Decizia nr. 657/2006

Cu Adresa nr. XXXV/2.494 din 14 septembrie 2006, Secretarul general al Senatului a transmis Curții Constituționale sesizarea privind declanșarea controlului de constituționalitate asupra

Ordonanței Guvernului nr. 33/2006

privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării Băncii Comerciale Române - S.A., precum și asupra Legii pentru aprobarea acesteia, sesizarea fiind formulată, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție, de către un număr de 39 de senatori, și anume: Corneliu Vadim Tudor, Mihai Ungheanu, Nicolae Iorga, Carol Dina, Ilie Petrescu, Gheorghe Funar, Aurel Ardelean, Ioan Corodan, Valentin Dinescu, Gheorghe Viorel Dumitrescu, Constantin Găucan, Ilie Ilașcu, Irina Loghin, Eugen Mihăescu, Viorica-Georgeta-Pompilia Moisuc, Petru Stan, Claudiu Tănăsescu, Verginia Vedinaș, Ion Iliescu, Doru Ioan Tărăcilă, Emil Răzvan Theodorescu, Radu Cristian Georgescu, Ion Florescu, Viorel Arcaș, Traian Novolan, Ion Toma, Sever Șter, Ion Vărgău, Vasile Ioan Dănuț Ungureanu, Ovidiu Teodor Crețu, George-Cristian Maior, Ion Moraru, Vasile Ion, Doina Silistru, Dan Mircea Popescu, Antonie Iorgovan, Ioan Chelaru, Radu Cătălin Mardare, Cristian Diaconescu.

Sesizarea a fost înregistrată la Curtea Constituțională sub nr. 8.869 din 14 septembrie 2006 și formează obiectul Dosarului nr. 2.072A/2006.

Autorii sesizării solicită Curții Constituționale declanșarea controlului de constituționalitate asupra

Ordonanței Guvernului nr. 33/2006

privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării Băncii Comerciale Române - S.A., precum și asupra Legii pentru aprobarea acesteia.

I. Referitor la

Ordonanța Guvernului nr. 33/2006

privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării Băncii Comerciale Române - S.A., autorii sesizării aduc următoarele critici de neconstituționalitate:

1.

Ordonanța Guvernului nr. 33/2006

a fost adoptată cu depășirea abilitării date de Parlament prin

Legea nr. 288/2006 , întrucât prin această lege Guvernul este abilitat să emită ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, iar

Ordonanța Guvernului nr. 33/2006

reglementează într-un domeniu aparținând legilor organice. Astfel, se încalcă prevederile constituționale ale art. 108 alin. (1) și (3) și ale art. 115 alin. (1)-(3).

Totodată, prin

Legea nr. 288/2006 , Parlamentul nu a abilitat Guvernul să emită ordonanța pentru aprobarea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni ale Băncii Comerciale Române - S.A., ci, în baza art. 1 pct. I.8 din legea de abilitare, Guvernul putea lua măsuri numai pentru accelerarea privatizării societăților comerciale, valorificarea unor active ale statului și măsuri privind monitorizarea postprivatizare a contractelor de vânzare-cumpărare. Rezultă că legiuitorul a înțeles să abiliteze Guvernul să reglementeze aspecte care pregătesc privatizarea societăților comerciale sau, după caz, care vizează situațiile postprivatizare ale societăților comerciale, iar nu și a societăților bancare. Banca Comercială Română - S.A. s-a organizat ca societate pe acțiuni în baza

Hotărârii Guvernului nr. 1.195/1990 , iar băncile controlate de stat, spre deosebire de societățile comerciale cu capital integral de stat, sunt persoane juridice de drept public, mai precis de utilitate publică, de unde rezultă și diferența de regim juridic aplicabil între societățile comerciale și societățile bancare.

