Acord · Act Internațional

Acordul din 28 ianuarie 2005

(Proiectul privind reforma sectorului sanitar - faza a II-a) între România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare 28 ianuarie 2005

prezumat în vigoare

Data actului
28 ianuarie 2005
Emitent
Act Internațional
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 519 din 20 iunie 2005
Citează
1 act
Structură
7 articole, 6 anexe · 43.010 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

___________

Având în vedere că: (A) Banca a primit scrisori din datele de 15 iulie 1999, 16 februarie 2000 și 25 octombrie 2004 din partea Împrumutatului, care descriu un program de politici și acțiuni în două faze (Programul), destinat realizării reformelor în sectorul sanitar al Împrumutatului;

(B) Împrumutatul a solicitat Băncii să sprijine realizarea celor două faze ale Programului prin acordarea de împrumuturi către Împrumutat până la echivalentul a șaizeci milioane dolari (60.000.000 $) pentru o perioadă de 5 ani;

(C) prima fază a Programului a fost sprijinită de Bancă printr-un împrumut în sumă de 40.000.000 $, conform unui acord de împrumut (4568-RO) din data de 7 iulie 2000 între Împrumutat și Bancă;

(D) pentru a sprijini finanțarea Proiectului, Împrumutatul intenționează să obțină de la Banca Europeană de Investiții (BEI) un împrumut într-o sumă echivalentă cu 66.400.000 EUR (împrumutul BEI), în termenii și în condițiile stabilite într-un acord care se va încheia între Împrumutat și BEI (Acord de împrumut BEI);

(E) Împrumutatul, fiind convins în ceea ce privește fezabilitatea și prioritatea proiectului descris în anexa nr. 2 la acest acord (Proiectul), care constituie faza a doua a Programului, a solicitat Băncii sprijin pentru finanțarea Proiectului, și

având în vedere că Banca a fost de acord, între altele, pe baza celor expuse mai sus, să acorde Împrumutatului împrumutul în termenii și în condițiile stabilite în acest acord,

părțile convin după cum urmează:

*) Traducere.

Acord din data de 28 ianuarie 2005, între România (Împrumutat) și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (Banca)

Articolul I

Condiții generale; definiții

Secțiunea 1.01. "Condițiile generale aplicabile acordurilor de împrumut și garanție pentru împrumuturi într-o singură valută" ale Băncii din data de 30 mai 1995 (așa cum au fost modificate până la 1 mai 2004) (Condițiile generale) constituie parte integrantă a acestui acord.

Secțiunea 1.02. În cazul în care contextul nu impune altfel, diferiții termeni definiți în Condițiile generale și în preambulul acestui acord au semnificațiile stabilite în acestea, iar următorii termeni suplimentari au următoarele semnificații:

a) acord de administrare înseamnă acordul care se va încheia între împrumutat, prin MS, și un furnizor de servicii de subîmprumut, conform paragrafului 2 d) al anexei nr. 5 la acest acord, în concordanță cu prevederile Manualului de operare;

b) beneficiar înseamnă un medic de familie sau o asociație a medicilor de familie care asigură servicii medicale în zonele selectate (incluzând, dar fără a se limita la zonele rurale) și este eligibilă, conform criteriilor stabilite în Manualul de operare, să primească un subîmprumut conform părții C.2 a Proiectului;

c) Plan de management privind mediul înseamnă planul, satisfăcător pentru Bancă, întocmit și adoptat de către împrumutat, care conține impactul Proiectului asupra mediului și măsurile de atenuare propuse;

d) raportul financiar de monitorizare sau RMF înseamnă fiecare raport întocmit în conformitate cu secțiunea 4.02 a acestui acord;

e) MS înseamnă Ministerul Sănătății al împrumutatului sau orice succesor legal al acestuia;

f) CSMF înseamnă centre de sănătate multifuncționale sau orice succesor legal al acestora;

g) CNAS înseamnă Casa Națională de Asigurări de Sănătate, înființată în baza Legii nr. 145/1997, așa cum a fost modificată, sau orice succesor legal al acesteia;

h) Manual de operare înseamnă un manual adoptat de Împrumutat, prin care se stabilesc criteriile de eligibilitate pentru subproiecte, beneficiari și furnizori de servicii de subîmprumut și procedurile operaționale, financiare și administrative pentru acordarea de subîmprumuturi conform părții C.2 a Proiectului, după cum acest manual poate fi amendat periodic cu acordul împrumutatului și al Băncii;

i) UMP înseamnă Unitatea de Management al Proiectului, înființată în cadrul MS;

j) Plan de achiziții înseamnă planul de achiziții al Împrumutatului, din data de 28 octombrie 2004, care acoperă perioada inițială de 18 luni (sau mai mult) de implementare a Proiectului, așa cum va fi acesta actualizat periodic, în conformitate cu prevederile secțiunii 3.02 a acestui acord, pentru a acoperi perioade ulterioare de 18 luni (sau mai mult) de implementare a Proiectului;

k) cont special înseamnă contul la care se face referire în anexa nr. 6 la acest acord;

l) subîmprumut înseamnă un împrumut acordat sau propus spre a fi acordat unui beneficiar eligibil conform părții C.2 a Proiectului și care va fi finanțat din sumele împrumutului;

m) furnizor de servicii de subîmprumut înseamnă o entitate eligibilă, în conformitate cu criteriile stabilite în Manualul de operare, să acorde subîmprumuturi beneficiarilor conform părții C.2 a Proiectului;

n) subproiect înseamnă un proiect specific, conform părții C.2 a Proiectului, care este propus a fi realizat de un beneficiar prin utilizarea unui subîmprumut;

o) fond pentru subîmprumuturi înseamnă un fond la care se face referire în paragraful 2 c) al anexei nr. 5 la acest acord;

p) acord de subîmprumut înseamnă un acord care se va încheia între un furnizor de servicii de subîmprumut și un beneficiar potrivit paragrafului 2 e) al anexei nr. 5 la acest acord.

