Decizia nr. 147/2006
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 140^3 alin. 1 din Codul de procedură penală
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 140^3 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Stelian Pârvu în Dosarul nr. 401/P/R/MF/2005 al Curții de Apel Brașov - Secția pentru minori și familie.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale în această materie și apreciind că dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 25 noiembrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 401/P/R/MF/2005, Curtea de Apel Brașov - Secția pentru minori și familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 140^3 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Stelian Pârvu în dosarul menționat.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile de lege criticate sunt neconstituționale, deoarece nu prevăd posibilitatea declarării recursului și împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive, încălcându-se prin aceasta prevederile constituționale ale art. 21 alin. (1) și (2), art. 23 alin. (1) și (4) și art. 20 cu raportare la art. 5 paragraful 4 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Curtea de Apel Brașov - Secția pentru minori și familie și-a exprimat opinia în sensul admiterii excepției de neconstituționalitate.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Avocatul Poporului apreciază ca fiind neîntemeiată critica de neconstituționalitate adusă dispozițiilor art. 140^3 din Codul de procedură penală. Astfel, consideră că textul de lege criticat nu contravine prevederilor art. 21 din Constituție, ci "asigură tocmai accesul la justiție, în condițiile în care, împotriva încheierii prin care se dispune, în timpul urmăririi penale, luarea măsurii arestării preventive a învinuitului sau inculpatului, împotriva încheierii prin care se dispune revocarea, înlocuirea, încetarea sau prelungirea arestării preventive, precum și împotriva încheierii de respingere a propunerii de arestare preventivă, învinuitul sau inculpatul și procurorul pot face recurs la instanța superioară în termen de 24 de ore". De asemenea, invocând jurisprudența Curții Constituționale în legătură cu aplicarea art. 5 paragraful 4 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, apreciază că dispozițiile art. 140^3 din Codul de procedură penală dau expresie dreptului persoanei arestate de a se plânge înaintea unui tribunal competent asupra măsurii de arestare sau deținere luată împotriva sa.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2),
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 140^3 alin. 1 din Codul de procedură penală, astfel cum au fost introduse prin
Legea nr. 281/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, și, ulterior, modificate prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 748 din 26 octombrie 2003, având următorul conținut: "Împotriva încheierii prin care se dispune, în timpul urmăririi penale, luarea măsurii arestării preventive a învinuitului sau inculpatului, împotriva încheierii prin care se dispune revocarea, înlocuirea, încetarea sau prelungirea arestării preventive, precum și împotriva încheierii de respingere a propunerii de arestare preventivă, învinuitul sau inculpatul și procurorul pot face recurs la instanța superioară în termen de 24 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsă."
În motivarea excepției se invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (1) și (2) privind accesul liber la justiție, art. 23 alin. (1) și (4) referitoare la libertatea individuală și art. 20 cu raportare la art. 5 paragraful 4 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la libertate și la siguranță.
Examinând excepția de neconstituționalitate, se constată că, asupra constituționalității dispozițiilor art. 140^3 alin. 1 din Codul de procedură penală, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin
Decizia nr. 15 din 20 ianuarie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 17 februarie 2005, reținând că folosirea căilor de atac se realizează în condițiile legii, astfel cum prevede art. 129 din Constituție. Prin urmare, este de competența exclusivă a legiuitorului de a stabili care sunt căile de atac și în ce condiții pot fi exercitate potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, care prevede: "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege." De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 23 alin. (7) din Constituție, "Încheierile instanței privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege". Faptul că încheierea de ședință prin care s-a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive nu este supusă separat căii de atac a recursului nu aduce atingere dreptului unei persoane de a se adresa justiției sau posibilității de a se folosi căile de atac stabilite de legea procedurală. Lipsa reglementării privind exercitarea căii de atac a recursului împotriva unor atare încheieri se justifică prin nevoia de a se evita tergiversarea inutilă a soluționării fondului cauzei.
De asemenea, Curtea a mai reținut că liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește. Accesul liber la justiție nu înseamnă însă că el trebuie asigurat la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece, astfel cum s-a arătat, competența și căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situații diferite.
În ceea ce privește accesul la justiție, în sensul prevederilor art. 5 paragraful 4 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea Constituțională a reținut în jurisprudența sa că acesta nu înseamnă și accesul la căile de atac, ci posibilitatea oricărei persoane lipsite de libertate de a contesta în fața unui tribunal competent legalitatea măsurii privative de libertate luate împotriva sa, neavând semnificația reglementării unei căi de atac ulterioare îndreptate împotriva soluției date de instanța competentă ( Decizia nr. 179/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 23 august 2001).
Atât considerentele, cât și soluția pronunțată în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în cauza de față, neintervenind elemente noi de natură să ducă la reconsiderarea jurisprudenței Curții.
Față de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 140^3 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Stelian Pârvu în Dosarul nr. 401/P/R/MF/2005 al Curții de Apel Brașov - Secția pentru minori și familie.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 23 februarie 2006.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Florentina Geangu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.