Decizia nr. 864/2006

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Viorel Șerban Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ion Tiucă - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent-șef

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 12 alin. (1) lit. b) și c) și

art. 13 din Legea nr. 346/2004

privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, excepție ridicată de Societatea Națională Radiocomunicații - S.A. prin Direcția Radiocomunicații Timișoara în Dosarul nr. 5.815/59/2006 al Curții de Apel Timișoara - Secția comercială și de contencios administrativ.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ridicate, întrucât apreciază că dispozițiile de lege criticate nu contravin dispozițiilor constituționale și convenționale, invocate ca fiind încălcate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 12 septembrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 5.815/59/2006, Curtea de Apel Timișoara Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 12 alin. (1) lit. b) și c) și

art. 13 din Legea nr. 346/2004

privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, excepție ridicată de Societatea Națională Radiocomunicații - S.A. prin Direcția Radiocomunicații Timișoara într-o cauză având ca obiect obligația de a face.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că "prin formularea textuală și din interpretarea coroborată" a art. 12 alin. (1) lit. b) și c) și art. 13 din legea criticată "se nasc contradicții în primul rând cu Legea fundamentală și apoi cu alte acte juridice internaționale sau tratate la care România este parte". Contradicția constă în aceea că dispozițiile de lege menționate instituie obligația imperativă de a se declara disponibile toate activele neutilizate de societățile naționale și de a proceda la vânzarea sau leasing-ul obligatoriu al acestora; or, activul disponibil trebuie determinat prin voința proprietarului său, iar nu "fiindcă legea impune acest lucru". Se încalcă astfel, "în mod flagrant, principiul libertății contractuale prevăzut de art. 942 Cod civil" și de art. 480 din acesta, părțile neputându-și exprima liber acordul de voință asupra transmiterii proprietății activelor, și se golește de conținut protecția conferită dreptului de proprietate prin art. 44 și art. 136 din Constituție. Potrivit reglementării ce face obiectul excepției, societățile naționale nu au dreptul de dispoziție asupra proprietății lor, "sunt puse evident într-o poziție de inferioritate față de ceilalți proprietari ce se pot bucura de toate atributele dreptului lor de proprietate" și transformă "o obligație de negociere într-o obligație de transfer al proprietății", ceea ce "înseamnă a expropria peste voința proprietarului, fără o justă și prealabilă despăgubire". Arată că, într-o situație similară, în lipsa acordului proprietarului,

art. 8 alin. (3) din Legea nr. 213/1998

prevede trecerea bunurilor societății comerciale în domeniul public prin procedura exproprierii pentru cauză de utilitate publică și după o justă și prealabilă despăgubire.

Un alt aspect de neconstituționalitate constă în aceea că art. 12 alin. (1) "fixează cadrul general de acces al întreprinderilor mici și mijlocii la activele disponibile ale societăților naționale" prin trimitere la prevederile

Legii nr. 213/1998 , potrivit cărora, însă, bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile și nu pot fi vândute chiar dacă sunt disponibile în sensul legii speciale. În consecință, consideră că atât timp cât "regula de mai sus este susceptibilă de a fi aplicată independent de domeniul căruia îi aparține bunul, protecția proprietății private este în pericol".

Autorul excepției apreciază că pentru argumentele expuse sunt încălcate și prevederile art. 53 din Constituție, referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi.

Invocă în sensul celor arătate "jurisprudența abundentă pronunțată în materia proprietății, inclusiv în cauze în care a fost condamnată România, în Corneliu Liviu Popescu Hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțate împotriva României (1998 - 2002), AllBeck, 2003, pag. 5, 26, 79, 162 etc".

Curtea de Apel Timișoara - Secția comercială și de contencios administrativ, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile de inadmisibilitate a excepției ridicate, astfel cum sunt acestea prevăzute de

Legea nr. 47/1992 , apreciază că prevederile art. 12 alin. (1) lit. b) și c) și

art. 13 din Legea nr. 346/2004

"nu aduc atingere drepturilor constituționale ale părții care a invocat excepția, întrucât măsurile pe care acestea le dispun vizează drepturile pe care statul le are în calitatea sa de acționar majoritar la diverse regii autonome, societăți sau companii naționale și societăți comerciale și, pe de altă parte, transferul dreptului de proprietate asupra activelor disponibile din patrimoniul acestora în patrimoniul întreprinderilor mici și mijlocii solicitante are loc ca urmare a perfectării unui contract de vânzare-cumpărare, încheiat în condițiile legii".

