și juridice pentru lucrătorii Securității care au desfășurat activități specifice atribuțiilor de serviciu, conforme actelor normative în vigoare la acea dată. Se arată că echivalarea atribuțiilor de serviciu specifice lucrătorilor Securității cu desfășurarea de activități prin care s-au suprimat ori s-au îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului este de natură a aduce prejudicii morale și materiale lucrătorilor fostei Securități.

Se mai susține că actul normativ criticat acordă atribuții jurisdicționale Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, prin faptul că acesta face constatări care ar trebui să fie de competența exclusivă a instanței de judecată. De asemenea, prin introducerea acțiunilor în constatarea calității de lucrător/colaborator al fostei Securități, Consiliul se substituie atât în dreptul cetățeanului de a avea acces liber la justiție pentru apărarea drepturilor și intereselor sale legitime, realizându-se o extindere nejustificată a sferei titularilor acestui drept, cât și atribuției Avocatului Poporului de a acționa pentru apărarea drepturilor și a libertăților persoanelor fizice, potrivit art. 58 alin. (1) din Constituție. Mai mult, o astfel de atribuție a acestei autorități administrative autonome este contrară scopului acesteia, și anume asigurarea accesului oricărui cetățean la propriul dosar existent în Arhivele fostei Securități, numai acesta fiind îndreptățit să sesizeze instanțele de judecată în cazul în care se consideră vătămat în drepturile sau interesele sale legitime.

De asemenea, în opinia autorului excepției, actul normativ criticat este neconstituțional, deoarece nu prevede posibilitatea persoanei verificate de a se apăra în fața Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, care emite nota de constatare a calității de lucrător/colaborator al Securității, dreptul de apărare fiind recunoscut doar în fața instanței de judecată care se pronunță în cadrul acțiunii în constatare.

Se mai susține că, în cazul acțiunii în constatarea calității de lucrător/colaborator al Securității, competența de soluționare aparține Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în timp ce adeverințele prevăzute la art. 8 lit. b) și art. 9 din ordonanța de urgență criticată pot fi contestate în fața instanței de contencios administrativ competente teritorial, de către orice persoană interesată. În acest mod, persoanei verificate i se îngrădește posibilitatea de a-și exercită dreptul la apărare în fața unei instanțe de judecată apropiată domiciliului său, ceea ce contravine principiului constituțional al egalității în drepturi.

În fine, se arată că stabilirea în justiție a calității de lucrător al Securității reprezintă deopotrivă un abuz de drept și o discriminare. Astfel, deși activitățile desfășurate de lucrătorii Securității erau conforme cu legislația în vigoare în momentul desfășurării lor, în prezent actul normativ criticat le consideră abuzive. Pe de altă parte, caracterul discriminatoriu decurge din faptul că lucrătorii Securității sunt singurii cărora le incumbă o răspundere pentru activitățile desfășurate în timpul regimului comunist.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că procedura prin care se constată calitatea de lucrător/colaborator al Securității, în temeiul actului normativ criticat, este o procedură civilă, fără a antrena răspunderea juridică, astfel încât nu se poate susține încălcarea prezumției de nevinovăție. De asemenea, în ceea ce privește competența unei singure instanțe de a soluționa astfel de acțiuni, aceasta este în conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (1) și (2) din Legea fundamentală, potrivit cărora competența instanțelor judecătorești este prevăzută prin lege. Pe de altă parte, prin promovarea unei acțiuni în constatarea calității de lucrător al Securității nu se urmărește anularea unor acte de comandament cu caracter militar.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

Avocatul Poporului apreciază că actul normativ criticat este constituțional, invocând în acest sens

deciziile Curții Constituționale nr. 436 din 15 aprilie 2010 , nr. 267 din 24 februarie 2009, nr. 1.512 din 17 noiembrie 2009 și nr. 1.476 din 10 noiembrie 2009.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele: Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul acesteia îl constituie prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 293/2008

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2008.

În opinia autorului excepției, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul de drept, democratic și social, art. 15 - Universalitatea, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiție, art. 22 - Dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, art. 23 - Libertatea individuală, art. 30 - Libertatea de exprimare, art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 54 - Fidelitatea față de țară, art. 55 - Apărarea țării, art. 57 - Exercitarea drepturilor și a libertăților și art. 126 - Instanțele judecătorești.

De asemenea, sunt invocate și prevederile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil, art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege, art. 8 - Dreptul la respectarea vieții private și de familie, art. 9 - Libertatea de gândire, conștiință și religie, art. 10 - Libertatea de exprimare, art. 14 - Interzicerea discriminării și art. 17 - Interzicerea abuzului de drept cuprinse în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și prevederile Primului Protocol adițional la Convenție și ale Protocoalelor nr. 4, 6, 7 și 11 adiționale la Convenție.

