Decizia nr. 942/2011
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) teza a doua și art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și ale art. I pct. 1 și art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente
prezumat în vigoare
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Simina Gagu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 4 și 5 din Legea nr. 221/2009
privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în Dosarul nr. 1.626/90/2010 al Tribunalului Vâlcea - Secția civilă, precum și a prevederilor
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2010
pentru modificarea și completarea
privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din titlul VII al
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, excepție ridicată de Ioan Ungureanu, Radu Ungureanu și Carmen Ionele în același dosar al aceleiași instanțe judecătorești și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 4.350D/2010.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea dispune a se face apelul și în dosarele Curții Constituționale nr. 4.382D/2010 și nr. 4.636D/2010, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 , respectiv a
art. I și II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010 , excepție ridicată de statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad, și de Iosif Turc în Dosarul nr. 2.122/108/2010 al Tribunalului Arad - Secția civilă, precum și excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 4 din Legea nr. 221/2009 , excepție ridicată de statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în Dosarul nr. 1.455/90/2010 al Tribunalului Vâlcea - Secția civilă.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, pune în discuție problema conexării dosarelor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării.
Curtea, având în vedere obiectul excepției de neconstituționalitate, în temeiul
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 4.382D/2010 și nr. 4.636D/2010 la Dosarul nr. 4.350D/2010, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 4 din Legea nr. 221/2009 , ca neîntemeiată, iar în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 5 din Legea nr. 221/2009 , ca devenită inadmisibilă, cu referire la jurisprudența Curții Constituționale. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor criticate din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010 , pune concluzii de respingere ca devenită inadmisibilă, deoarece prin
Decizia Curții Constituționale nr. 1.354/2010
textele de lege criticate au fost declarate neconstituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 142 din 24 septembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 1.626/90/2010, Tribunalul Vâlcea - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 și
art. 5 din Legea nr. 221/2009
privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și a prevederilor
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2010
pentru modificarea și completarea
privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din titlul VII al
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.
Excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 4 și 5 din Legea nr. 221/2009
a fost ridicată de statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, iar excepția de neconstituționalitate a prevederilor
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2010
a fost ridicată de Ioan Ungureanu, Radu Ungureanu și Carmen Ionele într-o cauză având ca obiect pretenții în baza
Prin Încheierea din 21 octombrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 2.122/108/2010, Tribunalul Arad - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. I și
art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010 , precum și a
art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 .
Excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. I și II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010
a fost ridicată de Iosif Turc, iar excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009
a fost ridicată de statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad, într-o cauză având ca obiect pretenții în baza
Prin Încheierea din 5 noiembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 1.455/90/2010, Tribunalul Vâlcea - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 4 din Legea nr. 221/2009 .
Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, într-o cauză având ca obiect pretenții în baza
În motivarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 4 din Legea nr. 221/2009 , autorul acesteia le consideră neconstituționale în raport cu art. 51 alin. (1) și art. 52 alin. (3) din Constituție, deoarece legiuitorul a extins în mod abuziv și nelegal exercitarea dreptului de a introduce acțiune privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, "dând mandat oricărei persoane fizice sau juridice interesate și, din oficiu, parchetului de pe lângă tribunalul în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată".
Referitor la prevederile
art. 5 din Legea nr. 221/2009 , autorul excepției susține, în esență, că în procesul de legiferare au existat unele deficiențe, astfel încât
este extrem de sumară, cuprinzând mențiuni generice cu privire la noțiunea de condamnare cu caracter politic, categoriile de persoane îndreptățite, fără însă a se indica modalitatea și sursele de finanțare, ceea ce este contrar dispozițiilor constituționale ale art. 138 alin. (5) și ale art. 74 alin. (3). Consideră că impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, este deosebit de important, defavorabil, cu majorări ale cheltuielilor bugetare de stat, cu atât mai mult cu cât nu se cunoaște cuantumul despăgubirilor ce pot fi acordate persoanelor îndreptățite. Invocă în acest sens
deciziile Curții Constituționale nr. 36/1996
și nr. 666/2007, precum și prevederile
art. 15 din Legea nr. 500/2002
privind finanțele publice și dispoziții din
privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea unor acte normative, cu referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza Rotaru împotriva României, 2000, Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit, 1979).