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului apreciază că art. 12 alin. (1) lit. b) și c) și

art. 13 din Legea nr. 346/2004

nu aduc atingere dreptului de proprietate privată, întrucât măsurile pe care acestea le dispun privesc proprietatea statului în calitatea sa de acționar majoritar la diverse regii autonome, societăți/companii naționale și societăți comerciale, iar transferul dreptului de proprietate asupra activelor disponibile din patrimoniul acestora în patrimoniul întreprinderilor mici și mijlocii solicitante are loc ca urmare a perfectării contractului de vânzare-cumpărare încheiat în condițiile legii. În acest sens menționează

Decizia Curții Constituționale nr. 444/2005 . Consideră că art. 53 din Constituție, invocat ca fiind încălcat, nu pune în discuție restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 12 alin. (1) lit. b) și c) și

art. 13 din Legea nr. 346/2004

privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 681 din 29 iulie 2004.

Textele de lege criticate prevăd:

- Art. 12 alin. (1) lit. b) și c): "(1) Întreprinderile mici și mijlocii au acces la activele disponibile ale regiilor autonome, societăților/companiilor naționale și societăților comerciale cu capital majoritar de stat, cu respectarea dispozițiilor legale privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, precum și a drepturilor contractuale ale creditorilor ale căror creanțe sunt garantate cu ipotecă, gaj, privilegiu asupra activelor respective sau asupra cărora este instituit sechestru asigurător, în următoarele condiții: [...]; b) activele disponibile utilizate de întreprinderile mici și mijlocii în baza contractului de închiriere, a contractului de locație de gestiune sau a contractului de asociere în participațiune, încheiate cu regiile autonome, societățile/companiile naționale, precum și cu societățile comerciale cu capital majoritar de stat vor fi vândute, la solicitarea locatarului sau asociatului, la prețul negociat, stabilit pe baza raportului de evaluare întocmit de un expert acceptat de părți, după deducerea investițiilor efectuate în activ de către locatar/asociat. În cazul contractelor de locație de gestiune și asociere în participațiune, asociatul/locatarul, întreprindere mică sau mijlocie, poate solicita și încheierea unui contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, în aceleași condiții. În cazul depunerii unei solicitări exprese privind cumpărarea activului sau încheierea unui contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare de către beneficiarii prezentelor dispoziții, care utilizau activul în baza unui contract de închiriere, cu cel puțin 60 de zile înainte de expirarea contractului de închiriere, locatorul nu va putea refuza prelungirea contractului de închiriere cu o perioadă considerată de părți suficientă pentru rezolvarea formalităților legate de încheierea contractului de vânzare-cumpă rare, respectiv leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare;

c) contractul de închiriere, la solicitarea locatarului, va fi transformat în contract de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare la prețul negociat, stabilit pe baza raportului de evaluare întocmit de un expert acceptat de părți";

- Art. 13: "(1) În contextul prezentei legi, prin active se înțelege unități de producție, subunități, secții, spații comerciale, spații de cazare ori alte bunuri de același gen din patrimoniul unei regii autonome, societăți/companii naționale, precum și al unei societăți comerciale cu capital majoritar de stat, ce pot fi organizate să funcționeze independent.

(2) În înțelesul prezentei legi, se consideră active disponibile activele care îndeplinesc oricare dintre următoarele condiții:

a) nu sunt utilizate de regiile autonome, societățile/ companiile naționale sau de societățile comerciale cu capital majoritar de stat care le dețin pentru o perioadă de cel puțin 3 luni;

b) se află în conservare pentru o perioadă mai mare de un an;

c) activele închise operațional, numai în cazul prevăzut la art. 12 alin. (1) lit. e).

(3) Desfășurarea procedurii de vânzare a activelor închise operațional este supusă prevederilor prezentei legi în situația în care o solicitare privind cumpărarea activului din partea unei întreprinderi mici și mijlocii este făcută în interiorul termenului prevăzut de

art. 32^6 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997

privind privatizarea societăților comerciale, aprobată prin

Legea nr. 44/1998 , cu modificările și completările ulterioare.

(4) Regiile autonome, societățile/companiile naționale, precum și societățile comerciale cu capital majoritar de stat sunt obligate să stabilească și să întocmească liste cuprinzând activele disponibile, pe care le vor reactualiza lunar. Listele vor fi transmise la camerele de comerț și industrie județene și a municipiului București, la organizațiile patronale, asociațiile profesionale prin Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație.