Ca atare, prin emiterea unei ordonanțe privind măsuri pentru finalizarea privatizării Băncii Comerciale Române S.A., deci a unei societăți bancare, Guvernul a adăugat la legea de abilitare, depășind domeniul de reglementare prevăzut de aceasta și încălcând astfel art. 108 alin. (3) și art. 115 alin. (2) din Constituție.

2.

Ordonanța Guvernului nr. 33/2006

a fost adoptată cu încălcarea principiilor constituționale privind regimul ordonanțelor, întrucât materia care vizează proprietatea statului asupra societăților bancare intră în sfera legilor organice, potrivit art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituție. Astfel, este fără îndoială că în sfera noțiunii de "regim juridic general al proprietății" intră și regimul sistemului bancar legat de proprietatea statului. De altfel, prin

Ordonanța Guvernului nr. 33/2006

se scot din sfera proprietății publice a statului anumite active, în speță acțiuni bancare, și se trec în circuitul civil, iar această schimbare de regim juridic nu poate fi făcută decât în condițiile legii organice, potrivit art. 136 alin. (4) din Constituție.

Totodată, autorii sesizării consideră că Guvernul nu putea să solicite Parlamentului aprobarea prin lege a unui contract de vânzare-cumpărare de acțiuni, întrucât acel contract reprezintă legea părților.

3.

Ordonanța Guvernului nr. 33/2006

contravine principiului constituțional al protejării intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară, prevăzut de art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituție, întrucât prin aceasta se stabilește obligația contribuabililor români de a plăti către Erste Bank, până la 31 decembrie 2013, o sumă de până la 3,75 miliarde de euro, se subevaluează sediile și terenurile aferente, precum și valoarea capitalului social al băncii.

II. În ceea ce privește Legea pentru aprobarea

Ordonanței Guvernului nr. 33/2006

privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării Băncii Comerciale Române - S.A., autorii sesizării consideră că aceasta încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3), (4) și (5), ale art. 16 alin. (1) și (2), ale art. 44 alin. (2), ale art. 61 alin. (1), ale art. 108 alin. (3), ale art. 135 alin. (2) lit. b) și f), ale art. 136 alin. (4) și (5) și ale art. 154 alin. (1).

1. Referitor la art. 1 alin. (3), (4) și (5) din Constituție, autorii sesizării consideră că Legea de aprobare a

Ordonanței Guvernului nr. 33/2006

încalcă principiul statului de drept, principiul separației și echilibrului puterilor și principiul supremației Constituției, întrucât această lege aprobă anumite contracte, de vânzare-cumpărare și de garanții, contracte negociate și încheiate de Guvern, fără intervenția Parlamentului, iar unele dintre aceste contracte au început deja să-și producă efectele.

2. În ceea ce privește dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, autorii sesizării arată că, în cadrul procedurii de privatizare a Băncii Comerciale Române - S.A., salariații acesteia au avut o poziție privilegiată față de ceilalți cetățeni ai României, întrucât numai ei au avut dreptul să cumpere un pachet de 8% din acțiunile băncii, ceea ce contravine principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice.

Totodată, prin dispozițiile art. 4 alin. (3), art. 5 alin. (1), art. 6 și ale

art. 12 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 33/2006 , s-au instituit derogări de la aplicarea în cazul Băncii Comerciale Române - S.A. a unor prevederi din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2003

privind utilizarea veniturilor din privatizare și din valorificarea activelor bancare neperformante, din

Legea nr. 137/2002

privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997

privind privatizarea societăților comerciale, din

Legea nr. 44/1998

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/1997

și din

Legea nr. 137/2002

privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, ceea ce plasează Banca Comercială Română - S.A. mai presus de lege, contravenind astfel principiului potrivit căruia nimeni nu este mai presus de lege.

