Decizia nr. 985/2009
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 96 alin. (2) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 67/2004 25 martie 2004 (prevederi anume) pentru alegerea autorităților administrației publice locale
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Simona Ricu - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 96 alin. (2) din Legea nr. 67/2004
pentru alegerea autorităților administrației publice locale, excepție ridicată de Emil Cristescu în Dosarul nr. 6.577/30/2008 al Tribunalului Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ, cauză ce face obiectul Dosarului nr. 714D/2009 al Curții Constituționale.
La apelul nominal răspunde autorul excepției, prin avocat Iuhasz Anton, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, lipsind partea Consiliul Local al Municipiului Timișoara, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 861D/2009, având ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate, ridicată de același autor în Dosarul nr. 6.740/30/2008 al aceleiași instanțe de judecată.
La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției, același apărător ales, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, văzând identitatea de obiect a acestor cauze, pune în discuție problema conexării lor.
Reprezentantul autorului excepțiilor și cel al Ministerului Public sunt de acord cu propunerea de conexare a acestor cauze.
Curtea, în temeiul
art. 14
și al
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea Dosarului nr. 861D/2009 la Dosarul nr. 714D/2009, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul domnului avocat Iuhasz Anton pentru susținerea excepției de neconstituționalitate. În esență, acesta arată că dispozițiile
art. 96 alin. (2) din Legea nr. 67/2004
pentru alegerea autorităților administrației publice locale opresc repartizarea mandatului de consilier local candidatului independent care, în urma numărării voturilor, a obținut coeficientul electoral prevăzut de lege, dar nu și pragul electoral de 5% pentru a i se acordă acel mandat, fiind posibil chiar să fie repartizat unui alt candidat aparținând unei formațiuni politice, deși acesta întrunește, individual, un număr mai mic de voturi. Apreciază că există analogii între specificul alegerilor locale și cel al votului uninominal, astfel că mandatul alesului local ar trebui atribuit, în condițiile mai sus precizate, candidatului independent, și nu unui partid politic. De asemenea, consideră că textul legal criticat operează o discriminare în cadrul aceleiași categorii de participanți la alegeri, deoarece candidații independenți la alegerile europarlamentare nu trebuie să îndeplinească și condiția pragului electoral, ci doar pe cea a coeficientului electoral. În concluzie, solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției, deoarece dispozițiile
art. 96 alin. (2) din Legea nr. 67/2004
nu încalcă principiul egalității și nici dreptul de a fi ales, acestea exprimând opțiunea legiuitorului în materie electorală, referitoare la întinderea coeficientului electoral sau modalitatea de repartizare a mandatelor de consilier local.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:
Prin Încheierea din 6 februarie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 6.577/30/2008, și Încheierea din 24 februarie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 6.740/30/2008, Tribunalul Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 96 alin. (2) din Legea nr. 67/2004
pentru alegerea autorităților administrației publice locale.
Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Emil Cristescu în cauze având ca obiect anularea unui act administrativ, respectiv soluționarea unei ordonanțe președințiale.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că dispozițiile
art. 96 alin. (2) din Legea nr. 67/2004
pentru alegerea autorităților administrației publice locale, prin faptul că impun și candidaților independenți întrunirea pragului electoral pentru repartizarea mandatelor de consilier, încalcă principiile nediscriminării și al egalității în drepturi. Arătând mai întâi că, potrivit
art. 96 alin. (3) lit. a) din aceeași lege , este declarat ales candidatul independent care a obținut un număr de voturi cel puțin egal cu coeficientul electoral, autorul excepției prezintă aspectele specifice situației sale, în calitate de candidat independent la alegerile locale din 1 iunie 2008, în urma cărora a obținut un număr de voturi cel puțin egal cu coeficientul electoral. Cu toate acestea, a fost "declarat neales" și nu i-a fost repartizat mandatul de consilier local pentru care a candidat, lucru confirmat prin hotărâri ale biroului electoral de circumscripție al municipiului Timișoara și ale biroului electoral de circumscripție județeană, întemeiate pe prevederile
art. 96 alin. (2) din Legea nr. 67/2004 , referitoare la întrunirea pragului electoral. În opinia autorului excepției, textul legal criticat instituie o discriminare între candidatul independent care a obținut un număr de voturi cel puțin egal cu coeficientul electoral, dar care nu întrunește pragul electoral, și candidatul - persoană fizică - aflat pe lista unui partid politic, care, dimpotrivă, nu întrunește un număr de voturi cel puțin egal cu coeficientul electoral, dar care este declarat ales și i se atribuie mandatul de consilier pentru simplul fapt că se află pe lista partidului care a întrunit pragul electoral. Sunt încălcate, astfel, principiile reprezentativității și al legitimității, specifice unui sistem electiv european. Mai mult, discriminarea relevată trebuie raportată și la situația mandatului de europarlamentar, care este atribuit unui candidat independent în urma obținerii unui număr de voturi cel puțin egal cu coeficientul electoral național, condiția întrunirii pragului electoral fiind stabilită, în acest caz, doar pentru partide politice, nu și pentru candidații independenți, așa cum prevede textul legal criticat.
