HG nr. 670/1998
privind modul de stabilire și de ajustare a tarifelor practicate de către Societatea Naționala de Telecomunicații "Romtelecom" -S.A. pentru furnizarea serviciilor de telecomunicații de baza
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- OG nr. 1/1998 19 ianuarie 1998 pentru acceptarea Protocolului 4 la Acordul general pentru comerțul cu servicii, adoptat l…
În temeiul prevederilor
art. 4 alin. (2) al Legii concurentei nr. 21/1996 ,
Guvernul României hotărăște:
Articolul 1
Pentru a se inlatura efectele eliminării concurentei pe piața serviciilor de telecomunicații, tarifele practicate de către Societatea Naționala de Telecomunicații "Romtelecom" - S.A. pentru furnizarea serviciilor de telecomunicații de baza vor fi stabilite pentru o perioadă de 3 ani, potrivit condițiilor prevăzute în prezenta hotărâre.
Articolul 2
Stabilirea și ajustarea tarifelor pentru serviciile de telecomunicații de baza, furnizate de către Societatea Naționala de Telecomunicații "Romtelecom" - S.A., se fac în condițiile prevăzute la art. 3 și 4, cu respectarea următoarei formule: ┌ ┐ │ (T^1n - ÎN) │ X Σ │──────────── │x Wn ≤ Yi + ─── x i, n └ ÎN ┘ 12 în care: T^1 n = tariful rezultat în urma ajustarii; ÎN = tariful înainte de ajustare; n = tariful individual pentru fiecare dintre serviciile de telecomunicații de baza (inclusiv, dar fără a se limita la conectare, abonamente, apeluri locale, interurbane și internaționale) pentru fiecare categorie de abonati (persoane fizice, persoane juridice, centrala digitala, analogica, manuală); Rn Wn = ───── , Σ Rn n în care Rn reprezintă veniturile rezultate din tariful n în cursul ultimul exercițiu financiar. Prin urmare, Wn reprezintă ponderea veniturilor rezultate din aplicarea acestui tarif, exprimată ca procent din totalul veniturilor rezultate din furnizarea serviciilor de telecomunicații de baza; i = perioada, exprimată în luni, care începe cu o luna înaintea datei precedentei ajustari a tarifelor și se încheie cu o luna înaintea datei preconizate pentru următoarea ajustare a tarifelor; Yi = rata inflației, exprimată procentual, calculată pe baza indicelui prețurilor de consum publicat de Comisia Naționala pentru Statistica în cursul perioadei i sau expresia procentuală a modificării cursului de schimb al leului față de dolarul S.U.A., calculat pe baza datelor comunicate de Banca Naționala a României, în cursul perioadei i; X = coeficient, exprimat ca procent, care se stabilește prin hotărâre a Guvernului, la propunerea comuna a Ministerului Comunicațiilor și a Oficiului Concurentei.
Articolul 3
Tarifele pentru serviciile de telecomunicații de baza se pot ajusta la un interval de minimum 3 luni.
Articolul 4
Tarifele stabilite potrivit prevederilor acestei hotărâri trebuie să fie nediscriminatorii pentru același tip de serviciu de telecomunicații de baza, furnizat aceleiași categorii de utilizatori.
Prin derogare de la prevederile alin. (1) se pot stabili tarife diferențiate, în funcție de traficul sau volumul de convorbiri ale abonatului, de pachetele de servicii achiziționate și de caracteristicile acestora, de numărul de linii telefonice achiziționate de un singur utilizator etc., cu condiția ca aceste criterii să fie făcute publice și aplicate fără discriminare.
Tarifele practicate pentru servicii de telecomunicații de baza pe perioade determinate, în scop promotional, se stabilesc și se aplică de către Societatea Naționala de Telecomunicații "Romtelecom" - S.A. fără îndeplinirea formalităților prevăzute la art. 6 și 7 și nu vor fi luate în considerare în scopul calculării formulei prevăzute la art. 2.
În cazul în care Societatea Naționala de Telecomunicații "Romtelecom" - S.A. modifica structura unui tarif ori a unui pachet de servicii, inclusiv, dar fără a se limita la reducerea numărului de impulsuri gratuite, aplicarea formulei prevăzute la art. 2 se va face cu luarea în considerare a modificării intervenite.
Articolul 5
În cazul în care valoarea nominală a tarifelor stabilite de către Societatea Naționala de Telecomunicații "Romtelecom" - S.A. este mai mica decât cea care ar fi rezultat din aplicarea formulei prevăzute la art. 2, diferența, exprimată procentual, se poate lua în calcul la următoarea ajustare.
Articolul 6
Tarifele stabilite sau ajustate cu respectarea prevederilor prezentei hotărâri sunt considerate aprobate în condițiile prevăzute la
art. 25 alin. (1) din Legea telecomunicatiilor nr. 74/1996
și intră în vigoare în termen de 15 zile de la data aducerii lor la cunoștința publicului de către Societatea Naționala de Telecomunicații "Romtelecom" - S.A.
Articolul 7
Tarifele stabilite sau ajustate de către Societatea Naționala de Telecomunicații "Romtelecom" - S.A., împreună cu toate datele necesare dovedirii respectării prevederilor acestei hotărâri se notifica Oficiului Concurentei și Ministerului Comunicațiilor cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de publicare. Oficiul Concurentei și/sau Ministerul Comunicațiilor pot solicita Societății Naționale de Telecomunicații "Romtelecom" - S.A. date statistice sau informații suplimentare pentru verificarea respectării formulei de stabilire și de ajustare a tarifelor, prevăzută la art. 2, și a celorlalte dispoziții ale prezentei hotărâri.
Articolul 8
Prezenta hotărâre intră în vigoare în termen de 10 zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României.
În cazul în care drepturile exclusive de furnizare a serviciilor de telecomunicații de baza, acordate Societății Naționale de Telecomunicații "Romtelecom" - S.A. potrivit licenței emise de către Ministerul Comunicațiilor, nu au fost retrase anterior expirării perioadei prevăzute la art. 1, termenul de 3 ani se va prelungi succesiv, pe durate de câte cel mult un an, până la retragerea acestor drepturi sau până la încetarea de drept a acestora, potrivit Ordonanței Guvernului nr. 1/1998 pentru acceptarea Protocolului 4 la Acordul general pentru comerțul cu servicii, adoptat la Geneva la 15 aprilie 1997.
PRIM-MINISTRU RADU VASILE Contrasemnează: ─────────────── p. Ministrul finanțelor, Valentin Lazea, secretar de stat Ministrul reformei, președintele Consiliului pentru Reforma, Ioan Muresan Ministrul comunicațiilor, Sorin Pantis ─────────────
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.