3. Autorii sesizării consideră că dispozițiile art. 1, art. 3 alin. (1) și (2), art. 4 alin. (3) și (4), art. 5 alin. (1) și (2), art. 6, art. 7, art. 9-11, art. 12 alin. (1), (2) și (3), art. 14 alin. (1), (2) și (3) și ale

art. 15 și 16 din Ordonanța Guvernului nr. 33/2006

contravin prevederilor art. 44 alin. (2) din Constituție, fără să argumenteze.

4. Cu privire la art. 61 alin. (1) din Constituție, autorii sesizării apreciază că prin adoptarea

Ordonanței Guvernului nr. 33/2006

s-a încălcat principiul potrivit căruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării, întrucât, în timpul vacanței parlamentare și fără a fi abilitat prin

Legea nr. 288/2006 , Guvernul a adoptat Ordonanța privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării Băncii Comerciale Române - S.A., act normativ care completează prevederile din proiectul de lege pe aceeași temă, retras de la Parlament, instituind noi obligații în sarcina statului român.

5. Referitor la art. 108 alin. (3) din Constituție, autorii sesizării susțin că prin adoptarea

Ordonanței Guvernului nr. 33/2006 , Guvernul a reglementat în domeniul

legii organice și fără să fie abilitat prin Legea nr. 288/2006 , nesocotind astfel atât condițiile, cât și limitele prevăzute de aceasta.

6. În ceea ce privește art. 135 alin. (2) lit. b) și f) din Constituție, autorii sesizării arată că prin adoptarea

Ordonanței Guvernului nr. 33/2006

statul român nu și-a îndeplinit obligația de a proteja interesele naționale în activitatea economică, financiară și valutară, pentru următoarele considerente: prin contractul de vânzare-cumpă rare au fost subevaluate active importante ale Băncii Comerciale Române - S.A.; statul român s-a angajat să despăgubească banca cumpărătoare pentru prejudicii care s-ar putea produce între data semnării contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni și data finalizării procesului de privatizare; prin art. 9 și 10 din ordonanță, statul român a acordat garanții în favoarea cumpărătorului pentru prejudicii în legătură cu activitatea băncii între data încheierii contractului de vânzare-cumpărare și data transferului de proprietate asupra acțiunilor către cumpărător; prin art. 11, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în calitate de reprezentant al statului român, a fost autorizată să renunțe la pretențiile pe care le-ar putea formula împotriva băncii cu privire la orice despăgubiri acordate cumpărătorului; prin art. 12 din ordonanță, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a fost autorizată să-l despăgubească pe cumpărător pentru orice daune suportate de acesta rezultând din obligațiile băncii în legătură cu activitatea Bancorex - S.A.; prin art. 13, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a fost autorizată să renunțe, în beneficiul băncii și al cumpărătorului, la orice drepturi de a formula pretenții împotriva băncii în legătură cu sumele plătite pentru orice obligații legale ale Bancorex - S.A.

Prin urmare, potrivit dispozițiilor

Ordonanței Guvernului nr. 33/2006 , Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului protejează mai mult interesele băncii cumpărătoare decât pe cele ale statului român.

7. În legătură cu art. 135 alin. (4) și (5) din Constituție, autorii sesizării consideră că

Ordonanța Guvernului nr. 33/2006

și legea de aprobare au încălcat și aceste texte constituționale.

8. În final, autorii sesizării apreciază că

Ordonanța Guvernului nr. 33/2006

încalcă și prevederile art. 154 alin. (1) din Constituție, întrucât această ordonanță este în vigoare și își produce efectele, deși ea a fost adoptată și aprobată cu încălcarea Constituției.

În conformitate cu dispozițiile

art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sesizarea a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a transmite punctele lor de vedere.