Referitor la încălcarea dispozițiilor art. 148 alin. (2) din Constituție, autorul excepției de neconstituționalitate precizează că art. 104 din Tratatul de la Maastricht reglementează o anumită disciplină bugetară, impunând statelor membre o obligație generală, aceea de a evita deficitele publice excesive. Or, acoperirea sumelor pentru plata despăgubirilor nu se va putea face nici prin alocare de sume suplimentare de la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, nici prin rectificări bugetare.
Privitor la încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, autorul excepției arată că există o categorie de persoane care au fost persecutate de regimul politic și nu au beneficiat, până la apariția
Legii nr. 221/2009 , de o minimă reparație morală. Prin dispozițiile legale contestate se creează situația unei discriminări între cei condamnați politic și cei supuși unor măsuri administrative cu caracter politic, de vreme ce legiuitorul nu face distincția între situația în care s-a aflat o persoană supusă unui regim de detenție și situația în care s-a aflat o persoană asupra căreia s-a luat o măsură administrativă.
Răspunderea statului trebuie să se facă în acord cu principiul proporționalității, iar posibilitatea compensării prejudiciului moral cu o sumă de bani stabilită cu titlu de daune morale are drept scop nu atât a repune victima într-o situație similară cu cea avută anterior, cât a-i procura satisfacția de ordin moral, susceptibilă mai mult de o recunoaștere a măsurii luate asupra sa, ca fiind abuzivă, principiu urmărit de legiuitorul român atât prin
și
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 , cât și prin
În final, subliniază că, referitor la daunele morale în general, sub aspectul cuantumului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a adoptat o poziție moderată, prin acordarea unor sume rezonabile, cu titlu de reparație morală, invocând, cu titlu de exemplu, Cauza Țarălungă contra României, 2010, Cauza Temeșan contra României, 2008, și Cauza Oancea contra României, 2008.
În motivarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2010 , autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile Constituției prevăd o ierarhie a actelor normative și o limită determinată a conținutului reglementărilor și, de aceea, sunt interzise modificările sau completările unor dispoziții legale printr-un act normativ de rang inferior. Ordonanța de urgență a Guvernului menționată este neconstituțională, deoarece modifică integral și radical dispozițiile a două legi reparatorii importante -
și
Legea nr. 221/2009 , lipsindu-le practic de efecte juridice. Art. I pct. 1 din ordonanță impune judecătorului o limită până la care are dreptul să stabilească întinderea daunelor morale, fiind astfel în contradicție cu art. 124 alin. (1) și (3) din Constituție.
Autorii consideră că prin dispozițiile art. II din ordonanță se încalcă principiul neretroactivității legii, deoarece, în mod legal, cauzele trebuie soluționate în baza dispozițiilor legale în vigoare la momentul sesizării instanței. Contrar art. 15 alin. (2) din Constituție, prevederile legale criticate se aplică inclusiv situațiilor în care există o hotărâre judecătorească pronunțată în primă instanță, care, deși nedefinitivă, poate fi, prin ipoteză, legală și temeinică raportată la legislația aflată în vigoare la data pronunțării acesteia. Sunt invocate, în acest sens,
Decizia Curții Constituționale nr. 830/2008
și Decizia Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. LII (52) din 4 iunie 2007 privind examinarea recursului în interesul legii.
Totodată, autorii apreciază că ordonanța criticată generează o discriminare, acordând drepturi în plus celor care au obținut hotărâri definitive până la adoptarea ei și îngrădind aceleași drepturi celor care nu au formulat încă acțiuni. De asemenea, se creează situații juridice discriminatorii pentru persoanele condamnate politic sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative abuzive, față de persoanele arestate în prezent, conform dreptului comun, în sensul că acestea din urmă au posibilitatea de a obține, în condițiile legii, despăgubiri morale fără niciun fel de restricții sau plafonări.
