Decizia nr. 480/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ionița Cochințu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) și

art. 5 din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepție ridicată de statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Vâlcea în Dosarul nr. 533/90/2010 al Tribunalului Vâlcea - Secția civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca devenită inadmisibilă.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 16 septembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 533/90/2010, Tribunalul Vâlcea - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) și

art. 5 din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Excepția a fost ridicată de statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Vâlcea, în cadrul soluționării unei acțiuni prin care se solicită plata unor despăgubiri pentru daunele morale suferite ca urmare a unor condamnări cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) care prevăd că "În România respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatore", art. 138 alin. (5) potrivit cărora "Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare", art. 74 alin. (3) potrivit cărora Guvernul își exercită inițiativa legislativă prin transmiterea proiectului de lege către Camera competentă să îl adopte, ca primă Cameră sesizată, art. 51 alin. (1) privind dreptul de petiționare și ale art. 52 alin. (3) referitoare la răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.

1. În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 138 alin. (5), autorul excepției de neconstituționalitate arată că acestea consacră un principiu fundamental pentru asigurarea disciplinei financiare în cheltuirea banului public, în sensul că prin lege nu se pot stabili cheltuieli publice fără asigurarea sursei de finanțare. Invocă în acest sens

Deciziile Curții Constituționale nr. 36 din 2 aprilie 1996

și nr. 666 din 16 iulie 2007, precum și prevederile

art. 15 din Legea nr. 500/2002

privind finanțele publice. Totodată, arată că "prin comparație se poate lesne observa că prevederile

art. 18 și următoarele ale Legii nr. 247/2005

(...) prevăd sursele de finanțare în mod expres, respectând dispozițiile art. 138 ale Legii fundamentale".

2. Referitor la încălcarea art. 74 alin. (3) din Constituție, arată că Guvernul își exercită inițiativa legislativă prin transmiterea proiectului de lege Parlamentului, conform

art. 29-31 din Legea nr. 24/2000 , iar potrivit art. 1 alin. (5) din Constituție, în România respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie. Prin modul deficitar de redactare a acestor dispoziții legale, acestea fiind foarte sumare, cuprinzând doar câteva mențiuni generice cu privire la noțiunea de condamnare cu caracter politic, categoriile de persoane îndreptățite, fără însă a indica modalitatea și sursele de finanțare, acestea nu corespund exigențelor de tehnică legislativă. Or, referitor la aceste cerințe, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod constant că o normă este previzibilă numai atunci când este redactată cu suficientă precizie ( Hotărârea nr. 2/2000 , Cauza Rotaru împotriva României).

3. Dispozițiile

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 221/2009

încalcă art. 51 alin. (1) și art. 52 alin. (3) din Constituție, deoarece legiuitorul a extins în mod abuziv și nelegal exercitarea dreptului de a introduce acțiune privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, "dând mandat oricărei persoane fizice sau juridice interesate, din oficiu, parchetului de pe lângă tribunalul în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată".

Tribunalul Vâlcea - Secția civilă opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie prevederile art. 4 alin. (1) și

art. 5 din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009.

Din analiza considerentelor încheierii instanței, precum și din motivările autorului excepției de neconstituționalitate reiese că obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 4 alin. (1) teza a doua și

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 .

Prevederile art. 4 alin. (1) teza a doua au următorul cuprins: "Cererea poate fi introdusă și după decesul persoanei, de orice persoană fizică sau juridică interesată ori, din oficiu, de parchetul de pe lângă tribunalul în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată."

Prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) aveau următorul cuprins:

- Art. 5 alin. (1) lit. a): "(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:

a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul

Decretului-lege nr. 118/1990

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/1999 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 568/2001 , cu modificările și completările ulterioare;".

Dispozițiile

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009

au fost modificate prin

art. I pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din titlul VII al

Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 1 iulie 2010, dispozițiile modificatoare având următoarea redactare:

" Art. I. - Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:

«a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:

1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;

2. 5.000 de euro pentru soțul/soția și descendenții de gradul I;

3. 2.500 de euro pentru descendenții de gradul al II-lea;»".

De asemenea, partea introductivă a alin. (1) al art. 5 a fost modificată și completată prin

art. XIII pct. 2 din Legea nr. 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, având următorul cuprins:

- Art. 5 alin. (1): "(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:".

Curtea constată că

art. I pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010

modifică și completează dispozițiile de lege criticate prin introducerea a trei puncte ce stabilesc plafoane maxime ale cuantumului despăgubirilor, iar fraza a doua a art. 5 alin. (1) lit. a) din lege a fost preluată și completată prin

art. I pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010

referitor la introducerea unui nou alineat al art. 5, și anume alin. (1^1).

