Decizia nr. 435/2004

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Dana Titian - procuror

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Vasile Iordache în Dosarul nr. 14.035/2003 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, susținând că textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituționale ale art. 16, 21 și 129, și nici celor ale art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest sens, invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 105/2004 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 6 mai 2004, pronunțată în Dosarul nr. 14.035/2003, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de Vasile Iordache într-o cauză civilă având ca obiect divorț și partaj.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 16, 21 și 129, precum și celor ale art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece, "prin art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă, instanța de fond este obligată să pronunțe o încheiere irevocabilă, limitând astfel accesul la o cale de atac, prin care se poate executa controlul judecătoresc exercitat de instanța superioară și astfel să se îndrepte o eroare săvârșită de judecătorii primei instanțe".

Judecătoria Sectorului 1 București apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, instanța arată că dispozițiile criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate de autorul excepției, întrucât încheierea prin care se soluționează cererea de acordare a asistenței juridice este o încheiere interlocutorie, iar instanța poate reveni asupra ei în situația în care s-au schimbat împrejurările avute în vedere la soluționarea sa.

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate, iar în conformitate cu

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul, invocând jurisprudența constantă a Curții Constituționale, în deplin acord cu aceea a Curții Europene a Drepturilor Omului, apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens, arată că textul legal criticat trebuie privit în contextul întregii reglementări a asistenței judiciare gratuite, concepută de legiuitor ca o modalitate de garantare a accesului la justiție, a exercitării drepturilor procesuale ale părților, și nicidecum ca un mijloc de îngrădire a acestora. Astfel, arată că procedura de judecată, în ansamblul său, se întemeiază pe dispozițiile art. 126 alin. (2) și ale art. 129 din Constituție, republicată, texte constituționale care lasă la latitudinea legiuitorului reglementarea competenței, a procedurii, precum și a căilor de atac. În acest context, consideră că "textul criticat nu reprezintă o încălcare a prevederilor constituționale referitoare la realizarea drepturilor în justiție, ci, dimpotrivă, reprezintă o expresie a aplicării acestora (...), asigurând, în mod real, accesul liber la justiție". În ceea ce privește înfrângerea art. 16 din Constituție, republicată, Guvernul apreciază că textul de lege criticat nu creează discriminări între cetățeni, întrucât normele acestuia "sunt aplicabile tuturor cauzelor de acest fel, precum și tuturor părților din aceste cauze, în egală măsură".

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, invocând jurisprudența Curții Constituționale, apreciată ca fiind în concordanță cu practica jurisdicțională a Curții Europene a Drepturilor Omului, arată că dispozițiile art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă nu încalcă principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, consacrat prin art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, republicată, întrucât regimul juridic diferit este determinat de specificul domeniului reglementat. În ceea ce privește contrarietatea textului legal dedus controlului față de prevederile constituționale ale art. 21 și art. 129, prin raportare la art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Avocatul Poporului apreciază că aceasta nu poate fi reținută. În final, arată că invocarea dispozițiilor art. 16 alin. (3) și (4) din Constituție, republicată, nu are relevanță în cauză.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , republicată, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia "Încheierea cu privire la cererea de asistență sau prin care s-a revenit asupra asistenței încuviințate nu este supusă nici unei căi de atac".

În susținerea neconstituționalității acestui text de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16, 21 și 129, care au următorul conținut:

- Art. 16: "(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.

(3) Funcțiile și demnitățile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condițiile legii, de persoanele care au cetățenia română și domiciliul în țară. Statul român garantează egalitatea de șanse între femei și bărbați pentru ocuparea acestor funcții și demnități.

(4) În condițiile aderării României la Uniunea Europeană, cetățenii Uniunii care îndeplinesc cerințele legii organice au dreptul de a alege și de a fi aleși în autoritățile administrației publice locale.";

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.

(4) Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite.";

- Art. 129: "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

Autorul excepției invocă, de asemenea, încălcarea dispozițiilor referitoare la dreptul persoanei la un proces echitabil, cuprinse în art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit cărora: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședință poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanță atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiției."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate sub aspectul încălcării principiilor constituționale ale egalității în drepturi și al accesului liber la justiție, precum și al înfrângerii dispozițiilor art. 129 din Constituție, republicată, referitoare la folosirea căilor de atac.

Astfel, prin

Decizia nr. 105 din 9 martie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 6 aprilie 2004, Curtea a respins, ca fiind neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă, statuând că acestea nu contravin prevederilor constituționale ale art. 16, 21 și 129.

Cu acel prilej, Curtea Constituțională a constatat că textul de lege dedus controlului nu încalcă principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, întrucât nu face nici o diferențiere între părțile aflate în proces. Împrejurarea că, în această materie, s-a prevăzut, prin derogare de la dreptul comun, că încheierile prin care s-a respins cererea de asistență judiciară sau s-a revenit asupra asistenței încuviințate nu sunt supuse nici unei căi de atac, nu justifică o asemenea critică, regimul juridic diferit fiind determinat de specificul domeniului reglementat.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate referitoare la încălcarea

art. 21 din Constituție, Curtea a făcut trimitere la Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, prin care s-a statuat că semnificația art. 21 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia accesul la justiție nu poate fi îngrădit prin lege, este aceea că nu se poate exclude de la exercițiul drepturilor procesuale nici o categorie sau grup social. Însă legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalități particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiție nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac. De aceea instituirea unor reguli speciale privind exercitarea căilor de atac nu contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiție, atât timp cât, potrivit celor prevăzute de art. 75 alin. 2 din Codul de procedură civilă, părților interesate le este asigurată posibilitatea de a reitera cererea de asistență judiciară în fața aceleiași instanțe, în măsura în care au intervenit elemente noi de natură a impune și a justifica admiterea unei asemenea cereri.

În sfârșit, pentru aceleași argumente expuse mai sus, Curtea a constatat că nu poate fi primită nici critica potrivit căreia dispozițiile art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă ar aduce atingere prevederilor constituționale ale art. 129, referitoare la folosirea căilor de atac. Sub acest aspect opțiunea legiuitorului a fost impusă de exigența soluționării cu celeritate a procesului dedus judecății.

Întrucât în cauza de față nu au intervenit elemente noi de natură să reconsidere jurisprudența Curții Constituționale în materie, atât soluția, cât și considerentele acestor decizii își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

În ceea ce privește înfrângerea art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea constată că art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă nu conține nici o prevedere prin care s-ar aduce atingere dreptului persoanei de a beneficia de o judecată echitabilă, publică și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, precum și al art. 1, 2, 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Vasile Iordache în Dosarul nr. 14.035/2003 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 26 octombrie 2004.