Articolul II

Împrumutul

Secțiunea 2.01. Banca acceptă să împrumute Împrumutatului, în termenii și în condițiile stabilite sau la care se face referire în acest acord, o sumă egală cu șaizeci și cinci de milioane o sută de mii de euro (65.100.000 EUR).

Secțiunea 2.02. a) Suma împrumutului poate fi trasă din contul împrumutului, în conformitate cu prevederile anexei nr. 1 la acest acord, pentru: (i) sume plătite (sau, dacă Banca va fi de acord, care vor fi plătite) de către Împrumutat în contul tragerilor ce vor fi efectuate de beneficiari în cadrul unui subîmprumut pentru a acoperi costul rezonabil al bunurilor, lucrărilor și serviciilor necesare pentru subproiecte, pentru care este solicitată tragerea din contul împrumutului; și (îi) cheltuieli efectuate (sau, dacă Banca va fi de acord, care vor fi efectuate) cu privire la costul rezonabil al bunurilor, lucrărilor și serviciilor necesare pentru Proiect și care vor fi finanțate din sumele împrumutului.

b) Împrumutatul poate, în scopurile acestui Proiect, să deschidă și să mențină un cont special de depozit în euro, la o bancă comercială, în termeni și în condiții satisfăcătoare pentru Bancă, incluzând protejarea corespunzătoare împotriva compensării, popririi și sechestrului. Depozitele în și plățile din contul special vor fi efectuate în conformitate cu prevederile anexei nr. 6 la acest acord.

Secțiunea 2.03. Data limită de tragere va fi 31 decembrie 2009 sau o altă dată ulterioară pe care Banca o va stabili. Banca va notifica prompt împrumutatului această dată ulterioară.

Secțiunea 2.04. La sau imediat după data intrării în efectivitate, Împrumutatul va plăti Băncii un comision inițial a cărui valoare este egală cu un procent (1%) din suma împrumutului, care poate face obiectul unei reduceri după cum poate fi stabilit periodic de Bancă.

Secțiunea 2.05. Împrumutatul va plăti Băncii un comision de angajament la o rată egală cu trei pătrimi dintr-un procent (3/4 din 1%) pe an, aplicat asupra sumei împrumutului, netrasă de la o perioadă la alta.

Secțiunea 2.06. a) Împrumutatul va plăti periodic dobânda aferentă sumei împrumutului, trasă periodic din împrumut și nerambursată, la o rată egală, pentru fiecare perioadă de dobândă, cu rata de bază LIBOR plus marja totală LIBOR.

b) În sensul acestei secțiuni:

(i) perioada de dobândă înseamnă perioada inițială de la și incluzând data semnării acestui acord până la, dar excluzând, prima dată de plată a dobânzii care are loc după aceea și, după perioada inițială, fiecare perioadă de la și incluzând data de plată a dobânzii până la, dar excluzând, următoarea dată de plată a dobânzii;

(îi) data de plată a dobânzii înseamnă orice dată specificată în secțiunea 2.07 a acestui acord;

(iii) rata de bază LIBOR înseamnă, pentru fiecare perioadă de dobândă, rata interbancară oferită pe piața Londrei la depozitele la 6 luni în euro, valabilă în prima zi a acelei perioade de dobândă (sau, în cazul perioadei de dobândă inițiale, pentru nivelul din data de plată a dobânzii care are loc sau urmează imediat primei zile a acelei perioade de dobândă), așa cum a fost determinată în mod rezonabil de Bancă și exprimată ca un anume procent pe an;

(iv) marja totală LIBOR înseamnă, pentru fiecare perioadă de dobândă: (A) trei pătrimi dintr-un procent (3/4 din 1%); (B) minus (sau plus) marja medie ponderată, pentru acea perioadă de dobândă, sub (sau peste) ratele oferite pe piața interbancară londoneză sau alte rate de referință pentru depozitele la 6 luni, pentru împrumuturile nerambursate ale Băncii sau pentru părți ale acestora alocate de Bancă pentru finanțarea împrumuturilor denominate într-o singură valută ori pentru părți ale acestora acordate de ea, care includ împrumutul, așa cum a fost determinată în mod rezonabil de Bancă și exprimată ca un anume procent pe an.

c) Banca va notifica Împrumutatului rata de bază LIBOR și marja totală LIBOR pentru fiecare perioadă de dobândă, imediat după stabilirea acestora.

d) Ori de câte ori, ca urmare a schimbărilor în ceea ce privește practicile pieței care influențează stabilirea ratelor dobânzii la care se face referire în această secțiune 2.06, Banca stabilește că este în interesul împrumutaților săi luați în totalitate și al Băncii să aplice o bază pentru stabilirea ratelor dobânzii aplicabile împrumutului, alta decât cea prevăzută în secțiunea menționată, Banca poate modifica baza de stabilire a ratelor dobânzii aplicabile împrumutului după notificarea Împrumutatului cu privire la noua bază cu cel puțin 6 luni înainte. Noua bază va deveni efectivă la expirarea perioadei notificate, dacă Împrumutatul nu notifică Băncii, în timpul perioadei menționate, obiecțiile lui, caz în care modificările respective nu vor fi aplicabile împrumutului.

