Decizia nr. 523/2005
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 160^2 alin. 3 și ale art. 160^10 alin. 1 lit. b) și alin. 3 din Codul de procedură penală
prezumat în vigoare
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Marinela Mincă - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 160^2 alin. 3 și ale art. 160^10 alin. 1 lit. b) și alin. 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Fazekaș Mikloș în Dosarul nr. 3.346/2005 al Judecătoriei Satu Mare.
La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, deoarece revocarea măsurii liberării provizorii nu reprezintă o sancțiune pentru o nouă faptă penală, ci o consecință a împrejurării că inculpatul nu a respectat condițiile prevăzute de lege. Practic, prin revocarea liberării se ajunge la situația inițială, nefiind vorba de emiterea unui nou mandat de arestare preventivă, deoarece nu existența vinovăției pentru o nouă faptă penală determină revocarea măsurii preventive, ci schimbarea condițiilor care au fost avute în vedere la data dispunerii liberării provizorii.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 30 iunie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 3.346/2005, Judecătoria Satu Mare a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 160^2 alin. 3 și ale art. 160^10 alin. 1 lit. b) și alin. 3 din Codul de procedură penală.
Excepția a fost ridicată de Fazekaș Mikloș în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluționarea unei propuneri de revocare a liberării provizorii sub control judiciar.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că dispozițiile art. 160^2 alin. 3 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale în măsura în care durata liberării provizorii sub control judiciar nu are o limită de timp determinată și nu este supusă controlului judecătoresc la aceleași intervale de timp ca și măsura arestării preventive. A interpreta textul de lege atacat în sensul că măsura liberării provizorii sub control judiciar durează până la soluționarea definitivă a cauzei ar însemna să se lase lipsit de protecție dreptul la libera circulație, deoarece obligațiile impuse sunt chiar mai drastice decât măsurile preventive prevăzute de art. 145 și art. 145^1 din Codul de procedură penală, având în vedere că acestea din urmă sunt supuse controlului judecătoresc din 30 în 30 de zile.
În ceea ce privește dispozițiile art. 160^10 alin. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, autorul arată că acestea încalcă prevederile constituționale ale art. 23 alin. (11) referitoare la prezumția de nevinovăție, deoarece, în situația în care învinuitul sau inculpatul săvârșește o nouă infracțiune, instanța sesizată cu revocarea liberării nu are competența de a se pronunța asupra acesteia din urmă, cu toate că există totuși posibilitatea ca organul de urmărire penală sau instanța de judecată să facă aplicarea art. 11 din Codul de procedură penală pentru această nouă faptă.
Dispozițiile art. 160^10 alin. 3 din Codul de procedură penală aduc atingere prevederilor constituționale ale art. 23 alin. (13), deoarece oferă instanței posibilitatea emiterii unui nou mandat de arestare preventivă pentru simpla nerespectare a obligațiilor prevăzute de art. 160^2 alin. 3 din același cod, fără ca învinuitul sau inculpatul să fi săvârșit o nouă infracțiune. Chiar și în varianta comiterii unei noi fapte penale este posibil ca aceasta din urmă să nu îndeplinească condițiile și cazurile prevăzute de art. 148 din Codul de procedură penală, ajungându-se astfel la situația emiterii unui mandat de arestare în lipsa unei fapte penale.
Judecătoria Satu Mare opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece măsura liberării provizorii sub control judiciar nu face parte din categoria măsurilor preventive enumerate de art. 136 alin. 1 din Codul de procedură penală și, spre deosebire de măsura arestării preventive, învinuitul sau inculpatul nu este privat de libertate.
De asemenea, dispozițiile art. 160^10 alin. 1 lit. b) din Codul de procedură penală nu încalcă prezumția de nevinovăție, deoarece instanța are posibilitatea revocării liberării provizorii doar când există probe că învinuitul cu rea-credință nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin.
Nici alin. 3 al art. 160^10 din Codul de procedură penală nu contravine art. 23 alin. (13) din Constituție, deoarece reglementează, în situația nerespectării obligațiilor impuse de art. 160^2 alin. 3 și art. 160^4 alin. 2 din același cod, posibilitatea revenirii la măsura arestării preventive, care a fost înlocuită la cerere cu liberarea provizorie, revenire care vizează însă infracțiunea pentru care s-a emis inițial mandatul de privare de libertate, și nu noua faptă comisă.
Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere al Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece, dacă în cazul privării de libertate constituantul român a dorit să impună cât mai riguros în Legea fundamentală condițiile în care se poate dispune, pentru alte măsuri luate de organul judiciar în cursul procesului penal a lăsat la aprecierea legiuitorului reglementarea modului și a condițiilor prin care acestea se pot dispune, câtă vreme sunt respectate cerințele art. 53 din Constituție. Prin urmare, reglementarea diferită în Codul de procedură penală a condițiilor de arestare preventivă, față de cea referitoare la liberarea provizorie, nu reprezintă o încălcare a prevederilor constituționale, întrucât și măsurile sunt diferite.
De asemenea, revocarea măsurii liberării provizorii pentru săvârșirea unei noi infracțiuni nu reprezintă o sancționare a făptuitorului pentru noua faptă penală comisă, ci o simplă constatare că persoana care inițial fusese arestată preventiv și ulterior liberată provizoriu nu a îndeplinit condițiile în baza cărora fusese dispusă liberarea. Prin emiterea unui nou mandat de arestare se revine practic la situația anterioară dispunerii liberării și nu se poate pune în discuție emiterea unui mandat privativ de libertate pentru noua infracțiune.
În sfârșit, prevederile art. 160^10 alin. 3 din Codul de procedură penală nu ridică problema dispunerii unui mandat de arestare în afara cadrului procesual penal.
Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dreptul constituțional al persoanei arestate preventiv de a cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune nu se poate realiza decât în condițiile prevăzute de Codul de procedură penală. Restrângerea exercițiului drepturilor constituționale menționate se face în baza prevederilor art. 53, care impun necesitatea asigurării desfășurării instrucției penale.
Nu se poate susține că prevederile art. 160^10 alin. 1 lit. b) din Codul de procedură penală încalcă prezumția de nevinovăție, deoarece nu existența vinovăției inculpatului pentru săvârșirea unei noi infracțiuni determină revocarea liberării, ci schimbarea condițiilor care au fost avute în vedere la data dispunerii ei, situație de natură să justifice temerea că, datorită comportamentului infracțional, acesta ar putea comite și alte fapte penale. Astfel, revocarea liberării provizorii nu reprezintă o prejudecare a cauzei și nu aduce atingere art. 23 alin. (11) din Constituție.
De asemenea, așa cum orice persoană arestată are dreptul constituțional de a cere punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, tot așa și neîndeplinirea condițiilor legale impuse de Codul de procedură penală justifică revocarea măsurii liberării.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2),
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 160^2 alin. 3 și ale art. 160^10 alin. 1 lit. b) și alin. 3 din Codul de procedură penală, cu următorul conținut:
Articolul 160
^2 alin. 3 - Condițiile liberării:
"Organul judiciar dispune ca, pe timpul liberării provizorii, inculpatul să respecte una sau mai multe din următoarele obligații:
a) să nu depășească limita teritorială fixată decât în condițiile stabilite de organul judiciar;
b) să comunice organului judiciar orice schimbare de domiciliu sau reședință;
c) să nu meargă în locuri anume stabilite;
d) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
e) să nu între în legătură cu anumite persoane determinate;
f) să nu conducă nici un autovehicul sau anumite autovehicule;
g) să nu exercite o profesie de natura aceleia de care s-a folosit la săvârșirea faptei."
Articolul 160
^10 alin. 1 lit. b) și alin. 3 - Revocarea liberării:
"Liberarea provizorie poate fi revocată dacă: [...]
b) învinuitul sau inculpatul nu îndeplinește, cu rea-credință, obligațiile ce-i revin potrivit art. 160^2 alin. 3 și art. 160^4 alin. 2 sau încearcă să zădărnicească aflarea adevărului ori săvârșește din nou, cu intenție, o infracțiune pentru care este urmărit sau judecat. [...]
În caz de revocare a liberării provizorii, instanța dispune arestarea preventivă a învinuitului sau inculpatului și emite un nou mandat de arestare."
Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prin dispozițiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 23 referitoare la Libertatea individuală, ale art. 25 referitoare la Libera circulație, precum și ale art. 53 referitoare la Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că nu poate fi primită susținerea autorului excepției, în sensul că pe calea măsurii liberării provizorii se ajunge să i se restrângă libertatea individuală, dreptul său la libera circulație și alte drepturi, căci măsura liberării provizorii prevăzute de art. 160^1 și următoarele din Codul de procedură penală nu este o măsură restrictivă de drepturi, ci, dimpotrivă, o măsură prin care inculpatul arestat preventiv este pus în libertate, în condițiile legii.
Astfel, condițiile liberării prevăzute de art. 160^2 alin. 3 din Codul de procedură penală, care formează obiectul excepției, nu instituie o stare de restrângere a libertății inculpatului, suplimentară în raport cu starea rezultată din arestarea preventivă a acestuia, ci instituie, la cererea acestuia, o alternativă restrictivă, evident mai ușoară, indispensabilă bunei desfășurări a procesului penal. Restrângerea, în formele prevăzute de textul de lege amintit, are, așadar, caracterul unei obligații asumate de inculpat în schimbul liberării sale, iar nu al unei măsuri de constrângere impuse de stat împotriva voinței acestuia.
În ceea ce privește critica referitoare la prevederile art. 160^10 alin. 1 lit. b) și alin. 3 din Codul de procedură penală, Curtea constată că asupra constituționalității acestora s-a mai pronunțat prin
Decizia nr. 40 din 16 martie 1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 17 mai 1999, prilej cu care a statuat că acestea sunt constituționale. Astfel, posibilitatea organului de urmărire penală sau, după caz, a instanței de judecată de a revoca măsura liberării provizorii se interpretează în legătură cu dispozițiile art. 160^2 alin. 2 și ale art. 160^4 alin. 3, care prevăd, printre altele, că liberarea provizorie nu se acordă în cazul în care există date ce justifică temerea că inculpatul va săvârși o altă infracțiune ori va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor materiale de probă. Pe cale de consecință este firesc ca această condiție negativă, prevăzută de lege pentru acordarea liberării provizorii a inculpatului arestat preventiv, să fie cerută, deopotrivă, și pentru menținerea ei. Cu alte cuvinte, dacă prin neîndeplinirea ei se împiedică acordarea liberării provizorii sub control judiciar sau pe cauțiune, existența ulterioară a acesteia în comportamentul inculpatului liberat provizoriu justifică revocarea măsurii.
Potrivit art. 148 lit. d) din Codul de procedură penală, măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă "sunt date suficiente că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea vreunui martor sau expert, distrugerea ori alterarea mijloacelor materiale de probă sau prin alte asemenea fapte", iar conform lit. e) a aceluiași articol, dacă "inculpatul a comis din nou o infracțiune ori din datele existente rezultă necesitatea împiedicării săvârșirii unei alte infracțiuni". Aceste condiții legale de arestare a inculpatului corespund cazurilor de revocare a liberării provizorii din textul atacat, fiind totodată o aplicare a dispozițiilor art. 23 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora arestarea unei persoane este permisă numai în cazurile și cu procedura prevăzute de lege. Prin urmare, este firesc ca o identitate cauzală să producă efecte identice.
Invocarea principiului constituțional al prezumției de nevinovăție nu are nici o legătură cu prevederile legale criticate. Potrivit art. 23 alin. (11) din Constituție, "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată." Nu însă existența vinovăției inculpatului pentru săvârșirea unei noi infracțiuni determină revocarea măsurii preventive, ci schimbarea condițiilor care au fost avute în vedere la data dispunerii liberării provizorii, situație de natură să justifice temerea că, datorită comportamentului infracțional, acesta ar putea comite și alte fapte penale.
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele deciziei mai sus amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
În sfârșit, Curtea constată că prevederile art. 25 din Legea fundamentală, referitoare la Libera circulație, nu au incidență în cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 160^2 alin. 3 și ale art. 160^10 alin. 1 lit. b) și alin. 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Fazekaș Mikloș în Dosarul nr. 3.346/2005 al Judecătoriei Satu Mare.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 11 octombrie 2005.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.