Decizia nr. 593/2006
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^6 alin. 2 din Codul de procedură penală
prezumat în vigoare
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Serban Viorel Stănoiu - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconsti-tuționalitate a dispozițiilor art. 91^6 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Dumitru Pop în Dosarul nr. 1.037/2004 al Tribunalului Mureș.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, întrucκt textul de lege criticat este în concordanță cu dispozițiile constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Incheierea din 10 martie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 1.037/2004, Tribunalul Mureș a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^6 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Dumitru Pop în dosarul menționat.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că art. 91^6 din Codul de procedură penală încalcă prevederile art. 26 alin. (1) din Constituție, privind dreptul la viața intimă, familială și privată, deoarece "dă posibilitatea oricui să-și preconstituie mijloace de probă pe care să le folosească la discreție în funcție de interesele sale, în lipsa unei autorizații din partea instanței de judecată". Pe de altă parte, mai susține autorul excepției, dispozițiile legale criticate încalcă și dreptul persoanei la respectarea vieții sale private și de familie, consacrat prin art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, text conform căruia orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale, iar amestecul unei autorități publice în exercitarea drepturilor fundamentale este permis numai dacă este prevăzut prin lege și dacă acesta constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară securității naționale, siguranței publice, bunăstării economice a țării, apărării ordinii și prevenirii infracțiunilor, protecției sănătății sau a moralei, protecției drepturilor și libertăților altor persoane.
Tribunalul Mureș apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul, invocând jurisprudența Curții Constituționale, consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituționale invocate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2),
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 91^6 alin. 2 din Codul de procedură penală, modificate și completate prin
Legea nr. 356 din 21 iulie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, având următorul cuprins: "Inregistrările prevăzute în prezenta secțiune, efectuate de părți sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terții. Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege."
Autorul excepției susține că aceste dispoziții legale sunt neconstituționale, deoarece sunt contrare prevederilor art. 26 din Constituție, privind viața intimă, familială și privată, precum și dispozițiilor art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la respectarea vieții private și de familie.
Examinând excepția astfel cum a fost formulată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Astfel, rațiunea reglementării în conținutul art. 91^6 alin. 2 din Codul de procedură penală a posibilității ca înregistrările prezentate de părți să poată "constitui mijloace de probă, dacă nu sunt interzise de lege" este aceea ca oricine care are o probă ce poate servi aflării adevărului să o poată prezenta, dispozițiile respective fiind aplicabile în cazul surprinderii în mod spontan a unor fapte sau întâmplări ce sunt înregistrate prin mijloace audio sau video. Folosirea unor astfel de înregistrări ca mijloc de probă într-un proces penal este în concordanță cu prevederile art. 53 din Constituție, care recunosc legitimitatea unor restrângeri ale exercițiului unor drepturi sau libertăți, inclusiv ale exercițiului dreptului la respectarea și ocrotirea de către autoritățile publice a vieții intime, familiale și private - invocat în motivarea excepției -, dacă acestea se fac prin lege și în vederea apărării unor valori sociale importante, precum desfășurarea instrucției penale sau prevenirea faptelor penale.
Mai mult, legislația procesual-penală prevede suficiente garanții în vederea înlăturării unor eventuale abuzuri, dispozițiile art. 91^6 alin. 2 din Codul de procedură penală aplicându-se numai în cazul săvârșirii unei infracțiuni, când, în vederea aflării adevărului, înregistrările pot fi supuse expertizei tehnice (art. 91^6 alin. 1), părțile având posibi-litatea contestării lor potrivit prevederilor art. 64, 67 și 68 din Codul de procedură penală.
Se constată, de asemenea, că dispozițiile legale criticate nu încalcă nici prevederile actelor internaționale aplicabile în materie. Astfel, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale admite, prin prevederile art. 8 paragraful 2, amestecul unei autorități publice în exercitarea dreptului la respectarea vieții private și familiale a persoanei, a domiciliului său și a corespondenței sale, "în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale [...]". Culegerea de informații și date cu privire la pregătirea săvârșirii unor infracțiuni sau la derularea acțiunilor cu caracter infracțional se realizează, fără îndoială, în scopul "desfășurării instrucției penale" (chiar dacă se face anterior momentului începerii urmăririi penale) și constituie unul dintre cele mai eficiente mijloace de "prevenire a faptelor penale".
Articolul 12
din Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată și promulgată de Adunarea generală a O.N.U. prin Rezoluția nr. 217 A (III) din 10 decembrie 1948, prevede că "Nimeni nu va fi obiectul unor imixtiuni arbitrare în viața sa particulară, în familia sa, în domiciliul său ori în corespondență, nici al unor atingeri ale onoarei sau reputației sale. Orice persoană are dreptul la protecția legii împotriva unor astfel de imixtiuni sau atingeri". Același document internațional prevede însă, la pct. 2 al art. 29, că "În exercitarea drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă numai îngrădirilor stabilite de lege în scopul exclusiv al asigurării recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți și în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale, într-o societate democratică".
În examinarea excepției de neconstituționalitate, trebuie avută în vedere, de asemenea, și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care, în cauza "P.G. și J.H. contra Regatului Unit", 2001, a apreciat că, în cazul în care "înregistrările nu au constituit singura probă împotriva acuzatului, iar acesta a avut posibilitatea să conteste atât autenticitatea, cât și folosirea ei", nu s-a adus atingere dreptului la un proces echitabil.
În ceea ce privește invocarea de către autorul excepției a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, și anume cauza "Burzo contra României", 2002, se constată că aceasta nu numai că nu confirmă neconstituționalitatea dispozițiilor legale criticate, dar nici nu are incidență în cauză. Astfel, în cauza amintită, Curtea europeană a reținut că susținerile privind încălcarea art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu se sprijină pe niciun element din dosar, respingând cererea ca inadmisibilă.
În legătură cu constituționalitatea prevederilor de lege criticate în prezenta cauză, sub aspectul altor critici de neconstituționalitate, Curtea s-a mai pronunțat prin
Decizia nr. 21 din 3 februarie 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 17 aprilie 2000, precum și prin
Decizia nr. 539 din 7 decembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 18 ianuarie 2005, reținând că acestea nu încalcă dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, fiind în concordanță și cu prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Prin aceleași decizii s-a constatat, de asemenea, că dispozițiile menționate respectă condițiile stabilite de Constituție pentru restrângerea exercițiului unor drepturi.
Față de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^6 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Dumitru Pop în Dosarul nr. 1.037/2004 al Tribunalului Mureș.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 21 septembrie 2006.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Florentina Geangu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.