Secțiunea 2.07. Dobânda și alte costuri vor fi plătibile semestrial, cumulativ, la datele de 15 februarie și 15 august ale fiecărui an.

Secțiunea 2.08. Împrumutatul va restitui suma împrumutului în conformitate cu Graficul de rambursare prevăzut în anexa nr. 3 la acest acord.

Articolul III

Realizarea Proiectului

Secțiunea 3.01. a) Împrumutatul își declară angajamentul față de obiectivele Proiectului și în acest scop Împrumutatul va realiza Proiectul prin MS, cu diligența și eficiența necesare și în conformitate cu practicile administrative, tehnice, financiare, de mediu și de asistență sanitară corespunzătoare, și va asigura cu promptitudine, după caz, fondurile, facilitățile, serviciile și alte resurse necesare Proiectului.

b) Fără a se limita la prevederile paragrafului a) al acestei secțiuni și cu excepția cazului în care Împrumutatul și Banca vor conveni altfel, Împrumutatul, acționând prin MS, va realiza Proiectul în conformitate cu Programul de implementare stabilit în anexa nr. 5 la acest acord.

Secțiunea 3.02. a) Cu excepția cazului în care Banca va conveni altfel, achiziționarea bunurilor, lucrărilor și serviciilor de consultanță necesare Proiectului și care vor fi finanțate din sumele împrumutului va fi guvernată de prevederile anexei nr. 4 la acest acord, după cum respectivele prevederi pot fi detaliate în Planul de achiziții.

b) Împrumutatul va actualiza Planul de achiziții în conformitate cu termeni de referință acceptabili Băncii și va transmite această actualizare Băncii spre aprobare, în cel mult 12 luni de la data Planului de achiziții anterior.

Secțiunea 3.03. În sensul secțiunii 9.07 din Condițiile generale și fără a se limita la acestea, Împrumutatul:

a) va întocmi, pe baza instrucțiunilor acceptabile pentru Bancă, și va transmite Băncii, în cel mult 6 luni de la data limită de tragere sau la o dată ulterioară ce poate fi convenită în acest scop între Împrumutat, acționând prin MS, și Bancă, un plan privind funcționarea viitoare a Proiectului; și

b) va permite Băncii posibilitatea rezonabilă de a se consulta cu Împrumutatul asupra planului menționat.

Articolul IV

Clauze financiare

Secțiunea 4.01. a) Împrumutatul, acționând prin MS, va menține un sistem de management financiar, incluzând înregistrări și conturi, și va întocmi situații financiare adecvate, în concordanță cu standardele de contabilitate acceptabile Băncii, aplicate consecvent, pentru a reflecta operațiunile, resursele și cheltuielile aferente Proiectului.

b) Împrumutatul, prin MS:

(i) începând cu anul fiscal în care va intră în efectivitate și până în anul fiscal în care se va efectua ultima tragere din împrumut inclusiv, va asigura auditarea situațiilor financiare la care s-a făcut referire în paragraful a) al acestei secțiuni, pentru fiecare an fiscal, în conformitate cu standardele de audit acceptabile Băncii, aplicate în mod consecvent de către auditori independenți acceptabili Băncii;

(îi) va furniza Băncii, imediat ce dispune de ele, dar în orice caz nu mai târziu de 6 luni de la sfârșitul fiecărui an fiscal: (A) copii certificate ale situațiilor financiare la care s-a făcut referire în paragraful a) al acestei secțiuni pentru respectivul an astfel auditat; și (B) un punct de vedere asupra acelor situații, înregistrări și conturi și acelui raport de audit, exprimat de auditorii menționați, având sfera de cuprindere și detaliile pe care Banca le va fi solicitat în mod rezonabil; și

(iii) va furniza Băncii orice alte informații privind aceste înregistrări și conturi și auditul acestor situații financiare, precum și privind auditorii menționați, după cum Banca poate solicita periodic în mod rezonabil.

c) Pentru toate cheltuielile pentru care tragerile din contul împrumutului au fost efectuate pe baza declarațiilor de cheltuieli, Împrumutatul, prin MS:

(i) va ține sau va asigura ținerea, în conformitate cu paragraful a) al acestei secțiuni, de înregistrări și conturi separate care să reflecte astfel de cheltuieli;

(îi) va păstra, cel puțin un an după ce Banca a primit raportul de audit pentru anul fiscal în care a fost efectuată ultima tragere din contul împrumutului, toate documentele (contracte, comenzi, facturi, note de plată, chitanțe și alte documente) care evidențiază astfel de cheltuieli;

(iii) va da posibilitatea reprezentanților Băncii să examineze astfel de înregistrări; și

(iv) se va asigura că acele înregistrări și conturi sunt incluse în auditul anual la care s-a făcut referire în paragraful b) al acestei secțiuni și că raportul acestui audit conține un punct de vedere separat al auditorilor menționați, conform căruia declarațiile de cheltuieli remise în timpul anului fiscal, împreună cu procedurile și controalele interne implicate în pregătirea lor, pot sta la baza efectuării tragerilor aferente.