Tribunalul Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ, exprimându-și opinia în Dosarul nr. 714D/2009, arată că prin stabilirea pragului electoral în conformitate cu prevederile
art. 96 alin. (1) și (2) din Legea nr. 67/2004
pentru alegerea autorităților administrației publice locale se poate ajunge la situația în care un candidat independent care nu întrunește pragul electoral să nu obțină un mandat de consilier, deși a obținut un număr de voturi mai mare decât un candidat înscris pe lista unui partid politic, căruia i se atribuie mandatul. Se creează, astfel, "o situație nefavorabilă candidatului independent, situație interzisă de
art. 16 alin. (1) din Constituție ".
Tribunalul Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ (un alt complet de judecată), exprimându-și opinia în Dosarul nr. 861D/2009, apreciază că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. Legiuitorul a impus condiții egale între candidații independenți și partidele politice participante la alegeri, sub aspectul întrunirii pragului electoral de 5% din numărul voturilor valabil exprimate într-o circumscripție, și nu între aceștia și membrii partidelor politice, deoarece în acest caz este vorba de situații diferite care justifică reglementări diferite.
Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. Textul de lege criticat nu aduce atingere principiului egalității în drepturi consacrat de
art. 16 alin. (1) din Constituție , acesta aplicându-se tuturor celor vizați de ipoteza normei juridice, fără privilegii și fără discriminări. Totodată, nu se poate vorbi nici de încălcarea dreptului de a fi ales, prevăzut de art. 37 din Legea fundamentală, câtă vreme o persoană îndeplinește criteriile de eligibilitate, fiindu-i acceptată candidatura și participând astfel la alegeri. Pragul electoral stabilit de
"se motivează, în principiu, pe ideea că, pentru o bună guvernare la nivelul administrației publice locale, trebuie să aibă acces partidele politice care se bucură de o anumită credibilitate în masa electoratului sau pe ideea seriozității candidaturilor, precum și pe alte cauze ce țin de contextul socio-politic concret". Mai mult, Guvernul apreciază că în cauză nu se pune problema neconstituționalității dispozițiilor legale criticate, ci este vorba de o problemă strict de interpretare și aplicare a acestora, în raport cu situația de fapt ce urmează a fi reținută de către instanța de judecată.
Avocatul Poporului consideră că dispozițiile
art. 96 alin. (2) din Legea nr. 67/2004 , republicată, sunt constituționale. Pe de o parte, acestea reprezintă o opțiune a legiuitorului care apreciază asupra modalității de repartizare a mandatelor de consilier și asupra întinderii pragului electoral necesar pentru candidații independenți, iar pe de altă parte se aplică în mod egal tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei legale. Se mai arată că "instituirea unui prag electoral pentru candidații independenți pentru a participa la repartizarea mandatelor de consilier alături de partide politice, alianțe politice și alianțe electorale asigură o evitare a fragmentării repartizării mandatelor de consilieri și o reprezentare adecvată a opțiunilor majoritare".
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 96 alin. (2) din Legea nr. 67/2004
pentru alegerea autorităților administrației publice locale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 17 mai 2007, cu următorul conținut: "(2) Repartizarea mandatelor se face avându-se în vedere numai partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale și candidații independenți care au întrunit pragul electoral prevăzut la alin. (1)."
Prevederile alin. (1), la care textul criticat face trimitere, are următoarea redactare: "(1) Pentru repartizarea mandatelor de consilier, biroul electoral de circumscripție stabilește pragul electoral al circumscripției, reprezentând 5% din numărul total al voturilor valabil exprimate în circumscripția respectivă. În cazul alianțelor politice sau alianțelor electorale, la pragul de 5% se adaugă pentru al doilea membru al alianței 2%. Pentru alianțele cu cel puțin 3 membri, pragul electoral este de 8%."