Consideră că, în acord cu prevederile art. 52 alin. (1) și (3) din Constituție, se impune repararea integrală de către stat a pagubelor suferite, "dar nu la nivelul sumelor aberante stabilite obligatoriu prin
De asemenea, actul normativ criticat pentru neconstituționalitate a fost adoptat fără a exista o "situație extraordinară a cărei reglementare să nu poată fi amânată" și fără a fi motivată urgența. În contradicție cu art. 115 alin. (6) din Constituție, prevederile legale criticate afectează dreptul la un proces echitabil, deoarece prin introducerea unor plafoane derizorii, justițiabilul beneficiar al
este privat de speranța obținerii unor despăgubiri echitabile. În acest sens, este invocată
Decizia nr. 297 din 21 ianuarie 2009 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală.
În susținerea excepției, sunt invocate prevederile
art. 1 din Legea nr. 48/2002 ,
și
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 , cu modificările și completările ulterioare.
Tribunalul Vâlcea - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2010
este neîntemeiată. Cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 4 și 5 din Legea nr. 221/2009 , opinia instanței judecătorești este în sensul respingerii acesteia.
Tribunalul Arad - Secția civilă consideră că prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010
au fost stabilite criteriile de determinare a prejudiciului moral suferit de persoanele condamnate politic, iar, pe de altă parte, a fost limitat cuantumul despăgubirilor, astfel încât există în prezent suficiente criterii în baza cărora instanța să procedeze la o aplicare a legii de asemenea manieră încât rezultanta să nu constituie o inegalitate vădită, disproporționată și nejustificată între diverșii destinatari ai legii. De asemenea, instanța judecătorească opinează că excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009
nu este fondată.
Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
În ceea ce privește obiectul excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit încheierilor de sesizare din 24 septembrie 2010 și din 5 noiembrie 2010, pronunțate de Tribunalul Vâlcea - Secția civilă în dosarele nr. 1.626/90/2010 și nr. 1.455/90/2010, acesta îl constituie prevederile
art. 4 din Legea nr. 221/2009
privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009. Însă, din analiza notelor scrise depuse în motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că, în realitate, obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile
art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 221/2009 , potrivit cărora: "Cererea poate fi introdusă și după decesul persoanei, de orice persoană fizică sau juridică interesată ori, din oficiu, de parchetul de pe lângă tribunalul în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată."
De asemenea, Curtea reține că, potrivit Încheierii de sesizare din 24 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Vâlcea Secția civilă în Dosarul nr. 1.626/90/2010, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie
art. 5 din Legea nr. 221/2009 , iar potrivit Încheierii de sesizare din 21 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Arad - Secția civilă în Dosarul nr. 2.122/108/2010, obiect al excepției îl reprezintă
art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 . Cu toate acestea, din analiza notelor scrise depuse în motivarea excepției, Curtea constată că, în realitate, obiect al excepției este doar
art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 . Totodată, Curtea constată că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) au fost modificate și completate prin
art. I pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010
pentru modificarea și completarea
privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din titlul VII al
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, ordonanță publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 1 iulie 2010, și că partea introductivă a art. 5 alin. (1) a fost modificată și completată prin
art. XIII pct. 2 din Legea nr. 202/2010
privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, astfel încât prevederile
art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009
au următorul cuprins:
"(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [...]".
În fine, Curtea reține că, potrivit Încheierii de sesizare din 24 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția civilă în Dosarul nr. 1.626/90/2010, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2010 , iar potrivit Încheierii de sesizare din 21 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Arad - Secția civilă în Dosarul nr. 2.122/108/2010, obiectul excepției îl reprezintă prevederile art. I și II din ordonanța de urgență menționată. Însă, din analiza notelor scrise ale autorilor excepției rezultă că aceștia critică doar dispozițiile art. I pct. 1 și art. II din această ordonanță de urgență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 1 iulie 2010, care au următorul cuprins:
-
Articolul I
pct. 1: "Legea nr. 221/2009
privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
«a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:
1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 194522 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;
2. 5.000 de euro pentru soțul/soția și descendenții de gradul I;
3. 2.500 de euro pentru descendenții de gradul al II-lea;».";
-
Articolul II
: "Dispozițiile Legii nr. 221/2009
privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel cum au fost modificate și completate prin prezenta ordonanță de urgență, se aplică proceselor și cererilor pentru a căror soluționare nu a fost pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență."
