Decizia nr. 1127/2011
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, în ansamblul său, precum și, în mod special, ale art. 1 și art. 6 din aceasta
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 78/2000 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție
Are ca temei 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Oana Cristina Puică - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, în ansamblul său, și ale art. 1 și art. 6 din același act normativ, excepție ridicată de Gheorghe Bumbac și Mihail-Cristian Leoveanu în Dosarul nr. 1.246/36/2009 al Curții de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.676D/2010.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, invocând în acest sens jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 11 martie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 1.246/36/2009, Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, în ansamblul său, și ale art. 1 și art. 6 din același act normativ.
Excepția a fost ridicată de Gheorghe Bumbac și Mihail-Cristian Leoveanu cu ocazia soluționării unei cauze penale având ca obiect infracțiuni de corupție.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia Mihail-Cristian Leoveanu susține că prevederile
aduc atingere dispozițiilor constituționale ale art. 73 alin. (3) lit. h) referitoare la reglementarea prin lege organică a infracțiunilor, pedepselor și regimului executării acestora și ale art. 76 alin. (1) privind adoptarea legilor organice cu votul majorității membrilor fiecărei Camere, deoarece
a fost adoptată de Camera Deputaților și de Senat în ședința comună din 12 aprilie 2000, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) și ale art. 76 alin. (2) din Constituție, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 76 alin. (1) din Legea fundamentală.
Totodată, ambii autori ai excepției consideră că
în ansamblul său, dat fiind modul în care reglementează, cel puțin prin prevederile art. 1, aduce atingere dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice și ale art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparțialitatea și egalitatea actului de justiție, întrucât incriminează persoane, și nu fapte. E vorba de persoane care, în mod generic, se încadrează în categoria de "funcționar", așa cum este aceasta definită în Codul penal. Astfel,
nu prevede fapte de corupție cu caracter special, ci face doar trimitere la fapte deja incriminate în Codul penal sau în legi speciale.
De asemenea, autorii excepției arată că
art. 6 din Legea nr. 78/2000
încalcă dispozițiile constituționale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (12) referitoare la legalitatea pedepsei și ale art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției, precum și prevederile art. 7 referitoare la legalitatea incriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu reglementează conținutul infracțiunii ca și condiție a aplicării unei pedepse, creând o situație de extindere a legii prin analogie.
Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât
reprezintă o reglementare specială, derogatorie de la dreptul comun și aplicabilă unei categorii de persoane circumstanțiate.
Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000. Autorii excepției critică distinct prevederile art. 1 și art. 6 din același act normativ, având următorul cuprins:
- Art. 1: "Prezenta lege instituie măsuri de prevenire, descoperire și sancționare a faptelor de corupție și se aplică următoarelor persoane:
a) care exercită o funcție publică, indiferent de modul în care au fost învestite, în cadrul autorităților publice sau instituțiilor publice;
b) care îndeplinesc, permanent sau temporar, potrivit legii, o funcție sau o însărcinare, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influența, în cadrul serviciilor publice, regiilor autonome, societăților comerciale, companiilor naționale, societăților naționale, unităților cooperatiste sau al altor agenți economici;
c) care exercită atribuții de control, potrivit legii;
d) care acordă asistență specializată unităților prevăzute la lit. a) și b), în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influența;
e) care, indiferent de calitatea lor, realizează, controlează sau acordă asistență specializată, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influența, cu privire la: operațiuni care antrenează circulația de capital, operațiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operațiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare și cele asimilate acestora, tranzacții comerciale interne și internaționale;
f) care dețin o funcție de conducere într-un partid sau într-o formațiune politică, într-un sindicat, într-o organizație patronală ori într-o asociație fără scop lucrativ sau fundație;
g) alte persoane fizice decât cele prevăzute la lit. a)-f), în condițiile prevăzute de lege.";
- Art. 6: "Infracțiunile de luare de mită - prevăzută la art. 254 din Codul penal, de dare de mită - prevăzută la art. 255 din Codul penal, de primire de foloase necuvenite - prevăzută la art. 256 din Codul penal și de trafic de influență - prevăzută la art. 257 din Codul penal se pedepsesc potrivit acelor texte de lege."
