Decizia nr. 1240/2008

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 32 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, excepție invocată de Ion Stancu Gâlă în Dosarul nr. 2516.3/207/2007 al Judecătoriei Caracal.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că normele criticate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 27 mai 2008, pronunțată în Dosarul nr. 2516.3/207/2007, Judecătoria Caracal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 32 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, excepție invocată de Ion Stancu Gâlă.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că, potrivit

art. 10 din Legea nr. 554/2004

privind contenciosul administrativ, competența de soluționare a plângerii aparține tribunalului, și nu judecătoriei, deoarece actul contestat este emis de o autoritate administrativă publică și, deci, este un act administrativ în înțelesul

Legii nr. 554/2004 , iar dispozițiile

art. 31 și următoarele din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

nu pot înlătura dispozițiile

art. 10 din Legea nr. 554/2004 . Se mai arată că "legislația ce reglementează constatarea contravențiilor este o ordonanță simplă, și nu o lege organică cum este

Legea nr. 554/2004

sau Codul de procedură civilă".

Judecătoria Caracal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textul criticat nu încalcă accesul liber la justiție, ci, dimpotrivă, instituie posibilitatea persoanei interesate de a se adresa instanței de judecată competente să soluționeze plângerea.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile criticate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate de autorul excepției.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie

art. 32 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, cu modificările și completările ulterioare, având următorul cuprins: "Plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția."

Autorul excepției consideră că prin dispozițiile legale citate sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 21 - Accesul liber la justiție, ale art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale art. 73 alin. (3) lit. k) privind reglementarea prin lege organică a contenciosului administrativ.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, se constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate în raport de dispozițiile Legii fundamentale invocate în prezenta cauză.

Astfel, prin

Decizia nr. 813 din 27 septembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 705 din 18 octombrie 2007, Curtea, respingând excepția, a constatat că "textul de lege criticat nu îngrădește dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, ci instituie norme de procedură privind soluționarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, și anume instanța competentă să soluționeze plângerea. Această modalitate de reglementare reprezintă însă opțiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție, republicată, privind competența și procedura în fața instanțelor judecătorești. Prin reglementarea criticată legiuitorul nu a înțeles să limiteze controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, ci să asigure un climat de ordine, indispensabil exercitării, în condiții optime, a acestor drepturi constituționale".

De asemenea, prin

Decizia nr. 1.128 din 27 noiembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 20 decembrie 2007, și prin

Decizia nr. 81 din 8 februarie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 7 martie 2007, Curtea Constituțională a statuat că

art. 32 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor "reprezintă o aplicare a principiului specialia generalibus derogant, în sensul competenței atribuite de art. 126 alin. (2) din Constituție legiuitorului, care poate institui, pentru situații deosebite, reguli speciale în ceea ce privește stabilirea competenței instanțelor de judecată și a procedurii de judecată". Or, în cauza de față este criticată o ordonanță a Guvernului ce reglementează regimul juridic al contravențiilor, procedura aplicabilă fiind una specială, derogatorie de la normele dreptului comun, și nu procedura contenciosului administrativ. De altfel, domeniul contravențional, spre deosebire de contenciosul administrativ, nu se regăsește printre cele strict și limitativ prevăzute de art. 73 alin. (3) din Constituție, în privința cărora legiferarea are loc numai prin lege organică.

Soluția adoptată și considerentele deciziilor citate sunt valabile și în prezenta cauză, întrucât nu au apărut elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 32 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, excepție invocată de Ion Stancu Gâlă în Dosarul nr. 2516.3/207/2007 al Judecătoriei Caracal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 18 noiembrie 2008.