Așadar, în prezenta cauză, Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate asupra căruia urmează să se pronunțe îl constituie prevederile art. 4 alin. (1) teza a doua și
art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 , precum și ale art. I pct. 1 și
art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010 .
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 221/2009 , acestea încalcă dispozițiile constituționale ale art. 51 alin. (1) privind dreptul de petiționare și ale art. 52 alin. (3) privind răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare.
Autorul excepției de neconstituționalitate referitoare la
art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009
consideră că aceste norme încalcă dispozițiile din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituției și a legilor, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 74 alin. (3) privind exercitarea inițiativei legislative de către Guvern, art. 111 alin. (1) privind informarea Parlamentului de către Guvern și celelalte organe ale administrației publice, art. 138 alin. (5) potrivit căruia "Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare" și art. 148 alin. (2) privind prioritatea reglementărilor comunitare cu caracter obligatoriu.
Autorii excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. I pct. 1 și
art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010
consideră că acestea contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituției și a legilor, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivității legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, art. 52 alin. (1) și (3) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică și răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, art. 75 privind sesizarea Camerelor, art. 108 privind actele Guvernului, ale art. 115 alin. (1), (4) și (6) privind ordonanțele Guvernului, condițiile și limitele de adoptare a ordonanțelor de urgență, precum și ale art. 124 privind înfăptuirea justiției. Totodată, în susținerea excepției sunt invocate prevederile art. 6 paragraful (1) și art. 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la un proces echitabil și interzicerea abuzului de drept, art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional la Convenție privind interzicerea generală a discriminării.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:
1. Prevederile
art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 221/2009
au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale invocate în prezenta cauză și cu o motivare similară. În acest sens, Curtea a pronunțat, spre exemplu,
Decizia nr. 389 din 24 martie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 5 iulie 2011, și
Decizia nr. 480 din 12 aprilie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 6 iulie 2011, prin care, respingând excepțiile, a statuat, în esență, că "dispozițiile constituționale ale art. 51 alin. (1) se referă la dreptul la petiționare, care este diferit de dreptul de a introduce acțiuni la instanțele judecătorești, iar sesizarea instanțelor judecătorești pentru valorificarea unui drept sau pentru realizarea unui interes, care se poate obține numai pe calea justiției, nu reprezintă un aspect al dreptului de petiționare". În consecință, Curtea a constatat că "textul legal criticat nu este contrar reglementărilor constituționale cu privire la dreptul de petiționare, din moment ce conținutul său normativ nu are nicio relevanță asupra acestora".
Cele statuate în deciziile menționate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente noi, care să determine schimbarea jurisprudenței Curții în această materie.
În ceea ce privește critica privind încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 52 alin. (3), Curtea constată că autorul excepției nu motivează pretinsa încălcare a acestora, iar simpla enumerare a textelor constituționale nu satisface exigențele art. 10 alin. (2) din Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit cărora "Sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate".
Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 221/2009
urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.
2. Referitor la prevederile
art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 , Curtea constată că aceste prevederi de lege au fost declarate neconstituționale prin
deciziile nr. 1.358 din 21 octombrie 2010
și nr. 1.360 din 21 octombrie 2010, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Cu acele prilejuri, Curtea a reținut, în esență, că despăgubirile prevăzute de prevederile de lege criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută la
art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990
privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile. Prin
Decretul-lege nr. 118/1990 , legiuitorul a stabilit condițiile și cuantumul indemnizațiilor lunare, astfel încât intervenția sa prin
art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 , după 20 de ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a constatat că acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici, astfel cum a fost reglementată prin
art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 , contravine art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoare supremă.