În susținerea neconstituționalității acestor prevederi de lege, autorii excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (12) referitoare la legalitatea pedepsei, ale art. 73 alin. (3) lit. h) referitoare la reglementarea prin lege organică a infracțiunilor, pedepselor și regimului executării acestora, ale art. 76 alin. (1) privind adoptarea legilor organice cu votul majorității membrilor fiecărei Camere și ale art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparțialitatea și egalitatea actului de justiție, precum și a prevederilor art. 7 referitoare la legalitatea incriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că nu poate fi primită critica de neconstituționalitate extrinsecă adusă prevederilor
Legii nr. 78/2000 , deoarece acest act normativ a fost adoptat de Camera Deputaților și de Senat în ședința comună din 12 aprilie 2000, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) referitoare la adoptarea legilor organice cu votul majorității membrilor fiecărei Camere și ale art. 76 alin. (2) privind procedura de mediere din Constituția României din 1991, în vigoare la data respectivă. După revizuirea Legii fundamentale din anul 2003, art. 74 alin. (1) a devenit art. 76 alin. (1), fostul
art. 76 fiind abrogat. Prin urmare, Legea nr. 78/2000
nu aduce nicio atingere dispozițiilor constituționale ale art. 73 alin. (3) lit. h) și art. 76 alin. (1).
În ceea ce privește celelalte critici aduse
Legii nr. 78/2000 , în ansamblul său, precum și, în mod special, art. 1 și art. 6 din lege, acest act normativ a mai fost supus controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași prevederi din Constituție invocate și în prezenta cauză și față de critici similare. Astfel, prin
Decizia nr. 1.455 din 4 noiembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 11 ianuarie 2011, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
Legii nr. 78/2000 , reținând că reglementarea care formează obiectul excepției nu constituie o incriminare prin analogie, așa cum greșit susțin autorii acesteia, ci o legiferare a răspunderii penale printr-o normă juridică explicativă, care nu încalcă prevederile art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală și ale art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De altfel, analogia, ca instituție juridică, se plasează în sfera aplicării legii ca argument de interpretare, și nu în cea a procesului legislativ. Folosirea acestei noțiuni pentru caracterizarea normei instituite de legiuitor conduce la o contradicție în termeni, căci analogia implică absența normei și, în consecință, libertatea recunoscută unei autorități publice - în mod excepțional și nu în materie penală - de a stabili ea însăși regula după care urmează să rezolve un caz, luând ca model o altă soluție pronunțată într-un alt cadru reglementat. Or, dispoziția legală atacată prevede expres că infracțiunile nominalizate se pedepsesc potrivit textelor din Codul penal în care sunt incriminate.
Cu același prilej, Curtea a mai reținut că principiul legalității incriminării și cel al legalității pedepsei impun prevederea atât a faptei, cât și a pedepsei. Din această perspectivă, analizând dispozițiile
Legii nr. 78/2000 , nu se poate ajunge la constatarea că legea nu ar prevedea fapta sau pedeapsa. Astfel fiind, dispozițiile criticate conțin suficiente repere pentru a se putea considera că acestea sunt "previzibile" și suficient de clare în definirea faptei și a scopului ilicit al acesteia.
De asemenea, principiul constituțional al egalității nu are semnificația uniformității, existând posibilitatea instituirii unor reglementări juridice diferite pentru situații care sunt diferite, în cazul în care aceasta se justifică în mod rațional și obiectiv. Or,
constituie o reglementare specială, derogatorie de la dreptul comun, care instituie măsuri de prevenire, descoperire și sancționare a faptelor de corupție și se aplică unei categorii de persoane clar circumstanțiate de legiuitor încă din primul articol al legii. Statutul juridic diferit al acestor persoane, din perspectiva scopului urmărit de legiuitor prin dispozițiile
Legii nr. 78/2000 , justifică stabilirea unui tratament juridic diferit. Astfel fiind, și întrucât dispozițiile legii criticate se aplică, fără privilegii sau discriminări, în toate situațiile ce implică persoane dintre cele arătate la art. 1 al legii, nu se poate susține încălcarea principiului egalității în drepturi ori a principiului referitor la unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției.
În același sens este și
Decizia nr. 202 din 10 februarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 17 martie 2011.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, în ansamblul său, precum și, în mod special, ale art. 1 și art. 6 din aceasta, excepție ridicată de Gheorghe Bumbac și Mihail-Cristian Leoveanu în Dosarul nr. 1.246/36/2009 al Curții de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 13 septembrie 2011.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.