Guvernul consideră că sesizarea de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile de lege criticate nu aduc atingere prevederilor constituționale invocate. În acest sens, arată că

Ordonanța Guvernului nr. 33/2006

nu a depășit limitele abilitării date de Parlament prin

art. 1 pct. I.8 din Legea nr. 288/2006 , ci a fost emisă în vederea accelerării privatizării Băncii Comerciale Române - S.A. Prin negocierea contractului dintre statul român și Erste Bank și prin adoptarea ordonanței, Guvernul nu s-a substituit legiuitorului. Guvernul, fiind administratorul general, poate înstrăina, în condițiile legii în vigoare, patrimoniul statului. Specificitatea și complexitatea privatizării Băncii Comerciale Române - S.A. au determinat însă "necesitatea derogării de la legislația în domeniu, prevederi ce se regăsesc în

Ordonanța Guvernului nr. 33/2006 ".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra sesizării de neconstituționalitate.

La dosarul cauzei au depus note scrise Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și Comisia de privatizare a Băncii Comerciale Române - S.A., în care se susține constituționalitatea textelor de lege criticate.

Aceste materiale nu au însă relevanță în cadrul procedurii jurisdicționale a controlului de constituționalitate înainte de promulgarea legii.

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstituționalitate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, dispozițiile Legii pentru aprobarea

Ordonanței Guvernului nr. 33/2006

privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării Băncii Comerciale Române - S.A., raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. a) din Constituție și ale

art. 1, 10, 15, 16 și 18 din Legea nr. 47/1992

pentru organizarea și funcționarea Curții Constituționale, să soluționeze sesizarea de neconstituționalitate formulată de cei 39 de senatori.

Obiectul sesizării de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie atât

Ordonanța Guvernului nr. 33/2006

privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării Băncii Comerciale Române - S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 3 august 2006, cât și legea privind aprobarea acestei ordonanțe, în integralitatea lor.

Curtea nu poate primi susținerea referitoare la inadmisibilitatea sesizării în ceea ce privește critica de neconstituționalitate a actului normativ originar, în condițiile în care este contestată și legea de aprobare a ordonanței, iar învestirea instanței constituționale a fost făcută în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și cu procedura prevăzută de

art. 15 din Legea nr. 47/1992 . De altfel, Curtea s-a pronunțat în acest sens prin

Decizia nr. 95 din 8 februarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 23 februarie 2006.

De asemenea, în jurisprudența constantă a Curții s-a statuat că ordonanța Guvernului, din momentul aprobării sale prin lege, dobândește forța juridică a legii.

I. Analizând fondul, Curtea constată că nu pot fi reținute criticile de neconstituționalitate vizând ordonanța în integralitatea sa.

Ordonanța Guvernului nr. 33/2006

privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării Băncii Comerciale Române - S.A. a fost adoptată în temeiul

art. 1 pct. I.8 din Legea nr. 288/2006

privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 7 iulie 2006, dispoziții care au următorul conținut: "măsuri privind accelerarea privatizării societăților comerciale, valorificarea unor active ale statului și unele măsuri privind monitorizarea postprivatizare a contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni deținute de stat de la societățile comerciale".

Referitor la criticile autorilor sesizării, prin care se susține că ordonanța a fost adoptată cu depășirea abilitării date de către Parlament prin lege și cu încălcarea principiilor constituționale privind regimul ordonanțelor și a celui consacrat de art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituție, Curtea reține că aceasta satisface exigențele constituționale, fiind adoptată cu respectarea prevederilor art. 73 alin. (3) lit. m), art. 108 alin. (1) și (3) și ale art. 115 alin. (1), (2) și (3) din Constituție.

Astfel, potrivit art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituție, "Prin lege organică se reglementează: [...] regimul juridic general al proprietății și al moștenirii;". În speță, însă, nu se reglementează, limitează sau derogă de la regimul juridic general al proprietății, ci se stabilește cadrul juridic pentru finalizarea privatizării Băncii Comerciale Române - S.A. prin dobândirea de către cumpărător a unui pachet de acțiuni din capitalul social. Așa fiind, obiectul de reglementare al ordonanței criticate aparține domeniului legilor ordinare.