Secțiunea 4.02. a) Fără a limita obligațiile Împrumutatului referitoare la raportările privind stadiul Proiectului, stabilite în anexa nr. 5 la acest acord, împrumutatul, prin MS, va întocmi și va transmite Băncii un raport de monitorizare financiară, în formă și conținut satisfăcătoare pentru Bancă, raport care:

(i) stabilește sursele și utilizarea fondurilor pentru Proiect, atât cumulativ, cât și pentru perioada acoperită de respectivul raport, prezentând separat fondurile asigurate din împrumut, și explică diferențele dintre utilizarea efectivă și cea planificată a acestor fonduri;

(îi) descrie stadiul fizic al implementării Proiectului, atât cumulativ, cât și pentru perioada acoperită de respectivul raport, și explică diferențele dintre implementarea efectivă și cea planificată a Proiectului; și

(iii) stabilește stadiul achizițiilor în cadrul Proiectului, la sfârșitul perioadei acoperite de raportul respectiv.

b) Primul RMF va fi transmis Băncii în cel mult 45 de zile de la sfârșitul primului trimestru după data intrării în efectivitate și va acoperi perioada de la efectuarea primei cheltuieli din cadrul Proiectului până la sfârșitul primului trimestru calendaristic; după aceea, fiecare RMF va fi trimis Băncii în cel mult 45 de zile de la sfârșitul fiecărui trimestru calendaristic ulterior și va acoperi respectivul trimestru calendaristic.

Articolul V

Remedii ale Băncii

Secțiunea 5.01. Conform secțiunii 6.02 (p) din Condițiile generale, sunt specificate în plus următoarele evenimente suplimentare:

a) Acordul de împrumut BEI nu va fi intrat în efectivitate până la 31 mai 2005 sau la o altă dată ulterioară pe care Banca o poate conveni, cu condiția că totuși prevederile acestui paragraf nu vor fi aplicate dacă Împrumutatul demonstrează, într-o manieră satisfăcătoare pentru Bancă, că dispune de fonduri suficiente pentru Proiect din alte surse, în termeni și în condiții conforme cu obligațiile asumate de Împrumutat prin acest acord.

b) (i) Sub rezerva subparagrafului (îi) al acestui paragraf: (A) dreptul împrumutatului de a trage sumele din împrumutul BEI va fi fost suspendat, anulat sau încetat, integral ori parțial, potrivit termenilor Acordului de împrumut BEI; sau (B) acest împrumut va fi devenit scadent și plătibil înainte de scadența stabilită pentru acesta.

(îi) Subparagraful (i) al acestui paragraf nu se va aplica dacă Împrumutatul stabilește într-o manieră satisfăcătoare pentru Bancă: (A) că acea suspendare, anulare, terminare sau rambursare anticipată nu este determinată de neîndeplinirea de către Împrumutat a oricăreia dintre obligațiile asumate de el prin acest acord; și (B) fonduri suficiente pentru Proiect sunt disponibile Împrumutatului din alte surse în termeni și în condiții corespunzătoare obligațiilor asumate de Împrumutat prin acest acord.

c) Manualul de operare va fi fost amendat, suspendat, abrogat sau se va fi renunțat la el fără acordul prealabil al Băncii.

Articolul VI

Terminare

Secțiunea 6.01. Data ce survine la 150 de zile de la data prezentului acord este specificată prin prezentul acord, în sensul secțiunii 12.04 din Condițiile generale.

Articolul VII

Reprezentantul împrumutatului; adrese
Secțiunea 7.01. Ministrul finanțelor publice al Împrumutatului este desemnat ca reprezentant al Împrumutatului în sensul secțiunii 11.03 din Condițiile generale.
Secțiunea 7.02. Următoarele adrese sunt specificate în sensul secțiunii 11.01 din Condițiile generale:
Pentru Împrumutat:
──────────────────
Ministerul Finanțelor Publice
Str. Apolodor nr. 17
București, România
Telex: 11239
Fax: 401 312 6792
Pentru Bancă:
──────────────
Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare
Str. 1818 H, N.W.
Washington, D.C. 20433
Statele Unite ale Americii
Adresa telegrafică: INTBAFRAD, Washington, D.C.
Telex: 248423 (MCI) sau 64145 (MCI)
Fax: (202) 477-6391
Drept urmare, părțile la prezentul acord, acționând prin reprezentanții lor legal autorizați, au dispus ca acest acord să fie semnat în numele lor la București, România, în ziua și anul menționate la început.
Pentru România,
Ionel Popescu,
ministrul finanțelor publice,
reprezentant autorizat
Pentru Banca Internațională
pentru Reconstrucție și Dezvoltare,
Anand K. Seth,
director,
reprezentant autorizat

Anexa 1 TRAGEREA

sumelor împrumutului

1. Tabelul de mai jos stabilește categoriile de poziții care vor fi finanțate din sumele împrumutului, alocarea sumelor împrumutului pe fiecare categorie și procentul cheltuielilor pentru pozițiile care vor fi astfel finanțate din fiecare categorie:

Categoria

Suma alocată din împrumut (exprimată în euro)

% din cheltuieli care va fi finanțat

(1) Echipamente de comunicații

13.500.000

100% din cheltuieli externe, 100% din cheltuieli locale (costuri franco-uzina) și 80% din costuri locale pentru alte articole achiziționate de pe plan local

(2) Bunuri (altele decât echipamentele de comunicații)

40.850.000

100% din cheltuieli externe, 100% din cheltuieli locale (costuri franco-uzina) și 80% din costuri locale pentru alte articole achiziționate de pe plan local

(3) Servicii de consultanță (inclusiv audit)

3.520.000

75% din cheltuieli efectuate de consultanți locali; și 85% din cheltuieli efectuate de consultanți externi