(5) Listele cuprinzând activele disponibile au caracter public și vor fi afișate la sediile camerelor de comerț și industrie județene și a municipiului București, ale organizațiilor patronale și asociațiilor profesionale, precum și pe pagina de Internet a acestora. Acestea vor anunța prin intermediul presei locale unde este afișată lista cuprinzând activele disponibile.

(6) Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și ministerele de resort vor transmite lunar Agenției Naționale pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație situația activelor utilizate de întreprinderile mici și mijlocii, respectiv a contractelor de vânzare-cumpărare, închiriere, leasing și concesiune, încheiate în condițiile prezentei legi.

(7) Activele pot fi retrase de pe lista cu active disponibile, cu excepția situațiilor în care au fost depășite termenele prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. e) și alin. (2), în oricare dintre următoarele cazuri:

a) declanșarea procedurii de administrare specială în perioada de privatizare;

b) declanșarea procedurii de dizolvare voluntară și lichidare;

c) declanșarea procedurii reorganizării judiciare și falimentului".

Textele constituționale, în ordinea invocării ca fiind încălcate, sunt: art. 44 referitor la "Dreptul de proprietate privată", art. 136 privind "Proprietatea" și art. 53 în legătură cu "Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți". Se mai invocă și încălcarea art. 1 "Protecția proprietății" - din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și art. 480 și art. 942 din Codul civil.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:

I. În esență, autorul excepției consideră că art. 12 alin. (1) lit. b) și c) din legea criticată încalcă "în mod flagrant" principiul libertății contractuale prevăzut de art. 942 și art. 480 din Codul civil și golește de conținut protecția dreptului de proprietate conferită prin art. 44 și art. 136 din Constituție, punând "societățile naționale" într-o poziție de inferioritate față de ceilalți proprietari, care se bucură de toate atributele acestui drept, precum și că proprietarul este expropriat "peste" voința sa și fără o justă și prealabilă despăgubire, deși într-o situație similară

art. 8 alin. (3) din Legea nr. 213/1998

prevede aceasta. Pentru aceleași argumente, autorul excepției consideră că sunt încălcate și prevederile art. 53 din Constituție, referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi. De asemenea, consideră că art. 12 alin. (1) din lege este neconstituțional și pentru că, trimițând la prevederile

Legii nr. 213/1998

potrivit cărora bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile și nu pot fi vândute chiar dacă sunt disponibile în sensul legii speciale, înseamnă că această regulă "este susceptibilă de a fi aplicată independent de domeniul căruia îi aparține bunul, protecția proprietății private este în pericol".

Analizând această excepție, Curtea constată că dispozițiile

art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004

privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate într-o cauză în care, în esență, formulându-se critici asemănătoare, se invoca încălcarea art. 44 din Constituție. Cu acel prilej, Curtea, respingând excepția de neconstituționalitate prin

Decizia nr. 444 din 15 septembrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 28 septembrie 2005, a constatat că aceste dispoziții "reprezintă măsuri strategice de reformă economică menite a accelera procesul de privatizare prin stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, statul având obligația, în virtutea art. 135 din Constituție, să asigure «crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție», «protecția concurenței loiale», precum și «protejarea intereselor naționale în activitatea economică»". Totodată, prin aceeași decizie, constatând că

art. 12 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 346/2004

a preluat soluția legislativă cuprinsă în

art. 12 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 133/1999 , abrogată, și cu privire la care Curtea se pronunțase prin

Decizia nr. 83 din 25 februarie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270 din 17 aprilie 2003, s-a mai statuat că "statul, în calitate de acționar majoritar, urmărește vânzarea activelor disponibile deținute de regii autonome, societăți/companii naționale și societăți comerciale către diferiți agenți economici, întreprinderi mici și mijlocii care au utilizat aceste active în baza unor contracte. Activele se oferă spre vânzare cu respectarea drepturilor creditorilor și doar în măsura în care acestea nu aparțin proprietății publice și asupra lor nu este instituit sechestru asigurător. Contractul de vânzare-cumpărare parcurge etapele specifice unei asemenea tranzacții, cu singura deosebire, justificată, de altfel, prin specificul de reglementare al