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate textul de lege menționat contravine dispozițiilor
art. 4 alin. (2) ,
art. 16 alin. (1)
și ale
art. 20 din Constituție , coroborat cu
art. 14 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și
art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului , texte ce consacră principiile nediscriminării și al egalității în drepturi. Sunt invocate, de asemenea, dispozițiile
art. 37 din Legea fundamentală , privind dreptul de a fi ales.
Analizând excepția de neconstituționalitate invocată, Curtea Constituțională constată că aceasta urmează să fie respinsă ca neîntemeiată, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
În esență, autorul excepției susține încălcarea dreptului de a fi ales, generată de modalitatea discriminatorie prevăzută de lege pentru repartizarea mandatelor între participanții la alegerile locale. Astfel, apreciază ca discriminatoriu faptul că un mandat de consilier local, care ar trebui repartizat candidatului independent doar pe baza coeficientului electoral obținut, revine, în realitate, unui alt candidat aflat pe lista unui partid politic care a întrunit pragul electoral, dar care, individual, a obținut un număr mai mic de voturi decât acel candidat independent. În opinia sa, condiția întrunirii pragului electoral de către candidații independenți la alegerile locale ar trebui să lipsească, așa cum aceasta lipsește la repartizarea mandatelor de europarlamentar, unde singurul criteriu pentru această categorie de participanți la alegeri este atingerea coeficientului electoral.
Prin
Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/1994
privind liberul acces la justiție al persoanelor în apărarea drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, instanța de contencios constituțional a statuat că "principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite". Așa fiind, nu se poate pretinde ca tratamentul juridic aplicabil unui candidat independent la alegerile locale să fie același cu cel al unui alt candidat, dar care aparține unei formațiuni politice, dat fiind faptul că aceștia se află în situații cu totul diferite sub aspectul statutului fiecăruia dintre ei: independent, respectiv reprezentant al unui partid politic.
În ceea ce privește susținerile autorului excepției bazate pe analiza comparativă dintre reglementările
pentru alegerea autorităților administrației publice locale și cele ale
privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, Curtea constată că nici acestea nu pot fi primite, deoarece o veritabilă critică de neconstituționalitate nu se poate fundamenta pe compararea unor dispoziții sau acte normative, ci doar pe relația de contrarietate dintre acestea și texte sau principii fundamentale ale Constituției. Totodată, sistemul electoral este reglementat, potrivit
art. 73 alin. (3) lit. a) din Legea fundamentală , prin lege organică, astfel încât legiuitorul este liber să aprecieze și să stabilească modalitățile concrete de exercitare a drepturilor electorale în cadrul alegerilor locale, parlamentare, prezidențiale sau europarlamentare, în funcție de opțiunile sale în această materie și, desigur, în limitele cadrului constituțional.
În acest sens, legiuitorul a stabilit, potrivit dispozițiilor
art. 96 din Legea nr. 67/2004 , două condiții pentru ca unui candidat la alegerile locale să-i fie repartizat un mandat de consilier local. Mai întâi, acesta, indiferent că este vorba de candidat independent sau formațiune politică, trebuie să atingă, prin numărul de voturi obținut, pragul electoral de 5% din numărul total al voturilor valabil exprimate în acea circumscripție (cu stabilirea unei suplimentări procentuale în cazul alianțelor politice sau alianțelor electorale cu cel puțin 2, respectiv 3 membri); în lipsa îndeplinirii acestei condiții, candidatul nu participă la repartizarea mandatelor. A doua condiție este specifică etapei de repartizare a mandatelor de consilier și o reprezintă îndeplinirea coeficientului electoral de către aceiași candidați care au atins mai întâi pragul electoral. Numărul total al voturilor valabil exprimate pentru această categorie de candidați se împarte la numărul mandatelor de consilier ce revin acelei circumscripții, astfel fiind determinat coeficientul electoral, adică numărul de voturi valabil exprimate necesar unui candidat - independent sau listă cu membrii unui partid politic - pentru a obține un mandat de consilier local. Or, aceste criterii - obiective, succesive, eliminatorii și cumulative - nu sunt de natură să încalce, așa cum s-a arătat, principiile egalității și al nediscriminării și nici dreptul de a fi ales.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 96 alin. (2) din Legea nr. 67/2004
pentru alegerea autorităților administrației publice locale, excepție ridicată de Emil Cristescu în Dosarele nr. 6.577/30/2008 și nr. 6.740/30/2008 ale Tribunalului Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 30 iunie 2009.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Claudia-Margareta Krupenschi
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.