Totodată, în temeiul dispozițiilor constituționale ale art. 142 alin. (1), potrivit cărora "Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției", și al art. 1 alin. (5) din Constituție, potrivit căruia, "În România, respectarea [...] legilor este obligatorie", Curtea a constatat că reglementarea criticată încalcă și normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate, contrare prevederilor
Legii nr. 24/2000 , republicată.
În aceste condiții, Curtea constată că sunt incidente dispozițiile
art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale", astfel încât, având în vedere momentele sesizării Curții și data publicării în Monitorul Oficial a
deciziilor nr. 1.358 din 21 octombrie 2010
și nr. 1.360 din 21 octombrie 2010, excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009
urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.
3. În ceea ce privește prevederile art. I pct. 1 și
art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010 , Curtea reține că, prin
Decizia nr. 1.354 din 20 octombrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, a admis excepția de neconstituționalitate, constatând că prevederile legale menționate sunt neconstituționale. Cu acel prilej, Curtea a statuat că dispozițiile legale criticate instituie o inechitate, fără o motivare temeinică, obiectivă și rațională.
Totodată, Curtea a observat că "tratamentul juridic diferențiat aplicat celor care se consideră îndreptățiți la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică, în funcție de momentul în care hotărârea pronunțată de instanță privind dreptul la despăgubiri rămâne definitivă, afectează drepturile persoanelor care nu dețineau o hotărâre definitivă la data intrării în vigoare a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2010 ".
În consecință, Curtea a constatat că dispozițiile art. I pct. 1 și
art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010
încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție privind egalitatea în drepturi.
De asemenea, Curtea a constatat că "prevederile legale criticate încalcă și principiul neretroactivității, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, în sensul că se aplică inclusiv situațiilor în care există o hotărâre judecătorească pronunțată în primă instanță, care, deși nedefinitivă, poate fi legală și temeinică prin raportare la legislația aflată în vigoare la data pronunțării acesteia. Astfel, la data introducerii cererii de chemare în judecată, sub imperiul
Legii nr. 221/2009 , nemodificată prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010 , s-a născut un drept la acțiune pentru a solicita despăgubiri neplafonate sub aspectul întinderii, iar
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010
nu constituie norme de procedură pentru a se invoca principiul aplicării sale imediate, ci este un act normativ care cuprinde dispoziții de drept material, astfel că legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul procesului".
Pe de altă parte, Curtea a constatat că dispozițiile art. I pct. 1 și
art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010
"înfrâng și prevederile art. 115 alin. (6) din Constituție, deoarece afectează un drept fundamental - egalitatea în drepturi a cetățenilor, consfințit în prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1)".
Având în vedere argumentele expuse, Curtea a observat că "nerespectarea acestor norme constituționale atrage și înfrângerea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5), potrivit cărora, «În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie»".
În aceste condiții, Curtea constată că, și în această situație, sunt incidente dispozițiile
art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale". Reținând că acest caz de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate a intervenit după sesizarea Curții, excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
I. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 221/2009
privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepție ridicată de statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în dosarele nr. 1.626/90/2010 și nr. 1.455/90/2010 ale Tribunalului Vâlcea - Secția civilă.
II. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009
privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepție ridicată de statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în Dosarul nr. 1.626/90/2010 al Tribunalului Vâlcea - Secția civilă și de statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad, în Dosarul nr. 2.122/108/2010 al Tribunalului Arad - Secția civilă, precum și a prevederilor art. I pct. 1 și
art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010
pentru modificarea și completarea
privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din titlul VII al
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, excepție ridicată de Ioan Ungureanu, Radu Ungureanu și Carmen Ionele în Dosarul nr. 1.626/90/2010 al Tribunalului Vâlcea - Secția civilă și de Iosif Turc în Dosarul nr. 2.122/108/2010 al Tribunalului Arad - Secția civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 7 iulie 2011.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Simina Gagu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.