Examinând excepția, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 , constatând că acestea nu contravin dispozițiilor constituționale și convenționale invocate și în prezenta cauză.

Curtea a reținut în mod constant că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008

a produs o modificare substanțială a regimului juridic aplicabil persoanelor în legătură cu care s-a constatat că sunt colaboratori sau lucrători ai Securității, realizând o reconfigurare a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca autoritate administrativă autonomă, lipsită de atribuții jurisdicționale, ale cărei acte privind accesul la dosar și deconspirarea Securității sunt supuse controlului instanțelor judecătorești.

Curtea a arătat că actuala reglementare legală are ca finalitate deconspirarea persoanelor care au participat la activitatea de poliție politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică a acestora și fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală și juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informații, în condițiile lipsei de vinovăție și a vreunei încălcări a drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În acest sens sunt, de exemplu,

Decizia nr. 1.309 din 4 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 29 noiembrie 2011,

Decizia nr. 46 din 20 ianuarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 8 martie 2011,

Decizia nr. 1.252 din 22 septembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012.

Prin aceste decizii, invocând jurisprudența sa anterioară, Curtea a mai constatat că este neîntemeiată critica referitoare la nesocotirea dispozițiilor constituționale care statuează cu privire la rolul Avocatului Poporului de apărător al drepturilor și libertăților persoanelor fizice. Posibilitatea pe care o are Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității de a promova acțiuni în constatarea calității de lucrător sau de colaborator al Securității nu reprezintă o substituire a acestuia în atribuțiile Avocatului Poporului. Această instituție dispune de mecanisme specifice, determinate în mod cuprinzător și detaliat în legea sa de organizare și funcționare, de natură să asigure în mod eficient realizarea rolului său constituțional. De altfel, potrivit prevederilor

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 35/1997

privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 15 septembrie 2004, "în exercitarea atribuțiilor sale, Avocatul Poporului nu se substituie autorităților publice".

Totodată, prin deciziile menționate, Curtea a statuat că, în condițiile în care acțiunea în constatarea calității de lucrător al Securității este introdusă la o instanță de judecată, a cărei hotărâre poate fi atacată cu recurs, dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008

nu sunt de natură să confere Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității rolul de instanță extraordinară, astfel că nu se poate susține încălcarea dispozițiilor art. 126 alin. (5) din Constituție.

Cu privire la critica referitoare la competența exclusivă a unei singure instanțe de soluționare a cauzelor având ca obiect constatarea calității de lucrător sau colaborator al Securității, și anume Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, Curtea Constituțională a observat, prin

Decizia nr. 530 din 9 aprilie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 24 iunie 2009, că, potrivit art. 126 alin. (1) și (2) din Constituție, justiția se realizează prin instanțele judecătorești, a căror competență este stabilită numai prin lege. Or, dispozițiile criticate din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008

satisfac pe deplin exigențele constituționale invocate, inclusiv cele prevăzute de art. 126 alin. (5) referitoare la interdicția înființării de instanțe extraordinare.

Prin aceeași decizie, Curtea a constatat că nu este întemeiată nici critica referitoare la pretinsa nerespectare a principiului egalității în drepturi, deoarece

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008

nu instituie niciun privilegiu sau discriminare pe criterii arbitrare, fiind aplicabilă tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei.

Referitor la critica ce privește instanța de contencios administrativ la care actele emise de Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității pot fi atacate, prin

Decizia nr. 1.252 din 22 septembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea a reținut că argumentele invocate de autorul excepției sunt ambigue, întrucât toate aceste acte pot fi atacate, potrivit dispozițiilor

art. 10 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 , la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

Totodată, prin

Decizia nr. 1.311 din 14 octombrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 760 din 15 noiembrie 2010, Curtea a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor criticate din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008

ca neîntemeiată, reținând că, în condițiile în care acțiunea în constatarea calității de lucrător al Securității este introdusă la o instanță de judecată a cărei hotărâre poate fi atacată cu recurs, dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008

nu sunt de natură a încălca dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare și nici celelalte drepturi și libertăți fundamentale invocate, părțile având, deopotrivă, posibilitatea de a uza de garanțiile prevăzute de legea procesuală civilă pentru a-și susține poziția asupra problemelor de fapt și de drept.

Întrucât criticile de neconstituționalitate din prezenta cauză privesc aspecte identice cu cele relevate în jurisprudența precitată și având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, excepție invocată de Vasile Gurgu în Dosarul nr. 6.485/2/2011 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 31 ianuarie 2012.