Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 369/2004

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 164 alin. (1), (2) și (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

prezumat în vigoare

Data actului
28 septembrie 2004
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 952 din 18 octombrie 2004
Citează
6 acte
Structură
0 articole · 9.915 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • OG nr. 92/2003 24 decembrie 2003 (prevederi anume) privind Codul de procedură fiscală

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Florentina Baltă - procuror

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 164 alin. (1), (2) și (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Municipiul Dej prin primar Ioan Ungur în Dosarul C nr. 52/2004 al Judecătoriei Dej.

La apelul nominal lipsesc părțile față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosar de Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin care aceasta solicită amânarea cauzei, în vederea pregătirii apărării.

Având cuvântul asupra acestei chestiuni prealabile, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii, apreciind că partea a dispus de un timp suficient pentru a-și pregăti apărarea.

Deliberând, Curtea, în temeiul dispozițiilor

art. 14 din Legea nr. 47/1992 , republicată, și al celor ale art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă, respinge cererea de amânare.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, învederând că prevederile legale criticate, declarate neconstituționale de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 40 din 29 ianuarie 2004 , nu au mai fost păstrate în textul

Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 , în urma republicării acestui act normativ.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 30 martie 2004, pronunțată în Dosarul C nr. 52/2004, Judecătoria Dej a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 127 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 61/2002

privind colectarea creanțelor bugetare, republicată, și a dispozițiilor

art. 164 alin. (1), (2) și (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală. Excepția a fost ridicată de Municipiul Dej, prin primar Ioan Ungur, cu ocazia soluționării unei contestații la executare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale care consacră accesul liber la justiție și dreptul la apărare. În sprijinul acestor afirmații invocă jurisprudența Curții Constituționale prin

Decizia nr. 208/2000 , în care s-a statuat că dispozițiile

art. 6 din Legea nr. 105/1997 , potrivit cărora taxa de timbru era stabilită la un nivel de zece ori mai mic decât cel prevăzut în

art. 127 din Ordonanța Guvernului nr. 61/2002

și în

art. 164 alin. (1), (2) și (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 , erau neconstituționale. De asemenea, autorul excepției apreciază că "textele de lege criticate creează un regim discriminatoriu între persoanele juridice sărace și cele bogate, între cei cu posibilități financiare mari și cei cu posibilități financiare reduse".

Judecătoria Dej, apreciind ca neconstituționale textele de lege criticate în raport cu art. 16, art. 21 și art. 24 alin. (1) din Constituție, republicată, precum și cu art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, consideră că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. În acest sens arată că, deși prin deciziile nr. 229/2003, nr. 276/2003 și nr. 313/2003 Curtea Constituțională a respins excepțiile de neconstituționalitate ce priveau dispozițiile

art. 127 din Ordonanța Guvernului nr. 61/2002 , prin

Decizia nr. 40/2004

au fost admise criticile aduse dispozițiilor identice cuprinse în

art. 164 alin. (1), (2) și (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 . Instanța de judecată observă însă că, la data pronunțării încheierii prin care a sesizat Curtea Constituțională, nu se scursese termenul de 45 de zile de la publicarea

Deciziei nr. 40/2004 , termen după care, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, republicată, dispozițiile legale constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice. De asemenea, consideră că practica Curții Constituționale cu privire la prevederile

art. 127 din Ordonanța Guvernului nr. 61/2002 , respectiv

art. 164 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

este "neunitară". Având în vedere aceste două aspecte, consideră justificată sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. În acest sens arată că, prin dispozițiile

art. 200 lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 ,

Ordonanța Guvernului nr. 61/2002

a fost abrogată, excepție făcând

art. 152. De asemenea, amintește că, prin Decizia nr. 40 din 29 ianuarie 2004 , Curtea a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor

art. 164 alin. (1), (2) și (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 . În final, arată că, potrivit prevederilor

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu modificările ulterioare, Curtea nu se poate pronunța decât asupra constituționalității unei legi sau ordonanțe sau a unor prevederi dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, nu pot face obiectul excepției prevederile legale constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , republicată, reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, ale art. 1 alin. (2),

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 127 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 61/2002

privind colectarea creanțelor bugetare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 14 august 2003, precum și dispozițiile

art. 164 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 29 decembrie 2003.

În susținerea neconstituționalității acestor texte de lege autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) și (2) și art. 24.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, anterior sesizării sale,

Ordonanța Guvernului nr. 61/2002

a fost abrogată prin

art. 200 lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 , excepție făcând prevederile art. 152. Dispozițiile

art. 127 din Ordonanța Guvernului nr. 61/2002

au fost preluate, însă cu un conținut identic, în

art. 164 alin. (1), (2) și (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 .

Așa fiind, Curtea apreciază că obiect al controlului de neconstituționalitate în prezenta speță îl constituie dispozițiile

art. 164 alin. (1), (2) și (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 .

Examinând aceste dispoziții, Curtea constată că, prin

Decizia nr. 40 din 29 ianuarie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 16 martie 2004, a declarat aceste prevederi legale ca fiind neconstituționale. Cu acel prilej Curtea a reținut că dispozițiile

art. 164 alin. (1), (2) și (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 , condiționând însăși înregistrarea contestației la executare de plată unei cauțiuni, au semnificația drastică a unui fine de neprimire a cererii de sesizare a instanței, ceea ce îngrădește liberul acces la justiție.

Ținând cont de soluția Curții, cu prilejul republicării

Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 , legiuitorul a îndepărtat soluția legislativă criticată, ea nemairegăsindu-se în conținutul actului normativ republicat.

Având în vedere aceste aspecte, precum și faptul că, potrivit

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea nu se poate pronunța decât asupra constituționalității dispozițiilor dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, excepția apare ca fiind inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și a art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, al art. 1, 2, 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 164 alin. (1), (2) și (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Municipiul Dej prin primar Ioan Ungur în Dosarul C nr. 52/2004 al Judecătoriei Dej.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 28 septembrie 2004.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea
________________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.