Legii nr. 346/2004 , că operațiunile trebuie finalizate în termen de 90 de zile de la data depunerii cererilor de către întreprinderile mici și mijlocii", precum și că "textele legale atacate nu aduc atingere dreptului de proprietate privată, întrucât măsurile pe care acestea le dispun privesc proprietatea statului în calitatea sa de acționar majoritar la diverse regii autonome, societăți/companii naționale și societăți comerciale. Pe de altă parte, transferul dreptului de proprietate asupra activelor disponibile din patrimoniul regiilor autonome, societăților/companiilor naționale și societăților comerciale cu capital majoritar de stat în patrimoniul întreprinderilor mici și mijlocii solicitante are loc ca urmare a perfectării contractului de vânzare-cumpărare încheiat în condițiile legii, și nu ca efect al exproprierii, așa cum susține autorul excepției de neconstituționalitate".

Considerentele expuse sunt valabile și pentru respingerea criticilor formulate, în prezenta cauză, cu privire la constituționalitatea prevederilor lit. c) alin. (1)

art. 12 din Legea nr. 346/2004 . Aceasta, deoarece lit. c), ca și lit. b) a aceluiași alineat, dispune tot cu privire la condițiile în care întreprinderile mici și mijlocii au acces la activele disponibile ale regiilor autonome, societăților/companiilor naționale și societăților comerciale cu capital majoritar de stat.

Întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenței, cele statuate prin Deciziile nr. 444/2005 și nr. 83/2003 își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru aceleași argumente Curtea constată că nu sunt încălcate nici prevederile art. 136 din Constituție și nici cele ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și că prevederile constituționale ale art. 53 nu sunt incidente în cauză.

În legătură cu invocarea încălcării art. 480 și art. 492 din Codul civil, Curtea constată că, potrivit

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sunt neconstituționale prevederile legilor, tratatelor internaționale, regulamentelor Parlamentului și ale ordonanțelor Guvernului "[...] care încalcă dispozițiile sau principiile Constituției". Așadar, Curtea nu efectuează control de constituționalitate prin raportare la prevederile altor acte normative.

II. În prezentul dosar, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie și prevederile

art. 13 din Legea nr. 346/2004 , cu privire la care, însă, autorul excepției nu formulează critici de neconstituționalitate distincte față de cele privind art. 12 alin. (1) lit. b) și c) din aceeași lege, adică consideră că sunt încălcate dispozițiile art. 44, art. 136 și art. 53 din Constituție, precum și cele ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 480 și art. 492 din Codul civil.

Analizând aceste susțineri, Curtea constată că prevederile

art. 13 din Legea nr. 346/2004

definesc ce se înțelege prin active, ce active se consideră disponibile, precum și desfășurarea procedurii de vânzare a activelor ce intră sub incidența legii. Așadar, având în vedere cuprinsul reglementării textului de lege criticat, Curtea constată că dispozițiile constituționale, convenționale și legale invocate nu sunt incidente în cauză.

III. În sprijinul susținerilor de neconstituționalitate a textelor de lege criticate, autorul excepției face trimitere și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia protecției proprietății pronunțate în cauzele împotriva României.

Examinând jurisprudența invocată, și anume cauzele Vasilescu contra României, Brumărescu contra României, Anghelescu contra României și Nagy contra României, Curtea constată că ele nu sunt relevante. Aceasta, deoarece în cauzele enunțate constatarea încălcării privea dreptul de proprietate privată al unor cetățeni români asupra unor bunuri mobile sau imobile ce le fuseseră confiscate ilegal sau expropriate. Or, în cauză, așa cum s-a arătat, măsurile pe care textele de lege criticate le dispun privesc proprietatea statului în calitatea sa de acționar majoritar la diverse regii autonome, societăți/companii naționale și societăți comerciale, iar transferul dreptului de proprietate asupra activelor ce fac obiectul reglementării în patrimoniul întreprinderilor mici și mijlocii solicitante are loc ca urmare a perfectării contractului de vânzare-cumpărare, iar nu ca efect al exproprierii.

Față de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 12 alin. (1) lit. b) și c) și

art. 13 din Legea nr. 346/2004

privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, excepție ridicată de Societatea Națională Radiocomunicații S.A. prin Direcția Radiocomunicații Timișoara în Dosarul nr. 5.815/59/2006 al Curții de Apel Timișoara - Secția comercială și de contencios administrativ.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 28 noiembrie 2006.