Cât privește faptul că Guvernul a înțeles să emită o ordonanță cu privire la măsuri pentru finalizarea privatizării unei societăți bancare, iar nu a unei societăți comerciale, Curtea observă că statutul juridic al acestora este identic, așa cum rezultă din dispozițiile

Legii nr. 83/1997

pentru privatizarea societăților comerciale bancare la care statul este acționar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 23 mai 1997, cu modificările și completările ulterioare, care la art. 1 arată că societățile comerciale bancare la care statul este acționar sunt "înființate în temeiul

Legii nr. 15/1990

privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, al

Legii nr. 31/1990

privind societățile comerciale și al

Legii nr. 33/1991

privind activitatea bancară". Rezultă fără echivoc că societățile bancare se supun regulilor generale aplicabile societăților comerciale și din

Legea nr. 58/1998

privind activitatea bancară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 24 ianuarie 2005, care în art. 15 alin. 1 teza a doua stipulează că băncile sunt persoane juridice române și "se constituie sub forma juridică de societate comercială pe acțiuni, în baza aprobării Băncii Naționale a României, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, aplicabile societăților comerciale". Așa fiind, societățile bancare cu capital de stat aparțin categoriei societăților comerciale care sunt persoane juridice de drept privat, îndeplinând aceleași funcții economice ca și băncile cu capital privat.

În egală măsură este lipsită de temei și critica referitoare la încălcarea obligației statului prevăzută de art. 135 alin. (2) lit. b): "Statul trebuie să asigure: [...] b) protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară". Din economia reglementării contestate nu se poate impune concluzia ca fiind afectat interesul național.

II. Examinând criticile de neconstituționalitate ce vizează legea de aprobare a ordonanței, Curtea reține că și acestea sunt neîntemeiate.

Ordonanța nr. 33/2006

nu contravine principiilor constituționale consacrate prin art. 1 alin. (3), (4) și (5) și nici dispozițiilor art. 61 din Constituție, deoarece însuși Parlamentul, prin dispozițiile art. 2 din legea de abilitare, a dispus ca, "În conformitate cu dispozițiile art. 115 alin. (3) din Constituția României, republicată, ordonanțele emise de Guvern în temeiul art. 1 vor fi înaintate spre aprobare Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2006. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanței".

În legătură cu încălcarea art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, Curtea constată că legea de aprobare, prin dispozițiile sale, nu creează nici privilegii și nici discriminări. Astfel, faptul că numai salariații societății bancare au avut dreptul să cumpere acțiuni este în concordanță cu principiul constituțional al egalității, deoarece această categorie de persoane nu se află în aceeași situație juridică în raport cu ceilalți cetățeni.

În continuare, Curtea observă că Banca Comercială Română - S.A. nu se află într-o situație privilegiată față de alte societăți bancare, întrucât persoanele juridice nu se bucură de drepturi cetățenești. Or, dacă s-ar accepta aplicabilitatea art. 16 din Constituție și acestor persoane, legiuitorul nu ar mai putea reglementa, în mod distinct, capacitatea lor juridică.

În ceea ce privește înfrângerea art. 44 alin. (2) din Constituție prin anumite dispoziții ale legii atacate, Curtea reține că simpla afirmație a contrarietății nu poate avea semnificația unei motivări de neconstituționalitate.

Critica privind încălcarea lit. f) a art. 135 alin. (2) din Constituție referitoare la "crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții" urmează să fie respinsă, deoarece nu rezultă modalitatea prin care această obligație a statului este afectată prin dispozițiile legale supuse controlului.

Nici contrarietatea legii de aprobare cu art. 135 alin. (4) și (5) din Constituție nu este motivată, astfel că nu poate fi reținută.