(4) Pregătire

1.500.000

100% din cheltuieli externe și 75% din cheltuieli locale

(5) Subîmprumuturi în cadrul părții C.2 a Proiectului

4.000.000

100%

(6) Lucrări

830.000

80%

(7) Costuri operaționale

800.000

45%

(8) Nealocate

100.000

TOTAL:

65.100.000

2. În sensul acestei anexe:

a) termenul cheltuieli externe înseamnă cheltuieli în moneda oricărei alte țări decât cea a Împrumutatului pentru bunuri sau servicii furnizate de pe teritoriul oricărei alte țări decât cea a Împrumutatului; și

b) termenul cheltuieli locale înseamnă cheltuieli în moneda împrumutatului sau pentru bunuri ori servicii furnizate de pe teritoriul Împrumutatului;

c) termenul consultanți locali înseamnă persoane fizice care sunt cetățeni ai Împrumutatului și sunt rezidenți pe teritoriul Împrumutatului din punct de vedere fiscal și companii înregistrate ca entități juridice române conform legislației în vigoare a Împrumutatului; și

d) termenul consultanți externi înseamnă consultanți individuali și firme de consultanță, care nu sunt consultanți locali conform definiției de la subparagraful c) al acestui paragraf; și

e) termenul costuri operaționale înseamnă costuri operaționale suplimentare efectuate de UMP pentru implementarea Proiectului, incluzând salariile personalului (altul decât funcționarii publici), consumabile de birou, combustibil și asigurarea vehiculelor, cheltuieli pentru comunicații și cheltuieli cu deplasarea personalului UMP.

3. Fără a contraveni prevederilor paragrafului 1 de mai sus, nici o tragere nu va fi efectuată: a) pentru plăți efectuate în cadrul categoriilor (1)-(7) prezentate în tabelul de la paragraful 1 al acestei anexe, până când comisionul la care se face referire în secțiunea 2.04 a acordului nu va fi fost plătit; și b) pentru plăți efectuate în cadrul categoriei (5), până când Manualul de operare, satisfăcător pentru Bancă, nu a fost aprobat de Împrumutat și între MS și un furnizor de servicii de subîmprumut nu a fost încheiat un acord de administrare aferent unui fond pentru subîmprumuturi, pentru care Împrumutatul a solicitat tragerea din contul de împrumut.

4. Banca poate solicita ca tragerile din contul împrumutului să fie efectuate pe baza declarațiilor de cheltuieli pentru cheltuieli aferente: a) bunurilor și lucrărilor în cadrul contractelor care costă mai puțin de 100.000 EUR echivalent fiecare; b) lucrărilor în cadrul contractelor care costă mai puțin de 100.000 EUR echivalent fiecare; c) servicii de consultanță în cadrul contractelor cu firme de consultanță, care costă mai puțin de 100.000 EUR echivalent fiecare; d) servicii de consultanță în cadrul contractelor cu consultanți individuali, care costă mai puțin de 50.000 EUR echivalent fiecare; și e) subîmprumuturi, toate în conformitate cu termeni și condiții pe care Banca le va fi specificat prin notificarea Împrumutatului.

Anexa 2 DESCRIEREA PROIECTULUI

Proiectul constituie faza a doua a Programului Împrumutatului, care vizează reducerea mortalității și a morții premature, asigurarea unui acces echitabil la serviciile de sănătate și îmbunătățirea eficienței sectorului sanitar. Obiectivul Proiectului este de a asigura servicii mai accesibile, de calitate îmbunătățită și cu rezultate medicale îmbunătățite pentru persoanele care necesită asistență maternală și neonatală, asistență medicală de urgență și asistență medicală primară în mediul rural.

Proiectul cuprinde următoarele părți, sub rezerva acelor modificări pe care Împrumutatul și Banca le pot conveni periodic pentru a realiza aceste obiective:

Partea A. Asistență medicală maternală și neonatală

Reabilitarea maternităților și a unităților de asistență medicală neonatală și asigurarea de echipamente medicale, asistență tehnică și pregătire a personalului în asigurarea de servicii moderne de obstetrică, ginecologie și neonatologie

Partea B. Servicii medicale de urgență

1. Modernizarea camerelor de urgență în spitalele selectate, prin asigurarea de lucrări, echipamente medicale și alte echipamente și pregătire

2. Modernizarea și implementarea capacității sistemului de comunicații integrat automat medical de urgență, inclusiv în departamentele de urgență din spitale

Partea C. Asistență medicală primară și servicii medicale în mediul rural

1. Asigurarea de lucrări, mobilier, echipamente medicale și alte echipamente, de asistență tehnică și pregătire pentru înființarea de CSMF în județele selectate

2. Acordarea de subîmprumuturi beneficiarilor eligibili, pentru subproiectele necesare îmbunătățirii practicii medicilor de familie, și asigurarea de pregătire

Partea D. Conturile naționale de sănătate și planificarea

1. Întărirea capacității MS pentru dezvoltarea de conturi naționale de sănătate

2. Întărirea capacității MS, a direcțiilor județene de sănătate publică și a spitalelor, pentru elaborarea de propuneri financiare pentru proiecte și programe în sectorul sanitar

Partea E. Managementul Proiectului

Asigurarea de asistență tehnică, de pregătire și bunuri, inclusiv vehicule, și costuri operaționale pentru a sprijini MS și UMP în managementul și implementarea Proiectului.

Se așteaptă ca Proiectul să fie finalizat până la data de 30 iunie 2009.

