Decizia nr. 615/2007

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Antonia Constantin - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 49 alin. 2 și art. 52 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Uzinele Sodice Govora" - S.A. din Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. 5.489/90/2006 al Tribunalului Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că intervenția nu este aleatorie și necondiționată, fiind supusă controlului instanței sub aspectul admisibilității. Dispozițiile criticate nu încalcă nici dreptul persoanei la judecarea procesului într-un termen rezonabil, întrucât legea dă posibilitatea instanței, atunci când există motive temeinice, să disjungă cererea principală de cererea de intervenție.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 17 ianuarie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 5.489/90/2006, Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 49 alin. 2 și art. 52 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Uzinele Sodice Govora" - S.A. din Râmnicu Vâlcea.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că, prin intervenția principală, intervenientul urmărește valorificarea unor interese personale, distincte de cele ale părților în litigiu, iar aceasta se datorează faptului că drepturile sale ar putea să fie afectate prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești care nu îi este opozabilă. Or, dacă în dosarul aflat pe rolul instanței se admite o astfel de cerere prin care terțul, străin de contractul a cărui anulare se solicită, invocă drepturi proprii, s-ar modifica fără voia reclamantului cadrul procesual deja stabilit prin cererea de chemare în judecată. O atare împrejurare este de natură a conduce la tergiversarea cauzei și, deci, la nerespectarea prevederilor constituționale referitoare la judecarea procesului în mod echitabil și într-un termen rezonabil.

Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal apreciază că dispozițiile procedurale referitoare la cererea de intervenție în nume propriu sunt în deplin acord cu prevederile constituționale referitoare la dreptul la un proces echitabil, instanța judecătorească învestită cu soluționarea cauzei având posibilitatea ca, atunci când judecata acțiunii principale ar fi întârziată prin intervenția în nume propriu, să facă aplicarea art. 55 teza a doua din Codul de procedură civilă, respectiv să dispună disjungerea celor două cereri.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că textele de lege criticate dau expresie concretă, într-o modalitate specifică, principiul constituțional al liberului acces la justiție prevăzut de art. 21, în situația în care o persoană justifică un interes propriu, condiție care, de altfel, stă la baza exercitării oricărei acțiuni în justiție.

Avocatul Poporului arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanță cu dispozițiile constituționale invocate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 49 alin. 2 și ale art. 52 din Codul de procedură civilă, care au următorul conținut:

- Art. 49 alin. 2: "Intervenția este în interes propriu când cel care intervine invocă un drept al său.";

- Art. 52: "După ascultarea părților și a celui care intervine, instanța va hotărî asupra încuviințării în principiu a intervenției.

Încheierea nu se poate ataca decât odată cu fondul.

După încuviințarea în principiu, instanța va dispune comunicarea intervenției și, în cazurile în care întâmpinarea este obligatorie, va fixa termenul în care aceasta va trebui depusă."

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art. 49 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, intervenția principală reprezintă acea acțiune civilă prin care terțul intervenient formulează o pretenție distinctă, dar conexă cu cererea principală, într-un proces pendent între alte persoane. Astfel, intervenția principală constituie, pe de o parte, un incident procedural de natură a amplifica cadrul inițial cu privire la părțile din proces și, pe de altă parte, o acțiune civilă prin care se tinde la valorificarea unui drept subiectiv propriu terțului intervenient. Cu alte cuvinte, caracterul incident al intervenției determină extinderea cadrului procesual atât cu privire la părți, cât și cu privire la obiectul procesului.

Asupra încuviințării în principiu a cererii de intervenție, instanța se pronunță printr-o încheiere interlocutorie, după verificarea condițiilor de formă, a interesului de a interveni și a legăturii de conexitate cu cererea principală. Încheierea de admitere în principiu nu poate fi atacată decât odată cu fondul, instanța fiind legată a soluționa cererea de intervenție alături de cererea principală. Odată stabilit cadrul procesual, potrivit legii, devin aplicabile dispozițiile art. 53 din cod, potrivit cărora actele de procedură efectuate până la data admiterii în principiu rămân valabile, fiind opozabile terțului intervenient, în vreme ce actele ulterioare urmează a fi îndeplinite și față de acesta.

Așadar, în această materie, legiuitorul condiționează valorificarea dreptului de a formula cerere de intervenție în interes propriu de respectarea anumitor cerințe, tocmai în vederea prevenirii abuzurilor terților și asigurării protecției drepturilor și intereselor legitime ale părților litigante. În acest sens, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenței ce i-a fost conferită prin Constituție, a condițiilor de exercitare a unui drept, subiectiv sau procesual, nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, ci o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa cu rea-credință, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.

Prin urmare, susținerea autorului excepției, potrivit căreia textele de lege criticate permit modificarea, fără voia reclamantului, a cadrului procesual deja stabilit prin cererea de chemare în judecată și, deci, tergiversarea soluționării procesului, apare ca fiind neîntemeiată. Este adevărat că dispozițiile art. 49 alin. 2 și art. 52 din Codul de procedură civilă reglementează o excepție de la principiul disponibilității procesului civil sub aspectul dreptului reclamantului de a determina limitele cererii de chemare în judecată sau ale apărării, însă atâta timp cât legea condiționează judecarea cererii de intervenție de admiterea ei în principiu, deci de respectarea cerințelor de formă, de interes și de conexitate cu cererea principală, Curtea apreciază că reclamantul beneficiază de suficiente garanții procesuale menite să concretizeze dreptul acestuia la un proces echitabil. De asemenea, în cazul în care judecarea acțiunii civile principale ar putea fi întârziată prin intervenția în interes propriu, legea (art. 55 teza a doua din Codul de procedură civilă) dă posibilitatea instanței judecătorești de a hotărî disjungerea celor două cereri, care vor fi judecate în continuare, în mod separat, astfel încât nici critica referitoare la soluționarea cauzei peste termenul rezonabil nu poate fi reținută.

De altfel, art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", precum și art. 129, care prevede că, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii", atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenței și procedurii de judecată, inclusiv a condițiilor de exercitare a căilor de atac. Așa fiind, dispozițiile criticate reprezintă expresia aplicării acestor dispoziții constituționale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 49 alin. 2 și art. 52 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Uzinele Sodice Govora" - S.A. din Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. 5.489/90/2006 al Tribunalului Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 26 iunie 2007.