Invocarea art. 154 alin. (1) din Constituție nu poate avea semnificația unei veritabile critici de neconstituționalitate, deoarece aceste prevederi constituționale se referă la actele normative anterioare revizuirii Constituției din anul 2003. În ceea ce privește hotărârile Guvernului, acestea nu pot face obiect al controlului de constituționalitate.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituția României, precum și al art. 15 alin. (1) și al

art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Constată că Legea pentru aprobarea

Ordonanței Guvernului nr. 33/2006

privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării Băncii Comerciale Române - S.A. este constituțională.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică președintelui României și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterea a avut loc la data de 9 octombrie 2006 și la aceasta au participat: Ioan Vida, președinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Kozsokar Gabor, Petre Ninosu, Ion Predescu, Șerban Viorel Stănoiu și Tudorel Toader, judecători.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent șef,

Doina Suliman

OPINIE SEPARATĂ

la Decizia nr. 657 din 9 octombrie 2006 referitoare la sesizarea de neconstituționalitate a Legii pentru aprobarea

Ordonanței Guvernului nr. 33/2006

privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării Băncii Comerciale Române - S.A.

Contrar punctului de vedere al majorității membrilor Curții, potrivit căruia legea supusă controlului nu relevă niciun viciu de neconstituționalitate, în ceea ce ne privește, considerăm că aceasta contravine unor prevederi ale Legii fundamentale, a căror încălcare a fost semnalată prin sesizarea care a determinat declanșarea controlului de constituționalitate în prezenta cauză.

Dacă punctul de vedere al majorității își găsește expresie în soluția adoptată prin decizia mai sus menționată, prezenta opinie separată își propune să evidențieze rațiunile de ordin formal-logic și tehnic-juridic în considerarea cărora soluția contrară - pe care o împărtășim - se impunea atenției și, mai mult decât atât, ar fi trebuit să prevaleze în finalizarea controlului de constituționalitate.

Așa cum rezultă din titlul, ca și din conținutul său,

Ordonanța Guvernului nr. 33/2006

se referă la finalizarea privatizării Băncii Comerciale Române - S.A., obiectul său de reglementare constituindu-l astfel un anumit caz concret, predeterminat, ceea ce impune calificarea sa ca act juridic individual de putere. În condițiile în care, însă, caracterul normativ nu reprezintă o cerință de esența legii sau a ordonanței, prevăzută ca atare de Constituție, calificarea acestora drept acte individuale nu relevă în sine niciun viciu de neconstituționalitate, dar, așa cum vom demonstra, oferă premisa existenței unor asemenea vicii.

Astfel, potrivit

art. 1 pct. I poz. 8 din Legea nr. 288/2006

privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, acesta poate adopta "măsuri privind accelerarea privatizării societăților comerciale, valorificarea unor active ale statului și unele măsuri privind monitorizarea postprivatizare a contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni deținute de stat de la societățile comerciale".

Din formularea textului de lege reprodus rezultă că obiectul abilitării îl constituie exclusiv adoptarea de reglementări normative în domeniile acolo menționate. Așa fiind, o reglementare cu caracter individual, chiar apartenența unui domeniu făcând parte din cele menționate în legea de abilitare, nu poate fi socotită ca în concordanță cu mandatul conferit. Altfel, și mai concret spus, este dificil de susținut că aprobarea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni în Banca Comercială Română - S.A. și a contractului de garanție și asistare la plată și drepturi de coparticipare la apărare, ambele încheiate la 21 decembrie 2005, prin ordonanța dedusă controlului, se subsumează măsurilor pe care Guvernul era abilitat să le adopte. Cele arătate impun concluzia că, într-adevăr, respectiva ordonanță contravine - așa cum se susține în sesizare - prevederilor art. 115 alin. (2) din Constituție.