Anexa 3 GRAFICUL DE RAMBURSARE

Data scadenței

Plata ratelor de capital (exprimate în euro)*)

La fiecare dată de 15 februarie și 15 august, începând cu 15 august 2010 până la 15 august 2021

2.715.000

și la 15 februarie 2022

2.655.000

_________

*) Cifrele din această coloană reprezintă suma în euro care va fi rambursată, cu excepția celor prevăzute în secțiunea 4.04 (d) din Condițiile generale.

Anexa 4 ACHIZIȚIILE

Secțiunea I Generalități

A. Toate bunurile, lucrările și serviciile (altele decât serviciile de consultanță) vor fi achiziționate în conformitate cu prevederile secțiunii I din "Liniile directoare pentru achiziții în cadrul împrumuturilor B.I.R.D. și creditelor A.I.D." din luna mai 2004 (Liniile directoare pentru achiziții) și cu prevederile acestei anexe.

B. Toate serviciile de consultanță vor fi achiziționate în conformitate cu secțiunile I și IV din "Liniile directoare: Selectarea și angajarea consultanților de către împrumutații Băncii Mondiale" din luna mai 2004 (Liniile directoare pentru servicii de consultanță) și cu prevederile acestei anexe.

C. Denumirile utilizate mai jos în această anexă pentru a descrie metodele specifice de achiziție sau metodele prin care Banca verifică anumite contracte au semnificația atribuită acestora în Liniile directoare pentru achiziții sau în Liniile directoare pentru servicii de consultanță, după caz.

Secțiunea II. Metode specifice de achiziție a bunurilor, lucrărilor și serviciilor (altele decât serviciile de consultanță)

A. Licitația competitivă internațională. Cu excepția cazurilor în care se prevede altfel în partea B a acestei secțiuni, contractele vor fi adjudecate în baza licitației competitive internaționale. Prevederile paragrafelor 2.55 și 2.56 din Liniile directoare pentru achiziții, care prevăd preferința pentru producătorii naționali în evaluarea ofertelor, se vor aplica în cazul bunurilor fabricate pe teritoriul Împrumutatului.

B. Alte proceduri de achiziție:

1. licitație competitivă națională. Bunurile ce se estimează că vor costa mai puțin de 300.000 EUR echivalent pe contract și lucrările ce se estimează că vor costa mai puțin de 3.000.000 EUR echivalent pe contract pot fi achiziționate în cadrul contractelor adjudecate pe baza licitației competitive naționale, potrivit prevederilor paragrafelor 3.3 și 3.4 din Liniile directoare pentru achiziții;

2. cumpărare. Bunurile ce se estimează că vor costa mai puțin de 80.000 EUR echivalent pe contract și lucrările ce se estimează că vor costa mai puțin de 80.000 EUR echivalent pe contract pot fi achiziționate prin contracte adjudecate pe bază de cumpărare;

3. contractare directă. Bunurile despre care Banca convine că îndeplinesc condițiile pentru contractare directă pot fi achiziționate în conformitate cu prevederile acestei metode de achiziție;

4. participarea comunității. Bunurile, lucrările și serviciile care vor fi finanțate din subîmprumuturi, conform părții C.2 a Proiectului, pot fi achiziționate în conformitate cu paragraful 3.17 din Liniile directoare pentru achiziții și cu procedurile prevăzute în Manualul de operare.

Secțiunea III. Metode specifice de achiziție a serviciilor de consultanță

A. Selectarea pe baza calității și costului. Cu excepția cazurilor în care se prevede altfel în partea B a acestei secțiuni, serviciile de consultanță vor fi achiziționate prin contracte adjudecate prin selectarea pe baza costului și a calității. În sensul paragrafului 2.7 din Liniile directoare pentru servicii de consultanță, lista scurtă a consultanților pentru servicii ce se estimează că vor costa mai puțin de 200.000 EUR echivalent pe contract poate cuprinde în totalitate consultanți locali.

B. Alte proceduri:

1. selectarea pe baza celui mai mic cost. Serviciile pentru activități în legătură cu care Banca agreează că îndeplinesc condițiile paragrafului 3.6 din Liniile directoare pentru servicii de consultanță pot fi achiziționate prin contracte adjudecate prin selectarea pe baza celui mai mic cost, în conformitate cu prevederile paragrafelor 3.1 și 3.6 din Liniile directoare pentru servicii de consultanță;

2. selectarea pe baza calificării consultanților. Serviciile ce se estimează că vor costa mai puțin de 200.000 EUR echivalent pe contract pot fi achiziționate prin contracte adjudecate în conformitate cu prevederile paragrafelor 3.1, 3.7 și 3.8 din Liniile directoare pentru servicii de consultanță;

3. selectarea dintr-o singură sursă. Serviciile pentru activități în legătură cu care Banca agreează că îndeplinesc condițiile paragrafului 3.10 din Liniile directoare pentru servicii de consultanță, pentru selectarea dintr-o singură sursă, pot fi achiziționate, cu acordul prealabil al Băncii, în conformitate cu prevederile paragrafelor 3.9-3.13 din Liniile directoare pentru servicii de consultanță;

4. consultanți individuali. Serviciile pentru activități în legătură cu care Banca convine că îndeplinesc condițiile stabilite în prima propoziție a paragrafului 5.1 din Liniile directoare pentru servicii de consultanță pot fi achiziționate prin contracte adjudecate consultanților individuali, în conformitate cu prevederile paragrafelor 5.2-5.3 din Liniile directoare pentru servicii de consultanță. în cazurile descrise în paragraful 5.4 din Liniile directoare pentru servicii de consultanță, aceste contracte pot fi adjudecate consultanților pe bază de sursă unică.