Potrivit

art. 62 din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, dispozițiile de modificare și de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta.

Prin Decizia Plenului Curții Constituționale nr. III/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, instanța de contencios constituțional a statuat că, în cazul în care, după invocarea unei excepții de neconstituționalitate în fața instanțelor judecătorești, prevederea legală supusă controlului a fost modificată, Curtea Constituțională se pronunță asupra constituționalității prevederii legale, în noua sa redactare, numai dacă soluția legislativă din legea modificată este, în principiu, aceeași cu cea dinaintea modificării.

Or, Curtea observă că dispozițiile

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 , astfel cum au fost modificate și completate prin

art. I pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010 , cuprind două soluții legislative distincte, și anume: pe de-o parte, teza întâi privind acordarea unor despăgubiri (soluție legislativă preluată și de dispozițiile modificatoare), iar pe de altă parte, teza a doua, adică pct. 1-3 ale lit. a), referitoare la plafonarea cuantumului acestor despăgubiri (soluție legislativă introdusă prin dispozițiile modificatoare).

Întrucât în cauza de față autorul excepției de neconstituționalitate critică soluția legislativă de acordare a despăgubirilor [soluție cuprinsă și de dispozițiile

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 , în forma anterioară modificării], obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie numai dispozițiile

art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 , cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins: "(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:

a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [... ]".

Așadar, în prezenta cauză, Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 4 alin. (1) teza a doua și

art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

I. Prin

Deciziile nr. 1.358 din 21 octombrie 2010

și nr. 1.360 din 21 octombrie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile

art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sunt neconstituționale.

În aceste condiții, Curtea observă că în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

care prevăd că "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Prin urmare, reținând că acest caz de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate a intervenit după sesizarea Curții, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

II. În ceea ce privește susținerea autorului excepției, potrivit căreia art. 4 alin. (1) aduc atingerea art. 51 alin. (1) din Constituție privind dreptul de petiționare, Curtea reține că, pe de o parte, Constituția reglementează dreptul de petiționare, care este un drept cetățenesc, de care beneficiază cetățenii, în mod individual sau grupurile de cetățeni, indiferent că sunt constituite ad-hoc sau organizate în forme prevăzute de lege iar, pe de altă parte, accesul liber la justiție, prevăzut de art. 21 din Constituție, în sensul că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, nicio lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept.

Așadar, Curtea observă că dispozițiile constituționale ale art. 51 alin. (1) se referă la dreptul la petiționare, care este diferit de dreptul de a introduce acțiuni la instanțele judecătorești, iar sesizarea instanțelor judecătorești pentru valorificarea unui drept sau pentru realizarea unui interes, care se poate obține numai pe calea justiției, nu reprezintă un aspect al dreptului de petiționare, sens în care, de altfel, s-a pronunțat și Curtea, spre exemplu, prin

deciziile nr. 175 din 15 aprilie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 17 mai 2004, și nr. 453 din 20 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 943 din 21 octombrie 2005.

Dreptul de petiționare se referă la cererile, reclamațiile, sesizările și propunerile în legătură cu rezolvarea unor probleme personale sau de grup ce nu presupun calea justiției și la care autoritățile publice au obligația de a răspunde în termenele și în condițiile stabilite potrivit legii, în timp ce cererile de chemare în judecată se soluționează după reguli specifice activității de judecată. În consecință, textul legal criticat nu este contrar reglementărilor constituționale cu privire la dreptul de petiționare, din moment ce conținutul său normativ nu are nicio relevanță asupra acestora. Astfel că, în ceea ce privește critica referitoare la pretinsa încălcarea a art. 51 alin. (3) din Constituție, excepția urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

III. În ceea ce privește critica privind încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 52 alin. (3) referitor la răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, autorul excepției nu motivează pretinsa încălcare a acestora, simpla enumerare a textelor constituționale nu satisface exigențele art. 10 alin. (2) din Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit cărora "Sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate". În acest sens este și jurisprudența constantă a Curții, cu titlu exemplificativ reținându-se Decizia nr. 147 din 8 februarie 2011, nepublicată încă la data pronunțării,

Decizia nr. 627 din 29 mai 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008,

Decizia nr. 465 din 17 mai 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi în ceea ce privește

art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge ca devenită inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepție ridicată de statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Vâlcea, în Dosarul nr. 533/90/2010 al Tribunalului Vâlcea - Secția civilă.

II. Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepție ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 12 aprilie 2011.