Mai mult decât atât, așa cum această Curte a evidențiat într-o decizie anterioară, este dreptul legiuitorului de a reglementa anumite domenii particulare, într-un mod diferit de cel utilizat în cadrul reglementării cu caracter general sau, altfel spus, de a deroga de la dreptul comun. O poate face, însă, exclusiv, pe calea unei reglementări normative, concepută pentru a fi aplicată unui număr nedeterminat de cazuri concrete, în funcție de încadrarea lor în ipoteza normei. Ori de câte ori, însă, reglementarea specială, diferită de cea constitutivă de drept comun, are caracter individual, fiind concepută în considerarea aplicării sale într-un singur caz prestabilit fără echivoc - ceea ce, în speță, rezultă din prevederile art. 4 alin. (3), art. 5 alin. (1), art. 6 și art. 12 alin. (1) din ordonanță - aceasta încetează de a mai avea legitimitate, devenind discriminatorie și, drept urmare, neconstituțională, întrucât contravine art. 16 alin. (2) din Constituție. Într-adevăr, în măsura în care un anumit subiect de drept este sustras, prin efectul unei dispoziții legale adoptate exclusiv în considerarea lui și aplicabile numai în ceea ce îl privește, incidenței unei reglementări legale constituind dreptul comun în materie, dispoziția legală în cauză nesocotește prevederea constituțională potrivit căreia "nimeni nu este mai presus de lege".

Pe linia de gândire care aici interesează, s-ar fi cuvenit, de asemenea, reținut că, în principiu, un act de dispoziție de natura celui pe care îl implică vânzarea-cumpărarea de acțiuni aparținând statului la Banca Comercială Română - S.A. urma să facă obiectul unei hotărâri adoptate de Guvern, în cadrul competenței sale de administrare a proprietății statului și de organizare a executării legii. În condițiile în care, însă, în contractul de vânzare-cumpărare au fost inserate o serie de clauze derogatorii de la dreptul comun în materie, astfel cum este determinat prin lege, aprobarea respectivului contract prin hotărâre a Guvernului a devenit ineficientă, motiv pentru care s-a recurs la aprobarea lui prin ordonanță. Chiar dacă un atare procedeu nu relevă, prin el însuși, un viciu de neconstituționalitate, el oferă premisa existenței unor asemenea vicii.

Un astfel de viciu îl constituie contrarietatea dintre o reglementare cu caracter individual, adoptată intuitu personae, și o alta cu caracter normativ, ambele incidente în aceeași materie, contrarietate care se convertește în încălcarea art. 16 alin. (2) din Constituție.

Totodată, procedeul utilizat - prin care un contract de vânzare-cumpărare este aprobat printr-o ordonanță care, la rândul ei, este supusă aprobării de către Parlament prin lege - vine într-o evidentă coliziune cu principiul separației puterilor prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituție. Într-adevăr, prin efectul aprobării ordonanței menționate și având în vedere obiectul acesteia, Parlamentul se implică în activitatea de administrare a proprietății statului, de competența exclusivă a Guvernului.

Dincolo și independent de cele arătate, considerăm că ordonanța menționată și - prin ricoșeu - legea de aprobare a acesteia contravin art. 135 alin. (2) lit. b) și f) din Constituție. Deosebit de relevante în evidențierea acestui viciu de neconstituționalitate sunt dispozițiile art. 9, 11 și 13 din ordonanță, prin care se conferă AVAS un adevărat mandat în alb, având ca finalitate legitimarea unei conduite univoc favorabile cumpărătorului, ca și cele ale art. 12 alin. (2) din același act, potrivit cărora valoarea însumată a despăgubirilor eventual datorate de vânzător cumpărătorului, din diverse cauze, poate fi egală cu prețul de cumpărare a acțiunilor plătit de cumpărător către AVAS. Or, în alți termeni, mai tranșanți, aceasta înseamnă că se recunoaște posibilitatea - juridic inadmisibilă - ca vânzarea-cumpărarea Băncii Comerciale Române - S.A., deși oficial calificată ca atare, să fie lipsită de unul dintre elementele sale esențiale - prețul, constituind, în realitate, o donație.

Pentru toate aceste rațiuni, nu am putut subscrie la opinia majorității, considerând totodată necesar să formulăm prezenta opinie separată.