Secțiunea IV. Analiza Băncii privind decizia de achiziție

Cu excepția cazului în care Banca va stabili altfel prin notificarea Imprumutatului, următoarele contracte vor fi supuse analizei prealabile a Băncii: a) fiecare contract de bunuri, lucrări și servicii (altele decât servicii de consultanță) achiziționate pe bază de licitație competitivă internațională sau de contractare directă; b) primele două contracte de bunuri și primele două contracte de lucrări achiziționate pe bază de licitație competitivă națională; c) primele două contracte achiziționate pe bază de cumpărare; și d) fiecare contract pentru servicii de consultanță prestate de o firmă, ce se estimează că va costa mai mult de echivalentul a 100.000 EUR inclusiv, sau pentru consultanți individuali, ce se estimează că va costa mai mult de echivalentul a 50.000 EUR inclusiv. Toate celelalte contracte vor fi supuse analizei ulterioare a Băncii.

Anexa 5 PROGRAMUL DE IMPLEMENTARE

1. Împrumutatul va delega MS responsabilitatea pentru implementarea Proiectului care:

a) va menține UMP cu acel personal și acele resurse care vor fi necesare UMP pentru realizarea sarcinilor privind managementul general și implementarea Proiectului;

b) până la data de 31 mai 2005 va înființa câte o unitate în fiecare dintre cele opt direcții județene de sănătate publică, pentru a sprijini VMP în implementarea activităților Proiectului la nivel local; și

c) până la data de 31 mai 2005 va înființa comitete directoare ale Proiectului pentru fiecare parte a proiectului, cuprinzând directori generali din MS și din alte instituții, care vor fi însărcinate cu asigurarea asistenței și a sprijinului general pentru activitățile Proiectului.

2. În scopul realizării părții C.2 a Proiectului, Împrumutatul, prin MS:

a) până la data de 30 septembrie 2005, va înființa în cadrul MS un comitet de evaluare pentru evaluarea și selectarea subproiectelor și a beneficiarilor eligibili, conform procedurilor stabilite în Manualul de operare;

b) va selecta furnizorii de servicii de subîmprumut, în conformitate cu criteriile de eligibilitate și procedurile prezentate în Manualul de operare și cu prevederile secțiunii III.A a anexei nr. 4 la acest acord;

c) va autoriza fiecare furnizor de servicii de subîmprumut selectat să stabilească un fond revolving pentru acordarea de subîmprumuturi, conform părții C.2 a Proiectului (Fondul pentru subîmprumuturi), fond care va fi realimentat prin trageri periodice din contul de împrumut, în conformitate cu termenii și procedurile stabilite în Manualul de operare;

d) va încheia un acord de administrare cu fiecare furnizor de servicii de subîmprumut, conform termenilor și condițiilor stabilite în Manualul de operare care va fi fost aprobat de Bancă;

e) va determina fiecare furnizor de servicii de subîmprumut să acorde subîmprumuturi beneficiarilor selectați, pe baza unui acord de subîmprumut, care se va încheia între furnizorul de servicii de subîmprumut respectiv și un beneficiar, în termenii și în condițiile stabilite în Manualul de operare;

f) nu va amenda, abroga sau rezilia nici una dintre prevederile Manualului de operare fără acordul prealabil al Băncii.

3. Împrumutatul, prin MS, va asigura că toate măsurile necesare pentru realizarea Planului de management privind mediul vor fi luate în timp util.

4. Împrumutatul, acționând prin MS:

a) va menține politici și proceduri adecvate care să-i permită acestuia să monitorizeze și să evalueze permanent, în conformitate cu indicatori acceptabili Băncii, realizarea Proiectului și îndeplinirea obiectivelor acestuia;

b) va întocmi, conform termenilor de referință satisfăcători pentru Bancă, și va transmite Băncii, la data de 31 martie 2007 sau în jurul acestei date, un raport care integrează rezultatele activităților de monitorizare și evaluare, efectuate, conform paragrafului a) al acestei secțiuni, privind progresul obținut în realizarea Proiectului pe parcursul perioadei anterioare datei respectivului raport, și stabilește măsuri recomandate pentru a asigură realizarea eficientă a Proiectului și îndeplinirea obiectivelor acestuia pe perioada care urmează acestei date; și

c) va analiza împreună cu Banca, până la data de 30 iunie 2007 sau la o dată ulterioară pe care o va solicita Banca, raportul la care se face referire la paragraful b) al acestei secțiuni și după aceea va lua toate măsurile necesare pentru a asigura finalizarea eficientă a Proiectului și realizarea obiectivelor acestuia, pe baza concluziilor și recomandărilor raportului menționat și punctului de vedere al Băncii în această privință.

Anexa 6 CONTUL SPECIAL

1. Pentru scopurile acestei anexe:

a) termenul categorii eligibile înseamnă categoriile (1)-(7) stabilite în tabelul din paragraful 1 al anexei nr. 1 la acest acord;

b) termenul cheltuieli eligibile înseamnă cheltuielile legate de costurile rezonabile ale bunurilor, lucrărilor, serviciilor și subîmprumuturilor necesare Proiectului și care vor fi finanțate din sumele împrumutului alocate periodic categoriilor eligibile în conformitate cu prevederile anexei nr. 1 la acest acord; și

c) termenul alocația autorizată înseamnă suma de 2.000.000 EUR aferentă contului special, care va fi trasă din contul de împrumut și depusă în contul special în conformitate cu paragraful 3 a) al acestei anexe.

