Ordin · Ministerul Finanțelor Publice

Ordinul nr. 1291/2001

privind îmbunătățirea activității de certificare a bilanțurilor contabile și a conturilor de execuție bugetară, prin persoane fizice sau juridice agreate, la instituțiile publice cu mai puțin de 25 de posturi

prezumat în vigoare

Data actului
19 iunie 2001
Emitent
Ministerul Finanțelor Publice
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 344 din 28 iunie 2001
Citat de
1 act
Citează
3 acte
Structură
6 articole · 3.910 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Ministrul finanțelor publice,

în temeiul prevederilor

art. 14 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 18/2001

privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice,

având în vedere prevederile

art. 28 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 119/1999

privind auditul intern și controlul financiar preventiv,

emite următorul ordin:

Articolul 1

Pentru ridicarea nivelului calitativ al activității de certificare a bilanțurilor contabile și a conturilor de execuție bugetară, la instituțiile publice cu mai puțin de 25 de posturi se limitează numărul instituțiilor publice cu care o persoană agreată poate încheia contracte de prestări de servicii pentru certificarea bilanțului contabil și a contului de execuție bugetară, astfel:

- la cel mult 3 instituții publice, pentru o persoană fizica înscrisă în lista cuprinzând persoanele agreate de Ministerul Finanțelor Publice;

- la cel mult 3 instituții publice, pentru fiecare persoana fizica ce îndeplinește condițiile de agreare, angajata a persoanei juridice înscrise în lista cuprinzând persoanele agreate de Ministerul Finanțelor Publice.

Prevederile alineatului precedent sunt aplicabile începând cu certificarea bilanțurilor contabile și a conturilor de execuție bugetară întocmite pentru trimestrul II al anului 2001. Persoanele fizice sau juridice agreate care au încheiat contracte de prestări de servicii pentru certificarea bilanțului contabil și a contului de execuție bugetară vor lua măsuri ca până la data de 20 iunie 2001 să se încadreze în limita maxima de contracte ce pot fi încheiate conform prezentului ordin.

Articolul 2

Fondul de timp de muncă acceptat pentru realizarea certificării trimestriale a bilanțului contabil și a contului de execuție bugetară ale unei instituții publice cu mai puțin de 25 de posturi va fi de maximum 80 de ore de muncă.

Articolul 3

Tariful orar ce se va avea în vedere la încheierea contractului de certificare a bilanțului contabil și a contului de execuție bugetară nu va putea depăși salariul de baza orar al unui auditor intern categoria A, gradul I, treapta I - auditor ofițer -, angajat în cadrul structurilor teritoriale de audit intern ale Ministerului Finanțelor Publice, calculat pe baza limitei minime a salariului de baza lunar corespunzător acestei funcții, conform legislației în vigoare.

Articolul 4

Persoanele fizice și juridice agreate nu trebuie să fie implicate în îndeplinirea activităților pe care le auditeaza. Competența pentru stabilirea incompatibilităților revine comisiei constituite pentru examinarea profesională, la nivelul fiecărei direcții generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, conform anexei la

Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 167/2001 .

Articolul 5

În vederea încheierii contractului de prestări de servicii pentru certificarea bilanțului contabil și a contului de execuție bugetară, instituția publică solicitanta are obligația sa procedeze conform prevederilor legale privind achizițiile publice în vigoare la data solicitării serviciului.

Ministrul finanțelor publice,
Mihai Nicolae Tanasescu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.