2. Plățile din contul special vor fi efectuate exclusiv pentru cheltuieli eligibile, în conformitate cu prevederile acestei anexe.

3. După ce Banca a primit dovezi satisfăcătoare pentru ea că a fost deschis contul special în mod corespunzător, tragerile alocației autorizate și tragerile ulterioare pentru realimentarea contului special vor fi efectuate după cum urmează:

a) Pentru tragerile alocației autorizate, Împrumutatul va transmite Băncii o cerere sau cereri pentru depunerea în contul special a unei sume ori a unor sume care nu vor depăși suma totală a alocației autorizate. Pe baza acestei cereri sau acestor cereri, Banca, în numele Împrumutatului, va trage din contul împrumutului și va depune în contul special acea sumă sau sume pe care Împrumutatul o va fi cerut.

b) (i) Pentru realimentarea contului special, Împrumutatul va transmite Băncii cereri pentru depunerea în contul special la intervalele pe care le va specifică Banca.

(îi) Anterior sau în același timp cu fiecare dintre aceste cereri, Împrumutatul va înainta Băncii documentele și alte evidențe solicitate în conformitate cu paragraful 4 al acestei anexe, pentru plata sau plățile în legătură cu care este solicitată realimentarea. Pe baza fiecărei astfel de cereri, Banca, în numele Împrumutatului, va trage din contul împrumutului și va depune în contul special acea sumă pe care Împrumutatul o va fi cerut și va fi fost dovedită prin documentele menționate și alte evidențe că a fost plătită din contul special pentru cheltuieli eligibile. Toate aceste depuneri vor fi trase de Bancă din contul împrumutului în cadrul respectivelor categorii eligibile și în respectivele sume echivalente, după cum au fost justificate prin documentele menționate și alte evidențe.

4. Pentru fiecare plată efectuată de împrumutat din contul special, Împrumutatul va transmite Băncii, la momentul în care Banca va solicita în mod rezonabil acest lucru, acele documente și evidențe care demonstrează că acea plată a fost efectuată exclusiv pentru cheltuieli eligibile.

5. Fără a contraveni prevederilor paragrafului 3 al acestei anexe, Băncii nu i se va solicita să facă alte depuneri în contul special:

a) dacă, la orice moment, Banca va fi stabilit că toate tragerile ulterioare vor trebui efectuate de către Împrumutat direct din contul împrumutului, în conformitate cu prevederile art. V din Condițiile generale și ale paragrafului a) al secțiunii 2.02 a acestui acord;

b) dacă Împrumutatul nu își va fi respectat obligația de a transmite Băncii, în cadrul perioadei de timp precizate în secțiunea 4.01 b) (îi) a acestui acord, vreunul dintre rapoartele de audit solicitate să fie transmise Băncii în conformitate cu secțiunea menționată, referitoare la auditul înregistrărilor și conturilor pentru contul special;

c) dacă, la orice moment, Banca va fi notificat Împrumutatului intențiile sale de a suspenda, în totalitate sau parțial, dreptul Împrumutatului de a face trageri din contul împrumutului, în conformitate cu prevederile secțiunii 6.02 din Condițiile generale; sau

d) odată ce suma totală netrasă din împrumut, alocată categoriilor eligibile, minus suma totală a tuturor angajamentelor speciale restante asumate de Bancă conform secțiunii 5.02 din Condițiile generale va fi egală cu echivalentul a de două ori suma alocației autorizate.

După aceea, tragerea din contul împrumutului a sumei rămase netrase din împrumut, alocată pentru categoriile eligibile, va respecta procedurile pe care Banca le va preciza în notificarea către Împrumutat. Aceste trageri ulterioare vor fi efectuate doar după și în măsura în care Banca va fi fost convinsă că toate aceste sume rămase în depozit în contul special la data unei astfel de notificări vor fi utilizate pentru efectuarea plăților pentru cheltuieli eligibile.

6. a) Dacă Banca va fi stabilit la orice moment că orice plată din contul special: (i) a fost efectuată pentru o cheltuială sau într-o sumă neeligibilă conform paragrafului 2 al acestei anexe; sau (îi) nu a fost justificată prin evidențele transmise Băncii, Împrumutatul, imediat după notificarea Băncii: (A) va transmite evidențele suplimentare pe care Banca le poate solicita; sau (B) va depune în contul special (sau, dacă Banca va solicita astfel, va returna Băncii) o sumă egală cu suma acelei plăți sau a părții nejustificate ori neeligibile a acesteia. Dacă Banca nu va conveni altfel, Banca nu va mai efectua nici o depunere ulterioară în contul special, până când Împrumutatul nu va fi furnizat evidențele sau nu va fi efectuat depunerea ori restituirea respectivă, în funcție de situație.

b) Dacă Banca va fi stabilit la orice moment că orice sumă rămasă în contul special nu va fi necesară pentru acoperirea plăților ulterioare pentru cheltuieli eligibile, Împrumutatul, imediat după notificarea Băncii, va restitui Băncii suma rămasă.

c) Împrumutatul poate returna Băncii, după notificarea acesteia, toate fondurile sau orice parte a fondurilor aflate în depozit în contul special.

d) Restituirile către Bancă efectuate conform paragrafelor 6a), b) și c) ale acestei anexe vor fi creditate în contul împrumutului pentru trageri ulterioare sau pentru anulare, în conformitate cu prevederile relevante ale acestui acord, inclusiv ale Condițiilor generale.

_________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.